“Prin poezie, Aiudul s-a înălţat la cer”. MĂRTURII de Nicholas Dima, fost deținut politic și profesor la școala de comando a Armatei SUA

Fragment din lucrarea de MĂRTURII a profesorului Nicholas Dima (foto mai jos), fost deținut politic și prieten apropiat al Părintelui Gheorghe Calciu, publicată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) și lansată la Parlamentul României, la Centenarul aniversării Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă (27 Martie 2018).

Foto: Camera Deputatilor

Poeme din închisori

Prima grijă pe care am avut-o la New York, după ce am găsit un serviciu, a fost să editez poemele din închisori. Nu sunt poet şi nici nu am scris poezii, dar mi-au plăcut foarte mult. În închisoare învăţasem pe dinafară aproximativ o sută de poezii de luptă şi rezistenţă. Împreună cu Octavian Sigarto (Santinela uitată, Editura Danubius, 2007), coleg de închisoare care iubea literatura şi cu care m-am întâlnit la Viena, am aşternut pe hârtie poeziile memorate în detenţie. Am ajuns deci în America pe 20 martie 1969 şi după două săptămâni am trimis poeziile profesorului Vasile Posteucă din Minnesota pentru a fi publicate.

Altfel, încă din adolescenţă visam să scriu, dar nu am publicat nimic în ţară înainte de prăbuşirea comunismului. În lagărul de la Traiskirchen am scris însă un articol despre refugiaţii români din Austria, care a fost publicat de revista Stindardul din Germania.

Articolul l-am semnat cu pseudonimul Nicolae Dunăreanu şi cei care l-au citit căutau autorul susţinând că acesta trebuie să fie de profesie ziarist. A fost primul meu articol. Apoi, odată ajuns la New York, i-am trimis profesorului Posteucă o scurtă prefaţă pentru volumul Poeme din închisori, volum care a apărut la Madrid în 1970. Articolul despre refugiaţii români de la Traiskirchen nu îl mai am, deși l-aş putea eventual găsi. În schimb, mai am prefaţa poeziilor, pe care o redau în întregime mai jos, pentru a retrăi începuturile încercărilor mele scriitoriceşti.

Nicholas Dima arestat. Foto: CNSAS

În țară, închisoarea cântă

Motto:
Vom pleca cu toţii
Vom pleca pe rând
Nu se ştie unde
Nu se ştie când
(Fragment de poezie de închisoare)

Nicholas Dima la o demonstratie pentru eliberarea Parintelui Gheorghe Calciu

Poporul nostru a trăit mult şi intens în tulburătoarea lui existenţă. Cu greu ne-am făcut o istorie proprie rezistând năvălirilor barbare care n-au contenit din negura vremurilor şi până azi. Am rezistat cozilor de topor, trădătorilor, care uneori ne-au lovit mai rău decât barbarii.

Am cunoscut clipe de înălţare la cer şi epoci de cădere blestemată care au lăsat răni adânci şi flori în sufletele noastre.

Bun şi blând de la Dumnezeu, sensibil şi muncitor de la natură, românul a trecut şi trece prin istorie la braţ cu cântecul şi poezia.

Ultimele decenii au fost demonice. Ne-au răscolit şi ne-au lovit în tot ce am avut mai bun şi mai curat… şi uneori lanţurile lui Satana au fost mai tari ca rezistenţa noastră. Ne-am ascuns prin munţi şi sate. Ne-am pierdut în anonimatul oraşelor, dar mai ales ne-am retras în închisori. Aici ne-am refugiat în cântec şi poezie. Poezia a fost hrana şi speranţa noastră, disperarea şi credinţa noastră. Mulţi dintre noi au căzut, întorcându-se acasă, dar nu cu paşii. Iar unii, dacă mai sunt în viaţă, nu mai sunt ei. Poezia noastră trăieşte însă. Ea este mereu vie. Ea rămâne martoră a ceea ce am trăit şi simţit. Prin poezie, Aiudul s-a înălţat la cer. Închisoarea a înviat pentru vecie. Iar rezistenţa noastră românească şi-a făcut datoria. Dumnezeu şi istoria ne vor judeca într-o zi după gândurile, simţirile şi faptele noastre.

Noi am crezut în ordinea firească a lucrurilor, în dreptul nostru de a trăi, de a fi români. De aceea am cântat. Închin aceste poezii culese din Aiud şi din alte închisori tuturor românilor care vor să biruie. Sunt mândru că sunt român!

Nicu Dima, New York, aprilie 1969

Nicholas Dima cu Parintele Calciu

Și o poezie inedită a poetului Vasile Posteucă, din presa exilului

O, Doamne, azi te simt atât de-aproape…
Dece nu te-am văzut aşa şi ieri?
Mi-se lăsase noaptea pe ploape,
Şi’ngenunchiasem trudnic sub poveri.
Era’ntre noi un nesfârşit de ape…Acum Te văd în lucruri, în icoane,
În zâmbetul Mariei către Prunc,
În râsetul mulţimii pe maidane;
Acesta eşti Tu: “hic et nunc”
În toţi. În mii de milioane…Te-am fost văzut odată la’nceput.
Vorbeam de Tine ca de-un dor, de-o foame,
Ce m’a ţinut în iarnă şi-am zăcut;
Şi Te cântam pe nesfârşite game
De cer, de răzvrătire şi de lut…
Dar chipul Tău a prins să se destrame…Pe urmă noaptea, Doamne. Prin deşert…
Şi plânsetul şi deznădejdea. Drumul,
Spre-acelaş loc al inimii, incert,
Pe care mi-l acoperise fumul
Şi negrele păcate cu duiumul…
Şi când era să cad ai spus: “te iert”…
Jertfeşte-mă de-acuma, ca pe-un ied.
De-acuma merg cu Tine Doamne. Cred…
Dar merg numai în orele când şed…

Vasile Posteucă – poezie inedită
10 Ianuarie, 1953

Atheneum.ca

Vom reveni cu portretul mărturisitorului Vasile Posteucă facut de profesorul Nicholas Dima în cartea sa de memorii cât și cu prezentarea personalității autorului, fost deținut politic ajuns profesor la Școala de comando a trupelor speciale ale Armatei SUA și ziarist la Vocea Americii.

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON