MARTOR la minunea Învierii, printre AKM-uri, cu Părintele Justin Pârvu, la 800 de metri sub pământ, în mina de exterminare de la Baia Sprie. VIDEO: Pătimitorul botoşănean Vasile Maluş

“Puşcăria a fost murdară, ne-au tratat mai rău ca pe nişte animale”. Are 94 de ani şi mintea limpede, sufletul împăcat şi amintiri cât să aşeze pe rafturile bibliotecilor sute de tomuri de memorialistică şi de istorie adevărată, neprelucrată de vremurile rostogolitoare. Vasile Maluş este un român pentru care noţiuni precum patrie, neam, onoare, cinste nu sunt vorbe-n vânt. Nea …

Mărturii despre naşterea la ceruri a Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu. VIDEO Documentarul “Noaptea Pătimirilor”

Bun prieten cu Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu, dl Nicolae Itul a acceptat sa ne povesteasca intamplari minunate petrecute alaturi de acesta in inchisoare, scrie coordonatorul revistei Veghea, Florian Palas, care a realizat un interviu cu fostul detinut politic, pe care il prezentam aici via România, Uneşte-te!. Filmarile incep cu marturia fostului detinut politic privind trecerea la Domnul a Sfantului Inchisorilor. …

“La moartea lui Valeriu a nins cu fulgi mari”. Viaţa, suferinţele şi biruinţa lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor (24 ianuarie 1921 – 18 februarie 1952)

“Nu avem alt sfânt mai mare decât Valeriu Gafencu” – Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa Valeriu Gafencu (24 ianuarie 1921, Sângerei, județul Bălți, Basarabia – 18 februarie 1952, închisoarea Târgu Ocna) Printre ultimele cuvinte ale Mucenicului Valeriu au fost: „Nu uitaţi să vă rugaţi la Dumnezeu să ne întâlnim acolo cu toţii. Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea …