Simona Popa Gyr, fiica lui Radu Gyr, a împlinit 86 de ani şi recită: “Suntem jnepii, mergem înainte!” – VIDEO. INTERVIU: “Teroarea a rămas.”

Fiica lui Radu Gyr, Doamna Simona Popa – Gyr (foto sus, alături de soţul dânsei, Domnul Dinu Popa) – Luminiţa din poemele multpătimitorului său tată  – a împlinit 86 de ani pe 10 octombrie 2017. Îi urăm La Mulţi Ani! şi ne bucurăm să prezentăm mai multe filmări de la un eveniment omagial desfăşurat în această vară la Târgovişte, în organizarea Asociaţiei Literata, în colaborare cu Asociaţia pentru Cultură „Alfa” şi Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu”: Conferinţa cu titlul Radu Gyr – poetul din temniţă.

În cadrul conferinţei, care s-a bucurat de prezenţa Doamnei Constanţa Ianolide şi la care s-a aflat şi nepotul lui Radu Gyr, Radu Popa, au avut loc mai multe momente cultural-artistice, pe versurile lui Radu Gyr, realizate de formaţia „Basarabii” condusă de Alexandru Udrea, Corul de copii “Anastasis” de la Catedrala Eroilor, coordonat de Pr. Lucian Mileşan, Actriţa Camelia Varga de la teatrul Tony Bulandra şi Grupul coral coordodnat de prof. Sorina Gavrilă. Redăm câteva secvenţe video mai jos, împreună cu un interviu realizat cu Doamna Simona Popa – Gyr:

JNEPII

Suntem jnepii, mergem înainte
la-nălţimi de foc deasupra stepii ;
ne zdrelim de cuie şi de ţinte
şi-ndârjiţi, cu ghearele, cu ţepii,
ne-mbulzim pe lespedea fierbinte,
mergem înainte, suntem jnepii.

Strâmbi, chirciţi, târâş pe brânci, pe coastă,
trebuie să biruim genunea.
Nu ne temem câte râpi ne-adastă,
n-auzim cum mormăie furtuna,
ştim atât, că mergem sus pe creastă.
Suntem jnepii şi urcăm întruna.

Râd de-mpleticita noastră turmă
brazi trufaşi cu vârful lung de fiere;
râsul lor, năvala nu ne-o curmă
şi muşcăm din piatră cu putere
şi-i lăsăm pe povârniş în urmă.
Suntem jnepii, mergem în tăcere.

Dacă-n calea noastră sar şuvoaie,
le sorbim cu sete neînfrântă.
De ne-mproaşcă roca cu pietroaie,
răzvrătirea ei mai mult ne-avântă.
Totul ne-ntărâtă, nu ne-ndoaie –
Suntem jnepii şi trăim din trântă.

Poate înspre culmea cu mari focuri
trecem peste sânge şi morminte.
Poate ne vom sfâşia de blocuri –
nu-i nimic, călcăm pe oseminte.
Sus ne-aşteaptă vulturii, în ciocuri
cu cununa spaţiilor sfinte.
Suntem jnepii, mergem înainte.

Radu GYR (scrisă în închisoarea Aiudului)

Despre Radu Gyr cu fiica acestuia, Simona Popa

Fiica, Poetul si Mama

De curând am descoperit în calculator un interviu mai vechi, realizat în anul 2006, cu doamna Simona Popa, fiica marelui poet Radu Gyr. M-aș bucura să știu că bucuria lecturii a fost la fel de mare precum a fost bucuria întâlnirii cu doamna Simona Popescu. (Paul Siladi)

Vă rog să ne vorbiţi despre viaţa poetului Radu Gyr înainte de instaurarea comunismului în România.

Radu Gyr s-a născut la Câmpulung Muscel iar la vârsta de trei ani s-a mutat la Craiova pentru că tatăl lui, care a fost actor, a fost unul dintre fondatorii teatrului national de acolo. Mama lui a fost muzician, ca de fapt toată familia dinspre mama. A făcut studiile la Craiova, şcoala primară şi Liceul Carol pe care l-a absolvit cu titlul Magna cum laude. A frecventat in timpul acesta saloanele Elenei Farago unde se întâlnea cu mulţi scriitori tineri. A fost încurajat de Elena Farago care l-a iubit si care l-a apreciat foarte mult.

Când a început să scrie?

Radu Gyr a început să scrie de timpuriu de la vârsta de 12 ani , a scris un poem istoric În munţi care s-a şi jucat la teatrul din Craiova (tatăl lui fiind actor i-a înlesnit acest lucru) şi după aceea a rămas cu o mare dragoste faţa de literatură cu toate că ar fi putut deveni un foarte bun muzician dacă nu ar fi avut un accident la mână. A scris la început sub numele Radu Demetrescu, dar când peniţa lui s-a ascuţit şi a scris o serie de epigrame în care critica profesorii motiv pentru care a fost pedepsit…

În timpul liceului?

Da, în timpul liceului, şi-a luat pseudonimul Grui, de la dealul Gruiului din Craiova, care în timp a devenit Gyr, formă sub care s-a consacrat în literatura. A făcut la Bucureşti Facultatea de Litere şi Filosofie, a fost asistentul lui Mihail Dragomirescu la catedra acestei facultaţi şi apoi conferenţiar universitar.

Prigoana a început de prin anul 1941, pentru că tată fiind în mişcarea Legionară, în 1940, în timpul guvernării legionare a fost numit directorul general al teatrelor şi operelor din ţară. Nu a deţinut prea mult aceasta funcţie, doar până la rebeliune, dar ceea ce vreau să subliniez este că în timpul guvernării lui s-a înfiinţat Teatrul Evreiesc Braşeum, despre care avem mărturii, chiar martori evrei care au venit la procesul din anul 1945 şi au depus mărturie în acest sens. A fost pentru prima dată când s-a făcut un teatru evreiesc în Europa. După ce teatrul lui Constantin Tănase, Cărăbuş, s-a desfiinţat, acolo fiind foarte mulţi actori evrei aceştia au rămas fără pâine iar Radu Gyr le-a înfiinţat acest teatru.

Cât timp a funcţionat acest teatru?

Acest teatru funcţionează şi astăzi. A fost condamnat în 1945, adică imediat după 23 august împreună cu tot lotul de ziarişti Nichifor Crainic, Pan Vizirescu, Pamfil Şeicaru, Romulus Dianu, au fost 14 ziarişti, cu toţii condamnaţi la 12 ani de închisoarea corecţională cu confiscarea totală a averii. A executat pedeapsa până în anul 1956.

Ce vârstă aveaţi dumneavoastră când Radu Gyr a fost închis?

Eu sunt născută la sfârşitul anului 1931, şi tata a început periplul închisorilor devreme după Rebeliune, el fiind în Mişcarea Legionară de fiecare dată când era câte un accident erau ridicaţi dar făcea câte o bucăţică de puşcarie care adunate au făcut vreo doi-trei ani, dar procesul cel mare a fost în anul 1945 cand eu aveam 13 ani, procesul lotului a fost pe 2 iunie 1945. Cea mai mare parte a pedepsei a facut-o la Braşov, unde regimul era mai blând, până prin 50. La Braşov noi l-am vizitat. Mie mi-au dat voie să merg chiar în închisoare, în celula în care era el. Avea voie să aibă creion şi hârtie, sunt multe poeme pe care le am de acolo, manuscrise pe care le-a scos dar cu ştampila închisorii. A fost tranferat Aiud, dar acolo regimul deja s-a înăsprit şi comunicarea s-a rupt. În 56 a venit acasă iar în 58 a fost din nou ridicat, împreună cu majoritatea celor care au fost în închisoare. A fost condamnat la moarte.

Care au fost acuzaţiile pentru care a fost condamnat?

Răsturnarea ordinii sociale, acesta a fost capul de listă al acuzaţiilor şi poezia Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane. care de fapt nu s-a numit aşa, ci doar a circulat sub acest nume. Poezia se numeşte Manifest am găsit eu notiţele după ce a murit el. Pedeapsa a fost comutată după 11 luni pedeapsa a fost comutată la 25 ani de muncă silnică. Bineînţeles confiscarea totală a averii, dar nu prea au avut ce să mai ia.

După ce mai fusese confiscată o dată…

Tata a fost foarte bolnav, a fost o fire plapândă în general. A avut multe suferinte, a fost operat de un colaps renal, a avut un TBC pulmonar, fragilitate vasculară, mereu făcea câte ceva dar a rezistat. A fost eliberat în 63 şi a murit în 75, în plină efervescenţă creatoare. Tot ce a facut, tot ceea ce a creat pe cale orală în închisoare, totul a transcris când a venit acasa din memorie. Manuscrisele lui nu au ştersături.

Avea o memorie fabuloasă.

Da…Tată a murit în plină efervescenţă creatoare, a murit fiindcă a făcut nişte eforturi teribile. A tradus balada populară germană pentru bani, care a fost publicată sub un al nume. I-a luat foarte mult timp deoarece a fost foarte, foarte greu de tradus. Chiar pe ultima baladă pe care a tradus-o în ajunul morţii scrie infernal de greu. Era şi o stare de nervozitate pentru că îi ocupa tot timpul şi nu mai avea timp să îşi cizeleze şi să îşi aranjeze în cicluri opera. A făcut acest lucru dar fără să îl definitiveze. Am făcut noi acest lucru, eu ajutată mult de Barbu Cioculescu, criticul şi în măsura în care am considerat am publicat întreaga lui operă, şi antume şi postume. Mai trebuie o ediţie critică la care nu ştiu cine se va încumeta, dar probabil cu timpul se va face si asta.

Inainte de a ne reveni la opera lui Radu Gyr, vorbiti-ne despre viaţa dumneavoastră, a familiei poetului in timpul detenţiei acestuia.

In 44 eu am fost luata de o matusă de a mea din partea mamei, sora cea mai mare care era medic stomatolog la Ramnicu valcea, si am crescut la ei. A fost binecuvantată această perioadă, pentru că eu nu am fost închisă aşa cum au păţit majoritatea copiilor de deţinuţi politici. Pentru simplul fapt că erau fii lor. Eu am scapat de acest lucru. Nu am scăpat în facultate, m-a dat afară doamna Brucan. Mama mea a rămas în Bucureşti, întreţinută fiind de o altă soră a ei mai mică, pictoriţă, care vopsea nasturi, făcea pungi de carton să se poată întreţine…şi o mai ajuta mătuşa mea, care era medic stomatolog, a fost o viaţă foarte grea, foarte grea.

Familiile deţinuţilor politici erau stigmatizate, erau îndepartate pe cât se poate din societate.

Eu am fost dată afară din facultate şi am intrat în Corul Patriarhiei, unde am fost primită de patriarhul Iustinian Marina, care m-a susţinut acolo deoarece Securitatea a vrut să mă dea afară. Dar câte familii au fost destrămate atunci? Familii întregi au fost distruse, şi sufletele noastre. Eu consider că sufletul meu nu este curat. Nu m-am curăţit perfect de toate tarele care au fost asupra noastră, în sensul că încă ne mai temem, teroarea a rămas. La un moment dat te trezesti că ţi-e frică să vorbeşti mai tare, ti-e frică să spui o serie de lucruri la telefon …e o teama perpetuă. Astea sunt nişte rămăşiţe care nu se şterg uşor. O prudenţă nejustificată.

Dumneavoastră, familia poetului aţi aflat de condamnarea la moarte?

Cum să nu…am aflat imediat, mama a fost în sală la proces. Nu am aflat de comutare, nici el nici noi nu am aflat decât după 11 luni. Vă puteţi imagina starea lui sufletească de fiecare dată când era scos din celulă. Aş vrea să vă povestesc o întâmplare care s-a petrecut la închisoarea de la Aiud, pe care am aflat-o de la un alt deţinut politic, Gheorghe Penciu. La un moment dat a fost o inspecţie, un colonel foarte impunător care a început să zbiere. “Care scrieţi bă, bandiţilor poezii pe aici. Să nu aud aşa ceva că vă fac praf. Asta mă face să imi aduc aminte, când eram pe front erau soldati care spuneau poezii de unu, Vasile Voiculescu; mă dacă il prindem pe ăla îl călcam în picioare şi îl omoram”. În clipa aceea s-a ridicat dintr-un colt o mogâldeaţă şi a spus: “Nici acum nu e tarziu domnule colonel, eu sunt poetul Vasile Voiculescu”. Vasile Voiculescu era pe moarte.

Tata după ce a ieşit din puşcărie a fost foarte suspicios şi circumspect, deoarece a purtat cu el povara acestei circulări a poemelor care a adus în închisori o mulţime de oameni, care au fost inchişi pentru simplul fapt că ştiau poeme de Radu Gyr. El şi-a făcut totdeauna un proces de conştiinţă pentru că a transmis aceste poeme, dar pe de altă parte astea i-au ţinut în viaţă, nu au clacat.

Tata era preocupat de opera lui şi foarte circumspect. Nu îl vizita decât Nichifor Crainic, în rest nu prea…şi Crevedia. În rest era închis într-o carapace, nu ştiu, sau de teama sa nu ne faca nouă rău, sau să nu facă altora, sau să nu îşi facă lui…nu povestea niciodată nimic.

Nici măcar dumneavoastră nu aţi aflat din gura poetului ce s-a întâmplt în detenţie.

Nu, nu, nu. Numai soţului meu i-a povestit o întâmplare. A fost dus pe un ger îngrozitor la Aiud şi de acolo înapoi la Braşov. Pe un ger cumplit, dezbrăcat. Acolo când a ajuns pe 2 noaptea erau ofiterii de securitatea beţi care au început să il scuipe. În clipa aceea a vrut să moară [s-a rugat la Maica Domnului] şi a leşinat. S-a trezit a doua zi dimineaţă cu un gardian tânăr, care i-a spus: Domnule profesor v-am adus un borş cald.

Care credeţi că sunt cauzele acestor tăceri ale celor care au trecut prin puşcăriile comuniste?

Atât de mare a fost suferinţa. Nu stiu…sau se temeau sau nu voiau să îşi mai aducă aminte. Este explicabil, atat de mare a fost durerea. Tata are două poeme, Frig şi Foame.

Atâta frig a îndurat încât el la 40 de grade era fericit.

Experienţa detenţiei pentru Nicolae Steinhardt s-a concentrat într-un Jurnal al fericirii, din versurile lui Radu Gyr imi amintesc unul care suna cam asa ,, Pentru toate rănile mele nedrepte, eu Doamne te iert” credeti ca acest vers sintetizează atitudinea lui faţă de suferinţele îndurate în închisori?

Da… “Hei omule vobeşte, e marea ta Judecata,/ atunci voi urca înaltele trepte si îngenunchind sub abside/ cu zâmbet de sânge pe buze livide /Îţi voi răspunde cu trupul inert:/ Pentru toate rănile mele nedrepte eu, Doamne, Te iert!” (Judecata de apoi)

  1. 10. 2006, Cluj-Napoca

Interviu difuzat la radio Renasterea, transcris apoi pentru revista Renasterea

Filmări de la Târgovişte:

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON