A fost unul dintre cei mai mari predicatori şi teologi ortodocşi români din secolul XX de respiraţie academică. Opera îi este studiată şi cunoscută, dar mai puţin biografia, nu de puţine  ori marcată de presiunile exercitate de autorităţile comuniste.

El s-a născut la 21 noiembrie 1918, în familia unor oameni simpli, muncitori şi credincioşi din Răcătău-Răzeşi, judeţul Bacău. După şcoala primară din comuna natală, între 1930 şi 1938, tânărul Constantin urmează Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe“ din Roman. Continuă calea formării preoţeşti la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde obţine diploma de licenţă în anul 1942. Pe parcursul studiilor este cântăreţ la Biserica Zlătari din Capitală.

La 1 noiembrie 1942 este trimis pe front, ca militar în termen. Este lăsat la vatră în mai 1943, când este hirotonit preot pe seama Parohiei Podul Văleni, comuna Poenarii Burchii, din judeţul Prahova. Aici slujeşte până la 15 iulie 1947, când este transferat la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Ploieşti. Între timp se afirmă ca membru al „Uniunii Preoţilor Democraţi“, înfiinţată la începutul anului 1945.

La 1 septembrie, acelaşi an, lansează chiar un manifest cu titlul „Misiunea noastră“. Deşi la început ar părea condamnabil pentru adeziunea sa la gruparea preoţilor ce trebuia să susţină zisele formaţiuni democratice, prin manifestul său, Constantin Galeriu nu abdică în nici un fel de la crezul pastoral care trebuie să-l domine pe orice slujitor al altarului. El caută puncte comune între manifestarea politică şi necesităţile societăţii de păstrare a principiilor morale în tiparul creştin.

Părintele Galeriu scria despre „dragostea între clasele sociale“; că „preotul trebuie să împace doctrinele de partid şi să le subtilizeze în spiritul evanghelic, ceea ce înseamnă politica lui Hristos“; că „Biserica trebuie să încreştineze partidul, să tempereze excesul şi pofta de violenţă“; că „preotul este factor de legătură între clase, între intelectuali, muncitori şi ţărani“, iar „intelectualii adevăraţi nu se mai lasă înşelaţi de eroarea materialistă“, fiind de datoria lor „să colaboreze cu preoţii la predicarea religiei morale“ şi că sunt „nebuni cei ce încearcă să creeze o lume nouă prin nimicirea celei vechi“. Astfel, în viziunea părintelui Galeriu, „prin puterea misiunii creştine socialismul materialist se va subtiliza, încreştina“, ceea ce înseamnă „falimentul materialismului“.

Era un discurs curajos într-un context politic încă dezorientat după schimbarea de la 23 august 1944 şi presiunile crescânde venite dinspre factorul sovietic. Discursul său nu a fost receptat în gruparea „preoţilor democraţi“, deoarece majoritatea acestora erau preocupaţi să-şi recicleze trecutul mai mult sau mai puţin pătat prin activitatea în diverse partide politice interbelice.

Ulterior, la 12 noiembrie 1949, părintele Galeriu a fost arestat de Securitate, apoi condamnat la trei luni închisoare pentru ascunderea unui lider politic liberal din Prahova. Din acest motiv autorităţile s-au confruntat cu protestele credincioşilor de la Biserica „Sfântul Vasile“ din Ploieşti. Într-o notă a Securităţii se arăta cum „s-a produs o stare de spirit agitată în rândurile credincioşilor… iniţial prin comentarii că preotul ar fi arestat şi depus la penitenciar din cauza predicilor sale religioase. Această stare de spirit se continua în document, s-a produs şi în rândul credincioşilor din comunele din judeţul Prahova, care în mod obişnuit veneau în fiecare duminică să asculte predicile acestuia“. Păstoriţii părintelui, dar şi preoţi, au întocmit un memoriu cu semnături pe care l-au înaintat autorităţilor. În consecinţă, cei din Securitate propuneau sancţionarea preoţilor de către autorităţile bisericeşti şi „ducerea unei munci de lămurire“ în  rândurile credincioşilor. Totuşi, părintele a fost eliberat la termen din Penitenciarul Ploieşti.

Un alt moment greu pentru părintele Constantin Galeriu a fost în 1952. În celebra noapte a „Adormirii Maicii Domnului“, părintele a fost arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Ploieşti. Era acuzat pentru activitatea depusă în PNL-Bejan, ca membru al delegaţiei permanente în anul 1946. În fapt, activitatea politică se rezumase numai la participarea ca delegat la alegerile din 1946. Din acest motiv, a primit o detenţie administrativă de 60 de luni de muncă obligatorie. Începând cu 16 ianuarie 1953 a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal, apoi din 13 octombrie acelaşi an a fost mutat la centrul de triere Văcăreşti de la Bucureşti. Totuşi, a fost eliberat la 23 octombrie acelaşi an, revenind în mijlocul familiei şi al păstoriţilor săi de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din Ploieşti. (Ziarul Lumina)