Print Friendly, PDF & Email" /> MIRCEA ELIADE ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ. Dezvăluirile medicului personal, Alexander E. Ronnett - MĂRTURISITORII

MIRCEA ELIADE ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ. Dezvăluirile medicului personal, Alexander E. Ronnett

A. Ronnett despre Mircea Eliade

MIRCEA ELIADE
by
ALEXANDER E. RONNETT, D.M.D., D.D.S., M.D.

Despre Mircea Eliade s-au scris 5 sau 6 tratate pe vremea
când încă mai era în viaţă. După moartea lui în 1986 s-au publicat
mai multe articole şi cărţi. Unele cu tendinţe malicioase de a
discredita această mare personalitate română. Profesor universitar,
scriitor şi filozof de renume mondial, membru al mai multor academii
din diferite ţări şi conferenţiar la mai multe universităţi de prestigiu
mondial. A fost propus pentru premiul Nobel de două ori. Anumite
cercuri iudeo-masonice-comuniste au reuşit să blocheze această
onoare, pe care Mircea Eliade o merita. Cauza era că Eliade a fost
naţionalist creştin şi membru al Mişcării Legionare ( Legiunea
Arhanghelul Mihail ) creată de C. Z. Codreanu. Opoziţia majoră a
venit de la organizaţiile talmudiste.
Despre Mircea Eliade auzisem încă din timpul când eram
elev, la liceul Aron Pumnul din Cernăuţi. În şedinţele noastre, la
Frăţia de cruce, deseori se discuta despre marile personalităţi
legionare. În toamna anului 1937, de mai multe ori s-a vorbit de
candidaţii partidului Totul Pentru Ţară. Unul dintre candidaţi era şi
Mircea Eliade. În anul 1938 când eram închis pentru activitatea în
favoarea Legiunii am văzut cartea lui, YOGA. În anul 1940, când
eram în închisoarea din Craiova, am auzit de numirea lui ca ataşat
cultural la Ambasada Română din Londra, de către guvernul
Giugurtu. Începuse destinderea politică a lui Carol al II-iea şi
eliberarea multor legionari din închisori. Acest rege criminal şi acoliţii
lui au dus ţara la dezastru.
Personal, l-am cunoscut pe Eliade abia la Chicago. După ce
mi-am echivalat ambele diplome, una de medicină generală şi alta
de stomatologie generală, şi am obţinut licenţele pentru a putea
practica ambele profesiuni în statul Illinois şi după ce îmi terminasem
stagiul militar în armata americană cu gradul de .maior şi obţinusem
privilegiile de veteran al războiului din Korea, am deschis un cabinet
medical şi unul dentar.
Nu după mult timp M. Eliade a devenit pacientul meu în ambele
cabinete. Întalnirile profesionale au servit la stabilirea unei prietenii
şi la crearea unei rela~i confesionale. Cu timpul aranjasem ca după
vizita profesională să avem şi timp pentru lungi discuţii politice şi
sociale.
Voi încerca să relatez mai multe despre Eliade, omul de toate zilele.
De mai multe ori am fost invita~ la o bună româncă, Ana Lupean, din
oraşul Gary la o masă cu alese mâncăruri româneşti. Lui Eliade îi
făcea mare plăcere când era servit cu sarmale, pui prăjiţi şi ciorbă
românească. în cercuri restrânse, la care mai participau câteva
românce şi câţiva noi veniţi în America, legionari cunoscuţi. Eliade
şi-a manifestat adevărata lui personalitate. Lipsit de orice orgoliu, cu
mult bun simţ şi înţelegere pentru cei prezenţi care nu aveau titluri
academice şi erau oameni simpli. Soţia lui, Cristinei, contrar bunului
simţ, avea o atitudine insolentă, orgolioasă şi abrazivă faţă de oricine
care era prezent şi avea un trecut legionar. Nu am înţeles marea ei
ură faţă de Mişcarea Legionară. De mai multe ori, la mine acasă,
când aveam invitaţi şi când Eliade era cu soţia în grădină, mi s-a
atras atenţia în legătură cu atitudinea ei intolerantă.
Un grup de medici de la spitalul unde eram şi eu, în suburbia Des
Plaines, IL. ştiind de cunoscutul filozof român şi de relaţiile mele cu
el, m-au rugat să-l întreb dacă ar binevoi să participe la o masă în
onoarea lui. Doreau să-l cunoască. Chirurgul Peter Beblis, de origine
din Iran, şi cercetător al istoriei modeme, a oferit casa lui unde să ne
întâlnim. Au participat 18 medici, de origine germană, iraniană,
evreiască, mexicană şi câţiva născuţi în America, majoritatea având
cunoştinţe de filozofie, istorie şi ştiinţe. După fabuluasa cină cu
specialităţi iraniene, am stat în jurul profesorului până la ora unu
dimineaţa. O mulţime de întrebări din diferite domenii au fost
adresate profesorului. Cu mare înţelegere şi cu o fineţe
extraordinară Eliade le-a răspuns. Unul dintre evrei, cam necioplit,
a menţionat un articol care făcea aluzii la trecutul naţionalist al
profesorului, subliniind afiliaţia sa cu fascismul german. Acestui om
profesorul i-a răspuns cu multă fineţe şi simpatie referindu-se la
suferinţele evreilor şi subliniind cauza rea~ilor germane în urma
articolului publicat într-un ziar londonez ( London Times ), cu câteva
zile înainte de invazia în Polonia.
Era vorba de declaraţia marelui şef sionist Weitaman, care asigura
Marea Britanie de suportul evreimii mondiale. Câteva zile mai târziu
am găsit acel articol în biblioteca oraşului Chicago. Toţi cei care au
participat au exprimat mulţumiri pentru aranjamentul făcut de Beblis.
Un evreu, Herman Sostrin cu vaste cunoştinţe în istorie şi folozofi~
şi care citise mai multe volume din cărţile profesorului şi-a exprimat
recunoştinţa, în mod excepţional. A spus: “Sunt fericit că l-am
cunoscut pe acest mare filozof român!”
Cu ocazia unei vizite la cabinetul dentar, am discutat cu
Eliade activităţile legionare din diferite ţări. Aveam atunci la mine în
mână o copie a unui document al armatei americane ( C I C ) care
descria activitatea politică a diferitelor organizaţii politice din răsărit.
În acest document se vorbea şi de Mişcarea Legionara, de
activitatea ei postbelică. Se menţiona trei grupe de legionari. Marea
parte, condusă de Horia Sima cu centrul la Madrid, o grupare mică
în Germania şi Italia condusă de un comitet, şi una în vest ( America
şi Franţa ), condusă de Mircea Eliade. Am spus: “Vezi maestre cum
culeg aceste servicii informaţiile !!” Cu un zâmbet pe faţă a afirmat
că informaţia despre el era complet eronată. L-am asigurat că şi eu
ştiu că cineva răuvoitor a făcut această afirmaţie sau cine ştie din ce
surse vin acele comentarii. Amândoi am fost de acord că toată
activitatea lui după război a fost şi este pur academică şi că singura
lui atitudine a fost şi rămâne anti-comunistă. Cert era că nu face
parte din nici o formaţie sau organizaţie politică. Am făcut mai multe
glume asupra sistemului de colecţie a informaţiilor făcut de comunişti
şi în special de evreimea din Vest. Cu un cuvânt: maliciozitatea
talmudică !!!
în toamna anului 1972, când mă îngrijeam de soarta
profesorului Vasile Posteucă la spitalul Columbus din Chicago, am
constatat gingăşia şi marea milă a lui Eliade privind suferinţa umană.
Profesorul universitar, poetul şi scriitorul bucovinean,
comandant legionar, Vasile Posteucă, se afla în pragul morţii, afectat
de cancer terminal (mezentelioma , fără nici o şansă de scăpare.
Întâi a fost internat la Mayo clinic şi trimis acasă ca să moară, fiind
imposibil să se facă vreo intervenţie chirurgicală de restaurare a
funcţiilor gastro – intestinale.
Când l-am văzut în Mankato, Minnesota, am aflat dorinţa lui de a-şi
vedea fata, Doina şi nepoţelul Alexandru. Guvernul lui ~uşescu şi
Securitatea i-au refuzat fetei viza de ieşire în md brutal şi categoric.
Cu câtva timp mai înainte au lăsat-o pe Zamfira, sopa lui, să vină în
America. Apoi au permis fiului, Doru, să vină numai în vizită în U. S. A.
Odată sosit aici, Doru a refuzat să se mai întoarcă în ţară.
Politrucii de la Securitate s-au îndrăcit şi au refuzat plecarea fetei şi
a nepotului.
Pe Vasile Posteucă îl cunoşteam încă din timpul când eram
în Cernăuţi. Am discutat cu el toate posibilităple de ai prelungi viaţa
şi cum am putea obpne vizita fetei şi a nepotului. Acest stoic
legionar, conştient de inevitabila soartă, a acceptat să vină la
Chicago sub îngrijirea mea. Ştia că moartea este inevitabilă în scurt
timp. Ne-am înţeles că îmi va lăsa mie toate deciziile şi metodele le
ce voi uza. Noua operaţie s-a dovedit total inutilă. Intestinele erau
încărcerate în cancer masiv. A acceptat men~nerea vie~i prin uzarea
metodelor intravenoase. Imediat după opera~e am alarmat presa
majoră locală şi cele trei sta~uni majore de televiziune. În câteva zile
au apărut articole şi comentarii în presă şi la cele trei canale TV. Am
apelat la to~ cun~i mei din Senat şi Congres cât şi la Casa Albă.
Nu după mult timp s-au văzut rezultatele. Am ob~nut viza de ieşire
şi fata cu copilul au venit la Chicago.
M. Eliade m-a rugat să-l duc pentru o vizită la Posteucă. Într-o
după masă a venit la spital. După circa 15 minute am văzut cum
Eliade se făcuse alb la faţă fiind cât pe ce să leşine. L-am dus în altă
cameră şi şi-a revenit cu încetul. Maestrul mi-a spus că văzând
atâtea tuburi în trupul lui Vasile şi suferinţa în care se găsea a
depăşit toleranţa sa. Om gingaş la suflet şi îngrozit de suferinţele
altui om, mi-a spus clar: “Doctore, eu nu aş putea accepta nici o
intervenpe în caz de boală terminală.” În anul 1986, când a fost
internat în spitalul universităţii cu diagnoza de boală terminală, cred
că a interzis orice intervenţie mecanică. S-a incinerat fiindcă nu
accepta venerarea cadavrului şi toată pompa ce se uzează aici în
U. S. A. şi în alte ţări.
În toamna anului 19n, după o vizită la cabinetul meu dentar,
i-am spus lui Eliade că plănuiesc ca să-l onorez cu ocazia sărbătoririi
Unirii Principatelor la 24 Ianuarie 1978 ca pe cel mai distins cărturar
român din exil.
După ce i-am explicat în detaliu planul, a acceptat cu un zâmbet pe
faţă. La 22 Ianuarie, 1978 a avut loc această sărbătorire. Anunţasem
din timp toate bisericile din Chicago şi împrejurimi ( ortodoxe, unite
şi protestante ). De la majoritatea lor am primit răspunsuri
încurajatoare. Aranjamentele au fost făcute în numele
CONGRESULUI NAŢIONAL ROMÂNO AMERICAN, INC.,
organizaţie întemeiată în 1975 aici în Chicago. Am rezervat sala
mare a bisericii Sf Maria, plătind suma cerută de biroul administrativ.
Cu entuziasm, membrii organizaţiei s-au oferit să ajute în toate cele
necesare. S-a alcătuit un program şi o masă românească cu ajutorul
doamnelor de la organiza~e şi dubul femeilor de la biserică. Toţi
legionarii din garnizoana Chicago s-au oferit să ajute ca să avem un
succes mare. Am vorbit la telefon cu Episcopul Valerian Trifa şi mi-a
promis că va participa şi el. Din ce cauze exacte nu ştiu dar la
Biserica Naşterea Domnului din Chicago, parohul Zmed a blocat
participarea bisericii lui. De la doi prieteni am aflat că el a afirmat că
“acest român franţuzit şi fascist” nu merită să fie onorat. Când mi-a
refuzat el însuşi cooperarea la acest eveniment, nu am mai insistat.
În plus ulterior am aflat că l-a ameninţat pe episcopul
Valerian că dacă suportă această manifestare el va părăsi cu
biserica lui episcopatul condus de Valerian. Cine 1-a sfătuit şi l-a
manevrat, ştie doar el singur şi câţiva din jurul lui ( foşti comunişti în
celula comunistă din Chicago şi poate încă agen~ ai ambasadei
române din Washington ). Parohul bisericii Sf Maria, la prânz, după
slujba religioasă a simulat un atac de anghină pectorală şi s-a
internat la spitalul Columbus. în consecinţă, nici un preot ortodox nu
a o participat la acest banchet şi episcopul Valerian nu şi-a arătat
faţa. Sărbătorirea lui Eliade a decurs mai frumos decât m-am
aşteptat. Preo~i uniţi şi predicatorul protestant au vorbit despre
Eliade.
Harry Porterfield de la canalul 2 TV a vorbit scurt elogiind
comunitatea română locală. El m-a ajutat enonn de mult în cazul
Vasile Posteucă. A comentat zilnic sltua~a lui Posteucă şi a exercitat
mare presiune în cercurile politice. Ca punct culminant, l-am
prezentat pe Eliade în limba română audienţei prezente.
Aveam de la soţia lui întregul curriculum vitae al lui şi toate onorurile
date lui de diferite universităţi şi academii din vest. l-am pus pe piept
o medalie de aur cu simbolul Congresului Naţional Româno –
American pe fată şi în spate cu simbolul legionar, Garda de Fier. Cu
ochii umezi, Eliade a mulţumit pentru onoarea acordată. Eliade a
spus că pentru prima dată este onorat de românii lui şi într-o
comunitate românească. Sala centrului cultural a fost plină,
nemaiavând nici un scaun liber. Un număr mare de oameni nu au
putut intra din cauza lipsei de loc şi a restriqiilor codului local al
clădirilor.
La prima vizită în biroul meu i-am explicat necazurile avute
cu popa Zmed şi cu opozitia netrebnicilor din Chicago şi şovăielile lui
Trifa. A răspuns cu mare înţelegere şi blândeţe, ce l-a caracterizat
întotdeauna. Tot atunci şi Dna Cristinei şi-a arătat sentimentele ei
fată de Mişcarea Legionară când a zis brusc: “De ce ai pus pe
medalie la spate semnul Gărzii de Fier ? M-a enervat mult când am
văzut medalia.” l-am răspuns tot brusc şi cu un ton aspru: “Dnă,
această medalie este pentru Mircea, şi dacă nu-ţi place nu te uita la
ea.” A tăcut.
În repetate ocazii Eliade mi-a mulţumit pentru banchetul dat
în onoarea lui. După câţiva ani, când Valerian episcopul intrase în
ghiarele iudeo – comuniste şi era în vestitul proces de expulzare din
U. S. A., mă chemase într-o seară la telefon cu fierbintea rugăminte
să-l rog pe Eliade, fiind bun prieten cu el, ca să vină ca martor în
apărarea lui. l-am amintit de ruşinoasa lui atitudine în Ianuarie 1978
şi împotriva sentimentului meu fată de el, i-am promis că voi discuta
cu Eliade şi sunt sigur că îl va ajuta. Trifa, fiind povăţuit de cercul lui
de consilieri, şi-a pus coada între picioare, şi a renunţat voluntar la
cetăţenia americană şi a plecat în Portugalia. Eliade acceptase rolul
de martor. ştiind bine riscul de a se expune la posibilele atacuri din
partea talmudo-comuniştilor. De fapt în multe discuţii cu el l-am
avertizat să nu răspundă la nici o insinuare, să nu facă nici o
declaraţie referitoare la atitudinile sale politice antibelice cât şi
postbelice. Să nu se angajeze în nici o polemică cu adversarii noştri.
După vizitele profesionale în cabinetele mele, când eram numai noi
doi, îl informam despre vizitele mele în lumea largă la conferinţe
patronate de către Liga Anticomunistă Mondială ( W A C L ).
Această mare organizaţe avea ca participanţi reprezentanţii
naţunilor din vest şi ale celor subjugate din Rusia comunistă. Peste
100 de naţiuni. Eram şeful delegaţei române cât şi al Mişcării
Legionare. De la mine afla multe informaţii şi acţiuni politice, plus
informaţii secrete obţinute de la guvernul Taiwan cât şi a celui din
Korea de Sud şi Japonia. Ştia de la mine ce se plănuia de către
centrul Mişcării din Madrid condus de Horia Sima. De la mine primea
mereu căte o copie a conferinţelor mele şi discuţiile din cadrul
organizaţiilor etnice americane unde aveam o activitate extrem de
mare. Soţia lui, Cristinei avea totdeauna obiecţii la toate
documentele ce le prezentam lui Mircea. că sunt nepotrivite şi că mă
leg de jidani şi masoni mereu. Nu ştiu din ce familie se trăgea ea.
Am cunoscut-o pe sora ei la New York, căsătorită cu vestitul dirijor
Ionel Perlea. Ştiam de a treia soră a ei din Paris, căsătorită cu un
francez şi care murise de cancer la sân. Când a adus-o pe so~a lui
Perlea pentru o vizită medicală, mi-a introdus-o ca pe sora ei Rifca.
Am glumit şi i-am spus că la mine în cabinet toate fiinţele umane
sunt tratate cu respect, indiferent~e religie sau apartenenţa etnică
şi că am ca pacienţi doi rabini care ştiau că sunt legionar şi
na~list creştin român. De multe ori i-am atras aten~a maestrului
în legătură cu atitudinea pe care o are sora lui. Ştiam că era
prietenă cu mai multe doamne românce cu păreri politice de stânga
şi anti-legionare. ln special Dna Florica Bagdazar, care fusese soţia
marelui neurochirurg român şi comunist devotat şi care avuse
imediat în guvernul comunist postul de ministru al sănătăţi9i. A murit
de cancer cerebral. Înainte de moarte a regretat mult ataşamentul lui
la ideologia marxistă şi a regretat contribuţia lui la guvernarea
comunistă. O frază mi-a fost citată şi anume:”Ce am crezut şi ce am
văzut şi cât de rău m-am lăsat influenţat.”
Ştiu că maestrul Eliade scria un jurnal. Mai avea şi un caiet
cu note foarte personale şi cu notaţii politice. Nu ştiu nici un detaliu.
El mi-a spus că acele scurte note nu vor vedea lumina zilei decăt
după moartea lui. Unde sunt aceste note ? ln discuţiile mele cu Prof.
Ricketts care se ocupa de jurnalele lui Eliade am pomenit despre
aceste note speciale. Nu ştia despre ele. Se poate că au ars în biroul
lui sau poate că doamna Cristinei le-a distrus din motive personale.
Un incident care l-a întristat pe maestrul Eliade, a fost cel legat de un
imigrant postbelic în U S A Ilie Olteanu. Fost director la o branşă a
bancii naţionale, implicat în cazul Iorga şi refugiat în Germania. A
plecat din ţară împreună cu amicul lui Nicolae Pătraşcu, secretarul
Mişcării Legionare. Cunoştea bine limba germană. Imediat după
sosirea mea la Rostock şi cunoscând bine germana, am fost angajat
la biroul de plată într-o hală de producţie la firma Heinkel. În acest
birou lucram împreună cu Ilie Olteanu. Deşi mai în vârstă decât
mine, ne-am împrietenit bine. În tot timpul cât am stat în Rostock el
era ca un frate mai mare. Avea legături cu vechi politicieni ţărănişti
şi liberali. În 1942 când s-a încercat acea împăcare cu Antonescu şi
care era şi în interesul Germaniei, la banchetul aranjat de von Faber,
cuvântarea în germană a fost făcută de nea Ilie. Antonescu cerea
înlocuirea lui Sima cu altă persoană. Influenţa lui Stoicănescu cu
lozinca “cu Sima numai sau nimic” a dus la un eşec al acestui plan.
ln lagărul Buchenwald, Ilie Olteanu a trecut la micul grup de
dizidenţi şi mai târziu a cerut să fie scos din lagăr. Colonelul Pister
l-a băgat în celulă şi 1-a tratat brutal. A stat acolo în acel buncăr până
la eliberarea din lagăr şi transferarea la Viena.
În lagărul Fichtenhaim conducerea grupului mare a interzis
orice contact sau discuţii cu grupul disident. În această situaţie nu
am mai avut contact cu nea Ilie. După război Ilie Olteanu s-a dus la
Roma şi s-a făcut catolic. După sosirea lui în U. S. A. , s-a angajat
ca muncitor într-o fabrică de lanţuri în Milwaukee, Wisconsin. Ştiind
că sunt în Chicago, la Universitatea Illinois, venea des la Chicago şi
ne întâlneam şi cu alţi legionari. Când s-a pensionat s-a mutat la
Detroit. Spre mirarea noastră şi-a adus familia în U. S. A. şi ne-a
povestit că uniunea muncitorilor l-a ajutat să-şi aducă familia în U. S. A.
Totdeauna o făcea pe marele credincios catolic. Se interesa cu
amănunte de activitatea tuturor legionarilor şi în special de Mircea
Eliade. Umbla mereu să afle ce gândeşte Eliade şi mă tot necăjea
să-l duc la Eliade. L-am întâlnit şi la Madrid unde propunea lui Sima
să mă convingă să accept cooperarea şi asistenţa lui în eforturile
mele politice în America. L-am rugat pe Sima să nu-l bage sub piele,
căci comportamentul lui şi manifestările deochiate religioase nu-mi
convin deloc.
L-am întrebat odată de unde are posibilitatea financiară de
a se plimba prin U. S. A. şi prin Europa, fiind doar un sărac
pensionar. Nu mi-a dat nici o explicaţie plauzibilă. În Octombrie 1980
primesc un telefon de la Olteanu. Voia să mă vadă urgent. l-am spus
că voi fi la Detroit, participând la nunta fiicei prietenului meu Dr Dean
şi i-am dat hotelul unde să mă caute după sosirea mea. Alarmat mi-a
spus că un procuror de la oficiul de imigrare şi naturalizare, Thierolff,
l-a ameninţat cu deportarea. l-au spus: “Pe Trifa l-am aranjat, acum
este rândul tău.” M-a rugat să apelez la toţi prietenii mei din
Congresul American ca să-l ajute în această grozavă situaţie. L-am
întrebat ce motiv au ca să-l poată ameninţa în felul acesta. Era vorba
de cazul Iorga. A început să-mi povestească cum el a devenit, timp
de 14 ani, agentul plătit al ambasadei comuniste române din
Washington. Ei i-au adus familia şi i-au cumpărat casa din ţară.
Nicolae lrinoiu şi un alt politruc culegea de la el informaţi despre toţi
legionarii din Vest. Mi-a dezvăluit de ce umbla după Eliade şi cât de
mult interesaţi erau cei de la Bucureşti să ştie totul despre el.
Raporta şi tot ce putea afla despre mine. Amărât l-am ascultat. Mi-a
afirmat că în acelaşi timp informa biroul F B I din Detroit despre toate
cele raportate la ambasada română. Agenţii F B I i-au cerut să ţină
o contabilitate exactă de banii primiţi. După informarea dată la F B I
se ducea la confesorul lui, un jezuit care cu interes lua note despre
activitatea lui de informator şi triplu agent.
Înspăimântat şi înfricoşat de ameninţările procurorului de la
ministerul Justiţiei din Washington, secţia investigări speciale ( biroul
O S I ) care avea funcţia de a descoperi naziştii şi criminalii de
război, s-a dus imediat la F B I. A cerut agenţilor cu care avuse
contacte ca să-l contacte ca să-l ajute în necazul lui cu Thierolff.
După ce au ascultat cerinţa lui de ajutor, l-au informat că F B I-ul nu
are nici o intenţie de a se amesteca în problemele lui legale. L-au
îndemnat să-şi angajeze un avocat şi să nu mai vină la ei. Cu un
zâmbet sarcastic l-au dat afară din birou ! Disperat s-a dus la
călugărul catolic, confesorul lui cu rugămintea ca să-l ajute.
Călugărul după ce l-a ascultat i-a explicat că el nu poate face nimic
şi că relaţia lui cu el este confidenţială şi personală. A plecat acasă
mâhnit şi disperat. Atunci şi-a amintit de mine şi de relaţiile mele la
Washington.
Cu prima ocazie i-am povestit lui Eliade ticăloşia acestui om
“extrem de religios.” El a rămas şocat. Mi-a spus: “Doctore, aşa
suntem noi românii, plini de trădători şi vânzători. Istoria noastră este
plină de asemenea ticăloşi”. Ilie Olteanu a murit. În 1981 i-am
povestit şi lui Sima această afacere de spionaj. A rămas şi el
consternat. Cu Olteanu nu am mai avut nici o convorbire sau
contact. De mai multe ori Eliade s-a referit la oameni ca Olteanu din
comunităţile române din exil.
Multe discuţii între noi rămân în sfera confidenţialităţii. La fel
problemele lui intime şi cele medicale rămân în această zonă de
confidenţialitate. Cred că aş face un mare păcat şi aş ofensa sensul
moral al intimltăţii dintre medic şi pacient cât şi acea bună prietenie
care mă obligă să las uitării aceste părţi private ale acestui mare
român.
Bârfelile, ponegririle şi manipulaţiile de toate felurile vor
continua la adresa acestui savant român, chiar post mortem, fiindcă
a fost părtaş în revoluţia spirituală a lui Codreanu. Cândva se vor
limpezi valurile urii iudeo-masonice şi adevărata personalitate a lui
Eliade va fi fără pete malicioase.

MIRCEA ELIADE ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ

Loyola University - Ronnett - Legionary Movement

Acest subiect a fost mai controversat. S-au scris articole şi s-au
vociferat multe posibilităţi. După moartea lui se dezbat multe
versiuni. Nevasta lui se înfiora când auzea de soţul ei ca legionar.
Pentru a clarifica aceste multe întrebări voi face câteva afirmaţii
definitive:
– Mircea Eliade a fost un legionar încadrat.
– S-a apropiat de Codreanu şi Mişcarea legionară, ca şi mentorul
său Nae Ionescu.
– A fost membru în Clubul Axa din care făceau parte cele mai mari
personalităţi legionare.
– În presa legionară din acele timpuri a publicat o mulţime de
articole care dovedesc ataşamentul lui la Mişcarea legionară pe
care a considerat-o ca o revoluţie spirituală şi o mare şansă de a
schimba mentalitatea dominantă a poporului nostru. O mare
revoluţie care era singura şansă de a supravieţui ca naţiune.
În timpul arestării lui şi a internării în lagăr a fost şef de cuib.
A scăpat de la masacrul lui Carol al II-iea şi de ucigaşii lui,
numai prin circumstanţa că era în spital bolnav de plămâni.
A fost ales deputat în alegerile din 1937 reprezentând partidul
Totul Pentru Ţară, bardul politic al Mişcării legionare.
Cât timp a fost ataşat cultural în Londra şi imediat după
război nu a mai avut nici o activitate legionară.
A rămas însă un anticomunist dedicat total.
Nu a făcut niciodată declaraţii peiorative la adresa
legionarilor activi în diferite grupări. Nu l-am auzit niciodată
să facă comentarii critice la adresa lui Horia Sima.
în discuţiile noastre ştia precis că eu colaborez cu Horia
Sima.
A socotit ca prematură declararea statului ca “stat naţional
legionar.”
A fost convins că aruncarea Mişcării în arena murdară a
politicii româneşti a fost o greşeală capitală. Mişcarea
legionară trebuia lăsată să funcţioneze mai departe ca o
mare şcoală şi renaştere a spiritului naţional. La guvernare
trebuia să participe partidul Totul Pentru Ţară împreună cu
celelalte partide.
A fost convins că Antonescu şi cei din spatele lui au folosit
Mişcarea pentru îmblânzirea Axei.
Guvernul de la Viena a fost după Eliade un act fără rost. Era
mai bine dacă Mişcarea Legionară rămânea numai într-o
poziţie de opunere la actul din August 1944, fără participare
militară alături de Germania. Mişcarea Legionară trebuia să
rămână credincioasă ideologiei ei, anti-comunistă şi anti-rusă.
În concepţia lui Eliade istoria neamului nostru este un şir de
nenorociri. Nu a avut speranţa că dominaţia comunistă se va
prăbuşi în curând.
A murit fără speranţe ! !

Alexandru Ronnet - Mircea Eliade - Parintele Gheorghe Calciu - Victor Corbut

Sursa: MARTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON