VIDEO: Ilie Tudor despre Corneliu Zelea Codreanu, Radu Gyr şi Părintele Dumitru Stăniloae. Doi ani de la plecarea la Domnul (+22 Martie 2015)

“Cartea D-lui Ilie Tudor – Un an lângă Căpitan – este una din aceste surse de integritate, care, prin întreg continutul ei, readuce în prim plan adevãratul caracter al celor ce au condus Miscarea, al legionarilor în genere, si focul credintei mistuitoare pentru care s’a jertfit întreaga generatie nationalistã, temelie la baza Neamului pe care atât l-a iubit…” (Nicolae Niţã)


Video: Tudor Gheorghe

“Scriitorul, poetul, psaltul şi mai ales încercatul creştin Ilie Tudor din Podari, Dolj, tatăl maestrului Tudor Gheorghe, a trecut la cele veşnice în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, 22 Martie 2015. Dumnezeu l-a chemat la Sine după 92 de ani de viaţă, încununată de alese virtuţi, între cele mai de seamă numărându-se cu siguranţă răbdarea în suferinţă şi iubirea faţă de valorile Bisericii Ortodoxe.” (Ziarul Lumina)

Întâlniri minunate în închisorile comuniste cu Părintele Stăniloae şi Radu Gyr, în evocarea fostului deţinut politic Ilie Tudor:

Video: Florin Palas

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mai multe articole despre Nea Ilie, AICI

Alexandru Pantea – Sfintirea Troitei pentru Virgil Maxim, 2012, Salciile, Prahova, alaturi de Ilie Tudor (FGM)

Sinaxarul Demnităţii Româneşti:
Ilie Tudor † 22 martie 2015 – O veşnicie lângă Căpitan

Ilie Tudor s-a născut la Podari, în 3 martie 1923, în casa ţăranilor săraci Andrei şi Nicoliţa. Născut prematur, moaşa şi părinţii nu i-au dat şanse de supravieţuire, era subdezvoltat şi fără putere. L-au învelit în cârpe şi l-au pus după sobă într-un vraf de lână. Din când în când verificau să vadă dacă a murit. Planul lui Dumnezeu cu robul său Ilie era însă altul.

Ilie Tudor a urmat clasele primare la Podari. Deşi era inteligent şi iubea cartea, părinţii nu îşi permiteau să îl dea la liceu. Mişcarea Legionară se pregătea de marea bătălie a Comerţului Legionar. Căpitanul a decis să aducă la Bucureşti 70 de copii de olteni săraci pe care să îi înveţe meseria de comerciant cinstit. Datorită preotului din Podari, unul dintre aceşti copii a fost Ilie Tudor. A plecat de acasă într-o pereche de cipici făcuţi dintr-o pălărie veche, pe cap cu o pălărie de paie, cu o cămăşuţă ţărănească pe el. Avea 14 ani. A fost preluat, împreună cu ceilalţi 69 de copii, de către comandanţii legionari Bartolomeu Livezeanu şi Nicoleta Nicolescu – ambii olteni – care le-au devenit mamă şi tată, timp de 1 an. Ajuns în Bucureşti, la sediul din Guttenberg, Ilie a făcut o bună impresie tuturor, era harnic la treabă, silitor la învăţătură şi isteţ nevoie mare. Căpitanul l-a îndrăgit imediat şi l-a poreclit „Iedul”.

Zilnic „Iedul” era la tijgheaua restaurantului legionar de lângă Gutenberg, apoi în curtea sediului avea o misiune specială: să îndrepte pe toţi vizitatorii sosiţi din ţară către mausoleul Moţa Marin. În vara anului 1937 este selectat, alături de alţi 11 copii, pentru a participa la tabăra legionară de la Carmen Sylva. De aici i-au rămas în minte amintiri fantastice alături de Căpitan, Nicoleta, generalul Cantacuzino – cu toate cuprinse în cartea sa de mai târziu, „Un an lângă Căpitan”.

După anul petrecut în batalionul legionar al comerţului, Ilie Tudor a fost nevoit să revină la Podari. Nori negri cuprinseseră România, iar la est, orizontul era deja roşu. Legiunea era greu încercată. Căpitanul pierise asasinat mişeleşte. Nicoleta Nicolescu pierise batjocorită şi arsă de vie. Bartolomeu Livezeanu era pierdut în bezna temniţei.

Ilie se întoarce de unde a plecat: de la icoană şi altar. Iubind mult biserica şi strana – în care stătea de la vârsta de 10 ani – s-a înscris, tot cu ajutorul preotului din sat, la şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Craiova. Timp de 4 ani a mers zilnic pe jos de la Podari la Craiova, la şcoală şi în fiecare an a fost premiant. În paralel, a început să compună poezie şi să participe la cenacluri şi concursuri literare. A publicat în „Gazeta literară”, „Oltenia literară” „Urzica”, „Contemporanul” – obişnuia să semneze cu pseudonimul „Ţăranul poet”. L-a cunoscut pe Tudor Arghezi care i-a lăudat metaforele folosite în poezii – despre care aflase cu uimire că au fost inspirate din mineele de la biserică.

Pe când Ilie Tudor avea 20 ani, fiind în ultimul an de şcoală, în Podari a apărut Ştefania, o frumoasă copilă de 19 ani. Fiind dintr-o familie săracă venise la Podari ucenică la tricotat pulovere. Vestea despre frumuseţea ei a ajuns şi la urechile lui Ilie care s-a dus imediat cu un braţ de lână să îi ceară fetei să-i tricoteze un pulover. A lăsat lâna şi plata pentru pulover, dar a furat cu un sărut inima Ştefaniei. De atunci au fost nedespărţiţi timp de 57 de ani. Cei doi s-au căsătorit şi au fost dăruiţi de Dumnezeu cu 3 copii.
România căzuse de mult în robia bolşevică. Majoritatea legionarilor erau întemniţaţi, cei rămaşi afară erau mereu în vizorul agenţilor noului regim. Şi Ilie Tudor s-a numărat printre ei.

Secretarul de partid pe regiune l-a urmărit constant, împiedicându-l să devină dirijorul corului miliţiei sau tenorul unui ansamblu de muzică populară. Şi tot aşa până în 1958 când Securitatea i-a bătut la poartă şi l-a invitat la o discuţie la partid. L-au depus însă la Securitatea Craiova unde o lună de zile a stat, fără să îl bage cineva în seamă. Apoi au început bătăile – în urma cărora Ilie Tudor a rămas cu piciorul beteag toată viaţa. I-au cerut să declare şi să semneze că a organizat un grup de 23 de persoane, în vederea dărâmării regimului. A refuzat să semneze şi bătaia s-a intensificat, dar Ilie era hotărât să nu cedeze. Viclenii torţionari au găsit însă modalitatea de a-i obţine semnătura: i l-au arătat pe preotul din Podari (cel care îl selectase pentru Comerţul Legionar şi îl ajutase să facă şcoală), tumefiat şi înnegrit de bătăi şi tortură. Şantajul a funcţionat, Ilie Tudor a semnat, pentru ca preotul să nu mai fie lovit.

Datorită apartenenţei la Frăţiile de Cruce legionare a fost condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 22 de ani muncă silnică pentru „uneltire împotriva orânduirii sociale”. A trecut prin închisorile Craiova, Aiud, Gherla şi prin lagărele de la Ostrov şi Salcia. A cunoscut în temniţă mari personalităţi legionare şi româneşti: Radu Gyr, Nichifor Crainic, Petre Ţuţea, Pr. Dumitru Stăniloae, Horia Agarici. Anii de temniţă – în total 7 – au decurs cu mari tristeţi, dar cu bucurii şi mai mari. Tristeţe, cu gândul la familia rămasă acasă şi bucurie, pentru momentele de înălţare duhovnicească care l-au ridicat cu mult peste zidurile temniţei. Cel mai greu moment pe care Ilie Tudor l-a trăit în temniţă, după spusele lui, a fost atunci când temnicerii l-au pus să semneze certificatul de deces al fiului său. Peste două zile şi-a visat băiatul spunându-i că este viu. A stat 40 de zile la carceră alături de Pr. Gornic. A cântat slujba învierii în Aiud, alături de preoţi ortodocşi şi greco catolici, a ucenicit lângă Părintele Stăniloae, s-a cuminecat cu poezia lui Radu Gyr. Până în august 1964, când a fost eliberat odată cu decretul de graţiere a deţinuţilor politici.

Despre familie nu mai ştia nimic, spera că sunt sănătoşi şi că îl vor primi cu braţele deschise. Ajuns acasă, în Podari, a avut o umbră de îndoială: în curte erau la uscat haine bărbăteşti. A bătut la uşă cu hotărârea de a accepta orice va fi. I-au ieşit în prag soţia, fetele şi un bărbat înalt şi slab pe care nu l-a recunoscut la început. Era fiul pe care odată îl crezuse mort. Viaţa lui Ilie Tudor a continuat la Podari alături de ai săi şi în Biserica din sat.

În 1965, Mitropolitul Olteniei, Firmilian Marin, i-a propus să îl preoţească, urmând să mijlocească pentru instalarea lui într-o parohie din Ardeal. Ilie Tudor a refuzat, gândindu-se că Securitatea va fi oricum pe urmele lui şi că, pe lângă preoţie, vine şi calitatea de duhovnic pentru care nu s-a simţit pregătit. Şi anii au trecut şi în Podari ca peste tot locul. A venit momentul decembrie 1989. Ilie Tudor s-a trezit cu zeci de consăteni la poartă, înarmaţi cu topoare şi cerându-i sa ia în primire Primăria. Deşi a refuzat, oamenii l-au luat pe sus şi l-au instalat primar. A fost primar timp de două luni, după care a demisionat constantând că, deşi regimul comunist a căzut, comuniştii au rămas la locurilor lor, inclusiv în Primăria din Podari.

După 1990 Ilie Tudor s-a aflat în continuă mişcare. A activat ca preşedinte al AFDPR Craiova. A scris cărţi – un adevărat tezaur pentru tinerele generaţii, a participat la conferinţe, a luat cuvântul la comemorări etc. A fost cunoscut şi iubit de mii de persoane. Pragul casei sale din Podari a fost călcat de toţi cei care veneau să îl caute pe „Copilul Legiunii”. Iar braţele lui şi mai ales inima lui era deschisă pentru toţi.

Pentru întreaga sa viaţă curată petrecută în strana bisericii şi în temniţe, P.F. Patriarh Teoctist l-a decorat pe Ilie Tudor cu cea mai înaltă distincţie patriarhală destinată mirenilor: crucea gramată – pe care Nea Ilie o purta cu mândrie la buzunarul cămăşii verzi.
Despre Legiunea Arhanghelul Mihail Ilie Tudor obişnuia să spună „Legiunea asta care nu vrea să moară!”. Într-adevăr, Legiunea nu moare, dar legionarii se duc la Domnul. În 21/22 martie 2015, la 92 de ani, Ilie Tudor s-a desprins dintre noi şi a început să urce spre cer, către Legiunea cerească. Iedul Căpitanului urcă vămile văzduhului după o viaţă de martiriu luminată de credinţa în Iisus Hristos.

Cezarina Condurache, “Chipuri ale demnităţii româneşti – Eroi ai neamului şi sfinţi ai închisorilor”, Editura Evdokimos, 2015 – Fundaţia Profesor George Manu

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON