Nicu Popescu Vorkuta – Omul la care a venit Maica Domnului în celulă. Minunea din sediul KGB de la Lubianka şi fotografii din Gulag (30 iulie 1918 – 16 septembrie 1999)

Născut la 30 iulie 1918, la Brăila. Este eliberat din închisoare la 30 iulie 1964, în vârstă de 46 de ani, din care 20 îi petrecuse în temniţele bolşevice. Membru al Mişcării Legionare. Refugiat în Germania, în 1941. A revenit în România în 1944, fiind paraşutat în apropiere de Curtişoara, pentru a continua lupta împotriva sovieticilor, în spatele frontului, organizând …

Le-au smuls unghiile şi n-au scos nici un sunet. FOTOGRAFIE DOCUMENT cu Gheorghe Dragon şi Părintele Marcu Dumitru “Fachirul” († 26 Februarie 1999)

În fotografie (integrala in baza textului) sunt Părintele Marcu Dumitru şi Gheorghe Dragon, de la ale cărui degete lipsesc toate unghiile – smulse de torţionarii bolşevici după luni de zile de alte metode de tortură. Iată o altă dovada fizică incontestabilă a păstrării credinţei prin mucenicie. Foto integrală în baza textului. Părintele Marcu Dumitru, “fachirul” mărturisitor (+26 Februarie 1999) “Părintele …

Doi călugări despre întâlnirea minunată cu Sfântul Mucenic Ioan Ianolide (27 Ianuarie 1919 – 05 Februarie 1986). 30 de ani de la adormire

Monahul Filotheu – Întîlnirea cu Ioan Ianolide Era 4 Februarie 1996. În acea Duminică nu am fost la biserica Sapienţei, unde slujea Părintele Constantin Voicescu. Căutasem o Liturghie la care să mă simt în ceruri şi în altă parte decît la Sapienţei – biserica unde slujea unul din cei mai vii şi mai sfinţi bătrîni pe care i-am cunoscut. M-am …

[x_video_player m4v="" ogv="" poster="http://www.marturisitorii.ro/wp-content/uploads/2015/06/Monahul-Filotheu-Balan-de-la-Petru-Voda-ucenic-P-Justin-Parvu-de-Cristina-Nichitus-Roncea.jpg" type="" preload="metadata" hide_controls="false" autoplay="false" loop="false" muted="false" no_container="true" class="mvn"]

De la Piaţa Universităţii la Sfinţii închisorilor – Monahul Filotheu Bălan (video)

Părintele Filotheu de la Mănăstirea Petru Vodă vorbind cu o ucenică despre Fenomenul Piaţa Universităţii, anii ’90, şi Sfinţii pe care i-a cunoscut personal: pr. Constantin Voicescu, pr. Marcu Dumitrescu, pr. Gheorghe Calciu, Virgil Maxim, Marin Naidim, Traian Popescu, Dumitru Bordeianu şi Nicu Mazăre şi alţii. Interviu din luna mai 2015. Sursa: MĂRTURISITORII  

Suferinţele Părintelui Marcu (Constantin) Dumitru “Fachirul”. Istoricul CNSAS Adrian Nicolae Petcu şi monahul Filotheu Bălan publică detalii

Suferinţele Părintelui Marcu (Constantin) Dumitru de Adrian Nicolae Petcu S-a născut la 7 septembrie 1910, în familia agricultorului Stere Dumitru din localitatea prahoveană Hătcărău. După şcoala primară din satul natal (1918-1923), a învăţat croitoria la un atelier din Broaştele, de lângă Câmpina, apoi a urmat Liceul comercial din Ploieşti (1927-1932). În următorii patru ani a lucrat ca muncitor forestier la …

Declaraţia Părintelui Marcu Dumitru Fachirul în temniţa Aiudului: “Adevărata libertate ne-o dă Dumnezeu, adică eliberarea din păcat“ (12 septembrie 1910 – 26 februarie 1999)

“Costica – un suflet integru, inteligent, curat, corect, credincios, cu o mare putere de iubire… Constiinta pacatului. Este unul din cele mai stralucite exemplare pe care le-am intalnit in viata. Cred ca intre noi s-a realizat o legatura de iubire neobisnuit de mare… Privirile noastre bat, in aceeasi credinta, spre acelasi suprem ideal: Iisus Hristos!” (Valeriu Gafencu despre Constantin Dumitrescu …