Print Friendly, PDF & Email" /> Sfântul Ardealului, evocat de Părintele Crăciun Opre (17 iunie 1925 - 8 aprilie 2012) - MĂRTURISITORII

Sfântul Ardealului, evocat de Părintele Crăciun Opre (17 iunie 1925 – 8 aprilie 2012)



Părintele Crăciun Opre(a): “Dragostea evanghelică sau dragostea agapei totuna este. Se câştigă prin Sfintele Taine. Dacă te spovedeşti des şi te impărtăşeşti îţi seamănă Dumnezeu în tine următoarea dragoste: dacă eşti bărbat, să te poţi uita la orice femeie ca şi cum ţi-ar fi mamă, soră sau fată de-a ta; dacă eşti fată să te uiţi la bărbat tot aşa. Aşa se cheamă dragostea agape. Cum se transformă dragostea eros în dragoste agape? După ce ai copii, nu mai iubeşti nevasta pentru că e femeie, o iubeşti pentru că e mama copiilor tăi. Vezi cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră? Dacă Îl laşi! Dacă nu-L laşi, îţi răpeşti libertatea. Cum îţi aşterni, aşa dormi.
În Rai nu se doarme însă. În iad iară nu se doarme. Are cine sa te sâcâie şi cine să-ţi facă focul. În Rai luminează şi încălzeşte lumina lui Dumnezeu. Şi noi avem liberul arbitru, sa ne-alegem calea. Viaţa ne este dată atâta vreme cât eu pot să-mi aleg locul, şi să mă decid: ori pentru Hristos, ori pentru poftele mele şi ale satanei.” – fragment consemnat de Florin Palas

Parintele Oprea Craciun Foto George Crasnean.

Parintele Craciun Oprea (17 iunie 1925 – 8 aprilie 2012), un marturisitor de seama din perioada comunista, a slujit ca preot ortodox in localitatile Hasdau si Cincis. Parintele a fost arestat in anul 1948, fiind condamnat de Tribunalul Militar din Timisoara, pentru “uneltire impotriva ordinii sociale”, apoi aruncat pe rand in inchisorile din Arad, Oradea, Timisoara, Gherla, Pitesti, Aiud, Jilava, iar mai apoi, la Canal.

Cincis este un sat smerit aflat pe malul drept al raului Cerna, undeva intre Hunedoara si Hateg, in judetul Hunedoara. Astazi, toata lumea cunoaste Lacul de acumulare Cincis, insa nu multi cunosc si faptul ca pe fundul acestuia zac trei sate romanesti, cu bisericutele lor, cu tot. Apele lacului de acumulare din Cincis au acoperit mai multe sate: Cincis, Cerna, Baia Craiului, Moara Ungurului si Ciuleni.

In anul 1962, autoritatile comuniste hotarasc infiintarea in depresiunea Cincis a unui lac de acumulare, pentru a asigura apa necesara Combinatului Siderurgic din Hunedoara si pentru a-l amenaja ca lac de agrement, pentru muncitori. Odata cu mutarea celor cateva sate, trei biserici ortodoxe au fost daramate din temelie, iar una romano-catolica a fost acoperita de ape, doar din cand in cand turla acesteia iesind deasupra luciului apei.

Parintele Craciun Oprea este preotul ortodox din localitatea Cincis care, pentru credinta si marturisirea lui, a patimit vreme de opt ani in inchisorile comuniste din Arad, Oradea, Timisoara, Gherla, Pitesti, Aiud, Jilava si Canal. Parintele este unul dintre foarte putinii supravietuitori ai “reeducarii” satanice din inchisoarea Pitesti, unde a suferit vreme de aproape un an.

Pana dupa Revolutie, parintele nu a spus nici un cuvant despre anii petrecuti in inchisoare, nici macar copiii sai nestiind cate a patimit tatal lor. Despre suferintele din viata lui, parintele vorbeste cu anevoie si astazi, zicand: “Tuturor celor care am fost acolo nu ne vine sa povestim cele prin care am trecut. M-am ferit intotdeauna sa vorbesc despre mine. Sunt lucruri, multe dintre ele, care nu se spun, care tin de o anumita intimitate cu Dumnezeu. Iar altele nu se spun din bun simt, pentru ca ar fi prea grele de dus de catre cei de azi.”

Parintele Craciun Oprea a fost arestat de securitate in anul 1947, pe cand era student incepator la Academia Teologica Ortodoxa din Arad. Bataile au inceput din prima zi de arest, in schimbul lor tanarul teolog rostind cu credinta rugaciunile stiute pe de rost; potrivit marturiei unuia dintre cei de fata, tanarul se ruga si pentru iertarea celor care il bateau.

Dupa ce este anchetat zile la rand, in Arad, tanarul Oprea este trimis la inchisorile din Oradea si din Timisoara. Inghesuiti pana si la douazeci de insi intr-o celula modesta, tinerii studenti au fost ispititi de impartirea mancarii sau de alte neajunsuri pana ce au inceput o adevarata viata de rugaciune si compatimire. Din inchisoarea timisoreana, tanarul Craciun Oprea a pornit intr-un adevarat pelerinaj prin temnitele comuniste din intreaga tara.

Cea mai grea perioada, intinsa pe aproape un an de zile, a fost cea petrecuta in inchisoarea Pitesti. Parintele a ajuns la Pitesti in august 1949, unde a fost inchis in aripa sudica a inchisorii, in celula 9, la etajul 1, imediat langa camera lui Turcanu. Despre aceasta perioada, parintele isi va aminti urmatoarele:

“La Pitesti s-a pus problema “reeducarii”, de catre Bogdanovici si Turcanu; erau condamnati, insa lucrau in serviciul Securitatii. Au inceput sa ne bata, pentru orice; daca nu te miscai repede, puneau bata pe tine. Timp de cateva luni ne-au dat numai varza, fiarta in apa ei. Nu aveai chip nici sa te scoli de pe pat. Pe niste fiare dormeam. Iar cand eram multi, dormeam pe jos. O parte din detinuţi au hotarat “sa-si schimbe atitudinea”, adica sa treaca de partea tortionarilor, impotriva colegilor de celule. Atunci s-a pornit invrajbirea. Cei care voiau sa-si schimbe atitudinea aveau la indemana bate. Si ne-au lovit in cap, ne-au batut zdravan!”

Tanarul Craciun Oprea va fi eliberat in anul 1955, dupa opt ani de suferinte si nevoi. El se va intoarce in Arad, unde isi va continua studiile de teologie, terminate in anul 1959. In anul 1962 se casatoreste in biserica ortodoxa din satul Cincis, cu putin timp inainte de daramarea ei si ascunderea sub ape.

Abia in anul 1964, odata cu Decretul de gratiere a detinutilor politici, tanarul este hirotonit preot, intr-un sat de langa Cincis, de catre Patriarhul Teoctict. Ca preot marturisitor si cunoscator al inselaciunii diavolesti ce poate cuprinde mintea omului, parintele Craciun ne indeamna, zicand: “Crestinismul de azi are nevoie de o reincrestinare. Slujitorii Bisericii trebuie sa se reincrestineze pe ei insisi, apoi sa reincrestineze neamul acesta.”

In anul 1990, cu binecuvantarea Preasfintitului Timotei, episcopul Aradului, parintele Craciun Oprea a inceput a randui muzeul din Cincis. Cu aceasta ocazie, zeci de fresce si icoane pictate pe lemn, de la bisericile de sub apele lacului Cincis, au fost descoperite in Castelul Huniazilor, din Hunedoara.

Teodor Danalache

Duminica, 8 aprilie, la praznicul Floriilor, Părintele Opre Crăciun din satul Cinciş, Hunedoara, a trecut la Domnul, Cel  pe care L-a iubit şi mărturisit cu preţul vieţii sale. Chiar dacă răpus de boală şi încleştat de durerile trupului, Părintele nu a încetat până în ultima clipă să îi primească pe ucenicii săi cu voie bună şi zâmbetul pe faţă, ca şi cum nimic nu ar suferi. A fost inmormantat pe 10 aprilie, in satul sau, Cinciş (foto/video mai jos).

Ultimele lui cuvinte au fost: “Eu trebuie să plec, să particip la slujba Sf. Paşti, unde am fost chemat!”

Parintele Craciun Oprea Foto George Crasnean

ABURUL ALBASTRU – Parintele ARSENIE BOCA, evocat de preotul OPREA CRACIUN din Cincis

Nu exista loc, in Ardeal, fara amintiri despre parintele Arsenie Boca. E suficient sa-i rostesti numele, si ele vin in roiuri, atrase ca fluturii de lumina. Mai ales in satele din apropierea Prislopului, manastirea in care i se afla mormantul facator de minuni, faptura marelui duhovnic traieste parca aievea, strabatand potecile de pe dealurile acoperite cu pajisti de flori

Foile lipite

– Cand l-ati cunoscut pe Arsenie Boca, parinte Oprea?

– L-am cunoscut personal de-abia dupa ce am iesit din inchisoare, in 1956, dar auzisem despre el inca din 1942-43, cand faima predicilor sale de la manastirea Sambata aduna acolo tot Ardealul. Dar si in puscariile comuniste circulau povesti despre el. Eu eram la Canal, cand am aflat despre Parintele Arsenie Boca ceva cu totul tulburator, o intamplare povestita de un student de la Teologia din Sibiu. Fusese inchis pentru ca facea parte dintr-o asociatie crestina a studentilor si elevilor, ce promova cuvantul lui Hristos si viata crestina. Povestea lui mi s-a incrustat ca o pecete in memorie si n-am uitat-o pana in ziua de azi: “M-au ridicat intr-o noapte, la trei luni dupa ce pe unii dintre colegi ii arestasera deja, iar altii apucasera sa fuga in munti, la partizani. Si intamplarea a facut ca m-au pus in aceeasi celula cu Parintele Arsenie Boca. Il stiam bine, cu mult dinainte, pentru ca pe atunci, noi, studentii de la Sibiu, mergeam des la Manastirea Sambata si eram toti electrizati de el. Si cand m-am trezit intr-o dimineata, numai ce il vad pe Parintele cum se plimba cu pasi iuti prin celula. Se ruga. Soptea, neauzit, rugaciuni.

Asa se faceau rugaciunile in puscarie, pe tacute, cu sufletul. Chiar in ziua aceea imi venea si mie randul la ancheta si, cu putin inainte de a fi scos de gardieni din celula, Parintele Arsenie a ramas nemiscat ca o stana de piatra, langa usa. Mi-a zambit ocrotitor. Atat. Am trait apoi cinci ore infioratoare de ancheta, iar cand m-au bagat la loc, in celula, parintele Arsenie era in aceeasi pozitie in care il lasasem cand am plecat. Stana de piatra. Dupa o vreme, a urmat judecata, la Tribunalul Militar. Pe masa judecatorului se aflau dosarele cu declaratiile noastre. Eram pierit! Aflasem ca toti tovarasii mei declarasera sub torturi si ce facusera si ce nu facusera. Fusesera batuti salbatic. Asa ca urma sa fiu condamnat pe masura, la 25 de ani de puscarie. Ei bine, atunci s-a intamplat o minune! Judecatorul, cand a inceput sa-mi rasfoiasca dosarul, nu a putut dezlipi doua foi. Si nici nu si-a dat sema de asta. Si in alea doua foi erau acuzatiile cele mai grave la adresa mea. Si uite asa, am scapat pe o cale miraculoasa, cu numai doi ani jumatate de pedeapsa. Sunt sigur ca salvatorul meu fusese parintele Boca si taria rugaciunilor lui”.

Sfintii cu ochi albastri

Arsenie Boca - Sfantul Ardealului - Foto colorata de Florin Rostariu - Istoria in culori

– Va mai amintiti prima intalnire cu Parintele Arsenie?

– In 1958, dupa iesirea din puscarie, m-am dus la Manastirea Prislop, intr-o sambata de Florii, impreuna cu un coleg de-al meu, de la Teologie, care il cunostea din Vata de Sus, satul natal al parintelui Arsenie Boca. Desi ne-a vazut si stia ca il cautam, n-a vorbit cu noi nici sambata, nici duminica, pentru ca tot timpul, in urma lui, roiau cel putin trei securisti, pandindu-l ce vorbeste si ce predica. Luni, insa, cand ceilalti credinciosi au plecat, noi ne-am gasit dinadins de lucru, la taiat de lemne.

Si Parintele Arsenie ne-a chemat in biserica si am vorbit cu el, ca la spovedanie. Mie mi-a spus sa nu ma calugaresc, iar celuilalt i-a spus: “Tu nu te insori!”. Si, intr-adevar, a ajuns calugar la manastirea Lainici. Parintele iti citea viata ca-n palma. Dobandise o putere asa de mare prin rugaciune, incat strabatea cu privirea si mintea pana in cele mai adanci tainite sufletesti.

– Puteti sa faceti un portret al Parintelui Arsenie Boca?

– Era un om foarte smerit. Nu era napraznic, asa cum se spune, dar era categoric. Daca iti spunea ceva, la spovedanie, de pilda, musai asa trebuia sa faci. Era de statura potrivita, dar totusi mai inalt, era roscat la par si cu ochi albastri. Tocmai de aceea, Parintele isi picta toate icoanele – de la Maica Domnului, pana la Iisus – cu ochi albastri. Toti pictorii pun in operele lor ceva din ei insisi, fara sa vrea. Asa ca icoanele pictate de Parinte au ceva si din infatisarea lui.

– Cat de tare v-ati apropiat de Parintele Arsenie?

– Cu vremea, devenisem destul de apropiati, mai ales ca sotia mea il cunostea, si ea, inca din tinerete. Cu un an inainte de-a muri, de pilda, Parintele Arsenie m-a chemat la Prislop, impreuna cu preoteasa mea, ca sa schimbam, pe indelete, o vorba. Atunci am vazut si eu, cu ochii mei, crucea de lemn, pe care Parintele pusese sa i se ciopleasca data mortii, cu sase luni inainte de a muri. Stiuse exact cand va merge la Domnul. Iar cand a murit, copiii mei s-au numarat printre cei care i-au sapat groapa.

Trei minuni

– Mormantul facator de minuni al parintelui Arsenie Boca a intrat in legenda. Ca apropiat al marelui duhovnic de la Prislop stiti, cu siguranta, si sfintia-voastra, astfel de intamplari.

– Nu stia nimeni, atunci cand a murit Parintele Arsenie, ca el va face binele si in duh, de dincolo de moarte. Minunile de la mormantul sau sunt adevarate. Eu stiu trei cazuri asupra carora nu planeaza nici o indoiala.
Am cunoscut acum cativa ani o femeie foarte bolnava. Fusese internata si la Bucuresti, ii facusem si eu Maslu si 40 de Liturghii, Sarindarul, cum se numeste in preotie, asa ca femeia iesise pe loc din spital, de s-au mirat si doctorii cei mari. Dar tot mai avea unele neputinte. Dupa doi ani, s-a imbolnavit iar, rau de tot, si au trebuit s-o duca iar la spital, la Deva. Si atunci, o femeie din Silvasu de Jos, o comuna de langa Prislop, care le aducea lor de doua ori pe saptamana lapte, il intreaba pe stapanul casei: “Dar doamna unde-i?”. “E bolnava”. “Si de ce nu apelati dumneavoastra la Parintele Arsenie? Ca eu am avut un copil foarte bolnav si am luat o camasa de-a lui, m-am dus la mormantul Parintelui si am pus-o pe cruce si m-am rugat lui Dumnezeu si Parintelui sa se indure de mine. Si cand m-am intors acasa la copil, copilul meu era sanatos!”. Atunci neamurile femeii bolnave au luat si ele o camasa si s-au dus cu ea la Prislop. Ce va spun acum mi-a povestit barbatul ei: “Cum am intrat in curtea manastirii, am inceput sa ma rog, in gand, Parintelui Arsenie, sa se indure de nevasta mea. Apoi m-am dus la mormantul lui, am pus camasa pe cruce si m-am rugat si acolo cu lacrimi si cu credinta in Dumnezeu”. Dupa numai o saptamana, au venit amandoi la mine, si nevasta era sanatoasa tun.

A doua intamplare am aflat-o de la un om care lucrase la cladirea staretiei noi, de la Prislop. Nu stia cine e Parintele Arsenie. Abia dupa inmormantarea lui, a aflat cine fusese. Omul suferea de dureri cumplite de oase, incat mergea incovoiat, de-abia se tara. Dar dupa ce s-a dus sa se roage la mormantul Parintelui, n-a mai simtit nici o durere, si mergea drept.
A treia minune pe care o stiu eu de la mormantul Parintelui Arsenie Boca e si cea mai grozava. Prin anii ’90, am cunoscut o familie dintr-un sat de langa manastirea Cotmeana din Arges. Cazul lor era foarte grav. Bietii oameni aveau doua fete si un baiat, stapaniti de duh necurat! Fata, in mod deosebit, nu se putea apropia cu nici un chip de vreo biserica. Nici la cativa metri nu se putea apropia! Imediat, o forta nevazuta i se punea in piept si nu putea intra. Bietii parinti si-au dus copiii la manastirea Sihastria, unde Parintele Cleopa le-a facut Maslu si slujbe indelungate. Dupa asta, au fost mai usurati, s-au eliberat de presiunea necurata ce-i stapanea, iar fata a facut chiar Teologia. Dar chiar si asa, inca mai avea o apasare rea cand venea la biserica, pe care se lupta sa o inabuse. Intr-o zi, o prietena de-a ei, doctorita, ce avea o evlavie deosebita la Parintele Arsenie, a luat-o cu ea, la mormant. Ce-a urmat a fost de neinchipuit. Dupa o vreme de rugaciune inlacrimata in fata mormantului, fata a cazut fara vlaga si a intrat in coma profunda. Doctorita, care cunostea simptomele comei, s-a ingrozit! “Am adus-o sa moara cu zile aici” – se jelea. Dar n-a trecut o jumatate de ora, si fata s-a trezit. Era complet sanatoasa. Apoi mi-a povestit ce-a trait acolo: “Cat am zacut prabusita, fara suflare, la mormantul Parintelui, am vazut ceva. Un vis aievea, din alta Lume… Am vazut cum din mormant s-a inaltat, de-odata, un abur albastru. Din clipa aceea, duhul rau m-a parasit pe vecie, sfartecat de lumina iesita din mormantul Parintelui Arsenie!”…

– Sotia dvs., care i-a fost ucenica, in tinerete, parintelui Arsenie Boca, mi-a spus ca venea adeseori la Cincis. Ce-l aducea incoace, in inima tinutului padurenilor?

– Intr-adevar, se pare ca aproape nu exista loc in Ardeal unde Parintele sa nu fi lasat vreo urma. La Cincis venea dupa 1958, cand se reinfiintase manastirea Prislop, care nu-i asa departe de noi. Era cu trei ani inainte de a se face lacul de acumulare pe raul Cerna, cand nu banuia inca nimeni ca biserica satului va fi inghitita de ape. Biserica aceea era monument istoric extraordinar de valoros. Fusese inaltata la 1459, pe vremea lui Ioan Corvin. Avea o pictura veche si frumoasa, de pe la jumatatea secolului al XVI-lea. Inundarea bisericii s-a facut in 1961-1962. Ultima cununie care s-a facut acolo a fost chiar cununia mea cu doamna preoteasa, in 1962. Cand ne-am cununat, apa ajungea pana in tinda bisericii, mai avea putin si ajungea la sfinti. Stiu ca Episcopia de atunci a Aradului a dus tratative cu Combinatul Siderurgic Hunedoara sa nu darame biserica, ca-i monument istoric. Combinatul facea lacul asta cu scopul de avea apa pentru uzina. Biserica huniazilor era mai pe deal, s-ar fi putut face un zid in jurul ei si ar fi fost salvata. Dar nu s-a reusit. Comunistii erau hotarati sa darame bisericile ortodoxe, cu orice pret si sub orice pretext. Pentru lacul asta al lor, au daramat aici trei biserici ortodoxe: biserica din Cincis, biserica din Cerna si biserica din Baia Craiului.

Ei bine, parintele Arsenie a stiut cu mult inainte ce se va intampla. Urcand el pe dealurile Cincisului, cu sotia mea, care era pe atunci domnisoara, cu o sora a ei si cu alte credincioase din sat, se opreste brusc in fata bisericii din Cincis, intinde bata pe care o tinea pe un umar si zice: “Pana aici va fi apa peste zona asta!”. “Cum, Parinte, vom muri toti?”, l-au intrebat credincioasele. “Nu moare nimeni, biserica moare”, a zis parintele. Dupa ce biserica a fost inghitita de ape, Parintele Arsenie Boca, care a continuat sa vina la Cincis, ne-a poruncit: “Voi sa faceti un muzeu, unde sa se pastreze frescele care s-au evacuat din biserica. Sunt de nepretuit!”. Intr-adevar, frescele fusesera scoase de pe perete, inainte de inundare, si duse la Bucuresti. Si de acolo au fost aduse niste copii, pitite la Castelul Corvinestilor. Si ne-a mai zis Parintele Arsenie, ca atunci cand facem muzeul, sa aiba si un etaj, unde sa fie chilii pentru calugari. O manastire mica, care sa respecte cu strictete randuiala bisericii noastre ortodoxe, incat sa mai ridice satul si tinutul acesta, saracit in ideal si credinta. Si cum a zis parintele, asa s-a intamplat. Ne-a ajutat Dumnezeu si uite ca muzeul e gata, iar manastirea din Cincis isi asteapta vietuitoarele. Din cate minuni implineste parintele Arsenie Boca, aceasta are o insemnatate aparte. Nu e un dar de bine pentru un singur om, ci pentru o intreaga comunitate. Dumnezeu se intoarce in satele padurenilor, cele risipite prin munti.

Interviu realizat de Valentin Iacob

Fotografii de George Crasnean

Fotografia cu Parintele Arsenie a fost prelucrata color de Florin Rostariu / Istorie in culori

Sursa: MARTURISITORII.RO

Parintele Opre a Craciun Foto George Crasnean

Cititi si: Sfat duhovnicesc între trei Mari Duhovnici: Părintele Justin Pârvu, Părintele Crăciun Oprea și Părintele Ioan Sabău

Print Friendly, PDF & Email
2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON