Doamna Elena, sora Haiducilor Muscelului, Toma și Petre Arnăuțoiu, a trecut la Domnul la 100 de ani. MĂRTURIILE UNEI FAMILII DE MARTIRI ANTICOMUNIȘTI

“Doamna Elena Ion Arnăuțoiu s-a alăturat părinților săi Ion și Laurenția morți în închisoare, fraților săi Toma și Petre executați în Valea Piersicilor, la Jilava!” Elena Ion Arnăuțoiu, sora fraților Toma și Petre Arnăuțoiu, a trecut la Domnul, la puțin timp după împlinirea vârstei de 100 de ani. Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace! MĂRTURISITORII Citiți: O familie …

Copiii martirilor vorbesc: Umbra lui tata la Condea – Justina Libertatea, născută în temniță. Fiică și nepoată de martiri ai rezistenței anticomuniste din Nucșoara

“Astăzi, după 53 de ani, fără să fi planificat ceva inainte, am virat de la Cozia direct spre locul unde mi-am agățat timp de o saptamana copilăria, in vara lui ’64, cu mintea încărcată de dorul tatei și al mamei deopotrivă, convinsă fiind ca voi recunoaște casa bunicilor, pe care am vazut-o o singura data in viata, acum mai mult …

”Altarul Bisericii închisorii Târgu Ocna a fost camera 4 a muribunzilor în care trăia, ardea Valeriu Gafencu” – Mult pătimitorul mărturisitor al lui Hristos, Cornel Drăgoi (20 decembrie 1926 – 6 mai 2004)

Tot întru această zi, pomenirea mult pătimitorului mărturisitor al lui Hristos, Cornel. Cornel Drăgoi, 20 decembrie 1926 – 6 mai 2004, fiul Părintelui Ioan Drăgoi din Nucşoara şi al prezbiterei Elena. Părintele Drăgoi a fost unul dintre cei trei preoţi ai mişcării de rezistenţă din Argeş, condamnaţi la moarte în 1956 şi executaţi la Jilava pentru sprijinul pe care l-au …

Părintele Nicolae Andreescu, martir pentru Hristos, împuşcat la Jilava: “Să nu vă luaţi după descreieraţii zilei care spun că nu e Dumnezeu”. (+18 iulie 1959, ora 22:15)

Preoţii Nicolae Andreescu, Ioan Constantinescu şi Ion Dragoi au fost împuşcaţi la Jilava, în seara zilei de 19 iulie 1959, începând cu orele 22. Niciunul nu are mormânt; nu se ştie unde au fost aruncate cadavrele lor. Soţiile lor, Maria Andreescu, Iustina Constantinescu şi Elena Dragoi, au fost condamnate şi ele la câte 15 ani de temniţă grea. Nici copiii …

Părintele Ion Drăgoi din Nucşoara, confesorul luptătorilor din munţi, ucis prin împuşcare la Jilava (+18 iulie 1959, ora 23:45)

de Adrian Nicolae Petcu, 16 Octombrie 2017 S-a născut la 20 octombrie 1900, în comuna Vâlsăneşti, judeţul Argeş. După şcoala primară, urmează Seminarul Teologic de grad II (1923). La 15 decembrie 1925, Ion Drăgoi este hirotonit preot, iar la 20 decembrie 1926 numit la Parohia Nucşoara, jud. Muscel. În acelaşi timp avea să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. A …

Când se va ridica la Bucureşti o statuie a Elisabetei Rizea? 14 ani de la adormirea eroinei din Nucşoara şi de la o strângere de fonduri de 10.000 de euro

În urmă cu 13-14 ani, doi oengişti-ziarişti de la “Academia Caţavencu”, domnii Liviu Mihaiu şi Mircea Toma, au iniţiat o campanie de presă pentru ridicarea unui statui a Elisabetei Rizea în Bucureşti. S-au strâns circa 10.000 de euro, conform declaraţiilor unuia dintre ei, interogat după vreo 10 ani asupra subiectului. Chipurile, total insuficienţi, pentru că, după cum au argumentat cei …

Libertatea s-a născut în închisoare. Mama ei, Iuliana Preduţ Constantinescu, a plecat la Ceruri acum 15 ani. Teribila istorie a unui familii de martiri şi o minune cu Maica Domnului îndoliată în celulă la Văcăreşti – SPERANŢE ÎNCĂTUŞATE

Libertatea – fetiţa care s-a născut în închisoarea Vacăreşti Iuliana Preduţ Constantinescu s-a nascut la 16 iunie 1929 in comuna Corbi, judetul Arges. Era fiica preotului Ioan Constantinescu si a Iustinei din satul Poenarei. Alaturi de parintii sai i-a ajutat pe ultimii partizani din grupul Haiducii Muscelului din Nucsoara incepand cu anul 1952. Acestia isi gasisera adapost la Rapele cu …

Istoria Orală: Haiducii Muscelului şi Doamnele lor, “teroriştii” care au băgat bolşevicii în sperieţi. Comunismul cu faţă inumană – Mărturii înregistrate de RADOR

Comunismul cu faţă inumană. Mărturii. FAGARAS – VERSANTUL SUDIC Muntii Fagaras de Silvia Iliescu Grupul Dumitru Apostol În primăvara anului 1948 a luat fiinṭă o grupare anticomunistă condusă de Dumitru Apostol, profesor la Liceul I.C. Brătianu din Piteṣti, născut în Şuici, judeṭul Argeṣ. A acṭionat mai mult pe Valea Topologului, dar nu pentru multă vreme pentru că, în toamnă, Dumitru …

Dacul Liber Nea Gică, nepotul Elisabetei Rizea: “Comunismul, s-a înfiinţat din ţigani, din potlogi, numai din adunătură… Eu n-am vrut să fiu cu ruşii nicicum. Au omorât elita ţării!” VIDEO

L-am întâlnit pe nenea Gică sus pe dealurile dintre Corbi şi Brăduleţ acum aproape 7 ani într-o zi de iunie extraordinară. Aveam să petrec la stână una dintre zilele memorabile ce nu le uiţi până la capătul vieţii. Asta i se datorează domnului inginer Florin Petrescu căruia i s-a făcut dor să-l revadă pe unul dintre tovarăşii de oierit din …

Elisabeta Rizea, ţaranca noastră din Rai: 12 ani de temniţă pentru că nu a vrut să fie Iudă. 12 ani de la adormire (6 octombrie 2003)

“Mi-au luat tot comunistii. Ultima data, a venit Carnu cu o curea pe mana. «Spune!» N-am spus. M-a legat de maini cu unu, care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. «Iti dam 300 de lei!» «Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti…» M-a trantit pe jos. M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de …

“Nu mi-am vândut sângele de român!” – Elisabeta Rizea (28 iunie 1912 – 6 octombrie 2003)

12 ani a făcut în temniţele comuniste, trecând prin cinci închisori. Născută pe 28 iunie 1912, Elisabeta Rizea, ţăranca dârză plămădidă parcă din argint viu, s-a dus la Ceruri, la fraţii ei din rezistenţa anticomunistă, în urmă cu 11 ani, pe 6 octombrie 2003. Astăzi puţini şi-au adus aminte de partizanca din gruparea colonelului Gheorghe Arsenescu şi a locotenentului Toma …