CHEMAREA Părintelui Justin, Duhovnicul Neamului, la REFERENDUM: Să apărăm societatea şi familia de handicapul acesta care s-a infiltrat şi la noi în ţară! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. Creşteţi copiii cu inima la Hristos!

Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. Lucrurile mai stau şi altfel în viaţa creştină. Familia, Biserica şi şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare. …

“Votul la REFERENDUM este O DATORIE DUHOVNICEASCĂ” – Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos. INTERVIU Trinitas

Părintele Efrem Vatopedinul (foto) provine dintr-o familie cipriotă săracă, dar evlavioasă. S-a născut în 1956 în localitatea Peristeronopighí din Cipru. A rămas orfan de copil, atunci când tatăl său a fost omorât de turci, în faţa întregii familii, în timpul invaziei din 1974. După încheierea studiilor liceale, în 1974 a intrat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena. A …

“Familia e sfântă. Oficializarea homosexualităţii poate fi acea urâciune apărută în faţa lumii din Apocalipsă” – Părintele Dumitru Stăniloae, la 25 de ani de la plecarea la Ceruri

De Referendum In Memoriam Parintele Dumitru Staniloae (16 noiembrie 1903 la Vlădeni, Codlea/Braşov – 5 octombrie 1993, Bucureşti – înmormântat la Cernica) “Familia e sfântă” “Familia e sfântă. Sfinţii Părinţi au lăudat la fel de mult căsătoria ca şi monahismul. Pe de o parte se recunoaşte că Dumnezeu a creat omul bărbat şi femeie; omul întreg este bărbat şi femeie. …

Cu ajutorul Domnului, vom izbândi! Să spunem DA Familiei, aşa cum a fost creată de Dumnezeu! – † Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Iaşilor

Să fim noi, oare, generaţia care să consimtă la legalizarea păcatelor strigătoare la cer? † Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Iaşilor, 20 Septembrie 2018 Vă scriu, iubiţi tineri, câteva gânduri, cu aceeaşi dragoste cu care vă pomenesc la fiecare Sfântă Liturghie, în numele Arhieriei la care m-a chemat Hristos şi al Bisericii Sale, care poartă în ea desăvârşirea, precum şi …

“Cine n-are religie, n-are nici familie și cine n-are familie, n-are nici patrie.” – Părintele Ilarion Felea, martir pentru Hristos în temnițele bolșevice, exterminat în închisoarea Aiud la 18 septembrie 1961

Părintele Ilarion Felea despre importanța credinței în familie Religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci și familia este creația lui Dumnezeu. Și după cum omul e dator să-și cunoască și să-și adore Creatorul, tot așa și familia. De când există istorie și preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios în familie, începând cu …

PS Macarie Drăgoi: “O datorie sfântă – prin votul la Referendum apărăm însuși faptul de a fi om! Un test mare pentru poporul român: „Tinere, zic ție, scoală-te!”, răsună Cuvântul Vieții”

Îmi îndrept gândul bun și către tinerii noștri de pretutindeni. Dacă referendumul va fi organizat pe 7 octombrie, după cum s-a spus, atunci ziua votului va fi în Duminica Învierii tânărului din Nain. Deschide-ți urechile, iubite tinere, și auzi-L pe Domnul care te cheamă și te ridică din moarte la viață! Dumnezeu și-a desăvârșit creația după ce a făcut omul, …