Părintele Gheorghe Cotenescu, preot militar, secretar al marelui istoric Nicolae Iorga şi profesor al Patriarhilor Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu dar şi al unor mari duhovnici ai Ortodoxiei româneşti, cum sunt Părinţii Justin Pârvu, Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ioasaf Popa şi alţii, are o personalitate atât de complexă încât ne obligă să publicăm materialul comemorativ pe care ni l-am propus în mai multe episoade, începând cu acest articol introductiv. O mare parte din documentare ne-a fost pusă la dispoziţie de nepotul său, dl. Radu Petrescu-Muscel (pseudonimul literar al lui Ion-Gheorghe Petrescu), membru al Asociației Române de Istorie a Presei (ARIP), căruia îi mulţumim în mod deosebit.

Părintele Justin Pârvu: “Îmi amintesc cu drag de frumoasele vremuri pe când eram elev la seminarul de la Cernica, şi printre mulţi profesori deosebiţi, una dintre cele mai interesante figuri a fost şi îmi rămâne în memorie Părintele Profesor Gheorghe Cotenescu. Eu am îndrăgit mult muzica psaltică şi de aceea Părintele Profesor prezenta pentru mine un interes aparte, dar nu numai prin talentul său muzical, cât şi prin dăruirea sa faţă de elevi, sacrificiul pe care îl depunea în munca sa pedagogică. Era un om bun ca pâinea lui Dumnezeu, încât noi stăteam foarte relaxaţi şi nestresaţi la ora Părintelui. Sărmanul Părinte venea aşa de obosit, deoarece făcea naveta de la Târgovişte la Cernica, pornindu-se cu noaptea în cap de acasă şi bucuria noastră era când drumurile erau înzăpezite şi maşinile nu străbăteau de la Pantelimon până la Cernica, fiind astfel scutiţi de oră. Aşa năstruşnici cum eram noi, Părintele Cotenescu ne iubea pe toţi, şi în memoria mea rămâne ca o adevărata vioară a ortodoxiei româneşti, care a mers până în cele mai sensibile tonuri muzicale, dar şi sufleteşti..”

Părintele Gheorghe Cotenescu s-a născut în data de 4 iulie 1886 in localitatea Izvoarele din judetul Dambovita (pe atunci comuna, azi sat in componenta comunei Voinesti-Dambovita) şi a trecut la Domnul la 12 februarie 1965, la Campulung-Muscel. A fost inmormantat in cavoul familiei, aflat in curtea bisericii noi din comuna Stoenesti-Muscel, ctitoria sa si a prezbiterei Elisabeta, nascuta Rautzoiu (portretele lor in fresca, in calitate de prim-ctitori, sunt prezente in interiorul bisericii, in timp ce chipurile ctitorilor simbolici, Patriarhul Miron Cristea si Mitropolitul Irineu Mihalcescu, fostul sau profesor din facultate, apar in partea opusa). Neamul Cotenestilor – care se trage din zona Stoenesti-Cetateni, pe Valea superioara a Dambovitei a ctitorit intre secolele XVIII si XX in total 4 biserici rurale, impartite frateste intre cele doua judete vecine, Muscel (doua) si Dambovita (doua).

Anul trecut, în iulie 2013, reprezentanţii Consiliului Local al oraşului Câmpulung Muscel, Argeş, au aprobat acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem preotului profesor Gheorghe Cotenescu, după cum informa şi Ziarul Lumina la Patriarhiei Române.

Preotul profesor Gheorghe Cotenescu a fost o personalitate marcantă pentru istoria şi cultura noastră. A fost primul secretar personal al lui Nicolae Iorga (foto), cofondator al Partidului Naţionalist Democratic şi a fost implicat în organizarea primelor ediţii ale cursurilor de vară de la Vălenii de Munte. Absolvent al Seminarului Central din Bucureşti, al Facultăţii de Teologie şi al Conservatorului de Muzică din Bucureşti, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Conţeşti, judeţul Muscel, ulterior fiind mutat la Parohia Stoeneşti, unde a păstorit până în 1965. De asemenea, a fost profesor la seminariile teologice din Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş şi Cernica, Ilfov, şi a desfăşurat ample activităţi de apărare a valorilor religioase şi culturale româneşti, contribuind astfel la realizarea Marii Uniri.

Pentru faptul că a ajutat membrii Rezistenţei anticomuniste din munţi Muscelului, preotul profesor Gheorghe Cotenescu a fost reţinut de Securitate în anii 1949 şi 1950.

La ceremonia conferirii titlului de Cetăţean de Onoare post-mortem al Municipiului Câmpulung Muscel, în calitate de nepot de fiică al preotului profesor Gheorghe I. Cotenescu, dl. Ion-Gheorghe Petrescu a prezentat succint o parte a vieţii luminoase şi bogate în fapte a acestuia (1886-1965) în ogorul Domnului şi al Neamului, spre binele Bisericii şi al enoriaşilor, al Şcolii şi al Cetăţii, amintind că preotul căpitan în rezervă Gheorghe I. Cotenescu a luat parte la întreaga campanie a Războiului de Reîntregire (1916-1919), la început în spitale militare de evacuare a răniţilor, ulterior fiind ataşat eroicului Regiment 9 Vânători condus de viitorul general Gheorghe Rasoviceanu, parcurgând împreună drumul “de la Nistru până la Tisa” şi fiind decorat cu ordinul “Coroana României”, aşa cum aminteşte RGN Press.

Fiu de preot de ţară, viitorul Părinte profesor şi-a petrecut o treime din viaţă în judeţul Dâmboviţa, se scrie în publicaţia locala Râul Alb. A terminat primele patru clase primare în comuna natală, iar alte două la Şcoala de băieţi nr. 2 din Târgovişte (printre profesori, I. Condurăţeanu). A absolvit Seminarul inferior “Neagoe Basarab” de la Curtea de Argeş şi Seminarul Central din Bucureşti (1898-1906). Aici se se remarcă în special la studiul ambelor muzici, avându-l ca mentor pe ilustrul profesor Ion Popescu-Pasărea. Este absolvent al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Bucureşti (1911) şi al Conservatorului din Bucureşti (1912).

În perioada studenţiei sale tumultoase, a fost primul secretar personal al profesorului universitar Nicolae Iorga (1907-1912), fiind implicat direct în organizarea primelor ediţii ale cursurilor de vară de la Vălenii de Munte (1908-1912) şi a festivalurilor organizate de centrala Ligii Culturale în scopul colectării fondurilor necesare ridicării Palatului Ligii de pe Splaiul Dâmboviţei. De asemenea, a fost funcţionar al centralei Ligii Culturale şi membru al secţiei Ligii din Bucureşti, participând la numeroase şezători cultural-artistice organizate în Vechiul Regat şi în diasporă, în compania unor mari artişti români (Aristizza Romanescu, Petre Liciu, Olimpia şi Zaharia Bârsan, Lucreţia şi Iancu Brezeanu, Lucia Calomeri, Elena Locusteanu-Bonciu, ş.a.).

Este cofondator al Partidului Naţionalist-Democratic condus de N. Iorga şi A. C. Cuza, participând la primul congres al acestuia (aprilie 1910), se arată în Gazeta de Dâmboviţa.

Cu venituri precare, Cotenescu lucrează în Bucureşti, în perioada 1908-1913, ca pedagog la Seminarul “Nifon” şi cântăreţ la strana unor biserici importante. Îl găsim şi membru fondator al “Asociaţiei Generale a Cântăreţilor Bisericeşti” şi secretar de redacţie al revistei “Cultura”, alături de Ion Popescu-Pasărea, profesorul său din seminar şi din facultate. Adept al preceptelor îmbrăţişate de Spiru Haret şi Nicolae Iorga, fiul de preot rural acceptă apostolatul rural pe viaţă (53 de ani de preoţie) în judeţul strămoşilor săi pe linie paternă, Muscel. După căsătorie (aprilie 1912), este hirotonit şi numit preot paroh în satul Conţeşti, iar în 1913 transferat într-o parohie nouă, Stoeneşti, unde îşi va îndeplini menirea până la sfârşitul vieţii.

Biserica Stoenesti proiectata de musceleanul Dumitru Ionescu-Berechet, arhitectul-sef al Patriarhiei; in stanga se afla cavoul familiei Cotenescu

Prezentăm în continuare o relatare despre viaţa profesorului de Patriarhi, alcătuită de nepotul său, dl. Radu Petrescu-Muscel, însoţită în final de amintirile Patriarhului Teoctist despre profesorul său, Părintele Gheorghe Cotenescu:

A fost profesor secundar la seminariile teologice din Câmpulung-Muscel şi Curtea de Argeş, respectiv la seminarul monahal Cernica-Ilfov (1922-1940). Este cofondator şi preşedinte al P.N.D. – secţia Muscel (1922-1923), iar în 1925 a fost ales membru al primei Camere Agricole din judeţul Muscel, condusă de prof. ţărănist Alexandru Muşatescu, tatăl dramaturgului Tudor Muşatescu.

Deputat iorghist din partea judeţului Muscel în cadrul Uniunii Naţionale (1931-1932), reprezintă judeţul în Parlament alături de Constantin (Dinu) I. C. Brătianu (P.N.L.) şi Ion Mihalache (P.N.Ţ). Recunoscându-i-se meritele, fostul parlamentar devine membru în conducerea centrală a partidului (1931-1946), făcând parte din echipa angajată în tratativele de fuzionare cu P.N.L. – aripa Tătărăscu din februarie 1946.

S-a remarcat ca animator al vieţii culturale din Câmpulung şi din judeţul Muscel, ca dirijor strălucit al corului parohial şi al Seminarului Orfanilor de Război „Patriarhul Miron”, dar şi prin concertele de binefacere susţinute alături de tenorul Nae Leonard, retras la Câmpulung.

Este ctitorul principal, cu mari jertfe, în perioada 1929-1939, al celei mai frumoase biserici rurale de pe cursul superior al Dâmboviţei, selectată ulterior pe post de copertă de carte. La realizarea aşezământul religios a contribuit un colectiv valoros, compus din arh. Dumitru Ionescu-Berechet, sculptorul în lemn Dumitru Iliescu-Călineşti şi pictorii Octav Angheluţă, Vasile Blendea, Gheorghe Vânătoru şi Ion Fleşariu.

Pr. Gheorghe Cotanescu – deputat in Parlamentul Romaniei

Meritele sale deosebite l-au îndreptăţit să fie ales preşedinte al “Asociaţiei Preoţilor Musceleni” (cu 2 mandate) şi membru în consiliul de administraţie al “Casei de Economie, Ajutor şi Credit a Asociaţiei Generale a Clerului Ortodox Român din România” (1930-1933), primind dreptul de a purta pe viaţa crucea patriarhală de aur şi brâul roşu.

A fost compozitor şi publicist, secretar de redacţie al revistei “Cultura”, organul “Asociaţiei Generale a Cântăreţilor Bisericeşti din România”, fiind invitat în repetate rânduri de Nicolae Iorga la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte ca profesor specializat pe probleme muzicale (muzică psaltică, folclor şi bizantinologie muzicală). Remarcabil este faptul că preotul-profesor Gheorghe Cotenescu a avut un număr egal de conferinţe (13) cu toţi ceilalţi specialişti în materie la un loc, clerici sau laici, care au fost de asemenea invitaţi (mitropolitul Tit Simedrea, preotul-profesor universitar şi academician Nicolae M. Popescu, profesorii universitari Gh. Moisescu şi Mihail Vulpescu; Emil Riegler-Dinu, unicul doctor în muzicologie până în anul 1938).Comparativ, cei cinci conferenţiari cu nume grele ce se trăgeau din judeţele Muscel şi Argeş (Ion Chelcea, Radu Gyr-Demetrescu, Florian Ştefănescu-Goangă, Costin Petrescu şi Victor Slăvescu), au însumat tot 13 conferinţe.

Bun orator şi stăpân pe sine în situaţii dificile, a făcut faţă cu brio provocării pe care a constituit-o prezenţa în Parlamentul ţării, contracarând inteligent şi cu umor fin ostilitatea manifestată virulent pe durata mandatului său (1931-1932 – foto dr. din acea perioadă) de opoziţia constituită în acel moment din reprezentanţii P.N.Ţ., fiind desemnat în unanimitate de deputaţii-preoţi să ţină discursul de omagiere a semicentenarului poetului şi omului politic Octavian Goga.

Susţinerea pe plan logistic a partizanilor din munţii Muscelului (nucleul de pe Muntele Roşu) conduşi de colonelul martir Gheorghe Arsenescu l-a transformat în deţinut politic (1949-1950). Anchetat iniţial la Câmpulung de maiorul Mihail Chicoş şi ulterior în celulele-depozit ale Securităţii din Piteşti de către sadicul căpitan de Securitate Ion Cârnu, timp de 14 luni, va fi condamnat retroactiv în mai 1950 în cadrul primul lot format din 36 de musceleni, în frunte cu elevul său Pimen Bărbieru, stareţul schitului Cetăţuia-Negru Vodă şi avocaţii liberali tătărăscieni Nicolae Enescu (fost deputat) şi Ion Constantinescu-Mărăcineanu.

Studentul Traian Marinescu-Geagu

Din acelaşi lot trebuia să facă parte şi nepotul său din Izvoarele, studentul Traian Marinescu-Geagu (foto), fiind arestaţi amândoi în aceeaşi lună (martie 1949). La alegerile din 19 noiembrie 1946, acesta îl făcuse de râs pe învăţătorul Gogu Popescu, impus cu forţa de comunişti în funcţia de prefect încă din noiembrie 1944, dând foc urnelor umplute din timp cu voturi ştampilate în favoarea “soarelui” dogoritor al Blocului Partidelor Democratice. Alegerile au trebuit repetate, iar Siguranţa şi apoi Securitatea l-au hăituit neîncetat pe Geagu prin ţară. În vara anului 1948, Geagu a apelat la unchiul său din Stoeneşti-Muscel, iar acesta a garantat pentru el în faţa colonelului Gheorghe Arsenescu, organizatorul rezistenţei anticomuniste din munţii Muscelului şi Făgăraşilor sudici. Arsenescu l-a protejat cât a putut, dar mult-prea tânărul Geagu, indisciplinat, s-a întors în mai multe rânduri la Izvoarele, fiind capturat viu la 19 martie 1949, fiind rănit în urma unui incident armat. La mai puţin de un an (4 februarie 1950), acesta a fost executat demonstrativ – fără judecată şi condamnare – la intersecţia drumului naţional Câmpulung-Târgovişte cu drumul comunal spre Izvoarele. Pentru aşa-zisa lui “fugă de sub escortă” – în realitate pentru intimidarea localnicilor – cadavrul a fost păzit în permanenţă, iar rudele l-au putut înmormânta creştineşte abia după două zile, conform certificatului de deces şi crucii ridicate după 1990 (detalii aici).

Înaintea judecării şi condamnării retroactive (mai 1950), preotului Gheorghe I. Cotnescu i-a fost dat să se întâlnească în închisoare şi cu viitorul protopop Vasile Chiţu, fostul său elev de la Seminarul din Curtea de Argeş. Mărturia scrisă a acestuia este pilduitoare.

“În luna februarie a anului 1950 am fost arestat. Şi pentru că fusesem condamnat în lipsă de Tribunalul Militar Bucureşti, am fost depus la închisoarea militară din Bucureşti – Uranus – până la rejudecare. Acolo l-am întâlnit pe părintele Cotenescu. Acelaşi om: optimist, plin de haz şi de umor. Optimismul său radia împrejur, făcându-i pe ceilalţi deţinuţi să fie mai încrezători în libertate şi o viaţă mai bună. Fusese şi el „amestecat în saramura penală” – cum obişnuia el să zică – pentru că adăpostise de ploaie pe nişte fugari în casa sa. Era vorba de grupul de rezistenţă din Făgăraş (colonelul Arsenescu, Arnăuţoiu, etc.). Aştepta şi el să fie judecat de Tribunalul Militar Bucureşti”.

„Cadavrul viu” ce părăsise penitenciarul Piteşti, condus de căpitanul-dansator Alexandru Dumitrescu, a primit instantaneu stigmatul social de “paria”, purtându-l demn până la moartea care ni l-a răpit în februarie 1965. Alături de el au suferit Paraschiva Răuţoiu (soacra sa, unica persoană din Stoeneşti expropriată de două ori, în 1945 şi în 1949), prezbitera Elisabeta Cotenescu (pe care o alinta Veruţa), precum şi cei trei copii ai lor, o fată şi doi băieţi.

În cadrul Memorialului Rezistenţei Anticomuniste de la Sighet, cei doi membri ai aceleiaşi familii dâmboviţene – preotul Gheorghe I. Cotenescu şi Traian Marinescu-Geagu -, figurează la loc de cinste.

Pe lângă apostolatul său întru credinţă, preotul-profesor Gheorghe I. Cotenescu a iubit şcoala şi copiii, pe care i-a îndrumat şi ajutat, iar aceştia l-au îndrăgit şi respectat. Printre ei se numără valori perene ale ortodoxiei româneşti, precum patriarhii Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, arhiepiscopii Gherasim Cristea şi Eftimie Luca, episcopul-vicar Roman Stanciu, vicarul patriarhal Atanasie Glatcovschi, arhimandriţii mari duhovnici Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ioasaf Popa şi recent dispărutul Iustin Pârvu, profesorii Ioan Rămureanu, Anton Uncu, Ioasaf Ganea, învăţatul preot Ilie Băciou, originar din Rucăr şi transferat ulterior la Biserica Icoanei din Bucureşti (viitorul protector al poetului Adrian Păunescu) ş.a.

Prin energia, entuziasmul şi dăruirea de care a dat în permanenţă dovadă în extraordinara sa viaţă, preotul Gheorghe I. Cotenescu se înscrie la loc de seamă în galeria personalităţilor Bisericii strămoşeşti şi neamului românesc.

Parintele Patriarh Teoctist – Foto Dinu Lazar

Părintele Patriarh Teoctist Arăpaşu: „Părintele Gheorghe Cotenescu, alături de renumiţii cărturari: Arhimandritul Chesarie Păunescu, renumitul director duhovnic al seminarului nostru, devenit mai apoi ilustrul Episcop al Dunării de Jos, Ieromonahul Firmilian Marin, viitor Mitropolit al Olteniei, cărturar de mare renume, latinişti şi elenişti de seamă au făcut ca prestigiul şcolii noastre, care avea acelaşi statut, asemenea celorlalte licee, să se prezinte, în contextul şcolilor de acest nivel, ca o instituţie de prestigiu, datorită pasiunii, exigenţei şi râvnei profesorilor şi elevilor ei.

Noi, elevii apreciam atunci, ca şi acum, valoarea profesorilor noştri, exprimată prin răbdarea pe care o aveau în a ne împărtăşi din lumina cărţii, punctualitatea la cursuri, competenţa în desfăşurarea misiunii, măiestria pedagogică, prin care determinau convingeri şi priceperi în rândul elevilor şi, în general, prin toată activitatea lor din şcoală şi din afara şcolii, încât prin toate acestea, noi vedeam în ei modele de urmat, printre acestea fiind şi Părintele Gheorghe Cotenescu.

Ştiam despre Părintele Gheorghe Cotenescu că, faţă de ceilalţi profesori, depunea un efort deosebit ca să ajungă să ne predea şi să ne iniţieze în tainele muzicii. Ne impresiona faptul că venea tocmai de la Stoeneşti-Muscel, unde era preot la o biserică al cărei ctitor a şi devenit, că preda Muzica şi la Seminarul Orfanilor de Război “Patriarhul Miron Cristea” din Câmpulung Muscel, că fără să simtă oboseală, supărare sau enervare, ajungea şi la Seminarul Monahal Cernica, iar în afară de această trudă în “via Domnului” avea strânse legături cu elita culturală a vremii, purtând o bogată corespondenţă cu Nicolae Iorga şi prezentând comunicări la Universitatea de Vară de la Vălenii de Munte, condusă de marele cărturar.

Ştiind toate acestea, vedeam, într-adevăr, în Părintele Cotenescu un preot model, un profesor de vocaţie şi un om de mare cultură” .

(Fragment dintr-o scrisoare din 18 aprilie 2005, reprodusă în Călăuza Ortodoxă, Revista Arhiepiscopiei Dunării de Jos si aflată în arhiva personală a dlui Radu Petrescu-Muscel, la fel ca şi cele două fotografii color reproduse aici, pentru care mulţumim colaboratorului nostru)

Va urma

Sursa: MARTURISITORII

Strada din Stoenesti ce poarta numele Parintelui Gheorghe Cotenescu