Mircea Eliade, din pribegie: Prin Eminescu, neamul românesc şi-a asigurat dreptul la nemurire

Tablia patului lui Noica de la Păltiniş

Un Cuvant inainte si o Postfata mai putin cunoscute ale lui Mircea Eliade la o “editie de pribegie” a Poesiilor lui Mihai Eminescu, parte a Proiectului de recuperare a ganditorului national MIHAI EMINESCU – ROMANUL ABSOLUT

Cuvant Inainte la Mihai Eminescu – Poesii – “editie de pribegie” ingrijita de Mircea Eliade

Mircea Eliade si Mihai Eminescu

Dupa rezistentele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieti, opera lui Mihai Eminescu s’a impus fulgerator neamului intreg, iar nu numai paturei culte. Nu stiu daca s’a facut vreodata socoteala exemplatelor tiparite din Poeziile lui Eminescu. Dar, in mai putin de o jumatate de veac. poeziile acestea au fost reproduse in multe zeci de editii, dela modestele tiparituripopulare pana la admirabilaeditie critica a Fundatiilor Regale, ingrijita de Perpessicius. Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar, asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei. Gloria lui Mihai Eminescu ar fi poate mai putin semnificativa, daca n’ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.

II

Ce inseamna, pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s’o reamintim inca o data. Tot ce s’a creiat dupa el, dela Niculaie Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetia geniului, cugetului sau macar a limbei eminesciene. Rareori un neam intreg s’a regasit intr’un poet cu atata spontanitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s’a regasit in opera lui Mihail Eminescu.

Il iubim cu totii pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scrim de la Odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa il recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a revelat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi. El, si numai el, ne-a ajutat sa ne intelegem bataia inimei. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.

III

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi, cei de aici, rupti de pamant si de neam regasim in el tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariilor noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Intreg Universul nostru il avem in aceste zeci de pagini, pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc.

Mircea Eliade, Paris, Septembrie 1949

Postfaţă

Eminescu

Mihai Eminescu - 1878 - Fotografia Societatea Junimea - Photography Studio Ro

La 15 Ianuarie s’au implinit o suta douazeci si cinci de ani de la nasterea lui Mihail Eminescu. Romanii din exil au comemorat acest eveniment dupa puterile lor, pretutindeni unde i-a aruncat soarta: in Argentina, in Statele Unite, in Franta, sau in Germania si Austria.

Nu e deloc de mirare solidaritatea intregei emigratii romanesti in jurul lui Mihail Eminescu. Deasupra tuturor gloriilor efemere si desertaciunilor legate de patimile noastre omenesti, un singur punct ramane fix, neclatinat de nici o catastrofa istorica: geniul. Vechea Helada a pierit demult, dar geniul lui Homer, al lui Eschil sau al lui Platon a supravietuit tuturor naufragiilor si va supravietui chiar daca ultimul descendent al Greciei clasice va fi sters de pe suprafata pamantului. Lumea medievala a disparut demult din istorie, dar opera lui Dante continua sa nutreasca viata spirituala a milioane de cetitori, din toate colturile pamantului. Dramele lui Shakespeare vor fi tot atat de proaspete si tot atat de “adevarate” chiar cand istoria Angliei va fi uitata pana si de ultimii descendenti. Orice s’ar intampla cu neamul romanesc, oricate dezastre si suferinte ne-au fost urzite de Dumnezeu, nici o armata din lume si nici o politie, cat ar fi ea de diabolica, nu va putea sterge Luceafarul lui Eminescu din mintea si din sufletul Romanilor.

In dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al sau, se desluseste setea de nemurirea a comunitatii intregi. Un neam supravietuieste nu numai prin istoria sa, ci prin creatiile sale. Daca vechea Helada n’ar fi avut decat istoria sa, si n’ar fi avut geniile ei dela Homer si pana la Plotin, astazi am fi stiut despre Heleni cam tot atata cat stim despre Sciti, Elamiti sau Iliri; adica atata cat suntem obligati sa invatam la scoala (evident, presupunand ca, fara patrimoniul spiritual Helen, ar mai fi fost posibil sistemul european de educatie, ceeace e cu totul improbabil). Istoria este prin definitie devenire, transformare continua, in cele din urma desertaciune. Zadarnic incearca un rege sau un despot sa-si cladeasca Statul pentru eternitate. O forma istorica, chiar daca ar fi perfecta, este totdeauna precara: dureaza un anumit numar de ani, sau de decenii, si apoi lasa locul unei alte forme istorice. Nici un fel de “eternitate” nu este ingaduita organismelor politice si sociale. Singura “eternitate” acceptata de istorie este aceea a creatiilor spirituale. Care, bine inteles, reflecteaza si specificul national al gintei creatorului si momentul istoric in care a vietuit acesta; le reflecteaza si, am spune, le proiecteaza in “eternitate”. Patetica lupta a Heladei cu Persii este actuala pentru lumea moderna, pentru ca a cantat-o Eschil. Au mai fost si alte invazii, de o parte si de alta a Marii Egee, dar despre ele stim foarte putin, pentru ca n’a existat un Eschil care sa le scoata din istorie si sa le fixeze in “eternitate”.

Obscur, dar mai putin patetic, neamul romanesc simte ca si-a asigurat dreptul la “nemurire”, mai ales prin creatia lui Mihail Eminescu. Petrolul si aurul nostru pot intr’o zi, seca. Graul nostru poate fi facut sa creasca si aiurea. Si s’ar putea ca intr’o zi, nu prea indepartata, strategia mondiala sa sufere asemenea modificari, incat pozitia noastra de popor de granita sa-si piarda insemnatatea pe care o are de un secol incoace. Toate acestea s’ar putea intampla. Un singur lucru nu se mai poate intampla: disparitia poemelor lui Eminescu. Si cat timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului romanesc a fost “proiectata in eternitate” prin versurile unui poet care a suferit toata viata de saracie, uneori chiar si de foame, si a murit, omorat de un nebun, intr’un ospiciu…Este o lectie de modestie pe care insasi istoria ne-o da, noua tuturor…

Mircea Eliade

15 Ianuarie 1975 – Ziarul America – an 69, nr. 11

Detroit, Michigan

Mihai Eminescu, Poesii, Norcross – Criterion Publishing, Editie anastatica republicata in 2000, 114 p. – Volumul reproduce ediţia multigrafiată apărută în 1949, sub egida Bibliotecii Române din Freiburg, la care s-a adăugat Postfaţă de mai sus

Sursa punerii în circulaţie: Civic Media

Preluare: MĂRTURISITORII

 

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON