30 August. Comemorarea anuală din Codrul Fetea. O evocare a doctorului Teofil Mija

La monumentul din Codrul Fetea (judeţul Mureş – foto stanga sus), închinat eroilor martiri ai acestor locuri, care au constituit unul dintre primele centre de rezistenţă armată anticomunistă din România, dupa 23 august 1944, va fi oficiat sambata, 30 august 2014, un parastas.

Ion Golea Document RefugiatÎn cadrul Centrului de Rezistenţă Armată Anticomunistă din Codrul Fetea au activat zeci de studenţi ai Universităţii din Cluj. Centrul a fost activ până în 1948, când a fost anihilat de Securitate. Sufletul acestei grupări, studentul medicinist Ion Golea (foto dreapta), s-a reîntors în Codrul Fetea, în 1951, împreună cu un grup de luptători anticomunişti, paraşutaţi de avioane NATO, activând până în 1953, când au căzut prin trădare. Astăzi mai supravieţuieşte doar inginerul Aurel Ursu. Monumentul din Codrul Fetea a fost construit, în 2003, prin grija doctorului Teofil Mija şi a inginerului Aurel Ursu. În fiecare toamnă supravieţuitorii şi urmaşii luptătorilor merg să cinstească memoria eroilor martiri anticomunişti.

Vom muri cu convingerea că, oricât de târziu, adevărul va ieşi la lumină, iar adevăraţii eroi martiri anticomunişti, şi nu cei inventaţi în laboratoarele Securităţii şi ale biroului de cadre al PCR vor fi aşezaţi la loc de cinste, spre gloria neamului românesc şi slava lui Dumnezeu!“, imi declara regretatul doctor Teofil Mija, în anul 2007, când a participat pentru ultima oară la pomenirea camarazilor săi.

Publicam aici un text evocator despre Centrul de Rezistenţă Anticomunistă din Codrul Fetea, scris de doctorul Teofil Mija, unul din animatorii acestui grup de luptători şi păstrător fidel al memoriei rezistenţei. (Florin Palas)

 23 august – un act de trădare naţională

Dr-Teofil-Mija
Dr. Teofil Mija. Foto: Sergiu Pol

Noi, studenţii luptători anticomunişti, putem afirma cu toată convingerea că actul de la 23 august este şi rămâne un exemplu de escaladare a iresponsabilităţilor. Acest act de trădare naţională a căzut atunci ca un trăznet din senin. Conform armistiţiului, eram obligaţi să întoarcem armele şi să dăm mâna cu duşmanul care de veacuri atenta la libertatea popoarelor. Reacţia de împotrivire s-a manifestat chiar de la primele contacte ale populaţiei ţării noastre cu hoardele bolşevice, care ne invadau ca să ne înrobească. Căci în drumul acestora spre Berlin, drum lung care a durat aproape un an şi apoi vreo alţi doi ani de întârziere la întoarcere, trecând tot prin ţara noastră – aceste armate băgau spaima în populaţie prădând, violând, jefuind şi distrugând tot ce le ieşea în cale.

Primele nuclee de împotrivire faţă de aceşti cotropitori au apărut sub forma unor gărzi naţionale înfiinţate în satele pe unde se scurgeau aceste armate spre Berlin. Scopul acestor gărzi era apărarea populaţiei şi a gospodăriilor împotriva invadatorilor. Cei ce au înfiinţat aceste gărzi în regiunea Târnavelor au fost studenţii localnici. Alături de noi, au participat şi bătrânii satelor, invalizii de război şi băieţii peste 15 ani, restul bărbaţilor fiind pe front. Pot afirma că începutul luptei armate şi a rezistenţei anticomuniste în ţara noastră a coincis cu înfiinţarea acestor gărzi naţionale. Organizarea, dotarea cu armament şi apropvizionarea cu alimente a primelor centre de rezistenţă armată din ţară a început odată cu apariţia primelor grupuri de militari voluntari din Armata naţională de la Viena, care au fost paraşutaţi şi răspândiţi în majoritatea regiunilor ţării.

Grupul nostru de studenţi târnăveni, în frunte cu Ionel Golea, eroul martir condamnat la moarte şi executat la Jilava în 3 noiembrie 1953, cel mai bun prieten al meu, am înfiinţat împreună primul centru de rezistenţă armată din Codrul Fetea (dacă nu primul din ţară, în mod sigur printre primele). Cătunul de pe hartă numit Fetea se află în cel mai mare codru din regiunea Târnavelor, între Sighişoara, Dumbrăveni, Mediaş, Sibiu şi Agnita. Este mărginit de vreo 15 comune, la distanţă de 8-10 km de centrul lui, sate pe care le-am organizat ca puncte de sprijin şi aprovizionare cu zeci de familii colaboratoare.

Inamicului i-ar fi fost imposibil să pătrundă până la locul unde aveam noi depozitul de armament şi de alimente, nefiind căi de acces decât prin pădure, ştiute numai de noi. Secretul acestui Centru a fost păstrat până la arestările masive de după 15 mai 1948, când unii dintre arestaţii din Sighişoara, torturaţi în timpul anchetelor de la Securitate peste limita suportabilului, au recunoscut participarea la acţiunile din acest Centru. Codrul Fetea ne-a oferit atunci cea mai sigură sursă de existenţă pentru un timp îndelungat în acţiuni anticomuniste. Garanţia era familia colegului nostru de liceu, camaradul Aurel Ursu. Această familie, de la mic la mare, era trup şi suflet alături de noi. În plus aveau şi multe rude în comună şi în satele din jur, toţi oameni de ispravă.

Dar cel mai convingător argument pentru alegerea acestui loc pentru Centrul nostru de Rezistenţă anticomunistă a fost prezenţa familiei lui nenea Zaharia Ursu, fratele cel mai mare al lui Aurel, un adevărat cioban, care locuia în Fetea, într-o casă situată chiar în mijlocul acestui codru. În plus exista ascendentul moral ce-l avea nenea Zaharia Ursu asupra celorlalţi gospodari răspândiţi în această regiune de păduri şi păşuni. Una dintre aceste familii de gospodari era chiar cea a mătuşii familiei Ursu, Susana Năvodar, care a fost de mare ajutor în lupta noastră.

În decembrie 2005 am reuşit să public cartea pe care am scris-o şi pe care am intitulat-o „Noi nu am avut tinereţe”, cu următoarea dedicaţie: ”Prietenului meu Ion Golea, erou martir anticomunist. Din ghearele securităţii nu se putea scăpa decât recunoscând acuzaţiile, nebun sau mort. El s-a eliberat prin moarte”. În această carte, în capitolul intitulat ”Începuturile luptei anticomuniste”, am cuprins o parte din activitatea Centrului Fetea, contribuţia localnicilor şi mai ales a studenţilor târnăveni care am înfiinţat, am organizat şi ne-am legat prin jurământ ca aceia dintre noi care vom supravieţui luptei şi rezistenţei anticomuniste să facem cunoscut posterităţii că, în cea mai crâncenă luptă pentru supravieţuirea neamului nostru, alături de trădători şi laşi, care au dat mâna cu duşmanul, au existat şi luptători viteji, eroi martiri, care au salvat demnitatea, onoarea şi întregul patrimoniu spiritual al poporului român. Distrugerile materiale se vor putea reface, dar pierderea capitalului spiritual – numai bunul Dumnezeu va mai putea ajuta să ni-l refacem. Iar noi, supravieţuitorii, ne-am legat prin jurământ că ne vom ruga lui Dumnezeu pentru sufletele eroilor şi ale maritirilor noştri, că nu vom rămâne numai la vorbe, ci vom încerca după posibilităţile noastre să vindecăm rănile adânci pe care comunismul, comuniştii, securiştii şi nomenclaturiştii le-au pricinuit în decurs de 50 de ani şi le pricinuiesc şi astăzi celor ce nu au plecat capul şi n-au dat mîna cu duşmanul satanic. Tot în Codrul Fetea au fost paraşutaţi în 1951 Nelu Golea şi Ion Samoilă, doi viteji care au revenit în patrie ca să continue lupta anticomunistă, aşa cum în 1936 Moţa şi Marin au plecat în Spania ca să lupte împotriva brigăzilor internaţionale comuniste care urmăreau cucerirea, comunizarea şi satanizarea Spaniei. Golea şi Samoilă au căzut deasemenea pentru apărarea credinţei creştine şi pentru scoaterea neamului românesc din infernul comunist.

Prin moartea lor, aceşti eroi martiri au făcut dovada supremă a iubirii de Hristos şi de neamul românesc! În perioada 1944-1948 au făcut parte, au acţionat şi s-au perindat prin Centrul Fetea zeci de studenţi târnăveni, tineri localnici, oameni de legătură, colegi şi colege, unii fiind urmăriţi de poliţie şi jandarmerie, deasemenea şi foarte mulţi camarazi eliberaţi din lagărele din Germania. Printre aceştia din urmă, care şi-au găsit la noi adăpost de mai lungă sau mai scurtă durată au fost: Bucur Secu, Ioan Cristea, Popa Aurel-Popicu, Mocanu Sebastian, Costache Oprişan, Ion Maruşca, Nistor Chioreanu şi Nicolae Pătraşcu. Dintre studentele Centrului Studenţesc Cluj, amintim pe Delia Moldovan, Xenia Mihăilescu şi Dinu Teglaru, toate găsindu-şi adăpost sigur aici pentru perioada cât au fost urmărite de poliţie. Nu este indicat să înşir numele tuturor studenţilor care au făcut parte din acest Centru, nefiind nici timp şi nici spaţiu în acest scop. Voi cita totuşi numele a două victime: eroii martiri Bogdan Toma şi Gheorghe Broscăţeanu. Primul a fost omorât în bătaie de către plutonierul de jandarmi poreclit „Cocoşelul”, din comuna Noul Săsesc (pe hotarul căreia se afla Centrul Fetea), pentru că n-a vrut să divulge activitatea sa din acest centru. La asasinarea acestui fecior viteaz a participat în mod egal şi un ţigan localnic, secretar al organizaţiei PCR din sat. Gheorghe Broscăţeanu (zis ”Pruncu” fiindcă era elev, cel mai tânăr dintre noi în acest Centru) a rămas cu o pareză la braţul drept în urma unei împuşcături în plexul brahial drept.

În 2003, împreună cu Aurel Ursu, colegul şi camaradul supravieţuitor şi el al infernului de la Aiud, am reuşit să ridicăm un monument pentru cinstirea eroilor şi al martirilor care au activat în Centrul de rezistenţă armată anticomunistă Fetea, îndeplinând astfel o parte din testamentul lui Nelu Golea despre acest Centru.

Putem spune că studenţii români de atunci au participat la toate centrele de rezistenţă până la Dunăre, la Porţile de Fier şi până în munţii Apuseni. În unele din aceste Centre au fost fondatori şi organizatori, ca în cele din Munţii Făgăraş şi Munţii Apuseni, iar în altele au fost majoritari, alături de intelectuali, preoţi şi învăţători, militari şi ţărani.

În Munţii Apuseni, alături de maiorul erou martir Nicolae Dabija, au fost camarazi şi colegi studenţi clujeni. Printre aceştia amintim pe Ştefan Popa, care mai avea alţi doi fraţi angajaţi în rezistenţa anticomunistă. Aurel – zis Popicu – a îndurat iadul Piteşti, după eliberarea din lagărele naziste din Germania. A fost căsătorit cu Elena Faina, studentă luptătoare anticomunistă din grupările din Munţii Carpaţi. Ştefan a căzut în luptele cu batalioanele de securişti, trupul său fiind lăsat trei zile în comuna Între Holde, după care nu a am putut afla unde sau dacă are mormânt. În urma acestor lupte au căzut prin trădare în mâinile securiştilor mulţi viteji, eroi martiri, şapte dintre aceştia fiind condamnaţi la moarte şi executaţi. Printre aceştia a fost şi maiorul Nicolae Dabija şi colegul meu medicinist Titus Onea. A urmat un mare proces cu aproape 150 de condamnări, toate cu pedepse de peste 10 ani. Regizarea acestor persecuţii şi condamnări a fost făcută de către călăul colonel de securitate Gheorghe Crăciun, ajuns apoi să conducă reeducarea deţinuţilor din penitenciarul Aiud, unde a fost exterminată elita intelectualităţii interbelice din România. Cei şapte condamnaţi la moarte au fost aruncaţi într-o groapă comună la marginea cimitirului municipal Sibiu. În 1994, un fost paznic al cimitirului a anunţat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Sibiu despre acea groapă comună. Împreună cu AFDP-Alba Iulia, s-au dezgropat trupurile acestor eroi martiri, care mai aveau încă lanţurile la picioare, ei fiind de data aceasta înmormântaţi creştineşte. Şi apoi li s-a ridicat în acel loc un monument. Am participat la această înmormântare ca unul care, în iarna anului 1949, activasem în acel Centru de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului, format în majoritate din studenţi, alături de ţărani, intelectuali şi elevi din regiune (sprijinit pe aproape 800 de familii din satele făgărăşene). A fost organizat de studentul Ion Gavrilă Ogoranu, eroul nepereche care a reuşit performanţa de a rămâne apropae 30 de ani fără a fi depistat şi arestat de copoii securişti.

Sufletul rezistenţei armate din Codrul Fetea a fost şi rămâne eroul martir Ion Golea.

Parcurgând cu mintea vremurile de atunci şi până astăzi îmi dau seama că dintele timpului a lăsat amprente adânci asupra noastră. Acum suntem povara suferinţelor pe trupuri şi în suflete. Vremurile ne-au adus în starea aceasta. Putem spune liniştiţi, dar cu durere, ceea ce a spus şi Ion Gavrilă Ogoranu înainte de a muri: ”Dragă Patrie Mamă, te rugăm să ne ierţi că te-am iubit prea mult, că ne-am luptat din toate puterile noastre ca să te apărăm până la jertfa totală!”.

Doar Bunul Dumnezeu va mai putea rândui ca generaţiile viitoare să cunoască adevărul întreg despre lupta şi jertfele generaţiei noastre de studenţi (1948), alături de eroii şi martirii rezistenţei din toată ţara românească. Generaţiile viitoare trebuie să afle adevărul de la istorici autentici şi nu de la politruci care au falsificat şi au ţinut sub obroc realităţile de infern în care a trăit neamul românesc după înrobirea comunistă. Căci este strigător la cer, cum nici după aproape 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, eroii şi martirii anticomunişti nu sunt cinstiţi cum s-ar cuveni de către guvernanţii şi politicienii profitori ai jertfelor martirilor.

Şi trebuie ca românii să nu uite niciodată cum au fost distruşi, exterminaţi de către securişti cei 3000 de studenţi români. Dintre aceştia aproape 1000 au fost supuşi reeducării de la Piteşti, un experiment criminal de spălare a creierului. Călăii acestui experiment, de masacrare a studenţimii române anticomuniste şi din celelalte închisori comuniste din 1944-1964 şi în continuare, au fost următorii securişti: generalul Nicolski şi coloneii Kohler, Zeller, Sepianu şi Dulgheru (alias Dulberger).

Mihai Timaru şi Octavian Voinea, care au supravieţuit iadului din Piteşti şi Gherla, au auzit din gura călăilor următoarele afirmaţii bestiale:

„ – Nu veţi fi eroi aşa cum vă sunt principiile. Veţi fi nişte ticăloşi mascaţi, departe de orice virtute. Nu veţi muri decât atunci când vrem noi. Întâi vă vom transforma în monştri. Apoi vă vom obliga, prin metodele noastre, să declaraţi numai ce vrem noi. Aceste declaraţii smulse cu cleştele înroşit în foc, le vom păstra ca mărturii, ca acte de acuzare pentru Arhive, după care se va scrie istoria. Vom păstra dosarele până ce veţi muri. Vom muri şi noi. Dar Istoria se va scrie pentru generaţiile viitoare după aceste documente. Astfel cercetătorii, istoricii, vor scrie cum vrem noi, nu cum este realitatea. Noi creem istoria aşa cum ne place. Aşa cum ne convine. Proştii de azi care sunteţi voi, o veţi scrie cu mâinile voastre, aşa cum vrem noi. Tâmpii de mâine vor confirma aşa cum noi am imaginat-o, în dosarele ticluite de noi.

Avem experienţa Piteştiului şi a Gherlei pe care noi le-a imaginat, cu mult înainte de arestarea voastră şi a ieşit aşa cum am dorit. Ca la comandă şi fără retuşuri.

– Am avut noi grijă să ne asigurăm cu mult înainte de deconspirativitatea descoperirii acestei acţiuni. Acum punem la punct ultimul act al acestei piese.

– Ce, îţi închipui că va ieşi altfel de cum dorim noi? Întreaga operaţiune Piteşti şi Gherla se va termina cu acest proces, pe care acum îl punem în scenă. Cu asta vom demonstra că toate atrocităţile petrecute la Piteşti şi Gherla au fost concepute de deţinuţii politic care sunt în slujba americanilor pentru a compromite partidul comunist. Cu aceasta vom înmormânta toată lupta de rezistenţă anticomunistă din România şi nu se va mai auzi de ea. Dacă totuşi se va auzi, se va cunoaşte numai varianta ticluită de noi”. Aceste bestialităţi auzite de către Timaru şi Voinea se află pe coperta cărţii intitulată ”Masacrarea studenţimii române”, scrisă de Octavian Voinea, supravieţuitor al reeducărilor infernale din penitenciarele Piteşti şi Gherla.

Lăsăm cititorului să tragă concluziile care se cuvin, pentru a putea înţelege ce a însemnat în România ”mecanismul terorii” în cei 50 de ani de robie comunistă.

Dr. Teofil Mija / Revista Veghea

Sursa: MARTURISITORII

Placa Monumentului in cinstea luptatorilor anticomunisti din Codrul Fetea

Foto: Panoramio

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON