Patriarhul Teoctist, la 10 ani de la plecarea la Ceruri. Evocare: „Delicatețea lui spărgea orice barieră a protocolului”. Despre momentul 1989: „Ai văzut cât de falsă e lumea?”

Impresionantă demnitate, sobrietate autentică, credință de neclintit, discreție înțeleaptă, bunătate naturală față de toți. Toate acestea au caracterizat viața de peste 90 de ani a celui de-al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Teoctist Arăpașu. Astăzi, la împlinirea a 10 ani de la trecerea lui la cele veșnice, interviul cu unul dintre consilierii apropiați, părintele diacon profesor Nicu Octavian, …

“Postul patimilor şi al morţii Domnului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea neamului românesc.” – Sfaturile duhovniceşti ale “sacerdotului nehirotonit al bisericii mărturisitoare” Teodor M. Popescu († 4 aprilie 1973)

“Virtuţile creştine sunt semnul nostru, semnul sufletesc al creştinismului în lumea aceasta. Prin ele se cunoaşte şi se adevereşte credinţa noastră, care este ea însăşi o virtute, virtute de temelie şi de început a vieţii noastre creştine.” – Teodor M. Popescu, Meditaţii teologice (Sursa: Ziarul Lumina – Teodor M. Popescu, sacerdotul nehirotonit al bisericii mărturisitoare) Profesor Teodor M. Popescu CUM SĂ …

Profesorul Părintelui Justin Pârvu şi al Patriarhilor Iustin şi Teoctist: Părintele-martir Gheorghe Cotenescu, preot militar şi secretar al lui Iorga

Părintele Gheorghe Cotenescu, preot militar, secretar al marelui istoric Nicolae Iorga şi profesor al Patriarhilor Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu dar şi al unor mari duhovnici ai Ortodoxiei româneşti, cum sunt Părinţii Justin Pârvu, Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ioasaf Popa şi alţii, are o personalitate atât de complexă încât ne obligă să publicăm materialul …