Print Friendly, PDF & Email" /> Nicu Popescu Vorkuta - Omul la care a venit Maica Domnului în celulă. Minunea din sediul KGB de la Lubianka şi fotografii din Gulag (30 iulie 1918 - 16 septembrie 1999) - MĂRTURISITORII

Nicu Popescu Vorkuta – Omul la care a venit Maica Domnului în celulă. Minunea din sediul KGB de la Lubianka şi fotografii din Gulag (30 iulie 1918 – 16 septembrie 1999)

Născut la 30 iulie 1918, la Brăila. Este eliberat din închisoare la 30 iulie 1964, în vârstă de 46 de ani, din care 20 îi petrecuse în temniţele bolşevice.

Membru al Mişcării Legionare. Refugiat în Germania, în 1941. A revenit în România în 1944, fiind paraşutat în apropiere de Curtişoara, pentru a continua lupta împotriva sovieticilor, în spatele frontului, organizând tabăra din Munţii Ciucaş.

celula-lefortovo
Celulă din închisoarea Lefortova

Prins de NKVD, la 10 martie 1945, anchetat la Moscova (trecând prin temniţele de la Liubianka şi Lefortova) şi trimis la muncă forţată, unde a stat 10 ani, dincolo de Cercul Polar; a fost şi în lagărul de la Vorkuta. S-a îmbolnăvit de plămâni. Întors în România, la 5 decembrie 1955, a fost arestat şi trimis la Gherla. Anchetat la Securitatea din Uranus, în cadrul înscenării procesului foştilor prizonieri. A refuzat să dea vreo declaraţie. Condamnat la 20 de ani de închisoare. Detenţia la Văcăreşti şi Aiud, unde a trecut prin reeducarea orchestrată de Gheorghe Crăciun (1962-64). Eliberat, prin graţiere, la 30 iulie 1964, în vârstă de 46 de ani, din care 20 îi petrecuse în temniţele comuniste. A plecat la Domnul pe 16 septembrie 1999. (Sursa: Dictionar Ioanitoiu)

Parintele Marcu Dumitru "Fachirul" si Nicu Popescu "Vorkuta" la Sihastria
Parintele Marcu Dumitru “Fachirul” si Nicu Popescu “Vorkuta” la Sihastria, fiecare cu 20 de ani de temniţa

Nicu Popescu Vorkuta – Trăitor a două minuni în temniţele bolşevice din Moscova şi Bucureşti

Nicu Popescu se naşte în 30 iulie 1918 la Ploieşti, fiind 7 fraţi. Tatăl era un mic industriaş. Nicu a rămas lângă tatăl său să-l ajute, iar împreună cu fratele său Badea, intră în Frăţiile de Cruce. Badea şi Victor Silaghi, fruntaş legionar, sunt împuşcaţi în noaptea de 20-21 ianuarie 1941 la prefectura Ploieşti în urma loviturii de stat a lui Antonescu. A fost împuşcat în cap şi a mai trăit până seara, după ce a luat Sfânta Împărtăşanie. Nicu pleacă din Ploieşti, se refugiază în Austria, în martie 1941. Ajunge în lagărul de la Rostock (cca. 400 de legionari), iar la 23 august 1944 este grav rănit pe când se afla în lagărul nazist din Buchenwald.

portret-nicu-popescu-vorkuta-un-legionar-dincolo-de-cercul-polar

Reuniţi la Viena, printre care şi Nicu Popescu, fac front comun în lupta împotriva comunismului. Nicu Popescu, paraşutat în Ardeal, ajunge la Bucureşti unde se întâlneşte cu alţi camarazi veniţi tot pe calea aerului. Luând legătura cu cei de la Viena prin T.F.F. reuşeşte să transmită care este situaţia politică, economică şi mentalitatea din ţară. Este arestat după câteva luni (1945) şi trimis după o scurtă anchetă, în URSS, martie 1945.

lubianka-kgb

 

Ajuns la Lubianka (foto), teribila închisoare din Moscova, sediul KGB, actualmente al FSB, este anchetat de NKVD sub acuzaţia de spionaj în favoarea Germaniei, cu perspectiva de a fi executat. Trecând prin chinuri mari, anchetatorii presându-l să recunoască că a făcut spionaj, Nicu Popescu îşi pune nădejdea în Dumnezeu, rugându-se neîncetat. De fapt, el a fost doar ajutat de germani să lupte împotriva cotropitorilor comunişti slujindu-şi ţara. Spionajul nu era pentru germani, ci în interesul ţării sale, el doar s-a folosit de echipamentele ţării gazdă. După câteva luni de calvar, anchetatorii îi dau un răgaz de gândire şi în acest răstimp, are o viziune. Această minune o descrie şi în cartea sa „Un legionar dincolo de Cercul Polar”, când vine Maica Domnului să-i aline suferinţele, să-l smulgă din ghearele morţii:

nicu-popescu-vorkuta-un-legionar-dincolo-de-cercul-polar

Celule in subsolurile de sase etaje ale KGB-ului
Celule in subsolurile de sase etaje ale KGB-ului

„Au trecut câteva săptămâni de linişte, de meditaţie şi rugăciuni, când într-o zi de după amiază, stând lungit în pat, cu faţa în sus, m-a cuprins un sentiment straniu. Fiinţa mea aştepta să se întâmple ceva şi nu ştiam ce. Trăiam o stare de euforie! Doamne, ce mai este şi asta? Şi cum priveam spre uşă, văd la un moment dat cum din uşa celulei se desprinde un abur alb. În timp ce acest abur a început să înainteze spre mine, a luat conturul unei fiinţe umane, iar eu, speriat, tremuram din toată fiinţa mea. S-a apropiat de patul meu din fundul celulei şi, ducând mâna dreaptă spre capul meu, mi-a luminat faţa de trei ori, cu lumini din ce în ce mai puternice. N-am putut rezista acestei stări şi, înfricoşat, m-am întors cu faţa spre perete, strigând cu glas tare: Cine eşti? De unde vii? Întorcându-mă cu faţa în sus, acest contur de fiinţă omenească strălucind pe peretele din faţa mea, mi-a răspuns: Pe cine ai rugat să vină, a venit! Şi în acel moment s-a topit în zid”. (Crez şi adevăr, 2009, partea I, cap.12).

Părintele Sofian, cu care Nicu Popescu a stat “trei zile de lumină” în aceeaşi celulă, avea să povestească minunea:

Parintele Sofian despre rugaciunea la Maica Domnului in inchisori de ZiaristiOnlineTV

În această stare termină ancheta. Judecat, i s-a comunicat că a fost condamnat la 20 ani muncă silnică şi trimis dincolo de Cercul Polar, în lagărul numit Vorkuta, unde se exploata cărbune. În condiţiile unei călătorii grele de luni de zile, pe un ger cumplit, într-un vagon cu alţi deţinuţi, ajunge la Vorkuta şi în urma unui examen medical, este trimis într-o baracă pentru refacere (având cam 40 kg). Refăcut cât de cât, este trecut prin mai multe ateliere de lucru la suprafaţă. Continuă să se roage cu acelaşi zel, fiind convins că va fi ocrotit şi că va scăpa. Aşa s-a şi întâmplat. Rugăciunea l-a salvat.

0-lagarul-de-la-vorkuta

Între 1931 şi 1957, 2 milioane de deţinuţi politici din URSS şi ale 21 de ţări ale “blocului sovietic” au ajuns în Gulagul de la Vorkuta, la exploatarea de cărbuni din Munţii Urali. Istoricii apreciază că circa 200.000 de deţinuţi şi-au găsit sfârşitul aici, fiind îngropaţi în gropi comune, marcate sau nemarcate. În locurile cunoscute au fost ridicate cruci mai ales după 1956.

portret-nicu-popescu-vorkuta-cartea-un-legionar-dincolo-de-cercul-polar

După 10 ani de chin în lagărul Vorkuta, este trimis în februarie 1955, împreună cu câteva sute de condamnaţi (nemţi, unguri, polonezi, români) în vagoane de marfă la un lagăr din sudul Rusiei pentru repatriere. În amintirea sinistrei detenţii va adăuga la numele de familie cel de „Vorkuta”. Nicu împreună cu alţi români ajunge în ţară, dar este ridicat de securitate şi dus la Bucureşti, din nou anchetat şi condamnat la 20 ani de muncă silnică. Alte chinuri, alte prigoniri prin închisorile din ţară. Ajunge la Jilava (1955-1957), în Calea Rahovei timp de 10 luni, apoi iar la Jilava, Uranus. Este condamnat la încă 20 ani pentru „intensă activitate împotriva clasei muncitoare”, 1957.

Minunea din temniţele KGB-ului de la Bucureşti

În 1957 fiind în Bucureşti la Ministerul de Interne, bătut şi anchetat, se roagă: „toată ziua şi noaptea, chemam numele Domnului şi ajutorul Maicii Lui. După şase săptămâni de rugăciuni, m-am trezit într-o dimineaţă aşa de transpirat, că puteam stoarce rufele de pe mine. Şi salteaua şi paiele din saltea erau atât de ude, încât a trebuit să o aşez jos pe muchie, rezemată de cărămida patului, să se usuce. Avusesem un vis!

În faţa ochilor mei, în celula mea, trecea Iisus Hristos, trăgând după El, cu mare greutate, Crucea pe care a fost răstignit. Dar toată greutatea fizică a acestei Cruci o simţeam eu pe umerii mei şi mă apăsa atât de tare, încât tremuram din toată fiinţa mea sub greutatea ei, de aceea transpirasem aşa de tare! Ce vis, Doamne!

A fost Iisus în celula mea, în faţa ochilor mei, în fiinţa mea! Şi când m-am trezit, eram ud leoarcă, speriat şi sleit de puteri. În singurătatea celulei în care zăceam, m-a găsit Iisus şi mi-a arătat că port Crucea Lui. Sfânta Cruce pe care El S-a răstignit pentru iertarea păcatelor noastre, Crucea neamului nostru românesc! Eram, deci, pe drumul cel bun, pe drumul Golgotei Lui! Eram pe drumul cel îngust şi sănătos! Cum puteam să nu accept suferinţa? Cum să nu fiu măgulit de atâtea favoruri ce mi le-au făcut El şi Maica Lui? Ei mi-au dovedit în atâtea rânduri că-mi sunt ascultate rugăciunile şi că sunt în atenţia lor. Mare eşti Tu, Doamne, şi mari sunt puterile Tale!”.

Îmbolnăvindu-se grav de plămâni, ajunge la Aiud unde supravieţuieşte, având aceeaşi încredere în Dumnezeu, rugându-se tot timpul. Întâlneşte deţinuţi pe care nu-i cunoscuse şi rar se mai vede cu foşti camarazi de care se despărţise înainte. Săritor să ajute pe cei mai slabi, a fost un izvor de încântare pentru cei cu care a împărtăşit greutăţile. A stat şi la izolare pe un ger năprasnic, sumar îmbrăcat, cu mâncare la trei zile.

S-a eliberat în 30 iulie 1964, de ziua naşterii sale, rămânând acelaşi suflet bun şi împăcat: „Tuturor celor care m-au chinuit şi maltratat, un creştinesc: Dumnezeu să-i ierte! Dar neamul nostru românesc e bine să ştie ce a însemnat ateo-comunismul pe care l-a dus în spate mai bine de 45 de ani şi să nu uite că, fără Dumnezeu, omul se întoarce la barbarie!”. Dă dovadă de o înaltă spiritualitate. A fost minunea lui Dumnezeu că l-a păzit atâta timp. A doua zi de la eliberare, fiind acasă la Ploieşti, îşi revarsă toate durerile într-un şuvoi de plâns nestăvilit. O adevărată renaştere. „Iar când cei patru preoţi care slujeau au ieşit în faţa Altarului, cu Sfintele Daruri, am izbucnit în lacrimi şi mi-a fost imposibil să mă mai opresc din plâns, până la sfârşitul slujbei. Doamne, că mari sunt puterile Tale! Unde am fost eu timp de 20 de ani? Unde am fost eu ieri şi unde sunt astăzi, întreg şi sănătos?! Cum de nu m-a strivit tăvălugul asupritorilor?! Acestea erau gândurile care mă frământau. Doream, mă forţam să mă opresc din plâns, dar lacrimile nu mă ascultau, încât m-am spălat, cu ele, de tot visul urât prin care am trecut”.

Se căsătoreşte cu Clemans Popescu din Nicoreşti, Tecuci, în 1966. Vor avea un fiu, Radu. Se pensionează în august 1988.

După 1990 se întâlneşte cu unii camarazi cu care leagă o şi mai strânsă prietenie – precum monahul Marcu (Costică) Dumitrescu ajuns la Sihăstria (foto sus) – şi îşi scrie memoriile, publicate sub titlul: „Un legionar dincolo de Cercul Polar”, reeditate în 2009 sub titlul „Crez şi adevăr”. S-a stins din viaţă la 16 septembrie 1999, cel care asemenea unei făclii, a luminat pe cei din jurul său şi a fost neîncetat un mărturisitor al adevărului.

(Permanenţe, sept. 2008)

Amintiri din Gulagul sovietic – Siberia (1945-1955) – de Nicu Popescu Vorkuta

1-gulag-detinuti-varnek

Moartea cailor, bucuria deţinuţilor

În toate minele din Vorkuta, pe lângă suferinţa oamenilor, se mai adăuga şi aceea a bieţilor cai. Aceştia erau introduşi în mine pentru a trage vagoanele de cărbuni de la locul de unde se extrăgeau, până la staţia principală, unde erau cuplate cu alte vagonete şi aduse la suprafaţă prin tracţiune mecanică.

Caii, odată introduşi în mină, după un timp, orbeau datorită lipsei de lumină naturală; apoi, de acolo nu mai ieşeau, sărmanii, decât morţi.

O adevărată catorgă [muncă silnică] pe viaţă!

Când se întâmpla să moară un cal, minerii care veneau la baie anunţau cu mare bucurie:

_ Fraţilor, a murit un cal! Mâine mâncăm chiftele!

Şi aşa se întâmpla că a doua zi toţi deţinuţii din lagăr primeau pe lângă raţia ce li se cuvenea şi o chifteluţă din carne de cal mort. Nimeni nu refuza şi nimeni nu considera un fapt abject!

Chifteluţa de cal mort era un eveniment, era ceva deosebit, deoarece de peşte crud şi sărat, de peşte opărit sau peşte puţin pârlit pe plită, toată lumea era sătulă, făcând parte din hrana aproape zilnică a deţinuţilor.

Carne de cadavre la vânzare

“Aşa se întâmplă unde nu există Dumnezeu!”

Această întâmplare a fost povestită chiar de un miliţian cu grad de plutonier, în frizeria noastră, între anii 1951-1952. Cimitirul oamenilor liberi era separat de cel al deţinuţilor. Aici se săpau gropi şi morţii se îngropau fără nicio procesiune. Dumnezeu nu exista, sau dacă exista pentru câţiva dintre ei, aceştia nu aveau voie să-şi exteriorizeze credinţa. Era considerat ca ceva inuman să crezi în Dumnezeu. Totuşi, cruci existau, atât în cimitirul civililor, cât şi al deţinuţilor.

9-vorkuta-cimitir

Când lucram în REMZ – 2, a fost comandată o cruce mare metalică, de trei-patru metri înălţime şi grea de peste 100 de kilograme, pe care eu împreună cu Vasea Dolgoruchii siberianul, am fost obligaţi de Ivan Ilici, şeful atelierului, să o ducem la rampa de încărcare.

Ceilalţi oameni din atelier, mult mai solizi decât mine, au refuzat categoric să o care, socotind că pentru ei ar fi un adevărat blestem să  ducă crucea. Eu, cu urâtul şi hoţul de Vasea, n-am refuzat şi am cărat-o pe umerii noştri de ne-au pârâit oasele, căci rampa de încărcare era departe. O, Doamne, ce greu trebuie să-Ţi fi fost Ţie ca să duci crucea păcatelor noastre!

În cimitirul civililor a fost înmormântată o fetiţă. Părinţii ei au însoţit-o la groapă doar cu regretul lor. Iar spre mângâiere, au îngropat-o şi cu păpuşa ei. Peste puţin timp de la înmormântare, părinţii fetiţei decedate au văzut pe stradă o altă fetiţă  ce purta în braţe păpuşa  cu care fusese înmormântată copila lor. Înmărmuriţi la vederea păpuşii, părinţii au reclamat imediat autorităţilor. În urma cercetărilor făcute, s-a constatat că păpuşa a fost cumpărată din bazar, chiar de la groparul cimitirului. Continuând cercetările, s-a descoperit profanarea mormântului copilei, furtul îmbrăcămintei acesteia şi, culmea ororilor, groparul se făcuse vinovat şi de carnea tăiată  din pulpele fetiţei şi de vinderea ei în mod fraudulos. Tot atunci, s-a mai constatat că acest caz nu era izolat şi că multe alte morminte fuseseră profanate şi  carnea moale din pulpele morţilor, era vândută sau dată hrană porcilor!

Monstrul făptaş a fost condamnat la moarte şi executat în mod public prin împuşcare.

Aşa se întâmplă unde nu există Dumnezeu!

Fragment din volumul lui Nicu Popescu Vorkuta, Crez şi adevăr, Bucureşti 2009, ediţia a doua a cărţii Un legionar dincolo de Cercul Polar (Sursa: Koinonia)

Fotografii din Gulagul de la Vorkuta mai jos:

2-vorkuta-mine-gulag
Drumul spre Vorkuta
3-workuta-hulag
Vorkuta vazuta de sus
4-vorkuta_gulag
Lagarul
5-vorkuta-gardieni
Gardieni la Vorkuta
Workuta-ITL, Isolator für verschärftes Regime (Lagergefängnis). 1945
Workuta-ITL, Isolator für verschärftes Regime (Lagergefängnis).
1945
Workuta-ITL, Genesungsbaracke für "geschwächte Häftlinge" (Propagandaaufnahme). 1945
Workuta-ITL, Genesungsbaracke für “geschwächte Häftlinge” (Propagandaaufnahme).
1945
Workuta-ITL, Inneres einer Wohnbaracke. 1944
Workuta-ITL, Inneres einer Wohnbaracke.
1944
Workuta-ITL, Ziegelei innerhalb der Sonderregimezone. 1945
Workuta-ITL, Ziegelei innerhalb der Sonderregimezone.
1945
6-baraci-gulag
Vorkuta – fostele dormitoare
7-vorkuta-infirmieria
Vorkuta – infirmieria
8-cimitir-in-gulagul-vorkuta
Cimitir in Vorkuta

Surse Foto şi alte fotografii-document: theGulag.org/photos/vorkuta, RFERL – Vorkuta, Getty – Gulag, gulag.memorial.de, Der Spiegel

Sursa: MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON