Connect with us

Valeriu Gafencu (24 ianuarie 1921 – 18 februarie 1952)

Comemorarea de la Târgu Ocna 2017

Joi, 16 februarie, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Târgu Ocna a avut loc un eveniment solemn dedicat celor care şi-au găsit sfârşitul în temniţele comuniste, din motive de credinţă. La ceremonia religioasă au participat preoţii din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, membrii ai Fundaţiei „Profesor George Manu“ dar şi mulţi credincioşi.

“Mulțumim încă odată Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Protoieriei Onești, Primăriei și tuturor instituțiilor implicate în comemorarea de anul acesta. Mulțumim tuturor invitaților care ne-au onorat cu prezența și tuturor celor care au sosit la Târgu Ocna din diferite colțuri ale țării, pentru a aduce cinstire, veșnică pomenire și recunoștință lui Valeriu Gafencu și mărturisitorilor din temnița Târgu Ocna.” – FGM

După liturghie şi parastasul dedicat deţinuţilor ucişi în temniţele comuniste, a urmat o procesiune, cu icoane, steaguri tricolore şi candele, de la troiţa lui Valeriu Gafencu până la monumentul eroilor din centrul oraşului.

Evenimentul este prezentat şi pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi s-a bucurat de susţinerea IPS Ioachim Băcăuanul.

Mărturisitorii și apărătorii Ortodoxiei care au suferit în temnița de la Tg. Ocna au fost pomeniți astăzi, 16 februarie, la biserica ”Sf. Împărați” din Târgu Ocna.

În contextul ”Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, joi, 16 februarie 2017, începând cu ora 09.00, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a avut loc la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Tg. Ocna, slujba de pomenire pentru deţinuţii politici care odihnesc în groapa comună din apropierea Penitenciarului-Spital. Sfânta Liturghie şi rânduiala parastasului au fost oficiate de către un sobor de preoţi, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ şi delegat al Centrului Eparhial de la Roman. Au asistat numeroşi preoţi şi credincioşi de toate vârstele şi din multe zone ale ţării. Unii dintre mireni au fost îmbrăcaţi în costum popular tradiţional, demonstrând astfel credinţă curată şi statornică, dar şi dragoste faţă de neamul românesc. De asemenea mulţi participanţi la slujbă au purtat cu mândrie drapelul naţional, fapt care a creat o atmosferă ce demonstrează respectul faţă de patria natală şi faţă de memoria celor pomeniţi“.Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Alaiul care a participat la comemorare a mers într-o procesiune cu icoane, steaguri tricolore şi candele luminânde către Casa de Cultură a oraşului. Programul manifestării s-a încheiat cu o sesiune de evocări despre mărturisitorii şi apărătorii Ortodoxiei din temniţa de la Târgu Ocna, în cadrul căreia au vorbit părintele arhimandritul Pimen Costea, pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, pr. Ioan Bârgăoanu Protoiereu al Protoieriei Oneşti, pr. Silviu Neicu paroh la parohia Albele şi alţii. (Mircea Merticaru)

Video: Trinitas TV

Fotografii: Fundaţia George Manu şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Documentar: Mărturii despre naşterea la ceruri a Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu. VIDEO Documentarul “Noaptea Pătimirilor”






















MARTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

A avut Patriarhul Teoctist o moarte martirică? Ultimele cuvinte: “Merg la operaţie ca la Sfanta Liturghie”. REMEMBER la 9 ani în Ceruri (†30 iulie 2007)

Articole

Connect