Dl. Marin Răducă, coleg de celulă și temniță cu părintele Dimitrie Bejan, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu, aproape de părinții Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae şi Benedict Ghiuş, s-a născut la 10 octombrie 1922 și a pătimit 19 ani de închisoare în urma a două condamnări. Prima condamnare a primit-o la 20 de ani, pentru că intrase în Frația de Cruce încă de la 16 ani, în 1938, și activa împreună cu colegii din Liceul Andrei Șaguna din Brașov: 12 ani de temniță. Ajuns la Aiud, face mai întâi trei ani de izolare completă. După eliberare, în 1954, se mută în comuna Poienari din Prahova, la părinții săi, unde se căsătorește. Pe când soția sa era însărcinată în luna a șasea, la trei ani după ieșirea din închisoare, este din nou arestat și mai face aproape opt ani de temniță. până la decretul din 1964. Soția îl așteaptă deși i se trimite geamantanul cu haine al soțului, pentru a-l crede mort. Când ajunge acasă își vede pentru prima oară și își recunoaște imediat fiica, acum de 7 ani, la locul de joacă. Nea Mărin Răducă, acum la Iași și de aproape 96 de ani, trăiește cu tot sufletul Ortodoxia, după cum se poate afla din acest fragment de interviu din revista Familia Ortodoxă:

„Doamne, nu vreau să mă lepăd de Tine, ajută-mă!”

Marin Răducă la Mănăstirea Vatopedi din Sf. Munte Athos – Foto: The Ascetic Experience. Video, mai jos

– Ce gândeaţi în timpul torturilor?

– Ce gândeam? La rugăciune, atât. N-aveai nici un ajutor; n-aveai mamă, n-aveai tată, n-aveai surori, n-aveai pe nimeni – erai numai tu cu Dumnezeu. Ne rugam la Maica Domnului, la sfinţi, la Mântuitorul… „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, „Doamne, apără-mă! Doamne, întăreşte-mă!”.

Am fost dus, de exemplu, într-o celulă de tortură. Au deschis geamurile – asta era în luna ianuarie, şi era un ger afară!… – m-au dezbrăcat şi m-au băgat acolo. Când am intrat acolo şi m-au dezbrăcat, primul gând a fost la Dumnezeu, şi-am spus: „Doamne, Tu, Care ştii şi firele de păr din capul meu şi nu pică nici unul fără ştirea Ta, Tu ştii că sunt aici. Întăreşte-mă, să nu cad în mâna vrăjmaşului, că eu nu vreau să mă lepăd de Tine. Ajută-mă!”. Și, în felul ăsta, prin rugăciune, mi-am zis: „Dacă a trecut un minut, o trece şi-al doilea…”, şi tot aşa, până când am zis: „M-am aclimatizat!”.

Eu am zis așa ca să dau o înțelegere, dar era şi Dumnezeu acolo, nu? Că Dumnezeu nu lucrează fără noi, deci trebuie să doresc lucrul acesta. Și bineînţeles că pe ocheanul vizetei mă spionau, vrând să vadă ce fac. Aveam această libertate, puteam să aleg: ori cu Dumnezeu, ori cu satana. Dacă ciocăneam în uşa celulei și ziceam celui care mă spiona să vină ofiţerul politic – adică satana – şi cădeai în mâinile lui, atunci, după povestirea altora, te ducea în birou, acolo, la el, te servea cu ness, te întreba – ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca și cum nu ar fi știut nimic! –, şi te lua așa, cu frumosul, cu frumosul, ca să te aducă la lepădare, înțelegeți? Să te aducă la necredinţa lor. Și dacă n-ai făcut treaba asta şi ai ales voia lui Dumnezeu, e suferinţă. Și noi instinctual fugim de suferinţă. Dar ceea ce am constatat, şi ceea ce vedem chiar din Sfânta Scriptură, când Mântuitorul le spune ucenicilor: „Vedeţi că mergem la Ierusalim, şi Fiul Omului va fi dat în mâna cărturarilor şi va fi scuipat, batjocorit, răstignit”, atunci Sfântul Apostol Petru Îl trage de-o parte pe Mântuitorul, să nu audă şi ceilalţi, şi zice: „Să nu ţi se întâmple Ţie una ca asta!”. Şi Mântuitorul, ce-i răspunde? „Înapoia mea, satano! Că tu gândeşti ale lumii!” ^{cf. Matei 16:22-23}. Cu o oră înainte, tot aceleiaşi persoane îi spusese că: „Tu ești Petru și pe această piatră voi clădi Biserica Mea” ^{Matei 16:18}. Și iată că din viaţa Sfinţilor Apostoli tragem anumite învăţăminte, că şi ei au fost oameni ca şi noi. Schimbarea lor are loc de-abia când harul Duhului Sfânt, sub formele acelea de limbi de foc ^{cf. Fapte 2:3}, a venit peste ei, atunci când ei erau în cămara de sus, strânşi acolo de frică, ca să se roage. Și ei de-abia de-atunci, cu puterea harului Duhului Sfânt, n-au mai avut comportamentul omului fricos, de-atunci ei erau gata să-şi dea chiar şi viaţa pentru Hristos. Aşa şi noi. Înțelegeți?

Și, ce să vă spun? M-au ţinut şase luni de zile acolo, în celula aceea. Și celula asta era lângă o toaletă, și toaleta era cu zidul din afară, și acolo, cum curgea apă, peretele ăla era şi îngheţat. În prima clipă când m-au băgat acolo, a venit peste mine parcă o întunecare, așa, a minţii, când am văzut că mă răscoleşte frigul şi mă pune și să mă dezbrac – că și în temniţă era frig, daʼ vedeți că există şi iad, daʼ există şi talpa iadului! Și prima dată, cu rugăciune, m-am împotrivit și-am spus: „Doamne, Tu, Care le ştii pe toate, şi Tu ştii, știi că eu nu vreau să mă lepăd de Tine, ajută-mă! Maica Domnului…”. În felul ăsta, m-am „aclimatizat”, așa spuneam eu, şi m-am obişnuit cu frigul. Și-a trecut o zi, și-a trecut o săptămână, și-a trecut o lună, şi-au trecut şase luni. Și de-acolo, de unde eram, din celularul nou, m-au băgat în zarcă, că n-am cedat. Dacă cedam… se foloseau de tine, te făceau omul lor, informator, te băgau prin alte celule – că trebuia să dai dovadă că eşti de partea lor – şi spuneau: „Vezi, pe persoana respectivă să o întrebi următoarele lucruri şi să vezi ce spune”. Asta era treaba celor care cădeau.

„Prin Hristos vine harul Duhului Sfânt şi te întăreşte”

– Au fost și care au căzut dintre dumneavoastră. Cum îi priveaţi pe cei ce au căzut?

– Ca pe nişte trădători. Vedeţi, pe parcurs, când treci prin toate chinurile astea, te gândeşti că au fost nişte oameni slabi. Or, la Hristos – ce spune Hristos? „Cine vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” ^{Marcu 8:34}. A urma lui Hristos, a crede cu adevărat în Hristos înseamnă să te lepezi chiar de propria ta viaţă, aşa cum tot El ne-a învăţat, că: „Nu vă temeți de cei ce vă ucid trupul, ci să vă temeți de cei care vă pot ucide şi trupul, şi sufletul” ^{cf. Matei 10:28}. Și de-aceea mulţi au murit fără ca să se lepede – dintre fraţii de cruce, mai ales cei vechi, foarte-foarte puţini. Ceilalţi, care au venit mai târziu cu vreo zece ani în puşcărie, aceia au fost mai vulnerabili; și noi, atunci, îi priveam ca pe niște trădători, ca pe niște informatori. Și i-am cunoscut după ce s-au eliberat: unii s-au călugărit, alții şi-au revenit prin pocăinţă… Deci, slăbiciune. Omul are o anumită limită de rezistenţă.

Dacă vrei cu adevărat ca să mori pentru Hristos, ai ocazie, nu? Vedeți că nu întotdeauna ţi se iveşte această ocazie. Câţi n-am dori, sau câți n-au dorit înainte, cum spune Mântuitorul, să prindă zilele acelea, ca să-L vezi pe Dumnezeu Om, cu Care poţi să stai de vorbă? Însă El ne-a lăsat Testament cum să credem, cum să trăim în lumea aceasta, şi eu zic așa, că ăsta este lucrul principal: cine crede cu adevărat în Hristos, acela şi moare pentru Hristos, şi atunci prin Hristos vine harul Duhului Sfânt şi te întăreşte.

(…)

(va urma)

Material realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu

Fragment din articolul publicat în numărul din martie 2018 al revistei „Familia Ortodoxă”, în care este evocată într-un mod deosebit și personalitatea mărturisitoarei Aspazia Oțel Petrescu

Foto: The Ascetic Experience

Video cu dl. Marin Răducă: Lumina Ortodoxiei / IasiTvLive

MARTURISITORII

Foto: Dl. Marin Răducă la Conferința “V-aţi rugat vreodată Părintelui Justin sau lui Valeriu Gafencu? Atunci să ştiti că v-aţi rugat Sfinţilor Închisorilor!” VIDEO Liga Studenţilor Iaşi