Trei ani cu bădia Nicolae Purcărea la Cer: “Ce e mai bun decât să crezi în Dumnezeu și să te jertfești pentru patrie? Ce este mai bun altceva?”

„Sunt tineri care habar nu au ce s-a întâmplat. Am rezistat cât am putut, cum am putut, fără să ne batem cu pumnul în piept. Asta le spun eu la tineri: Nu vă mai bateţi cu pumnul în piept până nu încasaţi două la fund de la Securitate! După aceea să vorbiţi. Să dea Dumnezeu să nu mai fie nevoie!” …

VIAȚA LUI ARSENIE BOCA. “ESTE SFÂNT! Cine e interesat de di­mensiunea spirituală a Părintelui Arsenie Bo­ca nu are ce face cu dosarul lui de Secu­ritate”. Doar cei care vor să-l compromită, pe urmele Securității. INTERVIU

Părintele Arsenie Boca în Dosarele Securităţii Interviu cu GEORGE ENACHE, profesor la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Uni­versităţii “Dunărea de Jos”, Galaţi – Domnule George Enache, cum priviţi, astăzi, “fenomenul” Arsenie Boca?– Mult timp, părintele Arsenie a stat într-o umbră care, într-un fel, l-a protejat de interesele năvalnice – altminteri legitime – ale oamenilor, dar care merg une­ori …

Cum au căzut Ion Moța și Vasile Marin pe frontul din Spania. DOCUMENTE: extrase de presă, o notă informativă, fotografii de la înmormântare, articole şi scrisori testamentare

Bubuitul devine năucitor. Vâjâitul gloanţelor şi schijelor ne ameţeşte. Exploziile obuzelor ne acoperă cu pământ. Tancurile au avansat până la 500m de noi, ascunzându-se într-o vale. Acum înaintează şirurile comuniste. Ionel Moţa ne strigă: „- Dacă suntem înconjuraţi, nu cade nimeni prizonier. Murim toti împreună.” Sunt ultimele cuvinte pe care ni le-a spus. – Prinţul Alexandru Catacuzino  – (Cum au murit …

Legionarii Moța și Marin în lupta cu iadul ridicat de comuniști pe pământ în Războiul din Spania. “Istoria Mișcării Legionare, 1916-2016”

“Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Christos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători?” Aventura spaniolă Nu putem discuta despre “expediția” legionară în Spania fără a preciza anumite chestiuni despre războiul civil spaniol, pentru că și în privința acestuia, prin propagandă intensivă, s-au încetățenit în mentalul colectiv, chiar și în cel spaniol, anumite chestiuni eronate, …

FĂT FRUMOS. Tudor Arghezi despre Căpitanul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, asasinat bestial la 30 noiembrie 1938. Ultimele Răvaşe

„Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu.” – Mircea Eliade în Memorii despre fenomenul legionar creat de Corneliu Zelea Codreanu  (13 Septembrie 1899 – 30 Noiembrie 1938) FĂT FRUMOS de Tudor Arghezi Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos, De nu se mai zăreşte nicăierea, Oricât şi-ar pune soarele puterea, Oricât …

Istoricul militar Alesandru Duţu: Generalul Aurel Aldea a făcut cunoscut regelui Mihai I „planul rezistenței în munți”

1945-1946. Mișcarea Națională de Rezistență – Continuarea postării Lecţia scurtă pentru Şerban Nicolae. 1944-1946. Organizații paramilitare de Rezistență Națională: „Haiducii lui Avram Iancu”, „Divizia Sumanelor Negre”, „Grupul Înarmat Sinaia”, „Graiul Sângelui” – de Istoricul Militar Prof. Univ. Dr. Col. Alesandru Duţu Generalul Aurel Aldea a făcut cunoscut regelui Mihai I ,,planul rezistenței în munți” Decizia regelui Mihai I de a înlocui …

Lecţia scurtă pentru Şerban Nicolae. 1944-1946. Organizații paramilitare de Rezistență Națională: „Haiducii lui Avram Iancu”, „Divizia Sumanelor Negre”, „Grupul Înarmat Sinaia”, „Graiul Sângelui” – de Istoricul Militar Prof. Univ. Dr. Col. Alesandru Duţu

1944-1945. Mișcarea Națională de Rezistență În toamna anului 1944, organele informative românești au constat/informat că „în fiecare județ din regiunea muntoasă, de la Muscel până către Turda, s-au observat grupuri numeroase de militari și civili, bine înarmați, și aprovizionate din belșug cu munițiuni și alimente, care s-au îndreptat către regiunile muntoase, prin satele depărtate de artera de circulație, foarte greu …

80 de ani de la trecerea în veşnicie a legendarului erou Gheorghe “Zizi” Cantacuzino – Grănicerul, preşedinte al partidului Totul Pentru Ţară (+9 octombrie 1937)

Gheorghe Cantacuzino s-a născut la 25 decembrie 1869, la Paris, ca fiu al lui inginerului I. G. Cantacuzino, profesor la prestigioasa “Şcoală de poduri, şosele şi mine” din Bucureşti, constructor al gărilor Râmnicul  Sărat şi Focşani. A rămas memorabil gestul său de a cheltui, ca antreprenor, inclusiv o mare parte din averea personală pentru finalizarea acestor lucrări de interes public. Fapt …

Ernest Maftei, erou al insurecţiei anticomuniste din decembrie 1989, bătut bestial la mineriada din iunie 1990, învingător al morţii (+19 octombrie 2006)

Ernest Maftei a fost un actor român, epigramist și adept al Mișcării Legionare. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjești, lângă Bacău. La școala normală (școala de învățători) din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Tot aici a aderat la frăția de cruce, organizație anticomunistă a tineretului național-creștin, al cărei lider …

“Ioane, urcă pe Cruce, să fii lângă Mine!” – Părintele Ioan Negruţiu, deţinutul care a refuzat să fie scos din lagăr († 22 octombrie 2003). Un volum de documente CNSAS despre „Preotul cu închisoarea satisfăcută”

„M-am născut într-un sat din spatele Lui Dumnezeu”, într-o familie cu cinci copii, îşi aducea aminte Părintele Ioan Negruţiu de locul naşterii sale. Firav şi bolnav încă de la naştere, i s-a pregătit sicriul când împlinea trei luni; Dumnezeu însă a făcut ca acesta să devină troaca din care se hrănea capra, simbol al sărăciei în care trăia familia sa. Orfani …

“The country is dying cause of an lack of men, not a lack of programms.” – Corneliu Zelea Codreanu (13 Septembrie 1899 – 30 Noiembrie 1938)

Corneliu Zelea Codreanu Born in Huşi, Romania December 13, 1901   Died November 30, 1938   Founder and Leader of the Iron Guard also known as The Legion of the Archangel Michael in 1927. Codreanu was assasinated by the state`s police during his imprisonment. QUOTES BY CORNELIU ZELEA CODREANU “The country is dying cause of an lack of men, not …

“L-AU CHINUIT CA PE HRISTOS!”- Constantin Oprişan, student al lui Martin Heidegger (+26 iulie). “L-am lăsat pe Costache, strălucind, ca de aur. Cu o floare mică, albastră, pe pieptul lui. Ca un sfânt.” – Părintele Gh. Calciu

„Pe Costache Oprişan l-au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de-a rândul. L-am văzut odată, când ne-au scos la aer. Îşi dăduse cămaşa jos şi spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, ca şi cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, ştie Dumnezeu!” (Eugen Măgirescu, în „Moara dracilor”) Noul mucenic al lui Hristos …

90 de ani de la fondarea Mişcării Legionare – Legiunea Arhanghelul Mihail (24 Iunie 1927 – 24 Iunie 2017). FILE DE ISTORIE / VIDEO

BARBARIA ANTI-LEGIONARĂ “(…) Fapt cu totul semnificativ, în tot cursul „erei” comuniste, principalele obiective şi victime ale teroarei politice le-au constituit Mişcarea Legionară, foştii colaboratori ori succesorii lui C. Z. Codreanu, deşi, activitatea acestora a fost interzisă, iar majoritatea lor copleşitoare au umplut lagărele şi închisorile, cel puţin până prin 1963-1964[9]. Potrivit datelor comunicate de istoricul Ilarion Ţiu [10], în 1968 …

Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, omagiat în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, împreună cu fratele său, Ioan Ianolide, mărturisitorul cu Hristos în inimă

Valeriu Gafencu, mărturisitorul lui Hristos în temniță Daniela Șontică, 21 Aprilie 2017 În aproape în orice carte de memorii referitoare la temniţele comuniste este amintit Valeriu Gafencu. Avea 20 de ani în 1941, când a fost condamnat la 25 de ani de pușcărie pentru că avusese legături cu Frăţiile de Cruce. Venea din Basarabia, retras în România când rușii au invadat …

Profesorul-martir George Manu, neînfrânt nici în faţa “Tribunalului Poporului”: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reuşit” († 2 / 12 aprilie 1961)

„Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reuşit”. – George Manu, Ultimul Cuvânt în faţă “Tribunalului Poporului” Profesorul George (Gheorghe) Manu, savant coborât din laboratoarele de fizică nucleară de la Paris şi de la braţul celebrei Marie Curie în iadul temniţelor bolşevice de pe teritoriul României …

Ca o lacrimă de sânge… Geta Ilie † 26 martie 2017. 10 ani de temniţă în paralel cu soţul său, Vlad Ilie

Georgeta Toader s-a născut la 16 iulie 1931, la București. Absolventă a Liceului de Comerț, s-a căsătorit cu Vlad Ilie – legionar. În 1949 Vlad a fost arestat de regimul comunist pentru apartenență la Mișcarea Legionară și a fost condamnat la 10 ani temniță grea (a executat de fapt 12 ani detenție). Un an mai târziu, soția sa, Geta, a …

VIDEO: Ilie Tudor despre Corneliu Zelea Codreanu, Radu Gyr şi Părintele Dumitru Stăniloae. Doi ani de la plecarea la Domnul (+22 Martie 2015)

“Cartea D-lui Ilie Tudor – Un an lângă Căpitan – este una din aceste surse de integritate, care, prin întreg continutul ei, readuce în prim plan adevãratul caracter al celor ce au condus Miscarea, al legionarilor în genere, si focul credintei mistuitoare pentru care s’a jertfit întreaga generatie nationalistã, temelie la baza Neamului pe care atât l-a iubit…” (Nicolae Niţã) …

Convingerile lui Vintilă Horia despre Mişcarea Legionară şi Mareşalul Ion Antonescu: “Tragedia şi martiriul nu pot fi şterse de nimeni de pe faţa Istoriei neamului nostru”. Prefaţă la cartea lui Ion Pantazi, fiul generalului martir Constantin Pantazi, “Am trecut prin iad” (PDF)

“Căpitanul de cavalerie, Ion Pantazi – distins luptător anticomunist. În exil a fost deasupra partidelor politice, fiindcă înainte de orice, el a fost într-adevăr un român, un nationalist in adevăratul sens al cuvântului… Şi-a iubit ţara mai mult decât orice pe acest pământ.” – Ziarul „Cuvântul Românesc” “… în această carte (”Am trecut prin iad”) bate o inimă care nu e numai …

Mircea Eliade despre STRIGOII şi jertfa pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin. 80 de ani de la lupta anticomunistă de la Majadahonda

“Am aderat la Garda de Fier pentru memoria lui Moţa.” – Mircea Eliade – “Europa, Asia, America….Corespondenţă”, vol. III STRIGOII de Mircea Eliade “…se apropie stăpânirea strigoilor, cumplită”. Asa îsi încheia Ion Mota prefata cărtii sale, Cranii de lemn din Martie 1936. De unde apare, în scrisul si în gândul românesc, gravitatea aceasta sumbră, sentimentul acesta tragic al existentii, sentiment …

Cum au murit eroii legionari Ion Moţa şi Vasile Marin – descrierea Prinţului Alexandru Cantacuzino de pe frontul de la Majadahonda

La 24 Noiembrie 1936, avocatul Ion I. Moţa, avocatul Vasile Marin, generalul Gheorghe Cantacuzino, inginerul Gheorghe Clime, preotul Ion Dumitrescu Borşa, avocatul Neculai Totu, economistul Bănica Dobre și prințul Alexandru Cantacuzino pleacau în Spania să lupte împotriva ateismului bolşevic, ca luptători legionari pe frontul generalului Franco (foto dr.). “Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos”… În timpul conflictului, peste …

Poetul şi graficianul Simion Lefter, autorul Imnului Legionarilor Căzuţi (+8 ianuarie 1993)

D I N   A I U D de Simion Lefter Iti scriu o carte mamã din Aiud, din temnita cu lacrimi si zãbrele, cu ziduri reci, de unde nu s’aud cum mor în lanturi visurile mele. Trec zilele de plumb mai greu ca anii, se scurge viata’n silnicã povarã; în suflet mi se scuturã castanii si plâng un vis pierdut …

Sinaxarul Demnității Românești – 12 decembrie 2011. Constantin Constantinescu – Teologul condamnat la moarte de comunişti

S-a născut la 5 iunie 1919, în Ploieşti, ca fiu al lui Stelian şi Constanţa. A urmat şcoala elementară şi gimnaziul în urbea natală, iar studiile superioare teologice, la Bucureşti. Dintr-un elan patriotic a aderat la curentul specific tineretului elitei legionare al Frăţiei de Cruce. Crezul acesteia – „frăţia până la moarte în jurul Crucii a tuturor celor care simt …

10 Decembrie – Ziua în care s-a dat semnalul de luptă contra bolşevismului în România

10 Decembrie este inspirat aleasa drept Ziua Internationala a Drepturilor Omului – in adevaratul lor sens – pentru ca, la 10 Decembrie 1922, studentimea romana a fost prima din lume care s-a ridicat impotriva hidrei bolsevice, deja infiltrate in Romania, dupa ce Armata Romana o starpise in Ungaria, odata cu ocuparea si eliberarea Budapestei. La 10 decembrie 1922, delegatii centrelor …

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Mircea Eliade: „Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu.” (Memorii) „Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de …

Doi fraţi legionari: “scepticul” Emil Cioran şi “ascetul” Aurel Cioran (14 mai 1914 – 27 noiembrie 1997)

„După nu ştiu câte ore cu trenul, am coborât în gară la Paris. Aurel, cu totul alt temperament, până în ultimul moment nu s-a pregătit. În sfârşit, a coborât şi ne aştepta un domn de statură mijlocie, cu haină trei sferturi, cu un chipiu, şi, când s-au văzut, a zis Emil: «Servus, mă frate!». Acest «servus» al nostru, ardelenesc. Se …

Preotul sfintei tinereţi – Părintele Gheorghe Calciu. 10 ani de la plecarea la Ceruri. Confesiunea unui fiu duhovnicesc, cuvântul Părintelui Justin şi 70 de FOTO

S-au implinit zece ani de la plecarea dintre noi a Părintelui Gheorghe Calciu (23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006) si incerc sa indeplinesc acum cererea fata de care am avut retineri atunci, aceea de a asterne pe hartie cateva ganduri despre mentorul si duhovnicul meu, nu atat ca un elogiu post-mortem intre altele, cat pentru a impartasi o perspectiva …

Şi-a tăiat limba cu dinţii şi a scuipat-o anchetatorului în faţă, plină de sânge. JERTFA lui SERAFIM, fiu de ţăran basarabean (+11 noiembrie 1938)

Sinaxarul Sfinţilor Martiri din Închisori: Serafim Parfenie – fiu de ţăran din Tighina, torturat de agenţii siguranţei carliste, apoi ars de viu la crematoriu (+11 noiembrie 1938), şi mărturisitorul Ion Roth Jelescu (+12 noiembrie 1985). JERTFA LUI SERAFIM Timp de trei zile, am fost ridicat in fiecare noapte cam de la orele zece, fiind bătut la tălpile picioarelor, intepat cu …

Cei 13 paraşutişti împuşcaţi la Fortul 13 pe 31 octombrie 1953. Colaborarea CIA şi NATO cu Mişcarea Legionară zădărnicită de cârtiţele KGB din MI6. BALADA CELOR TREISPREZECE

La 31 octombrie 1953, orele 22, au fost executaţi, în Valea Piersicilor din spatele Fortului 13 Jilava, cei 13 luptători anticomunişti paraşutaţi de aviaţia militară SUA şi susţinătorii lor locali, condamnaţi în procesul intentat de comunişti la 12 octombrie 1953. În acea noapte au fost împuşcaţi la zidul Jilavei: Alexandru Tănase, Ion Golea, Ion Samoilă, Alexandru Popovici, Ion Tolan, Gavrilă …

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

“S-a împlinit un an de când Olga Blănaru Iordănescu (15 februarie 1927- 6 octombrie 2015) – Duduia Dada – a plecat, de la Paris, la marea întâlnire din Ceruri, cu familia iubită şi ,,băieții”, martirii neamului românesc: Mamița, Tătuțu, Bunicu, Bunica, Cănel, Mihăiță, Cătălinuț, Toni, Părintele Mircea…”, scrie un memorialist care prezintă pe internet câteva fotografii-document inedite, pe care le …

Frumuseţea legionarelor martire şi a titanilor ucişi de dictatorul Carol al II-lea

PE CINE COMEMORĂM LA RÂMNICU SĂRAT? Asasinatele sălbatice din 22 septembrie 1939 Cei 13 titani – scurtă prezentare Prinţul Alexandru (Alecu) Cantacuzino 1901-1939 Avocat, diplomat, publicist, scriitor, doctor în drept Şef de cabinet la Ministerul Afacerilor Externe al României 1926-1927 Secretar de legaţie şi însărcinat cu afaceri al României la Haga şi Varşovia Comandant legionar al Bunei Vestiri Membru al …