Mircea Eliade, evreii şi antisemitismul. MĂRTURISITORII, LA ARTICOLUL 500 !

Am împlinit 500 de articole (şi peste 4500 de abonaţi la pagina noastră de Facebook)! Moment aniversar pentru care ne-am înnoit site-ul, după cum constataţi. Mergem mai departe, cu bucurie că putem, graţie colaboratorilor noştri benevoli, să revelăm, picătură cu picătură, cuvânt cu cuvânt, rând cu rând, pagină cu pagină, fotogramă cu fotogramă, câte puţin din adevărul despre istoria naţională, …

INEDIT: Mărturii despre Mircea Vulcănescu din arhiva lui Mircea Eliade (I) – “Nu pot accepta faptul că a murit în condiţii atât de dramatice”

Mărturii despre Mircea Vulcănescu din arhiva lui Mircea Eliade (I) Încă din anii ’30, într-un articol despre Mircea Vulcănescu (1904-1952) care n-a fost reeditat, Eliade îl recunoştea pe acest „tînăr prodigios”, nu numai drept „cel mai autentic elev al lui Nae Ionescu”, dar şi „fără îndoială, creierul cel mai înzestrat al generaţiei sale”. „Cine dintre noi l-a putut urmări pe …

„Cu blândeţe spune cuvântul: Mântuieşte-mă!”- Mircea Vulcănescu în visul surorii sale, Mihaela Vulcănescu, povestit lui Mircea Eliade. SCRISOARE-DOCUMENT – Mărturii (II)

Mărturii despre Mircea Vulcănescu din arhiva lui Mircea Eliade (II) 1 Mihaela Vulcănescu octombrie 1978 Mult stimate Domnule Profesor Mircea Eliade, Sînt sora lui Mircea Vulcănescu. V-am cunoscut în prima mea tinereţe prin fratele meu şi prin ceea ce aţi scris atunci în patrie {şi apoi, foarte tîrziu, din puţinul care a parvenit în ţara noastră din prodigioasa D-tră activitate …

Apropiaţii lui Mircea Vulcănescu îi scriu de Crăciun lui Mircea Eliade: “Dragă Mircea, ferice de neamul din care ai răsărit!”. SCRISORI-DOCUMENT de Anina Rădulescu-Pogoneanu, Zaharia Balinca şi Mihaela Vulcănescu – Mărturii (III)

Mărturii despre Mircea Vulcănescu din arhiva lui Mircea Eliade (III) 2 Anina Rădulescu-Pogoneanu Paris, 16 decembrie 1978 Dragă Mircea, dragă Christinel, În fiecare an, de cînd mă aflu în Occident, mă gîndesc să vă scriu de Sărbători, dar de fiecare dată mă sfiesc s-o fac, închipuindu-mi cîte zeci şi sute de scrisori primeşti şi încă de la ce oameni însemnaţi…! …

Rabinul David Şafran despre legionarul “antisemit” Mircea Eliade: “Figură strălucită a României şi a cărării de aur numită căutarea adevărului”. 30 de ani de la trecerea în veşnicie a marelui savant român

INEDIT: Cum a dialogat Mircea Eliade cu intelectualii evrei Ideea că Mircea Eliade a fost antisemit a fost una din cele mai vehemente acuzaţii lansate în România după 1989 la adresa liderului intelectual al uneia din cele mai prolifice garnituri de intelectuali publici pe care a avut-o România. Elita interbelică a fost, se ştie deja din sute de studii şi …