PREMIERĂ: Buletinul FALS al academicianului NICHIFOR CRAINIC (1889-1972) – a fost DESCOPERIT de cercetătorul Florin Duţu în Arhivele CNSAS

Buletinul fals al lui Nichifor Crainic sub prigoana - CNSAS - Floare Alba de Colt - Marturisitorii

„Am cunoscut iadul! Mărturii din închisoare (1947-1962)”

de Florin Duţu

Am ales sa pun pe coperta carții lui Nichifor CrainicAm cunoscut iadul! Mărturii din închisoare (1947-1962), o fotografie a buletinului fals pe care l-a folosit în timpul pribegiei prin Ardeal. Buletinul l-am descoperit în arhivele CNSAS și fotografia o public pentru prima oară.

Pribegia în Transilvania s-a desfăşurat sub mască: Nichifor Crainic şi-a lăsat barbă şi a obţinut un buletin de identitate fals (eliberat de primarul refugiat la Sibiu din Gălăneşti-Rădăuţi) sub numele de Ion Vladimir Spânu, văduv, comerciant de cherestea din Bucovina; s-a adăpostit mai întâi în Sibiu, de unde a ieşit ascunzându-se de raziile româno-sovietice într-un camion cu brânză, mergând la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus (iarna 1944-45), ajutat de ucenicul său (în cele ale misticii ortodoxe), sfântul stareţ Arsenie Boca. De acolo a plecat (4 apr.1945) în satele din Hunedoara (Grosuri-Blăjeni, Zdrapţi, Vaţa), apoi în zona Mureşului, în Lepindea (la preotul Cornel Dascăl), unde l-a vizitat fiica sa Furtuna Ioana, în 1946. Aici a aflat de moartea soţiei sale Aglaia. Singurul care avusese curajul să dea o mână de ajutor la înmormântarea ei fusese teologul Teodor M. Popescu. Din Lepindea s-a refugiat în Icland la preotul Matei Moruşca, fratele lui Policarp Moruşca (primul episcop al românilor din America) şi bunicul actualului ambasador al românilor din Japonia. În cele din urmă a ajuns în satul Cerghid, la preotul Ioan Sămărghiţan, fostul său student, ginerele preotului Matei Moruşca. Aici s-a predat autorităţilor la 24 mai 1947. Toată această aventură se găsește descrisă în cartea “Nichifor Crainic – Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 1944-1947 (Ed. Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015).

Din Cerghid, Nichifor Crainic a fost trimis împreună cu gazda sa (Pr. Ioan Sămărghiţan) la Bucureşti, în arest, la sediul Ministerului de Interne. În data de 26 noiembrie 1947, Curtea de Apel i-a aprobat rejudecarea procesului. Au fost convocați 40 de martori. Nichifor Crainic şi-a dovedit astfel nevinovăţia, dovedindu-se practic că Alexandra Sidorovici (soția lui Silviu Brucan) depusese mărturie falsă şi procesul ziariștilor din 1945 fusese o mascaradă cu scopul de a-i scoate din arena jurnalistică pe ziariştii anticomunişti. Dar comuniştii l-au dat jos pe Lucreţiu Pătrăşcanu din funcţia de Ministru al Justiţiei. Petre Pandrea, cumnatul lui Pătrăşcanu şi avocatul lui Nichifor Crainic, a fost şi el arestat (14-15 apr.1948) şi condamnat. Prin urmare, Nichifor Crainic, cu toate că-şi dovedise nevinovăţia, a fost depus la închisoarea Aiud fără sentinţă judecătorească. A fost bătut, batjocorit, înfometat. Dar a creat poezii care „au suplinit antibioticele, vitaminele, au ținut de foame celorlalți deținuți” (N. Enescu, Memoria lacrimei), cum sunt „Cântecul Potirului”, „Unde sunt cei care nu mai sunt?”, „Cântec de după gratii”, „Doina munților”, „Bufnița”, „Cocorul”, poemul haiducesc de 500 de versuri „Baldovin și Miralina” etc.

Nichifor Crainic a fost reabilitat post-mortem în 1995 prin Decizia nr. 17/1995 a Curţii Supreme de Justiţie. Singurul supraviețuitor care a participat la reabilitarea lui Nichifor Crainic și a propriei sale reabilitări a fost Pan Vizirescu. Aşadar s-a recunoscut că Procesul ziariştilor din 1945 a fost o făcătură. Astfel, Justiţia Română a hotărât pentru totdeauna că Nichifor Crainic nu a fost nici fascist, nici nazist, nici antisemit, nici rasist, iar cei 15 ani de temniţă i-a făcut degeaba, fiind nevinovat, comuniștii răsbunându-se pentru articolele sale anticomuniste:

„Procurorul general a declarat recurs în anulare… [care] a fost extins cu privire la inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic, susţinându-se că nici fapta reţinută în sarcina acestui inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat… nu pot fi considerate acte de punere în slujba hitlerismului sau fascismului de natură a contribui la realizarea scopurilor politice urmărite de aceste regimuri, iar scurta sa prezenţă în guvernul Ion Antonescu, ca ministru al Propagandei, nu a avut alt rol decât acela de a contribui la instaurarea ordinei după înlăturarea legionarilor de la putere. Ca urmare, se cere casarea hotărârilor pronunţate şi cu privire la acest inculpat, achitarea sa şi înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii… Nici în ceea ce priveşte pe inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic nu se poate considera că ar fi urmărit, prin activitatea sa, realizarea scopurilor politice ale hitlerismului şi fascismului în detrimentul poporului român… Mai mult de atât, explicaţiile date de inculpatul Dobre Ion zis Nichifor Crainic cu privire la poziţia sa faţă de legionari, faţă de evrei şi la susţinerea de către el a colaborării cu Germania numai din motive economice sunt confirmate prin referatul întocmit de Brigada Mobilă a Direcţiei Poliţiei de Siguranţă, prin care se arată că acest inculpat… a atacat în esenţa ei teoria rasistă germană şi a avut colaboratori evrei.”
[ROMÂNIA, CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE, Decizie nr. 17, Dosar nr. 18/1994. În şedinţa publică din 8 mai 1995]

Cartea cuprinde Memoriile din închisoare (1947-1962), Răspunsul la actul de acuzare și Poeziile reprezentative din temnița Aiudului ale genialului academician Nichifor Crainic (1889-1972).

„Cu toată nedreptatea suferită, n-am crezut niciun moment că voi muri în închisoare. Asprimea absolută a închisorii poate să-ţi anuleze văzul, auzul, să-ţi infecteze mirosul, să-ţi mortifice gustul şi să-ţi interzică pipăitul. Un singur lucru rămâne intact, cugetul tău, eul tău, spiritul tău. E singurul loc unde rămâi stăpân absolut tu însuţi. Anulat pentru lumea dinafară, te refugiezi în spirit şi trăieşti mai intens ca oricând. Fireşte, pentru asta îţi trebuie o disciplină pe care-o aveam, doar nu degeaba studiasem secretele vieţii interioare a spiritului. Dezlipit în mod forţat de lumea dinafară în care ai trăit până ieri, când izbuteai să accepţi fără revoltă această izolare absolută, ajungeai la o pace interioară, la o concentrare şi la o reculegere esenţială, care dădeau spiritului o dispoziţie de activităţi înalte. La mine, în trei moduri se manifestau aceste activităţi: în rugăciune, în cântec popular şi-n poezie. În rugăciune îmi apăreau toţi viii şi morţii mei, fiinţe iubite, prieteni şi duşmani pentru care mă rugam deopotrivă. Multele cântece populare pe care le ştiam îmi reveneau pe rând. Cum nu era voie să le cânţi cu glas, le cântam în gând ceasuri întregi. Ele îmi evocau îndeosebi ţara copilăriei şi-mi creau, ca şi rugăciunea îndelungată, o dispoziţie prielnică poeziei. Poezia năvălea în spirit cu nemiluita. Trebuia o luptă să te fixezi la anumite teme pentru ca ulterior să le ţii minte. Le compuneam în cap, fixându-le în memorie ca pe hârtie. Le repetam în gând până la cristalizarea formei, apoi treceam la alta. Le recapitulam din când în când pe măsură ce apărea una nouă în orizontul interior al rugăciunii şi al cântecului popular. Am compus un volum întreg pe care îl reciteam în minte ca din cartea tipărită. Aş fi putut să compun mai multe volume, dar m-am înfrânt ca să le pot memoriza exact. Ceea ce este curios este că foamea, cu cât e mai acerbă, cu atât devine stimulent pentru poezie. Într-o perioadă, când nu mă puteam ţine pe picioare, am făcut poemul haiducesc Baldovin şi Mădălina de cinci sute de versuri, câte o sută pe noapte. În a şaptea zi de greva foamei am făcut poezia Rugăciune pentru pace. Ceilalţi deţinuţi le învăţau şi le răspândeau din celulă în celulă şi din închisoare în închisoare. Zeci de mii de oameni le-au ştiut pe dinafară. Era un fenomen analog cu geneza folclorului. Dar cu cât o poezie vorbită se depărtează de origine, cu atât i se alterează forma originală, deteriorându-se, ceea ce se petrece şi-n folclor.”  – Nichifor Crainic, 16 iunie 1968

CUPRINS

Academicianul Nichifor Crainic în iadul închisorilor comuniste (studiu introductiv de Florin Duțu)

MĂRTURII DIN ÎNCHISOARE
Boalele mele în închisoare
Bătăile suferite în închisoare
Foamea
Mitia Ciakir
Contele Bethlen
Colaborarea mea cu Harry Brauner
Întoarcerea la folclor

MEMORIU Răspuns la actul meu de acuzare
Cuprinsul acestui memoriu
Publicaţiile la care am scris
Atitudinea mea faţă de mişcările naţionaliste din România
Atitudinea mea faţă de democraţie. Demofilia mea
Atitudinea mea faţă de fascism
Atitudinea mea faţă de naţional-socialism. Rasismul meu
Eu şi ura de rasă
„Războiul sfânt” şi pacifismul meu
Atitudinea mea în politica externă faţă de Germania
De la 6 septembrie 1940 la 23 august 1944
Eu, ca „şef şi protector” al spionilor germani din România
Pentru cauza Ardealului de nord
Vizita la Sofia
Ca particular pentru cauza Ardealului
Atitudinea mea faţă de poporul rus
Eu n-am fugit în Germania
Eu nu pot fi încadrat în Legea 312

POEZII CREATE ÎN TEMNIŢA AIUDULUI
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Doina munţilor sau Doina mea
Cântec de după gratii
Când mugurii surâd a floare
Rugăciunea din amurg
Ucenicul
Bufniţa
Dăruire
Eu
Cântecul potirului
Cântecul foamei
Milogul
O păsărică
Cântec de departe
Șoim peste prăpastie
Însămânţare
Vecernie
Rugăciune pentru pace
Barza
Portret
Noaptea învierii
Dolores
Cântec de primăvară
Baldovin şi Miralina
Moartea-nţeleaptă
Cocorul
Rugăciune
Familiară

„Am cunoscut iadul!”. Mărturii din închisoare (1947-1962)Ed. Floare Albă de Colţ, 2016

Sursa: MĂRTURISITORII

Vedeţi şi: AUDIO EXTRAORDINAR INEDIT: Academicianul NICHIFOR CRAINIC recită poezii create în cei 15 ani în temnița Aiudului. UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT?

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON