”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.” – Ultimele sfaturi duhovniceşti ale Părintelui Adrian (16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011)

Părintele Adrian Făgeţeanu, Mărturisitorul

După cum se ştie, părintele Făgeţeanu a fost parte a grupului “Rugul Aprins” (…). Nu voi insista în mod deosebit asupra acestui fenomen, presupunându-l cunoscut. Expunerea ce va urma va părea unora uscată, incapabilă să ofere dimensiunea adevărată a personalităţii marelui duhovnic, precum şi suferinţele pe care le-a îndurat de-a lungul vremii. Aceste lucruri pot fi regăsite în cele câteva admirabile interviuri pe care părintele Făgeţeanu a binevoit să le acorde. Aici recurgem la documentul frust din dosarele Securităţii, periculos de interpretat în multe cazuri, dar în acelaşi timp şi foarte necesar pentru lămurirea unor date şi fapte precise.

Părintele Făgeţeanu (Alexandru pe numele de botez) s-a născut pe 16 noiembrie 1912, în comuna Deleni din preajma Cernăuților. Calitatea de preot a tatălui său, Mihai, l-a aşezat pe tânărul Alexandru de timpuriu alături de cele sfinte, dar deocamdată se simţea atras de un alt drum. Astfel, după ce termină liceul “Aron Pumnul” din Cernăuţi, se înscrie în 1931 la Facultatea de Drept din cadrul universităţii cernăuţene. Anii studenţiei sunt pentru Făgeţeanu o perioadă extrem de intensă din punct de vedere al activismului politic şi cultural. El face parte din Asociaţia Cultural-Națională “Junimea” şi participă la congresele studenţeşti de la Sibiu, Braşov şi Craiova. În acelaşi timp se simte tot mai apropiat de mişcarea legionară (fapt destul de firesc având în vedere zona de unde provenea), ale cărei idei le-a cunoscut pentru prima dată, conform propriilor mărturisiri, pe când era elev de liceu, din revista “Pământul strămoşesc”. Participă la un congres legionar la Suceava, în 1935, însă nu va deveni membru al mişcării, unul din motive fiind disciplina militară pe care legiunea o impunea şi cu care tânărul Făgeţeanu nu era de acord.

Agent al Siguranţei

După terminarea facultăţii şi o perioadă de timp petrecută acasă, Alexandru Făgeţeanu pleacă la Fălticeni, unde unchiul său avea o funcţie importantă în poliţie, ca să-şi facă stagiul în avocatură în cadrul Baroului Baia. Nu s-a adaptat vieţii de avocat stagiar şi atunci a preferat să dea concurs pentru unul din posturile din Ministerul de Interne. A reuşit printre primii şi a cerut să fie numit într-un post în oraşul Fălticeni. A fost comisar la Biroul Administrativ, a trecut apoi la Judiciar, pentru ca în 1939 să fie numit şeful biroului de Siguranţă, unde a lucrat până în anul 1941.

În acea perioadă Siguranţa avea un caracter accentuat de poliţie politică, urmărind fără excepţie pe toţi cei care erau consideraţi periculoşi pentru securitatea statului sau a regimului existent. Printre cei mai vizaţi erau cei bănuiţi că ar desfăşura activitate comunistă. Conform mărturisirilor pe care a fost nevoit să le facă la anchete, în calitate de şef al biroului de Siguranţă Făgeţeanu avea următoarele atribuţii: “de a aresta şi cerceta pe toţi cei ce activau pe linie comunistă şi muncitorească; de a face percheziţii la toţi cei suspecţi; de a face razii şi a raporta zilnic starea de spirit şi a face dare de seamă lunar; de a supraveghea şi fila pe cei suspecţi din raza poliţiei Fălticeni sau cei semnalaţi de forurile superioare că vor veni pe raza noastră; de a supraveghea activitatea pe care o desfăşoară unele elemente din fostele partide burgheze”. În ceea ce priveşte “persoanele urmărite de biroul de siguranţă pentru activitate comunistă şi muncitoreasca erau împărţiţi în două categorii, adică unii care fuseseră condamnaţi, iar alţii care fuseseră trimişi în judecată pentru activitate comunistă, dar nu fuseseră condamnaţi, astfel că aceste categorii de suspecţi ştiind că sunt urmăriţi şi că li se fac percheziţii domiciliare luau măsurile necesare ca organele de siguranţă să nu mai găsească la ei nimic compromiţător”. Pentru cei care ştiu cum acţionau organele poliţieneşti interbelice, nu reprezintă un secret metodele destul de dure care erau folosite şi controlul sistematic care era exercitat asupra unor persoane care erau bănuite de diverse infracţiuni contra ordinii sociale. Alexandru Făgeţeanu îşi exercita atribuţiile sale, trasate prin ordin, în rând cu alţi agenţi, aşa cum erau acestea atunci: anchetează, face percheziţii, trimite în judecată pe cei consideraţi vinovaţi. Aceste activităţi care, repetăm, nu erau câtuşi de puţin singulare şi erau parte a obligaţiilor de serviciu, ar putea fi un motiv de reproş la adresa sa, din perspectivă a ceea ce azi numim drepturile omului. În epocă, acţiunile sale numai din această perspectivă nu vor fi interpretate, ci, în funcţie de context, ele vor fi valorificate în diverse moduri pentru că viitorul monah să fie închis iarăşi şi iarăşi, pentru aceeaşi faptă.

Deşi a rămas un simpatizant legionar, Alexandru Făgeţeanu nu s-a înscris în mişcare cât a fost poliţist deoarece obligaţiile de serviciu îi interziceau (în timpul dictaturii carliste putea fi scos a doua zi din funcţie dacă se afla acest lucru). Însă nici după instaurarea regimului antonesciano-legionar în septembrie 1940 el nu va face acest gest, alţii fiind cei care vor prelua, din partea legionarilor, funcţii de conducere în cadrul poliţiei Fălticeni. Astfel, şef al poliţiei Fălticeni este numit de legionari un anume Emanoil Ţagară. Acesta, în ianuarie 1941, primeşte o sesizare că în Fălticeni s-a răspândit zvonul că guvernul Antonescu a căzut şi că ar fi revenit la putere Carol al II-lea, ordonând lui Făgeţeanu să aresteze şi să ancheteze un număr de unsprezece persoane, în majoritate evrei, cunoscute ca fiind simpatizante comuniste.

Alexandru Făgeţeanu face cele ordonate, anchetează pe cei arestaţi şi întocmeşte acte de trimitere în judecată pentru câţiva dintre ei, toate aceste lucruri suprapunându-se însă cu evenimentele legate de rebeliune, fapt care va avea consecinţe funeste mai târziu.

În linia întâi a frontului

În timpul desfăşurării rebeliunii el primeşte ordin de la subprefectul legionar să reţină în cadrul secţiei un număr de cadre de poliţie, fapt care va constitui motivul pentru arestarea şi trimiterea sa în judecată pentru motivul de “acte pregătitoare la rebeliune”. Pentru aceasta, el este condamnat de Tribunalul Militar al Corpului 4 Armata Iaşi, prin sentinţa 68 din 17 februarie 1941, la cinci ani de închisoare corecţională. Este deţinut până în iunie 1941, trecând prin închisoarea militară A.C.A., Galata, Văcăreşti şi Braşov. În urma cunoscutului decret al lui Antonescu prin care duşmanii politici aveau şansa să scape de închisoare luptând în linia întâi, Făgeţeanu alege să plece pe front. Este rănit grav la Stalingrad (este la un pas de moarte) şi revine în ţară, fiind internat în lagărul de la Târgu Jiu de unde este eliberat în 1943.

Se pare că experienţa traumatică suferită pe front l-a făcut pe Alexandru Făgeţeanu să apuce în mod hotărât calea credinţei. Imediat după eliberare el pleacă la Cernăuţi şi se înscria la Facultatea de Teologie. În plus, mănăstirea Putna devenea locul unde Alexandru Făgeţeanu se transforma în monahul Adrian. Perioada studiilor nu este deloc una lipsită de griji. În fața înaintării sovietice, universitatea cernăuţeană este evacuată, iar Făgeţeanu se retrage la Râmnicu Vâlcea, de unde va reveni la studii în momentul în care noul sediu al Facultăţii de Teologie este stabilit la Suceava. În vara anului 1945, monahul Adrian este arestat de autorităţi pentru activitatea sa de poliţist şi este internat în lagărul de la Slobozia-Ialomița de unde este eliberat în august 1946.

Lupta anticomunista de la Teologie

Revenind la Universitate, el o găseşte sub asediul forţelor “democratice” comuniste. Abia în aceste momente grele se produce înregimentarea lui Făgeţeanu în mişcarea legionară, prin înfiinţarea împreună cu alţi doi colegi a unui cuib, “Reînvierea”, care-şi propunea să lupte împotriva comunismului şi se opunea îndemnurilor făcute de unii lideri legionari de a găsi un modus vivendi cu noua putere. În acelaşi timp, îndemna şi alţi studenţi să se implice în lupta anticomunistă. Conform mărturiei unui prieten, arestat la rându-i în 1958 “în cadrul Facultăţii de Teologie din oraşul Suceava, Făgeţeanu Alexandru a fost organizatorul unei echipe artistice religioase, ocupându-se personal de aprobările oficiale de funcţionare şi de ieşire în teren pe motive că luptă împotriva sectelor, însă după punctul său de vedere pe care şi-l afirma era (sic!) de a sustrage studenţii de la o activitate democrată, ca şi de la distracţii în societate s…t Acest lucru este întărit şi de faptul că în vara anului 1946, prin luna iunie, venind de la Iaşi o delegaţie se studenţi pentru a forma în cadrul facultăţii noastre organizaţia democratică (U.N.S.R.), Făgeţeanu, înainte de întrunire, a adunat studenţii într-un dormitor şi aproximativ două ore a căutat să-i convingă să lupte împotriva acestei organizaţii pentru a nu lua fiinţă. Îmi amintesc că a propus ca nici un student să nu se prezinte la adunare. Totuşi, văzând că nu reuşeşte, a participat şi el la adunare, unde, luând cuvântul a cerut reînfiinţarea asociaţiei studenţeşti «Academia ortodox㻓.

În cele din urmă “organizaţia democratică” nu s-a mai înfiinţat în acea şedinţă. Un alt coleg de facultate relata că Făgeţeanu îi avertiza pe ceilalţi studenţi că “dacă vor rămâne comuniştii la conducerea statului atunci facultatea de teologie nu va mai avea nici o valoare şi noi trebuie să împiedecăm venirea comuniştilor la putere”. Aşadar, tânărul monah intra ca militant în rândurile mişcării legionare nu pentru profit în momentele de triumf ale acesteia, ci atunci când era mai greu, luptând cu arma cuvântului împotriva pericolului comunist.

Sub influenţa lui Sandu Tudor

În februarie 1947, după absolvirea Teologiei, Adrian Făgeţeanu pleacă la Bucureşti ca să studieze filosofia. În lipsa unor mijloace materiale, el urmează cursurile acestei facultăţi până în iunie. La facultate îl întâlneşte pe Danciu Agenor, tânăr legionar care se va converti mai târziu la catolicism, cu care are numeroase discuţii despre rolul religiei şi misiunea preoţilor şi credincioşilor în rezistenţa împotriva comunismului. Eşecurile succesive ale luptei politice împotriva comunismului îl făcuseră pe Făgeţeanu să fie tot mai convins că doar religia poate fi acel element capabil să asigure supravieţuirea individului în mediul social din ce în ce mai sufocant, iar aceste discuţii îi întăreau convingerea. În iunie, primind acceptul stareţului Vasile Vasilache să locuiască la manastiriea Antim, părintele Făgeţeanu are ocazia să asiste la celebrele conferinţe ale “Rugului Aprins” şi să-l cunoască pe Sandu Tudor, care va exercita asupra lui o influenţă covârşitoare. Viitorul martir a aflat de trecutul legionar al tânărului monah şi i-a spus că la conferinţele de la Antim vin numeroşi studenţi cu simpatii legionare, frământaţi de destinul pe care trebuie să şi-l asume. Sandu Tudor era convins că “pentru a continua lupta împotriva concepţiei materialiste nu-şi mai au rostul metodele folosite de mişcarea legionară pe plan organizatoric, iar singura posibilitate de a lupta împotriva concepţiilor materialiste este cea pe plan religios, iar în cadrul bisericii cea mai bună pregătire pentru o astfel de luptă se poate face în monahism”. După cum se vede, Sandu Tudor făcea saltul de la planul politic la cel spiritual, cerând tuturor, indiferent de opţiunile lor politice, să se înarmeze cu armele Sfântului Duh. Aşa s-a comportat cu acei tineri legionari amintiţi mai sus, cărora le-a spus să lase politica şi să aprofundeze calea lui Dumnezeu. Este o cale pe care va apuca cu entuziasm şi Făgeţeanu, chiar în iulie 1947 el participând la retragerea pe care Sandu Tudor a organizat-o la mănăstirea Govora. Au mai luat parte Virgil Stancovici, Valeriu Strainu, Andrei Scrima, Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu şi Felix Dubneac. Retragerea a durat aproape o lună şi a constat în exerciţii spirituale. Cum încă din martie 1947 Părintele Făgeţeanu primise acceptul din partea Mitropoliei Bucovinei să se transfere la mănăstirea Govora, el alege în urma acestei experienţe să renunţe la facultate şi să se stabilească la această mănăstire începând cu data de 14 octombrie 1947. Înainte de aceasta, mai face un drum la Suceava, unde se întâlneşte cu un fost coleg de cuib, devenit profesor de religie şi limba româna la o şcoală normală. Înainte de despărţire, Părintele nu uită să-i ceară prietenului să educe elevii, viitorii învăţători, “în spiritul religiei creştine”, semn al asumării depline a spiritului “Rugului Aprins”.

La Govora a stat în preajma unui mare stareţ Gherasim Bâca, zăbovind până în martie 1950, când răspunde chemării lui Sandu Tudor de a veni la schitul Crasna, unde fostul ziarist intenţiona să creeze o mănăstire de monahi intelectuali “pentru a-i pregăti în scopul luptei pentru combaterea concepţiei materialiste”. Din păcate, visul lui Sandu Tudor va fi întrerupt brutal de intervenţia Securităţii, care-l arestează în iulie 1950. Adrian Făgeţeanu împărtăşea aceeaşi soartă în luna decembrie, fiind depus iniţial la închisoarea Făgăraş, de unde a fost transferat după o lună şi jumătate la Jilava.

Condamnat pentru crime de război

Pentru incriminarea celor doi monahi vor fi scoase de la naftalină fapte vechi, care primesc o nouă interpretare. Dacă în cazul lui Sandu Tudor sunt aduşi drept acuzatori doi soldaţi pretins democraţi care fuseseră pedepsiţi de acesta în timpul războiului pentru că erau hoţi, în cazul lui Adrian Făgeţeanu este reactivată chestiunea celor 11 presupuşi simpatizanţi comunişti care fuseseră anchetaţi de el în preajma rebeliunii legionare. Adrian Făgeţeanu era condamnat pe 31 martie 1952, prin decizia penală 1391, “pentru faptul prevăzut şi pedepsit de dispoziţiile articolului 3 lit. a,b,c din Decretul 207/1948 privitor la crime de război combinat cu articolul 4 din acelaşi decret la opt ani temniţă grea şi cinci ani degradare civică, dispunând totodată confiscarea averii acestuia”.

De la Jilava, în mai 1952, Părintele Făgeţeanu este transferat la Canal, unde a cunoscut mai mulţi legionari pe care i-a îndemnat să apuce calea monahismului. În 1953 este transferat la Aiud, pentru că în iunie 1954 să revină la Făgăraş, este adus din nou la Jilava, de unde este eliberat pe 28 septembrie 1956. Halucinant este modul în care s-a justificat eliberarea sa. Astfel, “prin decizia nr. 766 din 22 martie 1956 tribunalul Suprem – Colegiul penal, a admis recursul în supraveghere introdus de preşedintele tribunalului Suprem şi a dispus desfiinţarea deciziei penale nr. 1391/1952 pronunţată de fosta Curte Bucureşti, secţia I, prin care Făgeţeanu Alexandru fusese condamnat la opt ani temniţă grea pentru crime contra umanităţii, prevăzută de art. 3 lit a,b şi c din Decretul nr. 207/1948 şi a trimis cauza pentru o nouă judecată, calificarea justă fiind aceia prevăzută de art. 193, alin. 1 Cod Penal”. Prin urmare, era greşit să fie acuzat Făgeţeanu că ar fi maltratat cetăţeni de naţionalitate evreiască şi era mai corect ca aceştia să fie încadraţi ca “luptători progresişti”, iar fostul poliţist să fie acuzat de acţiune împotriva mişcării muncitoreşti! Prin sentinţa nr. 1415/ 26 septembrie 1956, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare care a judecat cauza “din neglijenţă” l-a achitat pe inculpat “pe considerentul că faptele lui nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 193, alin. 1 Cod Penal, deoarece cetăţenii respectivi au fost arestaţi în legătură cu lansarea zvonurilor despre căderea guvernului Antonescu şi niciunul dintre ei nu făcea parte din clasa muncitoare şi nu avea contingență cu mişcarea muncitorească”.

“Împotriva acestei sentinţe Procuratura Regiunii a II-a Militare Suceava a declarat recurs, care a fost respins prin decizia nr. 414 din 2 noiembrie 1956 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar, motivându-se că situaţia de fapt avută în vedere de Tribunalul Suprem – Colegiul Penal s-a schimbat şi că niciunul din cei arestaţi nu a avut legătura cu P.C.R.-ul, mişcarea revoluţionară sau alte organizaţii progresiste”. Vom reveni asupra acestor jonglerii judiciare în momentul în care vom discuta despre arestarea din 1958 a părintelui Făgeţeanu.

Arestat din nou pentru “Rugul Aprins”

Deocamdată acesta, din nou liber, doreşte să revină la mănăstirea Antim, însă interdicţia ce-o avea de a sta în Bucureşti l-a împiedecat să facă acest lucru. Atunci, el a plecat şi s-a stabilit la mănăstirea Lainici, loc care va juca un rol aparte în viaţa sa. În acest timp, a făcut călătorii la manăstirile Slatina şi Rarău, precum şi la Bucureşti, unde a luat legătura cu vechii prieteni din grupul “Rugul Aprins” şi cu foşti tovarăşi de detenţie care se hotărâseră să apuce calea monahismului. În tot timpul până la o nouă arestare părintele Făgeţeanu a militat pentru întărirea credinţei şi atragerea de noi oameni spre monahism motivând că “toate cazematele sunt cucerite, singura posibilitate de a lupta este în cadrul bisericii” iar “otrava materialismului” trebuia împiedecată să se răspândească. Un exemplu în acest sens este discuţia pe care a purtat-o cu preotul Moise Victor din comuna Strunga din judeţul Iaşi, căruia i-a repetat că singura posibilitate de a combate materialismul este linia bisericii, recomandându-i să-şi ia doctoratul în teologie “ca să poată avea o situaţie de influenţă asupra celorlalţi preoţi, prin cercurile pastorale, în cadrul conferinţelor şi la parohie prin predici”.

Întâlnindu-l la Rarău pe Sandu Tudor, devenit ieroschimonahul Daniil, acesta l-a convins pe Părintele Adrian să se stabilească la mănăstirea Slatina, unde nu a mai ajuns deoarece a fost arestat în ziua de 25 februarie 1958 şi depus pentru anchetă la penitenciarul Suceava fiind bănuit de “infracţiune contra ordinei sociale, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 209 pct. 1 C.P.P. al R.P R.”. Arestarea sa este în strânsa legătură cu măsurile care sunt luate împotriva foştilor legionari la începutul anului 1958 (printre altele decretul 89/17 februarie 1958). Securitatea îl urmărea deja pe Făgeţeanu în urma mărturisirilor unor foşti colegi de la Facultatea de Teologie care, la sfârşitul anului 1957 erau deja arestaţi, incluzându-l în baza de date cu legionarii care urau să fie arestaţi. Ilar este faptul că în aceeaşi perioadă cei de la procuratură lucrau şi ei la cazul Făgeţeanu, găsind o altă modalitate de a-l aresta, anume introducerea de către Procurorul General a recursului în supraveghere împotriva sentinţei nr. 1415 din 26 septembrie 1956 şi a deciziei nr. 414 din 2 noiembrie 1956. Se argumenta acest gest prin nepăsarea acestor instanțe de a aduce mai mulţi martori care să demonstreze că cei arestaţi au fost comunişti, cerându-se de urgenţă anchetarea tuturor persoanelor implicate. În urma şedinţelor din 20 şi 27 februarie 1958, plenul Tribunalului Suprem al R.P.R admitea recursul în supraveghere şi trimitea cauza Procuraturii Regiunii a II-a Militară “pentru completarea cercetărilor”.

Transformat în “conducătorul rebeliunii” din Falciteni

În tot acest timp Securitatea din Suceava îl ancheta netulburată pe Părintele Făgeţeanu, cu mijloace specifice (într-un interviu Părintele a mărturisit ce bătăi cumplite a primit în timpul anchetelor de la un anume Blehan, fiu de cantor bisericesc, fapt care evident nu se găseşte nicăieri în dosarul penal), fără a avea habar de preocupările procuraturii. Se trece uşor peste episodul celor 11 şi se insistă pe continuitatea activităţii legionare a lui Făgeţeanu de-a lungul întregii perioade. De altfel, ordonanţa de punere sub învinuire din 16 martie 1958, care încheie cercetările de la Suceava, nu aminteşte decât participarea lui Făgeţeanu la rebeliunea de la Fălticeni şi condamnarea de cinci ani. Tocmai pe 20 martie 1958 Procuratura Militară a Regiunii a II-a Militară trimitea anchetatorului penal de securitate de la Direcţia Regională M.A.I. Suceava ordinul de a completa cercetările în ceea ce priveşte cei 11 arestaţi, dar nici acum nu se preocupă cineva pentru a-i interoga pe cei implicaţi. Materialele care vin de la alte regionale şi care completează dosarul priveşte aceeaşi chestiune a continuităţii activităţii legionare a Părintelui Adrian, mai ales sub masca religiei (între timp fuseseră arestaţi Gherasim Bâca, stareţul de la Govora, şi Veniamin Nicolae, stareţul de la Polovragi, apropiat de Făgeţeanu, care au fost anchetaţi şi asupra activităţii “legionare” desfăşurate de acesta în perioada când a activat în Oltenia).

Abia în iunie, când se conturează ceea ce este cunoscut în general ca lotul “Rugul Aprins”, Părintele Făgeţeanu este trimis la Bucureşti şi este pus laolaltă cu Daniil Sandu Tudor şi ceilalţi arestaţi. Pentru că acuzaţiile erau extrem de şubrede, s-a găsit soluţia să se înnegrească excesiv unii dintre membrii lotului, iar infamia lor să se reflecteze şi asupra celorlalţi. Unul dintre cei vizaţi a fost Părintele Adrian. În perioada 23-24 iulie o parte din cei 11 arestaţi erau convocaţi la Securitatea Fălticeni şi “rugaţi” să spună ce s-a întâmplat. În declaraţii parcă trase la indigo, toţi s-au declarat mari “luptători progresişti”, pentru a justifica astfel recursul în supraveghere, deşi ei scăpaseră în 1941 de tribunal pentru că negaseră vehement calitatea de comunist. Dar acest lucru nu a fost de ajuns, apărând noutăţi. Făgeţeanu devenea conducătorul de facto al rebeliunii din Fălticeni, un antisemit însetat de sânge, care este în stare să se lupte cu garnizoana pentru a executa pe evrei.

După cum se poate vedea, anchetatorii, ca să fie siguri, subliniază deopotrivă dimensiunea antisemită dar şi cea antimuncitoreasca a presupuselor acţiuni ale lui Făgeţeanu. Din cele prezentate în dosarul penal din 1958 este imposibil să stabileşti ce s-a întâmplat de fapt la Siguranţa din Fălticeni în ianuarie 1941. Este foarte posibil ca acei oameni să fi avut de suferit, dar nu suferinţa aceasta interesa pe comunişti. Ei au fost puşi să dea declaraţii nu pentru a li se face dreptate, iar cel vinovat să fie pedepsit în mod just, ci pentru a înfunda cât mai mult o persoană percepută ca un pericol pentru regimul comunist, care este condamnat pentru aceeaşi faptă (reinventată) de mai multe ori, lucru care desfide orice principiu de drept. Este încă un exemplu despre ce a însemnat “justiţia” comunistă care, după cum am văzut, aplica mai mult decât dialectic prevederile legii.

Încă șase ani de închisoare

Pe baza acestor date lui Adrian Făgeţeanu i se pune în faţă o nouă ordonanţă de învinuire pe 1 septembrie 1958 în care toate acuzaţiile vechi dispăreau ca prin farmec, locul articolului 209 fiind luat de 193, deoarece “din materialele de anchetă penala rezultă că numitul în perioada 1937-1940 fiind şeful Siguranţei Fălticeni, a filat, percheziţionat şi arestat persoane progresiste, pe care le-a bătut şi schingiuit, pentru că aceştia să denunţe legăturile cu organizaţiile muncitoreşti”. La proces însă cele două învinuiri vor fi alăturate:

Prin sentinţa 125/ 1958, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare condamna pe Făgeţeanu Alexandru (Adrian) la “20 (douăzeci) ani muncă silnică şi 10 (zece) ani degradare civică, pentru infracţiunea p.p. de art. 209, pct. 2, C.P., art. 58, pct. 2-5, C.P.” mai era condamnat la “20 (douăzeci) ani detenţiune grea pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, p.p. de art. 193/1, alin. 2 C.P., prin schimbarea de calificare, conf, art. 292 c.j.m., art. 193/1, al. 1 C.P. Conf. art. 25, pct. 6, se dispune confiscarea totală a averii”. Potrivit art. 101 C.P., părintele Adrian urma să execute 20 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică, cu confiscarea totală a averii. Această hotărâre a rămas definitivă, prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 42, din 21 ianuarie 1959, a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar. Majoritatea anilor de detenţie i-a petrecut la Aiud, unde, în pofida torturilor la care a fost supus, l-a purtat permanent pe Dumnezeu în suflet. Iarăşi este un aspect asupra căruia nu insist, ci îi invit pe cei interesaţi să caute interviurile Părintelui. Este eliberat în urma Decretului Consiliului de Stat al R.P.R., nr. 411/1964 şi va încerca să revină în viaţa monahală.

Activitatea sa de după 1964 nu este limpede expusă în diversele documente consultate. Se pare că a slujit la Turda şi în parohia Piatra Fântânii, Bistriţa, trecând şi pe la mănăstirea Cheia din judeţul Prahova. Un sprijin deosebit l-a găsit în monahii de la mănăstirea Lainici (închisă în 1961 şi redeschisa în 1970) şi de la schitul Locurele, fiind un apropiat al stareţilor Caliopie Georgescu şi Calinic Caravan. Mai târziu va reveni în Bucureşti la mănăstirea Antim, unde a slujit ani îndelungaţi, înconjurat de dragostea a mii de credincioşi. În 2003 s-a retras la schitul Locurele, în vârful muntelui, unde speră să găsească liniştea de care atât de puţin a avut parte în viaţă.

George Enache

Sursa: FericiţiCeiPrigoniţi

Preluare: MĂRTURISITORII