Colindele scrise în închisoare de poetul Radu Gyr, deşi au aceeaşi bucurie a Naşterii Domnului, au în ele şi amărăciunea celor care sufereau după gratii pentru convingerile lor religioase. Mai târziu, în anii ´70, aceste colinde scrise într-o perioadă tristă din viaţa poetului au dat însă naştere şi la o situaţie ciudată, aproape amuzantă. La Facultatea de Teologie din Bucureşti, la o serbare de Crăciun la care au participat profesorii şi alte personalităţi, au fost invitaţi şi Monica şi Demostene Popa, fiica şi ginerele lui Radu Gyr, în calitate de membri ai coralei Patriarhiei. Băieţelul lor, Radu Popa (în prezent compozitor, profesor şi dirijor al Filarmonicii “Banatul”), avea câţiva anişori atunci. La vremea cuvenită, a ieşit în faţa auditoriului, s-a înclinat şi a spus: “Voi recita un colind de bunicul Radu Gyr!”… Invitaţii, în frunte cu patriarhul Justinian Marina, au avut un moment de încremenire absolută, întrucât numele şi opera poetului aveau interdicţie. Dar nimeni n-a făcut vreun gest de oprire a micuţului recitator, care s-a transformat astfel într-un curajos purtător al mesajului celui oprimat. Audienţa s-a bucurat în taină de această reuşită, la fel şi membrii familiei lui Radu Gyr. (D.Ş.)

Ziurel de ziuă

 

Tot mai arde cerul sus,

ziurel de ziuă,

peste ieslea lui lisus,

ziurel de ziuă.

 

Vitleeme, colţ de rai,

ziurel de ziuă, îngeri

palizi încă ai?

Ziurel de ziuă.

 

Alb şi fraged Vitleem,

ziurel de ziuă, în ce vis să te mai chem?

Ziurel de ziuă.

 

Steaua sfântă de Crăciun, ziurel de ziuă,

din ce praf s-o mai adun?

Ziurel de ziuă.

 

Lacrimi mari pe cer

s-aprind

ziurel de ziuă,

prin tristeţi de foc colind,

ziurel de ziuă.

 

Pentru-nsângeratul mag,

ziurel de ziuă, pune, Doamne, spini pe prag,

ziurel de ziuă.

 

Şi acoperă cu lut,

ziurel de ziuă,

Vitleemul meu pierdut,

ziurel de ziuă.

Colind

 

A venit şi-aici Crăciunul

să ne mângâie surghiunul.

Cade albă nea peste viaţa mea,

peste suflet ninge.

 

Cade albă nea

peste viaţa mea

care-aici se stinge.

 

Tremură albastre stele

peste dorurile mele.

Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus

pâlpâiri de stele.

 

Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus

numai lacrimi grele.

 

Maica Domnului Curată,

ad-o veste minunată!

Înfloreşte-n prag zâmbetul tău drag

ca o zi cu soare.

Zâmbetul tău drag

îl aşteaptă-n prag

cei din închisoare.

 

Steaua prinde să lucească

peste ieslea-mpărătească.

Şi din nou trei magi

varsă din desagi

aur şi tămâie. Îngerii de sus

magilor le-au pus

cerul sub călcâie.

 

Lumea-n cântec se deşteaptă,

pe Mesia îl aşteaptă.

 

Zâmbete cereşti

intră pe fereşti,

vin în orice casă.

 

Şi în orice gând

arde tremurând

câte-o stea sfioasă.

 

Numai temniţa posacă

a-mpietrit sub promoroacă.

 

Stăm în bezna grea,

Pentru noi nu-i stea,

Cerul nu s-aprinde.

 

Pentru osândiţi,

Îngerii grăbiţi

Nu aduc colinde.

 

Peste fericiri apuse

Tinde mila Ta, Iisuse.

 

Cei din închisori

te-aşteaptă-n zori

să le-aduci lumină.

 

Cei din închisori

te aşteaptă-n zori,

pieptul lor suspină.

 

O, lisuse Împărate,

iartă lacrimi şi păcate!

 

Vinâ să-nchizi uşor

rănile ce dor,

visul ni-l descuie.

 

Noi te-om aştepta,

căci pe Crucea Ta

stăm bătuţi în cuie.

O, brad frumos

 

0, brad frumos, ce sfânt păreai

În altă sărbătoare…

Mă văd copil, cu păr bălai

Şi ochii de cicoare.

 

Revăd un scump şi alb cămin

Şi chipul mamei sfinte,

Imagini de Crăciun senin

Mi-apar şi azi în minte.

 

Un brad cu daruri şi lumini

În amintiri se-arată,

În vis zâmbeşte ca un crin

Copilul de altădată.

 

Azi nu mai vine Moş Crăciun

În noaptea de cenuşă.

Ci doar tristeţile se-adun

Să-mi plângă lângă uşă.

 

În frigul temniţei mă frâng,

Sub lespezi reci, tăcute,

Împovărat de daruri plâng

În amintiri trecute.

 

Omătul spulberat de vânt

Se cerne prin zăbrele

Şi-mi pare temniţa mormânt

Al tinereţii mele.

Colind ceresc

 

Cerul şi-a deschis soborul

– Lerui, Doamne, Ler –

şi-au pornit cu pluguşorul îngerii din cer.

 

Merg cu plugul de oglindă

şi de giuvaer,

toţi luceferii colindă

– Lerui, Doamne, Ler –

 

Patru heruvimi în haine

albe de oier

răspândesc în lume taine

– Lerui, Doamne, Ler –

 

N-au venit cu grâu la poartă,

ci au rupt din ger

stele mari, ca să le-mpartă,

– Lerui, Doamne, Ler –

 

Singur tu aştepţi în tindă,

suflete stingher,

nesosita lor colindă,

– Lerui, Doamne, Ler –

 

Nici un înger nu mai vine

fâlfâind mister,

să colinde pentru tine,

– Lerui, Doamne, Ler.

Sursa: Ziarul LUMINA

Preluare: MĂRTURISITORII