Florin Stuparu, luptător pentru România (+ 2 August 2011)

La pomenirea lui Florin Stuparu (+ 2 August 2011)

de Monahul Filotheu Bălan

Florin Stuparu a venit la Mănăstirea Petru Vodă în anul 2000, chemat de Părintele Justin, ca să se ocupe de educaţia copiilor de la internatul schitului Paltin. Era nevoie de mai mulţi profesori pentru a veghea la bunul mers al educaţiei şi învăţăturii celor mici, iar Părintele Justin a hotărît ca de acest lucru să se ocupe cîţiva mireni, profesori de meserie. Pentru ei s-a început construcţia casei în care mai apoi a funcţionat prima versiune a azilului de bătrîne. Aşa a şi început anul şcolar 2000-2001, cu Florin, cu un monah şi cu cîteva maici ca şi corp profesoral. Visul părintelui stareţ era să întemeieze acolo, lîngă schit, o şcoală, iar copiii să primească o educaţie creştină, nu numai morală, ci chiar şi intelectuală. Se mai gîndea părintele atunci să fie scrise nişte manuale care să se potrivească, în mare, cu programa de învăţămînt, dar care să devină temeiul unui învăţămînt creştin ortodox, de care poporul român fusese văduvit acum 150 de ani prin crearea statului modern ateu al lui Alexandru Ioan Cuza.

Dorinţa Părintelui Justin privitoare la şcoală, la programa şi manualele elevilor nu s-a împlinit, pentru că legislaţia nu permitea, oficial, întemeierea unei astfel de instituţii. La aceasta s-a mai adăugat ceva, anume exodul românilor în lumea largă. Distrugerea economiei naţionale a dus la falimentarea industriei în întreaga ţară, inclusiv pe plan local. Sătenii din Petru Vodă s-au văzut nevoiţi să plece din ţară ca să îşi găsească de lucru, şi au plecat cu familiile lor în ţările unde şi-au putut găsi ceva de muncă. Aceasta a dus la împuţinarea numărului de copii al şcolii generale din satul Petru Vodă, şi, în consecinţă, conducerea şcolii s-a adresat Părintelui Justin Pârvu rugîndu-l să nu întemeieze la schit o altă şcoală, pentru că şcoala din sat ar fi trebuit să fie închisă, din lipsă de copii. Astfel s-a luat decizia rămînerii la un simplu internat.

Cu mai cîţiva ani înainte de aceasta maicilor adunate la schit li s-a părut că metoda de predare a lui Florin Stuparu este prea depărtată de programa de studii. Pentru aceea, au insistat pe lîngă Părintele Justin să renunţe la Florin ca profesor. În cele din urmă, părintele l-a rugat pe Florin să rămînă lîngă schitul de maici, chiar dacă nu se mai ocupa direct de copii, şi să continue lucrul la cartea pe care o începuse. Această carte, începută în anul 2000 şi numită “Educarea” patimilor, organizată după înţelegerea antropologică a Sfinţilor Părinţi şi conţinînd citate din manualele claselor I-XII care loveau în credinţă şi în învăţătura Bisericii Ortodoxe despre faptele bune, nepublicată pînă astăzi, s-ar fi constituit într-un instrument extrem de util în mîna Bisericii pentru a asana moral şi duhovniceşte învăţămîntul de stat în România. Din păcate, nici un editor nu a avut curajul să o publice integral, iar la nivelul anului 2014 este uşor depăşită, cea mai mare parte a manualelor şcolare schimbîndu-se de atunci pînă azi.

După încheierea cărţii, Florin a continuat să lucreze la alte lucrări. Şi-a dorit foarte mult să îşi aducă aproape familia, adică soţia şi cei trei copii, dar ispitele cu care a avut de a face au fost prea mari, şi în cele din urmă a fost de acord cu întoarcerea acestora la Craiova. Pentru ei s-a şi întors în Bucureşti în anul 2006, încercînd atunci să îşi ajute prietenii să pună bazele unei mişcări politice, intitulată “Mişcarea Conservatoare”, care a funcţionat pentru scurtă vreme, fără mari rezultate. Cu toate că grupul de prieteni ce a constituit nucleul mişcării a primit un sprijin imens din partea Părintelui Justin, mai ales pentru publicarea statornică a revistei Axa, exodul atîtor milioane de români rămaşi fără locuri de muncă, indolenţa generală şi optica anti-creştină, anti-naţională şi extrem de îngustă a trusturilor de presă a dus la un eşec. Florin Stuparu s-a întors la Mănăstirea Petru Vodă în anul 2010 şi a continuat să lucreze la cărţi, în dorinţa de a duce la bun sfîrşit casa pe care a ridicat-o între cele două mănăstiri şi de a crea premizele unui viitor sănătos copiilor săi.

Florin Stuparu P Justin Parvu

Între anii 2000-2011 a editat următoarele lucrări:

1. “Educarea” patimilor, 2001, nepublicată
2. Anul 1848 la români, 2001, nepublicată
3. Rugăciunile Postului Mare, ed. Egumeniţa, 2003
4. Ceaslov, după ediţia Neamţ 1874, nepublicat
5. Fericitul Theodorit al Kyrului – Tâlcuirea celor 150 de Psalmi ai Prorocului David, Mănăstirea Petru Vodă, 2003
6. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolei către Romani, ed. Sophia, 2005
7. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni şi a Epistolei a doua către Corinteni, ed. Sophia, 2005
8. Rugăciunile Sfîntului Efrem Sirul, ed. Scara, 2006
9. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolelor către Galateni, Efeseni, Filipeni şi Coloseni, ed. Sophia, 2006
10. Două numere din revista Oglinda vremii, ed. Scara 2007, 2008
11. Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi la Naşterea şi Întruparea Cuvântului, ed. Sophia 2007
12. Sf. Theofylact al Bulgariei – Tîlcuire la Faptele Apostolilor, ed. Sophia, 2007
13. Justin, ed. Scara, 2007, reeditare 2014
14. “Educarea” curviei (extras din “Educarea” patimilor), Fundaţia Sfinţii Martiri Brîncoveni, Constanţa, 2006
15. Sfîntul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei – Tîlcuire la Apocalipsă, ed. Sophia, 2007
16. Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi la Moartea şi Învierea Domnului, ed. Sophia, 2008
17. Mărgăritare – Cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale multor sfinţi şi dascăli, ed. Sophia, 2009
18. Vieţile, Acatistele şi Paraclisele Sfinţilor grabnic ajutători Nicolae, Mina si Haralambie, ed. Sophia, 2009
19. Plînsurile Sfintului Efrem Sirul, ed. Sophia, 2010
20. Cartea omului sau Un bărbat şi o femeie, de la facerea şi pînă la înnoirea acestei lumi, ed. Scara, 2010
21. Cuvinte împotriva beţiei şi pentru buna folosire a vinului, ed. Scara, 2010
22. Vladimir Guette – Papalitatea eretică, ed. Scara, 2010
23. Fericitul Theodorit al Kyrului – Zece cuvinte pentru Dumnezeiasca Pronie, Fundaţia Justin Pârvu, 2010
24. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tîlcuirea Epistolei către Evrei, ed. Sophia, 2011
25. Cartea ascultării, ed. Sophia, 2011
26. Arhiepiscopul Nichifor Theotokis – Kyriacodromion la Apostolii şi Evangheliile Duminicilor de peste an, Sophia, în curs de apariţie
27. Arhiepiscopul Evghenie Vulgaris – Tîlcuire la Pentateuh, ed. Sophia, 2012
28. Sfântului Ioan Damaschin – Izvorul cunoştinţei, traducere şi note de Cuviosul Gherontie Dascălul, Sfântul Grigorie Dascălul şi Episcopul Iosif al Argeşului, în curs de apariţie

Precum se vede, rîvna sa pentru cărţile Sfinţilor Părinţi a fost foarte mare, în ultimele 12 luni de viaţă pregătind pentru tipar 9 volume, dintre care ultimul, la care lucra în ziua în care s-a săvîrşit, Tîlcuirea Sfintelor Evanghelii, este de departe cea mai complexă lucrare şi cea mai voluminoasă totdeodată.

Pasiunea sa pentru frumosul vieţii creştine s-a materializat între anii 1996-1997 prin sculptarea unei troiţe ce era destinată Pieţei Romane din Bucureşti. Din păcate, pentru că foarte multe lucruri s-au petrecut din acei ani pînă în 2012, troiţa sa nu a mai fost pusă în Piaţa Romană, ci în cimitirul mănăstirii noastre, unde a fost adusă din Bucureşti, prin voia Părintelui Justin.

Troita Florin Stuparu Petru Voda

Între 2001-2002 a lucrat în Mănăstirea Petru Vodă o altă troiţă în lemn de stejar, care acum străjuieşte intrarea în Mănăstirea Paltin.

Troita-lui-Florin-Stuparu-de-la-Petru-Voda

Cu cîteva săptămîni înainte de plecarea dintre noi avusese ideea de a scoate un album color cu frescele mănăstirii noastre, iar pornind de la album, în ultima săptămînă fusese preocupat de ilustrarea video a scenei Judecăţii de apoi. Pe 31 Iulie 2011 a montat următorul filmuleţ:

În ziua de 1 August 2011 a coborît în satul Petru Vodă pentru a trimite nişte bani familiei sale să vină în vacanţă aici. S-a oprit seara la doi prieteni de ai săi, cu care a stat cîteva ceasuri de vorbă. La ora 22 mi-a dat un telefon şi mi-a spus: “Vreau să ştii că sînt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru toate cîte mi-a dat în această viaţă, şi mai ales pentru faptul că, deşi nu văd mai nimic prin ochelarii ăştia, aici la Petru Vodă e cel mai frumos cer din lume şi vreau să-I mulţumesc Domnului că a făcut acest cer atît de frumos şi pentru mine, Florică Stuparu. Înţelegi? Pentru mine!…“. I-am spus să urce la mănăstire şi să ne vedem dimineaţă. Ceva mai tîrziu, pe la ora 2 dimineaţa, un prieten comun mi-a spus că a căzut de pe pod lîngă casa sa şi acum se duce cu el la spital, şi să-l pomenesc în rugăciuni. Căzuse de pe podul de la ieşirea din sat spre mănăstire, care nu era luminat niciodată, şi unde foarte mulţi alţii au fost la un punct de a cădea, fără a avea cele -12 dioptrii ale lui Florin. A rămas în apă, neputîndu-se mişca (a avut cîteva coaste rupte şi fractură craniană), spunînd cu glas tare “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, vreme de 2 ceasuri, pînă cînd cineva, care mergea la slujbă la Mănăstirea Paltin, l-a auzit cînd a trecut prin apropiere. L-au scos pe o pătură din apă, l-au dus cu maşina la Părintele Justin (care se afla atunci la slujba de noapte în mănăstirea de maici), căruia i-au spus ce s-a întîmplat. Părintele le-a zis să-l ducă la spital imediat. La intrarea în curtea spitalului, Florin Stuparu a trecut din viaţa aceasta trecătoare spre o alta, plină de lumină, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit. Orice încercare de resuscitare a eşuat. La ora aceea, 4 a dimineţii, se terminase Sfînta Liturghie.

Mănăstirea Petru Vodă

Florin Stuparu, cea mai strălucită minte a „Pieţei Universităţii“, s-a stins

Scris de George Roncea  

Astăzi la ora 12.30 este înmormântat Florin Stuparu, la cimitirul Străuleşti 2. Nu credeam vreodată că voi ajunge să scriu, tocmai eu, despre Florin, la trecut. Puţină lume i-a cunoscut numele şi mai puţini probabil l-au cunoscut îndeaproape.
Deşi este autorul a numeroase cărţi şi articole de educaţie creştin-ortodoxă, deşi încă din facultate se distingea printr-o tăioasă inteligenţă şi umorul ascuţit, deşi cu toţii, cei aflaţi împreună în vremea Pieţei Universităţii, îi recunoşteam limpezimea gândirii, profunzimea judecăţii şi acribia documentării, Florin s-a menţinut mereu într-o modestie şi discreţie voluntară, căutându-şi drumul către esenţă.
Şi-a ales o cale de ieşire din lume, lumea plină de molozul ruinelor unei societăţi româneşti destructurate şi idiotizate de comunism. A găsit la mânăstirea Petru Vodă, din inima munţilor, de la Poala Ceahlăului, un petic de lumină şi de curăţenie, clădit de Părintele Justin Pârvu.
A murit pe drumul către mânăstirea Petru Vodă, locul unde a ales să se retragă cu mulţi ani în urmă.
Ultima oară când ne-am văzut, relativ recent, intersectându-ne la un colţ de stradă, mi-a dăruit un volum la care lucrase din greu, o carte minunată despre viaţa prigonită şi totuşi atât de plină de lumină a Părintelui Justin. Perfecţionist ca întotdeauna, nu era încă destul de mulţumit de calitatea grafică, deşi mie lucrarea mi se părea impecabilă.
Am zăbovit, în picioare, în mijlocul drumului preţ de juma’ de pachet de ţigări, interval în care mi-a trecut în revistă, rapid, ultimii noştri 20 de ani, de când ne cunoşteam, cu ironia sa muşcătoare şi cu tristeţea înţeleptului ce a albit deja observând lipsa de solidaritate şi devotament pentru principii a noastră, a celor care am aprins o vâlvătaie, în Piaţa Universităţii, pentru a deveni apoi o grupare a eşecului, deoarece tot ce a rămas din generaţia noastră de la momentul ‘89 şi ‘90 când am ieşit în stradă strigând din răsputeri „Jos comunismul!“ este doar o nesfârşită serie de înfrângeri.
În raport cu ideile, normele morale şi aspiraţiile cu care am plecat la drum, generaţia noastră, în cea mai mare parte, s-a dovedit o generaţie de nevolnici, incapabilă să stârpească rădăcina Răului, incapabilă de jerfă şi de curajul de a pune mâna pe armă pentru a opri, fie şi cu preţul vieţii, lucrarea sinistră a adunăturii de nenorociţi care s-au pus călăre pe grumazul poporului român. Am rămas cu scârţa-pârţa pe hârtie şi memoria lucrului nedus până la capăt şi atât.

Florin Stuparu
Fondator al Mişcării Pentru România, o ultimă zvâcnire a spiritului Pieţei Universităţii, Florin Stuparu a ales să se care de la oraş, după acest ultim eşec „de generaţie“, căutând limpezimea acolo unde încă mai pâlpâie o flăcăruie de spirit românesc, alături de oameni lăsaţi de Dumnezeu cu sfinţenia sufletului, la Petru Vodă. A muncit scriind nenumărate articole şi cărţi de îndreptare a minţilor zdruncinate de „ateismul ştiinţific“, încercând să lase măcar copiilor noştri un îndreptar de folos. Astăzi, colegii mei de redacţie, când au aflat că aş vrea să scriu despre Florin Stuparu-care-a-murit, una dintre cele mai strălucite minţi întâlnite de mine vreodată, din generaţia mea, se întrebau cine a fost acest Florin Stuparu?
În memoria sa, citez doar câteva vorbe scrise de el, despre rădăcina răului şi sursa prostiei care otrăveşte zi de zi fiinţa omenească/românească.
„Ateismul străbate întreaga materie a aşa-ziselor «cunoştinţe» ce se vâră silnic în minţile şcolarilor, de la «grădi» şi până la Universitate. (Că nu e vorba de niciun fel de cunoştinţe în adevăratul înţeles al cuvântului se va vedea la timpul potrivit.) Să nu vă închipuiţi însă că «procesul instructiv-educativ» lasă deoparte celelalte păcate de moarte. Nicidecum! Nu scapă din vedere niciunul, le «cultivă» pe toate, ca un grădinar iscusit, ce are în serele sale şi flori timpurii, şi flori târzii. Dar ateismul e îngrijit cu osebită luare-aminte, pentru că Statul – a cărui instituţie de căpătâi e şcoala – Statul deci este ateu înainte de a fi păgân, sau iubitor de argint, sau slujitor al pântecelui, sau ce mai vreţi, măcar că e şi toate acestea.
De aceea, şcoala are datoria să producă cetăţeni în primul rând atei, şi abia după aceea curvari, prea-curvari, îndrăciţi cu pântecele, iubitori de argint, iubitori de odihnă trupească şi de slavă deşartă! De fapt, ateismul hrăneşte toate celelalte patimi, căci, dacă nu e Dumnezeu, atunci nu e nici păcat, şi omul poate să facă orice.“
Oamenii chiar fac orice şi se duc dracului, asta e, pe scurt… Florin măcar s-a dus pe drumul către mânăstire, pe drumul către prietenii care au ales calea Adevărului…
Dumnezeu să-l odihnească!

George Roncea / Curentul (2011)

Mai multe fotografii cu Florin Stuparu la Lorena Stuparu

Dumnezeu să-l odihnească în rând cu Drepţii Săi!

MĂRTURISITORII

Dreapta-Credinta-Cartea-Omului-Cartea-Ascultarii-Carti-de-Florin-Stuparu

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON