Confiscate de SECURITATE în anii ’50: Scrisorile Părintelui Ilie Cleopa către Părintele Arsenie Boca. Documente CNSAS

În dosarul de urmărire informativă care i s-a întocmit părintelui Arsenie Boca în perioada 1943-1989, printre alte mărturii documentare de mare valoare se află două scrisori, în original, bătute la maşină şi semnate de părintele Ilie Cleopa. Epistolele, pe care le redăm mai jos, au fost trimise părintelui Arsenie Boca, duhovnicul Mănăstirii Prislop între 1949-1959. Prezenţa lor în dosar dovedeşte …

Cum arăta Petre Ţuţea când era tânăr – FOTO. “Dr. Petre Ţuţea, negociator economic al României la Moscova, Berlin şi Budapesta”. INCURSIUNE ÎN DOSARELE CNSAS

“Este o persoană cu o solidă cultură filosofică idealist mistică, jonglând cu termeni şi concepţii filosofice şi reuşind prin modul în care ştie să analizeze diferite evenimente internaţionale, să stârnească interesul auditoriului şi, prin aceasta, considerându-se una dintre cele mai luminate minţi.” – Securitatea despre Petre Ţuţea (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991) Scriitori în Arhiva CNSAS – Petre …

INEDIT. Emil Cioran îi recunoaşte genialitatea lui Petre Ţuţea într-o serie de scrisori către acesta descoperite în Arhiva CNSAS

În mai multe scrisori trimise de Emil Cioran lui Petre Ţuţea, confiscate şi păstrate de Securitate în dosarul filosofului creştin-ortodox răsplătit cu 13 ani de detenţie, “scepticul de serviciu al unei lumi în declin” îi recunoaşte, încă de la finele anilor ’30, genialitatea marelui său prieten. Materialele au fost obţinute din dosarele CNSAS de către cercetătorul Eleodorus Enăchescu, prieten al …

Urmărit toată viaţa. Biografia Părintelui Arsenie Papacioc Luptătorul, conform documentelor Siguranţei şi Securităţii din Arhivele CNSAS

Provenea dintr-o familie de aromâni aşezaţi în părţile Ialomiţei din întinsul Bărăganului. De mic copil a demonstrat o inteligenţă vie şi o aplecare spre cele bisericeşti. La vârsta de 20 de ani a încercat să intre în obştea călugărilor îmbunătăţiţi de la Frăsinei, însă fără succes. Totuşi, vocaţia sa misionară a încercat să şi-o folosească în curentul de revigorare spirituală …

Parintele Justin Parvu, la aniversara. Un sfant in Dosarele Securitatii: “Un temperament impulsiv si mistic”

Parintele Justin Parvu (10 Februarie 1919 – 16 Iunie 2013) Documente din Arhiva CNSAS puse la dispozita publicului de catre Asociatia Civic Media. Detalii: Petru-Voda.Ro – Chipul Părintelui Justin Pârvu după două luni de chinuri şi torturi la Securitatea din Roman Sursa: Marturisitorii.Ro Foto: ParinteleJustinParvu.Ro