5

9 May 2014

Ogoranu si partizanii din munti au fost tradati Securitatii bolsevice de agentii GRU si KGB din CIA si MI6. Document declasificat din Arhiva CIA

Ion Gavrila Ogoranu

Rezistenta din Munti in Dosarele CIA - Marturisitorii Ro

Insotim aceste articol de referinta al istoricului Cristian Negrea cu un document declasificat din Arhivele CIA, publicat in premiera in Romania, prin care se arata nivelul de cunostinte al Agentiei Centrale de Informatii americane despre grupurile rezistentei armate anticomuniste din muntii Romaniei ocupate.

Ogoranu si CIA

“Am scris aceste rânduri în amintirea celor care au luptat şi au murit în acei ani, 1948-1957, în rezistenţa armată anticomunistă făgărăşeană şi care nu au nici mormânt, nici cruce. Am scris pentru a lăsa mărturie că acest colţ de ţară nu şi-a plecat capul de bunăvoie în faţa comunismului. Să se ştie că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi şi trădări. Copiilor şi nepoţilor să nu le fie ruşine să se numească români.”Ion Gavrila Ogoranu

Grupul Ion Gavrila Ogoranu la Cabana din Fagaras - CNSAS via Marturisitorii.RoA fost ziua eroilor, ne-am amintit de ei pe la comemorări și pe internet, dar se pare că unii din cei mai vitregiți eroi ai noștri au fost din nou uitați. Interziși până în 1989, iar după aceea ignorați de cea mai mare parte a populației, asta este soarta unora din cei mai bravi eroi care i-a avut țara noastră, cei din rezistența armata anticomunistă. Singuri împotriva tuturor, ei nu au cedat și și-au apărat țara, neamul și credința împotriva celei mai devastatoare invazii a secolului XX, cea comunistă. Au luptat cum au putut, în grupuri sau individual, în munți și în păduri, în deltă și ostroave, au încercat și în mare parte au reușit imposibilul, nu au cedat. Dar au plătit cu grele suferințe și chiar cu viața, atât ei, cât și cei care i-au sprijinit, mare parte din populația românească. Au reușit imposibilul, au arătat lumii întregi că există rezistență și luptători în spatele Cortinei de Fier care nu au plecat capul în fața comunismului impus de ocupanții ruși, prin asta arătând fața României eroice.

Nu trebuie să ne simțim inferiori cu nimic față de alții, ungurii au avut revoluția de la 1956, cehoslovacii cea de la 1968, dar ambele au fost inspirate și dirijate de sus, de la liderii lor naționali care au încercat să se dezică de conducerea Moscovei. Noi am luptat tocmai împotriva liderilor noștri impuși de Moscova, a slugilor comuniste sosite călare pe tancurile rusești în august 1944. Ai noștri au luptat fără speranță, doar din datorie, datorie care au înțeles să o ducă până la capăt. Rapoartele Securității la 1948 menționau peste o mie de grupuri de rezistență pe teritoriul românesc, iar rezistența noastră armată a fost cea mai îndelungată din toate țările intrate în orbita comunistă după 1945, ultimul partizan anticomunist fiind ucis în Munții Banatului în anul 1962! Mai multe amănunte în articolul Românii și anticomunismul.

Atât sovieticii, cât și americanii, au înțeles însă importanța acestor grupuri de partizani pe teritoriul României, din rațiuni diferite. Americanii și occidentalii, prin prisma Războiului Rece, au înțeles importanța acestor grupări de partizani ce se opuneau regimului comunist, de aceea au făcut unele încercări de a-i sprijini, cu cât mai puține cheltuieli și cât mai multe rezultate, pentru ei era importantă nesiguranța spatelui unui potențial front inamic. Dar și sovieticii au înțeles același lucru, o mărturie esențială a unui fost deținut politic mi se pare relevantă. Acesta era interogat de un securist, când a dat buzna în birou un consilier sovietic foarte nervos, năpustindu-se spre biroul securistului, fără a-l observa pe bietul deținut rămas undeva după ușă. Rusul a început să-l asalteze cu întrebări pe securist despre gruparea de partizani din zona Huedin, de ce aceștia nu au fost neutralizați încă, întreaga conversație purtându-se în limba rusă. Securistul se apăra, spunând că s-au luat măsuri, că se vor organiza ieșiri pentru capturarea lor etc. Nemulțumit, rusul a continuat cu un expozeu despre importanța acestei misiuni, subliniind faptul că ei, sovieticii, cunosc importanța luptei de partizani și ce pot face aceste trupe neregulate în spatele frontului, deoarece chiar ei le-au folosit la maxim în al doilea război mondial abia încheiat. În încheiere, comisarul i-a strigat securistului că sovietele nu vor putea porni ofensiva împotriva capitaliștilor atâta vreme cât în spatele lor rămân aceste trupe de partizani care în cazul declanșării unui nou război vor fi nucleul pe care se vor constitui forțe de rezistență care vor zădărnici efortul de război prin acțiuni subversive împotriva spatelui frontului, prin atacuri împotriva coloanelor de aprovizionare esențiale pentru front. Comisarul s-a întors să plece și a dat ochii cu bietul deținut politic, a întrebat dacă știe rusește, securistul a răspuns negativ, apoi a ieșit. Dar omul știa rusește și a înțeles totul, fapt care l-a relatat într-un articol după 1989.

Deci sovieticii înțelegeau importanța partizanilor români și de aceea făcea presiuni pentru ca ei să fie anihilați. Din ceea ce știm, cam asta era tactica acestor partizani, să stea pregătiți, în adormire, să se apere de atacurile Securității, dar să nu provoace prea mult, în ideea foarte probabilă la acea vreme a izbucnirii unui conflict deschis între URSS și Occident, atunci ar fi putut fi de folos și ar fi putut avea un rol esențial în derularea ostilităților. Doar existența armelor nucleare de ambele părți (după dobândirea bombei nucleare de către sovietici) a făcut acest conflict puțin probabil, el purtându-se mai mult prin interpuși, sprijiniți direct de una sau alta dintre părți. Dar în acea perioadă partizanii erau încurajați de occidentali să reziste, întreaga populație era încurajată să facă acest lucru, era o tactică normală pentru a-i menține activi și pentru a slăbi lagărul comunist. Chiar dacă ajutorul sperat, eliberarea așteptată, venirea americanilor, nu s-a produs niciodată. Bunicii noștri așteptau cu sufletul la gură venirea americanilor, erau chiar și vorbe populare de genul: “Ține, Doamne, partizanii / Până vin americanii”. N-au venit, Europa a fost împărțită la Ialta, dar legile războiului, fie el și război rece, erau valabile.

Grupul Ion Gavrila Ogoranu intre doua actiuniOccidentul i-a sprijinit pe partizani, în ideea că poate va fi nevoie de ei, sau, în caz că nu, pentru a-i slăbi pe cei din lagărul socialist. Un mic efort cu rezultate maxime. Astfel, au fost grupuri de partizani care au beneficiat de parașutări de materiale, au fost români instruiți în tabere de antrenament și apoi retrimiși în România pentru a lua legătura cu partizanii și a se alătura lor. Nu este de mirare, este în strategia războiului, la fel au făcut cu puțini ani înainte în Franța sau restul țărilor ocupate de Germania nazistă. La noi, au fost români instruiți care scăpați în Occident au fost instruiți și retrimiși în România ocupată pentru a desfășura activități de partizani sau pentru a lua legătura cu aceștia. Un caz celebru pentru zona Maramureșului, o adevărată legendă, a fost partizanul Blidaru, ce a acționat în zona Băița de Sub Codru. A fost țăran simplu, a devenit partizan, a acționat ca atare, a reușit să fugă în Occident, a fost instruit în lagărul de la Trieste, apoi a revenit și și-a continuat activitatea după 1953 până a fost surprins și împușcat prin trădare.

Au fost alții care au fost parașutați, cel mai cunoscut grup fiind grupul Săplăcan, capturați și executați ulterior, despre care ni se amintește și în memoriile voievodului rezistenței anticomuniste românești, cel despre care voi vorbi mai departe. Prea puține date ne-au rămas despre aceste grupuri de eroi, cea mai mare parte dispărând fără urmă, uciși de Securitate. Ce mai avem despre ei sunt ceea ce a mai rămas prin arhivele Securității, sau în cazuri rarisime, mărturii ale celor foarte puțini care au reușit să supraviețuiască.

Brazii se frang dar nu se indoiesc - La pas prin Fratia de Cruce - Ion Gavrila OgoranuIar cel mai cunoscut dintre aceștia este fără îndoială cel supranumit voievodul rezistenței românești, Ion Gavrilă Ogoranu, conducătorul grupului de rezistență de pe versantul nordic al Munților Făgăraș. Din fericire, acesta ne-a lăsat și memoriile sale scrise, reunite sub titlul Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (7 volume). Memoriile sale cutremurătoare ne dau o imagine despre dramatismul luptei și existenței unui grup de rezistență armată în acele vremuri, despre greutățile vieții de zi cu zi în munți, despre încleștările pe viață și pe moarte cu trupele Securității, despre sprijinul necondiționat al populației din sate, în ciuda persecuțiilor securiștilor, despre lupta lor dârză și fără speranță, totul pentru țară și neam. După cum spune chiar Ion Gavrilă Ogoranu:

Ion-Gavrila-Ogoranu-tanar

Am scris aceste rânduri în amintirea celor care au luptat şi au murit în acei ani, 1948-1957, în rezistenţa armată anticomunistă făgărăşeană şi care nu au nici mormânt, nici cruce. Am scris pentru a lăsa mărturie că acest colţ de ţară nu şi-a plecat capul de bunăvoie în faţa comunismului. Să se ştie că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi şi trădări. Copiilor şi nepoţilor să nu le fie ruşine să se numească români.

Grupul Ion Gavrila Ogoranu in Fagaras - CNSAS via Marturisitorii.RoIar el și grupul său au lupta și majoritatea au murit fără să abdice de la acest crez. Ar putea fi scrise multe despre luptătorii din rezistența anticomunista, dar s-a scris prea puțin, și românii au citit și aflat și mai puțin. Greșeala noastră ca neam, ne uităm și ne desconsiderăm eroii, așa am făcut-o întotdeauna. Dacă Ion Gavrilă Ogoranu ar fi fost american, ar fi avut sărbători comemorative la date fixe, dacă ar fi fost francez, ar fi avut numele său pe străzile marilor orașe, dar el s-a născut român, iar tragedia acestui fapt îl face ca să fie cunoscut de mai mulți străini decât de români.

Dar asta este o altă problemă, nu mai puțin importantă, poate voi mai reveni asupra ei. Scopul acestui articol este altul. În memoriile acestui erou luptător anticomunist întâlnim și ideea de a fi sprijiniți, el și grupul său, de către occidentali prin parașutări de arme, muniții și mijloace de subzistență. Repet, aceste lucruri s-au petrecut în cazul altor grupuri, cum apare și în linkul de mai jos, dar vom ajunge și acolo.

Iată cum descrie Ion Gavrilă Ogoranu inițierea ideii de a fi sprijiniți de către americani sau aliații occidentali:

Cât timp am stat în Şoarş la Nicolaie Grecu am mai avut o legătură de care îmi amintesc cu mult drag: e vorba de familia notarului Moise Câlţea, tatăl studentului Doru Câlţea, care fusese arestat cu un an în urmă. Dânşii locuiau pe atunci în Şoarş şi erau furnizorii noştri cu cărţi şi cu mâncare.

Cam pe la începutul lunii martie, a venit la noi cu o veste importantă: un tânăr din Şona, tot cu numele Câlţea, nepot de-al dumnealor, avea viză de plecare în S.U.A., ca unul ce se născuse acolo şi ne întreba dacă nu avem de trimis un mesaj în străinătate. Notarul susţinea că garantează de buna credinţă şi seriozitate a acestui tânăr.

Împreună cu Leu şi Gelu am stabilit să trimitem următoarele Comitetului Naţional Român din Franţa:

1. Să ştie despre existenţa noastră ca grup de rezistenţă armată în Munţii Făgăraşului, ca şi a fraţilor Arnăuţoi.

2. Dacă pot, să ni se trimită cu un avion ajutoare în arme, echipament şi medicamente, paraşutate (nu mai ţin minte exact data, pe la sfârşitul lui septembrie) în perimetrul dat de unele coordonate din harta militară 1/100.000. Era zona de la izvoarele râului Sebeş-Făgăraş. Ca semn de localizare: semnale intermitente cu lanternă cu lumină roşie. Dacă la data fixată munţii ar fi fost acoperiţi de nori, cererea rămânea valabilă în săptămâna următoare în aceeaşi zi şi tot aşa în săptămânile următoare.

3. Să ni se deschidă în modul cel mai potrivit o legătură permanentă cu C.N.R.

Cererea urma să fie învăţată pe de rost de tânăr, să nu rămână nimic scris. Domnul Câlţea urma să se întâlnească cu tânărul, care să repete de atâtea ori până va şti-o pe de rost. Am optat pentru C.N.R. pentru că ştiam câte ceva despre el de la Vocea Americii. De asemenea, manifestele găsite cu un an în urmă erau semnate de Regele Mihai şi C.N.R.

Sceptici din păţite, n-am pus mari speranţe în mesaj, ca, în caz că nu se întâmplă nimic, să nu avem dezamăgiri.

Mai departe, la momentul stabilit, Ogoranu descrie evenimentul și dă și unele explicații probabile, el nu a știut până la capătul vieții sale ce s-a petrecut cu adevărat.

După cum am povestit mai înainte, în iarnă, prin notarul Câlţea, am avut şansa de a trimite un mesaj către Consiliul Naţional Român din Franţa printr-un tânăr, rudenie cu notarul, ce avea viză de intrare în S.U.A. Mai întâi am comunicat Consiliului că eram un grup de studenţi, elevi şi ţărani, luptători cu arma în munţi împotriva comunismului, îi rugam să ne ajute cu arme şi ce vor mai crede; la o dată anume să trimită un avion care să paraşuteze ajutoare într-un anumit careu, dat de nişte coordonate extrase din harta militară l/100.000. Ca semn de recunoaştere – semnale cu lumină roşie, când pe cer apărea avionul. Locul ales – la izvoarele râului Sebeş (făgărăşan). Tânărul plecase şi acum se apropia data fixată de noi. Nu mai ţin minte dacă era la sfârşitul lui septembrie sau la începutul lui octombrie. La întâlnire, parcă lipsiseră Ilioi, Gelu şi Brâncoveanu. Ceilalţi ne-am întâlnit toţi. Ne aflam cu vreo câteva zile înainte. Victor, Gheorghe şi Nelu Novac aduceau veşti foarte ciudate. Intrarea în pădure, în preajma râului Sebeş, era păzită de securitate ziua şi noaptea. Toţi muncitorii forestieri au fost retraşi în sate. Nu făcuseră nici un semn în zonă, să fi dat securităţii motiv să le căşune pe râul Sebeş. Am ocolit, urcând munţii pe la Bucium şi-am ieşit la munţii Tagu şi Faţa lui Ilie. Aici am dat peste nişte ciobani brăneni cunoscuţi, care ne-au povestit că ei, fiind vremea bună, au întârziat cu oile în Ţiganul şi Buzduganul, dar a venit securitatea de la Zârneşti, şi-au aşezat corturile şi şi-au întins antenele în poiana stânii, iar pe ei i-au alungat cu oile; că numai cu o zi înainte, voind să pască în poiana stânii din Văcarea, n-au putut s-o facă, deoarece un cordon de soldaţi i-a alungat. Am tras concluzia normală că securitatea ştie că am cerut ajutor de la C.N.R.

Bănuiam că tânărul, cine ştie din ce motive, ne-a vândut planul nostru. Rămâneau însă câteva semne de întrebare: De ce n-a fost arestat notarul Moise Câlţea? De ce apoi atâta demonstraţie de forţă, când mai uşor ar fi fost să pândească la faţa locului? Parcă mai mult îs interesaţi să nu ne putem apropia decât să ne prindă. Ne-am îndepărtat necăjiţi la poalele pădurilor de la Ohaba şi Şinca-Nouă. Obişnuiţi cu nenorocirile, puteam spune că dacă n-am câştigat ceva, n-am pierdut cel puţin nimic şi ne-am întors la ale noastre. La data fixată de noi, spre miezul nopţii, am auzit zumzetul unui avion deasupra munţilor, undeva la foarte mare înălţime, ce ba se îndepărta, ba se apropia. Am rămas încremeniţi. De unde eram, n-am putut face nimic. Dar dacă avionul era românesc? Ce rost ar fi avut, numai să ne inducă pe noi în eroare? Nu-i puteam da de capăt. În zilele următoare, cred că Olimpiu Borzea ne-a dat ziarul „Scânteia”, în care era inserat un articol scurt: „Un avion american, trimis de cercurile imperialiste, a zburat în timpul nopţii cutare deasupra Munţilor Făgăraş, cu intenţia de a ajuta bandele de terorişti. Terminându-şi benzina, a aterizat forţat în R. P. Ungară, crezând că se află în Iugoslavia.”

Era adevărul adevărat? Era o minciună scrisă pentru noi? Atunci nu ne-a dat prin cap să confruntăm o Scânteie vândută în Făgăraş cu alta din Ţară, să vedem dacă nu cumva era un articol scris anume pentru făgărăşeni. Şi de unde ştiau ei misiunea cu care a venit avionul american? Şi cum s-ar putea crede că americanii au fost aşa de neprevăzători să nu-şi ia benzină suficientă? Oricum ne întrebam şi ne răspundeam, adevărul nu-1 puteam ghici.

38 de ani mai târziu, aflându-mă în S.U.A., am vrut să lămuresc enigma. Voiam să-1 întreb pe fostul ministru de externe Vişoianu, dar bătrânul nonagenar era plecat mai mult în lumea umbrelor decât pe pământ şi nu am putut culege mai nimic de la dânsul. Explicaţia am găsit-o în literatura americană despre acest subiect. Varianta cea mai plauzibilă ar fi următoarea: tânărul Câlţea a fost de bună-credinţă şi a transmis mesajul la C.N.R. Acesta, prin serviciile secrete americane, a trimis un avion cu ajutoare, la locul şi la data cerută de noi. În acelaşi timp însă, în respectivele servicii se aflau infiltraţi agenţi sovietici (Philby şi alţii), care-i anunţau pe sovietici, iar aceştia – securitatea, despre orice pas făcut de apuseni în România. Deci la vremea aceea se ştiau locul, data şi ora când trebuia să vină avionul. Dintre diferitele reacţii, s-a ales cea mai convenabilă. Au făcut tot ce le-a stat în putinţă să nu ne putem apropia de izvoarele Sebeşului şi au lăsat avionul să se învârtă zadarnic pe deasupra munţilor. Să se convingă că nu-i aşteaptă nimeni acolo. Articolul cu aterizarea forţată (adevărată sau inventată) era scris pentru dezamăgirea noastră.

A încercat să afle mai multe și de la securiștii care îl interogau după capturarea sa din 1976, la 26 de ani de condamnarea sa la moarte în contumacie:

– Prin cine aţi luat legătura cu Comitetul Naţional din Franţa?

– Prin Ion Vijoli, am răspuns repede, căci el n-ar fi putut suferi, era demult în SUA.

– Nu-i adevărat, ci prin notarul Moise Câlţea! mi-a servit-o el repede.

– Atunci de ce nu l-aţi arestat?

– Pentru că atunci n-am ştiut.

Profitând de atitudinea degajată ce-o arăta generalul, i-am pus o întrebare ce mă chinuia din 1951:

– Avionul de atunci a fost american sau românesc?

– Eu te anchetez pe dumneata sau dumneata pe mine?…

– Credeam că-i vorba de lucruri intrate în istorie, am mormăit.

– Încă nu-s intrate…

Da, încă nu erau intrate în istorie, până la moartea sa (1 mai 2006), Ion Gavrilă Ogoranu nu a reușit să afle adevărul, dacă acel avion a fost american sau nu, și dacă da cine i-a trădat. A aflat cine i-a trădat de nenumărate ori, a scris asta în memoriile sale, dar cine i-a trădat în acest aspect nu a reușit să afle.

Grupul Ion Gavrila Ogoranu

Totuși, astăzi am putut afla adevărul. CIA a declasificat o parte din arhiva sa din acele vremuri, și mulțumită unui român stabilit de multă vreme în SUA, domnul Julian Chitta, am putut avea acces la această parte rămasă până acum necunoscută nouă. Acesta a publicat un articol numit: Partizanii romani din Carpati, in dosarele secrete ale CIA, în care se face referire, pe lângă alte acțiuni interesante, și la avionul care l-a intrigat pe Gavrilă Ogoranu. Iată textul integral, e vorba despre un document important privind istoria noastră:

Rasfoind prin arhivele secrete ale CIA, am ajuns la volumul 58, capitolul 7, paginile 912 – 930. Acestea sintetizau niste evenimente din iulie 1958, privind cererile unor luptatori romani din resistenta anti-comunista.

Printr-o filiera nementionata, acesti partizani din Carpati cereau SUA un ajutor urgent in armament, munitii, medicamente, haine de campanie si alimente conservate. 

Am dedus, din ceea ce am citit, ca aceasta cerinta a fost exprimata oral, unui functionar de rang inalt al CIA, de catre o persoana de credibilitate 5, venita atunci din Romania. Credibilitatea unei surse a serviciilor de informatii americane era masurata pe o scara de la 0 la 9.

Documentul arata cum un oarecare Ion Gavrila, un lider al miscarii de rezistenta din Carpati, a stabilit locul unde sa se parasuteze cele cerute, in trei zile specifice din August 1958, depinzand de conditiile meteorologice. 

Coordonatele de latitudine si longitudine, dupa parerea mea, cadeau undeva in muntii Fagarsului. Avionul ales era de tip KC-135 (medelul militar al lui Boeing 707) si a decolat din Italia, de la Aviano, langa Roma. Acest model de avion greu de transport a fost ales pentru faptul ca avea un plafon maxim (altitudinea maxima atinsa) de 16.000 metri, in timp ce un MIG-15 se putea ridica numai pana la vreo 15.000 de metri.

Prima incercare, la 28 iulie 1958, a esuat. Nu s-a putut stabili legatura cu destinatarii incarcaturii. La fel s-a intamplat peste cinci zile si peste alte cinci zile, dupa care misiunea s-a contramandat.

In paginile urmatoare se precizeaza ca securitatea sovietica si romana aveau toate datele privind aceasta incercare de a parasuta materiale pentru partizani, de la surse interne din CIA.

Intrigat, am continuat sa rasfoiesc toate documentele privind acest caz. La pagina 1.256  se vorbeste de un agent al CIA, de la sectia Europei de est, din biroul de la Bonn, un salariat numit Rudolph B. Hazel, care a fost deconspirat ca agent al Uniunii Sovietice.

A fost arestat, in octombrie 1958, fiind pasibil de inchisoare pe viata, ca tradator. Acest om a informat sericiile de inteligenta ale Uniunii Sovietice (GRU) despre schema de sprijin al partizanilor lui Ion Gavrila. 

Mai mult, este foarte probabil ca, in acea perioada, muntii Fagarasului sa fi fost impanziti de trupe romane si sovietice, ce incercau sa-i prinda pe oamenii lui Gavrila.

In documentele urmatoare nu se spune nimic mai mult despre luptatorii de gherila din Romania, in afara de faptul ca exista niste decupaje din Scanteia, unde se arata fotografiile unor morti, numiti “banditi imperialisti”, cu arme automate pe piept. 

Numele acestora sunt mentionate, dar din cauza proastei calitati a hartiei originale, la data cand au fost scanate pentru calculator, nu se mai puteau distinge literele mici. 

Un an mai tarziu, acest tradator a fost schimbat, la Berlin, pe Glienicker Brucke (Podul Glienicker), cu doi spioni americani detinuti in Uniunea Sovietica.

Cateva luni mai tarziu, in septembrie 1958, o cursa similara a unui alt avion KC-135, in Romania, a parasutat cu succes cele cerute de grupul de gherila Gheorghe Pintea, in Maramures. 

O fotografie luata din avion, in timpul noptii, de la o altitudine uimitoare, arata patru grupuri de “focuri ciobanesti”, plasate in forma de careu, cu latura de vreo doi kilometri, unde trebuiau parasutate materialele respective. 

S-au folosit niste dispozitive speciale, care au produs deschiderea parasutei la numai 300 de metri de sol, ceea ce a asigurat acuratetea lansarii. Pachetele cu alimente, munitii, haine, medicamente si radiouri de comunicatii, au fost impartite in patru grupuri, fiind parasutate separat, pentru ca in caz de accident sa nu se piarda intreaga cantitate. Aceasta actiune s-a incheiat ca un succes deplin.

Intr-o pagina compilata de analistii CIA, in anul 1958, se spune, printre altele, ca aceste grupuri de oameni “determinati”, numarand peste 2.000 de persoane, cu o atritie anuala de circa 10%, au viata extrem de scurta din cauza ranilor, accidentelor si a tradarii celor ce vin in contact cu ei. 

In acei ani, traind in Romania, (abia absolvisem liceul la Cluj) auzeam mereu de lupte armate in Muntii Apuseni, in Muntii Rodnei, dar nu se stia exact despre ce era vorba. Activistii vorbeau de “exercitii militare”, iar unii sotpeau, pe ascuns, cuvantul oprit, “partizanii”.

Din surse ce nu le pot verifica, am aflat ca in anul 1969, cu ocazia vizitei presedintelui Richard M. Nixon, in Romania, Henry Kissinger, secretarul lui de stat, (ministru de externe), ar fi cerut lui Ceausescu eliberarea tuturor detinutilor inchisi pentru lupta armata contra comunistilor si gratierea tuturor celor din munti, care nu au fost inca prinsi. 

Se spune ca Ceausescu ar fi consimtit la asa ceva, pentru a obtine unele favoruri din partea Vestului. Nu stiu daca dictatorul roman s-a tinut de cuvant sau nu. 

Indiferent cat de detasat esti, nu poti sa nu fii coplesit de emotie, vazand aceste file de istorie galanta a spiritului romanesc, care nu a putut accepta sclavia comunista cu resemnare.

Armamentul Grupului Ion Gavrila Ogoranu la Cabana din Fagaras - CNSAS via Marturisitorii RoIon Gavrilă Ogoranu a avut dreptate, în acest caz a fost trădat de cineva din exterior, nu de către Kim Philby sau ai săi din MI6, ci din cadrul CIA, secția Europa de est din biroul din Bonn, pe nume Rudolph B. Hazel, agent GRU (serviciul secret al armatei sovietice), arestat în octombrie 1958. Nu și-a primit pedeapsa trădării, ci a fost schimbat un an mai târziu cu doi spioni americani. Da, de cele mai multe ori istoria este nedreaptă. Hazel a trăit bine mersi, cu o pensie grasă în raiul comunist la fel ca și Kim Philby și alții ca el, poate a prins și căderea Cortinei de Fier. În schimb, partizanii români erau executați fără discuție de către Securitatea asistată de consilierii sovietici, cum s-a întâmplat și cu camarazii de luptă ai lui Ion Gavrilă Ogoranu.

Cristian Negrea

Mai multe la Marturisitorii/Luptatorii din munti

Sursa: MARTURISITORII

Troita Grupului Ion Gavrila Ogoranu din Fagaras - CNSAS via Marturisitorii Ro

Vă mulţumim dacă daţi mai departeShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestEmail this to someonePrint this page

5 thoughts on “Ogoranu si partizanii din munti au fost tradati Securitatii bolsevice de agentii GRU si KGB din CIA si MI6. Document declasificat din Arhiva CIA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *