Connect with us


A trecut la Domnul fostul deţinut politic Ioan Roşca, sprijinitor al grupului de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului. Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de fraţii săi de luptă, suferinţă şi înălţare românească!

Ioan Roşca s-a născut la 1 octombrie 1931, în satul Râuşor, comuna Mândra. A fost elev al liceului ,,Radu Negru”, sprijinitor al grupului de rezistenţă din Munţii Făgăraşului, fiind arestat în 1951, în timpul susţinerii examenului de bacalaureat. Condamnat la 8 ani de temniţă, i s-a adăugat abuziv un supliment de închisoare de 4 ani, fiindcă nu a acceptat colaborarea cu regimul bolşevic ateu şi antiromânesc. A suferit 12 ani în închisorile comuniste de la Sibiu, Jilava, Gherla, Aiud, precum şi în lagărele din Deltă, Noua Culme, Grindu şi Periprava. (Florin Palas)

VIDEO INEDIT. Foşti deţinuţi politic braşoveni şi făgărăşeni povestesc între dânşii amintiri din închisorile comuniste.
Iulie 2015, acasă la luptătorul anticomunist Dumitru Moldovan, cu foştii deţinuţi politic Ioan Roşca, Octav Bjoza, Vasile Bucelea şi Augustin Răduţ.
În parte stângă se află Ioan Roşca (primul vorbitor) şi Octav Bjoza, iar în partea dreaptă se afla Dumitru Moldovan, gazda seniorilor anticomunişti, care între timp a plecat şi dânsul la Domnul.

Filmare: Florin Palas.


Fostul deţinut politic făgărăşean Ioan Roşca despre reeducarea de la Piteşti. Astăzi, după o grea suferinţă, blândul şi smeritul luptător a plecat să întărească ceata din Ceruri a rugătorilor pentru mântuirea neamului românesc! Dumnezeu plânge cu lacrimă nea!

Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

S-a stins din viață Ioan Roșca, fostul deținut politic

Dec 10, 2017 | de  

Unul dintre susținătorii grupului de rezistenţă din Munții Făgăraș, Ioan Roșca a trecut la cele veșnice, duminică, 10 decembrie, la vârsta de 86 de ani.

Sursa Foto: Marturisitorii.ro

Ioan Roşca, din Mândra, a fost membru în Frăţia de Cruce de la Radu Negru și a sprijinit luptătorii anticomunişti care au rezistat eroic atacurilor trupelor de Securitate timp de aproape 12 ani (1946-1958).

A fost arestat în 1951, chiar în timp ce susținea examenul de Bacalaureat și condamnat la opt ani de închisoare. Pentru că a refuzat să colaboreze cu regimul bolşevic, pedeapsa i-a fost prelungită, abuziv, cu patru ani.

Într-o mărturisire pentru Bună Ziua Făgăraș, obținută de reporterul Alexandru Socaciu în urmă cu trei ani, Ioan Roșca descria momentul arestării lui astfel:

„M-au luat cu puţin înainte de examenul de Bacalaureat. Se întâmpla pe 23 aprilie 1951. Stăteam în gazdă la Făgăraş şi mă aşteptam să vină Securitatea după mine. Se făceau arestări, dar credeam că scap. Cu o zi înainte trebuia să merg la un coleg în Beclean, dar nu am mai plecat. Am adormit seara, iar la 4 dimineaţa am auzit forfotă mare la uşă. În momentul acela am visat-o pe mama, care era foarte veselă, cum n-am mai văzut-o niciodată. Cei care au venit au căutat prin cărţile mele. Au găsit o scrisoare de-a mea. Culmea, printre ei era şi un văr de-al doilea. El mi-a spus: <<îmbracă-te să nu mori pe acolo>>. M-au dus la Miliţie la Făgăraş, de aici la Sibiu, mereu legat la ochi“.

Cei 12 ani la care a fost condamnat i-a ispășit prin închisorile comuniste de la Sibiu, Jilava, Gherla, Aiud şi în lagăre din Deltă, Noua Culme, Grindu şi Periprava.

În Rezistenţa anticomunistă din munţii României au fost implicaţi zeci de mii de oameni. Majoritatea au căzut în luptă sau au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Conform istoricilor, în România au existat circa 150.000 de deţinuţi politic. „Detenţia nu era o excepţie, ci o regulă pentru cei care gândeau şi acţionau altfel decât le cerea puterea, conform celor scrise de istoricul Alin Mureşan în prefaţa „Supravieţuitorii”.

Locuitorii satelor de la poalele munţilor, care îi ajutau şi îi provizionau cu alimente, umpleau închisorile şi lagărele de exterminare dacă nu erau executaţi. Datele istorice arată că peste patru mii de femei au fost condamnate din motive politice, în mare parte pentru „vina” de a fi fost soţii, mame sau surori ale deţinuţilor politici. Câteva sute de minori au fost închişi în primii ani ai regimului.

În 2012, un grup de elevi ai Colegiului Naţional ,,Radu Negru” au desfășurat un proiect prin care au adus un omagiu luptătorilor cu arma în mână din Munţii Făgăraşului, la care a participat și Ioan Roșca, primind și o dipomă de onoare din partea CN Radu Negru.

Evenimentul de atunci a cuprins o expoziţie fotografică în care au putut fi văzute chipurile luptătorilor din munţi şi ale principalilor sprijinitori, un concurs interşcolar „Ioan Ilioiu” pe teme istorice vizând rezistenţa anticomunistă, la care au participat echipe de elevi din toate liceele făgărăşene şi o conferinţă interactivă în care liceenii au putut intra în contact direct cu supravieţuitori din rândul foştilor deţinuţi politic.

Drum lin spre lumină, Ioan Roșca!

Buna Ziua Fagaras

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
2 Comments

2 Comments

  1. Pingback: De Ziua Anticomuniştilor (10 Decembrie) a trecut la Domnul fostul deţinut politic Ioan Roşca, sprijinitor al grupului de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului – Presa Ortodoxă

  2. Pingback: A murit un rege! De Ziua Anticomuniştilor (10 Decembrie) s-a stins din viață eroul Ioan Roșca. „Am băgat și pușcării, și lagăre!” - Anonimus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

Sfânta Muceniţă Heruvima de la Petru Vodă, săvârşită la venirea Arhanghelilor. 18 ani de la plecarea la Ceruri. FOTOGRAFII IN MEMORIAM

Articole

Connect