I

1916-2016. Un secol de minciuni despre Corneliu Zelea Codreanu si familia sa. Astăzi deci, despre Fam. Codreanu. Câteva clarificări absolut necesare, zic eu. Dat fiindcă, până în prezent nu a apărut o biografie oficială, completă si exhaustivă a Căpitanului, falsificatorii de istorie profită, atât cei „profesionisti”, cât si cei amatori, despre unii din odiosii „contributori” de pe wiki vorbesc, am mai vorbit pe aici despre acestia, nu mai e cazul să-i amintesc, nomina odiosa care va să zică. Dl. Cristoiu a tot promis o „biografie” a Căpitanului, dar a rămas la acest stadiu. Ba mai mult, a luat si bobârnace din partea „societătii civile” atunci când a făcut, în cursul unui interviu televizat, câteva aprecieri asupra rectitudinii morale a Căpitanului. Normal, orice referire la personalitatea Căpitanului trebuie făcută în limitele dictate de legea „anti-legionară”, ceva ce matematic s-ar exprima prin ceva mai mult de asasin si ceva mai putin de fascist. Cam asa devine chestia cu referirea în spatiul public la Căpitan si Miscarea Legionară. Orice se situează în afara acestor limite impuse de un parlament compus din corijenti la istoria propriei tări se poate solda cu ani de închisoare. Iar „evreii” vigilenti veghează. Ceea ce urmează nu este o biografie, pentru că asa ceva este un nonsens – biografia Căpitanului este intrinsec legată de istoria Miscării Legionare, în consecintă poporul român nu de biografii mai mult sau mai putin romantate are nevoie, ci de o adevărată istorie a Miscării Legionare. Dar nu de una minată de corectitudine politică, ci de o lucrare solidă, bazată pe documente istorice de necontestat, chestie la care se lucrează. Stati linistiti, într-un an maxim e gata. Dacă nu chiar în librării. În cele ce urmează deci, alte fragmente din carte, este doar o scurtă notă biografică, dar chiar si asa, veti vedea că se demontează o serie întreagă de legende, colportate si azi, multe din ele, lansate încă de pe la 1900, pe când viitorul Căpitan bea lăptic, iterate în timpul campaniei denigratoare din preajma înscenării judiciare din 1938, si reluate până în prezent de inconstienti, de neofiti și alti ageamii care îsi închipuie că istoria este obiect de joacă sau subiect pentru a-si exersa stilul si retorica anti-legionară, dar mai ales de detractori animati de interese obscure. Textul, deci.

Originile familiei Codreanu. Nota nr. 10357/2 iun.1938 [1] a Insp. Reg. de Politie Cernăuti înaintează către directorul general al Politiei, o serie de documente de stare civilă ale familiei Codreanu, inclusiv un arbore genealogic improvizat în sediul politiei, plus două referate privind ascendentii pe linie paternă si maternă, concepute probabil pe baza informatiilor culese de jandarmi de la populatia satului Igesti, Storojinet. Străbunicul, Simion Zilinschi, decedat în 8 feb.1887 în vârstă de 65 de ani (născut în 1822). Străbunica, Axenia Zilinschi, decedată în 4 mar. 1899 în vârstă de 63 de ani (născută în 1836) Amândoi, crestini ortodocsi, asa cum atestă certificatele de deces anexate.[2] Din această căsătorie a rezultat un fiu, Nicolai Zilinschi, născut în 2 dec. 1853, crestin ortodox. (decedat în 13 sept. 1933), căsătorit în data de 15 ian. 1878 cu Agafia, născută Antec, fiica lui Lorenti Antec si a Mariei, fiica lui Giorgiu Codac, crestin ortodoxă. Din această căsătorie, (Nicolai Zilinschi rămas văduv, se va recăsători în 5 nov. 1892 cu Eudochia Nituscă) a rezultat unicul fiu, născut în 10 aug.1878, Ioan Zilinschi, care ulterior îsi va schimba numele în Ioan Zelea Codreanu (prin decizia publicată în Monitorul Oficial din 6 mart.1922), asa cum atestă documentele publicate în presă [3]. Ioan Zilinschi se va căsători în 3 iul. 1875 cu Lisaveta (Elisabeta, ulterior Eliza) Brauner, crestină ortodoxă, fiica lui Carol Brauner si a Mariei, cu nume de familie necunoscut. Carol Brauner era se pare originar din Moravia. Amândoi părintii erau crestini ortodocsi. Referatul întocmit de politie mai sustine că acest Carol Brauner era fiul unui anume Adolf Brauner si al Elizei Czerny, de origine cehă, din com. Bosance (Bosancea de fapt, azi Bosanci, jud. Suceava). Avocata Lizeta Gheorghiu [4], apărătoarea lui Corneliu Zelea Codreanu la înscenarea judiciară din 1938, a arătat la proces că mama Căpitanului, Eliza Brauner, este fiica româncei Marita Sârghi si a lui Carol (zis Costache) Brauner, român ortodox după mamă, ca fiu al româncei Elisabeta Cernea și german numai din partea tatălui său, Adolf Brauner, de origine bavareză.

–

[1] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 11784 – vol.4), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p. 237.

[2] Ibidem. p.243-244.

[3] Ibidem, vol.7, p.119-122.

[4] Vălenas, Liviu, Convorbiri cu Mircea Dumitriu – Miscarea Legionară între adevăr si mistificare, Ed. Marineasa, Timisoara, 2000, p.17.

Numele de Zilinschi este o variantă a numelui polonez Zieliński, care este legat de adjectivul zieleń, care înseamnă verde. Este unul din cele mai frecvente nume poloneze, fiind posibil adoptat si datorită faptului că ascendentii pe linie paternă erau pădurari. În lucrarea “Histoire des Roumains de Boucovine” [5], Nicolae Iorga mentionează presiunile exercitate de polonezi pentru trecerea românilor la religia catolică si adoptarea limbii poloneze, dar si faptul că nu puteai ocupa un post cât de mic în administrație dacă te declarai român. În aceste conditii, nu există nici un dubiu asupra originii românesti dinspre ramura paternă, religia ortodoxă si limba română în care sunt redactate actele de stare civilă atestând originea etnică. În ceea ce priveste ascendenta pe linie maternă, confesiunea ortodoxă a bunicilor este certă. Numele Antec si Codac nu există în onomastica românească. Cel mai probabil, Antec este o variantă a numelui polonez Antek, varianta poloneză a numelui Anton, sau varianta germană, Antoni. Numele Codac nu există în nici o onomastică, cu exceptia celebrei mărci de aparatură fotografică, nume conceput în mod artificial de George Eastman în 1887. Este posibil să fie o deformare a numelui românesc Cozac, extrem de frecvent în Basarabia si Bucovina. Dat fiindcă la toate recensămintele, în afară de etnia declarată, definitorie a fost religia si limba maternă, nu se pot ridica obiectii privind originea românească a familiei Codreanu. Speculatiile cu caracter denigrator avansate initial în ziarul “Adevărul”, apoi de Mihail Stelescu în “Cruciada românismului”, actualizate pentru “pregătirea psihologică” a opiniei publice în vederea procesului de “înaltă trădare” înscenat lui Corneliu Zelea Codreanu în 1938, si ulterior reluate în epoca comunistă si post-comunistă de diversi detractori animati de interese obscure, nu au nici un fundament serios. Informatiile din cele două referate ale politiei, care urmăresc să demonstreze că printre ascendenti s-ar găsi dezertori, asasini, escroci si aventurieri nu se bazează pe nici un document palpabil, sunt doar speculatii bazate pe relatările sătenilor din Igesti. În rest, documentele furnizate prin nota 10357/2 iunie 1938, solicitate de instantă pentru a demonstra originea “străină” a lui Corneliu Zelea Codreanu, oferite cu generozitate presei aservite regimului carlist, vorbesc de la sine.

Ion Zelea Codreanu s-a născut la 10 august 1878, în localitatea Igesti, Storojinet, zona Cernăuti, este absolvent de liceu în 1890, licentiat în litere si filosofie al Facultătii de litere din Iasi. Începe să functioneze ca profesor suplinitor de limba germană la Gimnaziul „Anastasie Panu”din orașul Husi (actualul Colegiu „Cuza Vodă”), din data de 1 apr. 1901, unde detine și calitatea de director în perioada 1907-1908.

–

[5] Iorga, Nicolae : Histoire des roumains de Bucovine à partir de l’annexion autrichienne (1775-1914), Iassy, Imprimérie de l’état, 1917, p.64.

În 25 feb. 1912 este numit profesor definitiv la catedrele de limba germană si limba română, asa cum certifică anuntul oficial din Adevărul [6]. La începutul anului 1902 îsi va schimba numele din Ioan Zelinschi-Codreanu în Ioan Zelea Codreanu, prin decizia Consiliului de Ministri, publicată în Monitorul Oficial din 6 mart. 1902 (nu în 1922, cum sustinea referatul Politiei), iar în urma unei cereri cu data de 15 feb. 1902, adresată Ofiterului Stării Civile din Husi, va fi rectificat și numele întâiului născut, Corneliu Zelea Codreanu. Primele manifestări politice ale lui Ion Zelea Codreanu datează de prin 1903, când înfiintează societatea “Munca” ale cărei sedinte se desfăsurau în casele avocatului Monastireanu (astăzi emblematicul restaurant Bicomplex din Husi), un prieten apropiat al poetului Mihai Eminescu din perioada Blaj. Se numără printre apropiatii istoricului Nicolae Iorga si ai profesorului A.C. Cuza, decanul Facultătii de drept din Iasi, care în 1910 au înfiintat Partidul Nationalist Democrat. Ion Zelea Codreanu era presedinte al sectiei din Husi. De altfel, A.C. Cuza va fi nasul de botez al lui Corneliu Zelea Codreanu, primul din cei sapte copii ai lui Ion Zelea Codreanu. Din această perioadă datează si primele tentative de a intra în Parlament, cînd Iosif Nădejde îi face un succint portret în Adevărul din 2 feb. 1911 [7]:

Om activ, temperament de luptător, d-sa se dedă la o propagandă stăruitoare în judet, întrebuintând, pentru a reusi, oarecare demagogie si nedându-se înapoi nici din fata unor acte de pur cabotinaj politic. Astfel, vara trecută aflându-se în vilegiatură în judet si-a botezat o fetiță punându-i vreo 20 de nasi. Or, toti acesti nasi erau tărani, alegători directi din diverse comune. Acum, de aproape o lună de zile d. Codreanu cutreeră muntele făcând propagandă si, cum vorbeste perfect graiul tăranului moldovean si are darul de a convinge, a creiat un puternic curent în favoarea candidaturei sale.

Este de altfel, singura dată când Adevărul are o atitudine relativ echidistantă vis-à-vis de personalitatea lui Ion Zelea Codreanu.

–

[6] Ultime informatiuni, Adevărul, anul XXV, nr. 8065, 25 feb. 1912, p.5.

[7] Anchetele electorale ale Adevărului – Situatia din Fălticeni – de la trimisul nostru special, Adevărul, anul XXIV, nr. 7685, 2 februarie 1911, p.1.

Zecile de articole ce vor urma, toate semnate cu pseudonim, vor fi pline de calomnii si insulte, în principal vizând originea sa pretins ne-românească si o asa-zisă dezertare în timpul primului război mondial, neconfirmată de vreun document oficial. Este posibil ca aceste acuzatii să fie în legătură cu interpelările repetate în Parlament ale acestuia vizând anchetarea diversilor politicieni cu privire la activitatea acestora în timpul războiului si colaborarea cu ocupantul german. Cariera politică si cea profesorală îi vor fi întrerupte de intrarea României în primul război mondial. Participă la ostilităti în calitate de comandant de companie cu gradul de căpitan, în cadrul Regimentului 25 Infanterie, sub comanda col. Vasile Piperescu. Două decenii mai apoi, într-un interviu, acesta îsi va aminti de “bravul căpitan Ion Zelea Codreanu” [8]. Erou de război, decorat cu Steaua României cu spade si panglică Virtutea Militară. Politician neobosit, un adevărat zoon politikon, îl regăsim în Parlament încă din 1918, alături de A.C. Cuza si de Nicolae Iorga. În conditiile dramatice ale refugiului din Moldova, cu ceea ce mai rămăsese din statul român, atacat din toate părtile de armatele austro-ungare, germano-bulgare si de bandele de dezertori bolsevici, Ion Zelea Codreanu credea neabătut în victorie, cerând totodată pământ pentru tărani. În data de 11 iunie 1918, Iorga consemna [9]:

Deputatul nationalist Zelea Codreanu a apărat pe aceia ce n’au părăsit steagul României si a glorificat pe Regele, căruia Marghiloman voia să-i impuie “gestul inevitabil”. El cere arendarea imediată a pământurilor la săteni. Pătrăscanu [10] îi răspunde cu urlete.

pentru ca în 15 iunie să consemneze:

Camera a ratificat tratatul [11]. Sedinta n’a fost lipsită de demnitate. Zelea Codreanu, Văgăunescu au vorbit energic si au votat hotărât contra. Și Cuza a ajuns la un refuz de vot.

–

[8] De ce cred în biruinta Miscării Legionare, Buna Vestire, anul I, nr. 238 din 11 decembrie 1937.

[9] Iorga, Nicolae, Memorii, vol. II (Însemnări zilnice maiu 1917-mart 1920), Ed. “Natională” S. Ciornei, p.23.

[10] D.D. Pătrăscanu (1872-1937), scriitor și politician, pe atunci deputat PNL.

[11] Este vorba despre tratatul de pace semnat de România la 7 mai 1918, cu Imperiul German si cu Austro-Ungaria.

După război, Ion Zelea Codreanu a fost ales deputat în mai multe legislaturi, ultima dată atunci când a candidat pentru un loc rămas vacant în jud. Tutova, în 17 apr. 1932 [12], pe listele Gărzii de Fier. După alegerile din decembrie 1933, Corneliu Zelea Codreanu a evitat să implice în mod direct vreun membru al familiei în activitatea politică a Miscării Legionare. Nationalist ireductibil si orator strălucit, chiar Nicolae Iorga subliniază în repetate rânduri acest aspect, s-a situat permanent în opozitie față de politicianismul tuturor guvernelor, fie ele tărăniste, liberale sau “de tehnicieni”. A fost permanent atacat de presa de stânga, cu precădere de Adevărul, în care scribi anonimi au publicat zeci de note calomnioase si injurioase la adresa acestuia, ridiculizând până si costumul national pe care-l îmbrăca adesea. Din 1934 si până în ultima clipă, fără a detine vreo functie, a continuat să se implice activ în activitatea Miscării Legionare. Prof. Ion Zelea Codreanu a încetat din viată în data de 21 nov. 1941, fiind înhumat în Cimitirul “Reînvierea” din București.

Fosta Strada Golia / Cuza Vodă din Iaşi

Corneliu Zelea Codreanu. În data de 13 septembrie 1899, în str. Golia din Iasi, se naste viitorul lider al dreptei national-crestine interbelice, Corneliu Zelea Codreanu. Numele declarat la nastere era Corneliu Codreanu, asa cum rezultă din actele de stare civilă, ulterior fiind rectificat după numele adoptat de tatăl său în 1902, în Corneliu Zelea Codreanu. În consecintă, nu există vreun act de stare civilă în care acesta să poarte numele de Zelinschi, ortografiat adesea Zilinski, pentru a sublinia pretinsa sa origine ne-românească. Se cunosc extrem de putine amănunte privind copilăria sa, petrecută în bună parte la Husi, acolo unde tatăl său a fost numit profesor după terminarea studiilor. Câteva amintiri privind vizite cu părintii la mânăstiri, “în vilegiatură”, presărate printre rândurile scrise în primăvara lui 1934, pe când se ascundea în casa col. Stefan Zăvoianu, si cam atât. După absolvirea scolii primare la Husi, urmează studiile secundare la Liceul Militar “Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea Dealu.

Unul dintre colegi, viitorul avocat si scriitor Petre Pandrea, cel care ulterior avea să declare că “am optat demult, de prin anul 1930, pentru materialismul dialectic” [13], îi va face un portret putin măgulitor, reluat ulterior de diversi detractori anti-legionari:

La clasificatie trecea printre elementele cele mai mediocre ale scolii si sortite declasării în viată. Celula sa cerebrală îl indica la coadă… Era un codas devorat de ambitie si “toceală” sinistră [care] îl săltau la clasificatie cu un punct si jumătate sau două, adică de la 4 la 6 [14].

–

[12] Codreanu, Corneliu Z., Pentru legionari, vol. I, Editura Gordian, Timisoara, 1993, p.252.

[13] Pandrea, Petre, Reeducarea de la Aiud, Ed. Vremea, 2000, p.35.

În vara anului 1916, pe când se afla în vacantă la Husi, România intră în război. (15 aug. 1916, Adormirea Maicii Domnului). Tatăl său este mobilizat în aceeasi zi, asa cum atestă o confirmare a Centrului de Recrutare Fălciu [15], fiind demobilizat în 25 mai 1918. Adresa fusese emisă în urma unei telegrame cifrate din 9 mai 1938, prin care se cereau investigatii privind o pretinsă internare în lagăr a lui Ion Zelea Codreanu pentru spionaj, chestiune ce urma să fie ridicată în cursul procesului de “înaltă trădare” înscenat de autorităti lui Corneliu Zelea Codreanu (23-27 mai 1938). Documentele emise chiar de autoritătile militare exclud categoric această informatie, lansată în presa aservită regimului. Corneliu Zelea Codreanu îsi va urma tatăl pe front fără a fi înrolat, dat fiindcă nu împlinise nici 17 ani. În momentul intensificării luptelor, atât comandantul regimentului, cât si tatăl său, îi vor cere să se întoarcă acasă.

În anul următor, la 1 sept. 1917, se înscrie la Scoala Militară de Infanterie de la Botosani, cu speranta de a reveni pe front. Absolvă scoala în iulie anul următor, cu gradul de subofiter. Fisa matricolă si caracterizările superiorilor, “hotărât la fapte si energic, bun comandant de pluton” [16], contrazic în mod categoric cele afirmate de către Petre Pandrea. Ultimele două clase ale cursului superior al liceului le absolvă la Husi, în 1919. În vara aceluiasi an, sub impresia agitatiilor bolsevice din Moldova, cu acordul directiunii liceului, înfiintează o societate culturală, intitulată “Mihail Kogălniceanu”, împreună cu alti elevi din cursul superior. Grupul de elevi îsi procurase arme si munitie si, în paralel cu activitătile culturale, făceau exercitii militare în pădurile din jurul orasului, urmărind dezvoltarea unei rezistențe armate în cazul invadării țării de către trupele bolșevice.

–

[14] Pandrea, Petre, Portrete și controverse, vol. I, Bucuresti, Fundatia Regală pentru Literatură si Artă, 1945, p.245-267.

[15] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 11784 – vol.13), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iasi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p. 250.

[16] Panini-Finotti, Alfonso, Da Codreanu a Antonescu, Romania di ieri e di oggi, Verona, 1941, p.141.

Pericolul era real, dar din fericire, bolsevicii aveau mult prea multe probleme interne, ca să mai atace si România. Planul nu era chiar atât de infantil pe cât au socotit ulterior diversi autori. Arme si munitie se găseau din belsug pe atunci, iar în trecătorile înguste din munti, câtiva oameni hotărâti si bine înarmati, puteau face ravagii. Din fericire, armata română era încă suficient de puternică la sfârsitul marii conflagratii, astfel că a reusit să pună capăt celor 133 de zile de existentă a republicii bolsevice maghiare. Trupele române au rezistat atacului dezlăntuit în 24 mart. 1919 de Armata Rosie maghiară, pentru ca în 4 aug. 1919, să intre victorioase în Budapesta.

Două luni mai târziu, Corneliu Zelea Codreanu, după ce si-a dat bacalaureatul, s-a înscris la Facultatea de drept din Iasi. Aici va debuta în cariera politică, punând bazele uneia dintre “cele mai neobisnuite miscări de extremă dreaptă din Europa”[17], Miscarea Legionară.

Cincisprezece ani mai târziu, avea să-si amintească de acele momente :

Plecam din Husi în momentul acestei răspântii pentru fiecare tânăr, înscrierea la universitate, mult asteptata înscriere la universitate! Ca pregătire aveam bagajul de cunostinte pe care mi-l dăduse liceul. Literatura de senzatie, de pervertire sufletească ce astăzi ocupă un loc important în procesul de formatie al elevului de liceu – spre nenorocirea lui – eu n-am gustat-o. Pe lângă literatura firească a clasicilor români citisem toate articolele din “Semănătorul” si „Neamul Românesc” ale lui N. Iorga si A. C. Cuza. Tatăl meu le avea în nişte lăzi, în podul casei. În ceasurile libere, mă suiam acolo si mă ocupam cu acest soi de literatură. Esenta acestor articole cuprindea manifestarea într-o formă înaltă, a celor trei idealuri de viată ale poporului român:

1) Unirea tuturor Românilor.

2) Ridicarea tărănimii prin împroprietărire si drepturi politice.

3) Rezolvarea problemei jidănesti [18].

–

[17] Veiga, Francisco, Istoria Gărzii de Fier (1919-1941), Mistica ultranationalismului, Ed. Humanitas, 1995, ISBN 973-28-0590-0, p.17.

[18] Codreanu, Corneliu Z., Op. cit., p.5.

Sursa: Mizeria Istoriei

Citiţi şi: Pe urmele unei mistificări grosolane

Foto: A Tragic Hero

Preluare: MĂRTURISITORII