Răstignirea Mântuitorului, un act al Democrației fără de Dumnezeu. Text INEDIT al Academicianului Nichifor Crainic via MĂRTURISITORII . RO

Duminica Floriilor: INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM

de Nichifor Crainic

AZI E DUMINICA FLORIILOR, adică a intrării Domnului în Ierusalim. Un popor entuziasmat până la delir îl primea pe Iisus în cântece și urale, agitând ramuri verzi, bătându-l cu flori, dezbrăcându-se și azvârlind hainele în țărâna drumului. A fost atunci cu adevărat un entuziasm indescriptibil, – cum s-ar zice în limbajul gazetăresc de azi.
Și pe urmă?
Pe urmă eroul Floriilor a fost dat în judecată ca un agitator oarecare și – culmea ironiei! – același popor care delirase la Florii urla acum din rărunchi: – Să se răstignească! Să se răstignească!
Așadar, după plebiscitul delirant de la Florii, plebiscitul morții de la Tribunal. Democrație în toată regula. Dar nicăieri democrația n-a fost mai definitiv pecetluită ca în aceste pagini de istorie evanghelică de la Duminica Floriilor până la Vinerea Patimilor. Esența ei mobilă, nestatornică și incoerentă s-a demascat în aceste evenimente, demascând totdeodată ce monstruozități se nasc din „voința poporului suveran”.
Această voință suverană, această biată voință suverană, când nu e așezată pe un principiu veșnic, e prada tuturor erorilor.
Ea a fost prada erorii când poporul l-a primit sărbătorește pe Iisus. Ea a fost prada erorii când același popor l-a condamnat la moarte.


Când poporul Ierusalimului L-a primit împărătește pe Iisus, a crezut că primește pe un erou politic care să-l elibereze de sub stăpânirea romană, – căci pe vremea aceea stăpânirea romană la Ierusalim era cam ce e hitlerismul de azi pentru evreii din Germania.
Când poporul Ierusalimului a aclamat apoi sentința de moarte în curtea Tribunalului, în această aclamație era toată dezamăgirea lui care se cerea răzbunată. Eroul politic pe care îl imaginase acest popor bătându-l cu flori nu era acum decât un sărman delincvent, umilit și legat în lanțuri, bătut și scuipat fără ca el să opună vreo rezistență de gladiator sau de erou. Un înșelător, prin urmare. Altceva îl voise poporul: altceva era în realitate. Această farsă sinistră trebuia pedepsită cu moartea.
Voința poporului e determinată de nevoile curente și de impresiile dominante ale momentului. Voința Mântuitorului era voința de a se sacrifica pentru a restabili dezechilibrul moral al lumii căzute în păcat. Voința poporului era prada unui moment; voința Mântuitorului era hotărârea unei eternități.
Ce s-ar întâmpla dacă Mântuitorul ar apărea în Duminica de azi a Floriilor, în carne și oase, la poarta unui oraș? Ar fi desigur o senzație indescriptibilă. Cei dintâi care s-ar sesiza ar fi agenții Siguranței și reporterii cu aparate fotografice ai ziarelor populare. Iar mulțimea imensă l-ar primi cu același entuziasm delirant. Pradă a momentului greu pe care îl trăim, această mulțime l-ar primi ca pe un adevărat salvator din criza economică. Ar aștepta de la el miracolul unei conversiuni a datoriilor care să împace perfect pe debitori dar și pe creditori, ar aștepta miracolul unei rapide circulații a banului și intensificarea schimbului comercial. Unii ar aștepta căderea guvernului și venirea lor la putere, iar alții i-ar cere descifrarea misterioaselor hârtii din dosarul afacerii Skoda pentru a afla cine sunt marii șperțari ce stau încă ascunși în enigmă.
Iar când absolut nimic din toate aceste așteptări nu s-ar înfăptui, ce-ar urma? O nouă condamnare la moarte, – asta n-o credem. Fiindcă poporul român nu e crud și, oricum, creștinismul practicat de la nașterea acestui popor până azi a făcut să dispară din legile statului pedeapsa cu moartea. În orice caz, dacă Iisus s-ar dovedi că nu e un mântuitor economic, voința contrariată a poporului cine știe ce întorsătură va lua…
Dar un lucru e sigur: voința Mântuitorului, neoscilând după nevoile momentului ca biata noastră voință omenească, ar rosti din nou:
„Împărăția mea nu e din lumea aceasta (economică). E împărăția lui Dumnezeu. Căutați-o mai întâi pe ea, și toate celelalte vi se vor adăuga vouă.”
Singura modalitate ca voința poporului să devină într-adevăr voința suverană este integrarea ei în voința divină.

Sfintele Paști, Aprilie, 1933

Text inedit al academicianul Nichifor Crainic redat lumii de cercetătorul Florin Duțu

Sursa: MĂRTURISITORII



Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON