Apropiaţii lui Mircea Vulcănescu îi scriu de Crăciun lui Mircea Eliade: “Dragă Mircea, ferice de neamul din care ai răsărit!”. SCRISORI-DOCUMENT de Anina Rădulescu-Pogoneanu, Zaharia Balinca şi Mihaela Vulcănescu – Mărturii (III)

Mărturii despre Mircea Vulcănescu din arhiva lui Mircea Eliade (III)

2

Anina Rădulescu-Pogoneanu

Paris, 16 decembrie 1978

Dragă Mircea, dragă Christinel,

În fiecare an, de cînd mă aflu în Occident, mă gîndesc să vă scriu de Sărbători, dar de fiecare dată mă sfiesc s-o fac, închipuindu-mi cîte zeci şi sute de scrisori primeşti şi încă de la ce oameni însemnaţi…!

Dar iată că în faţă-mi poate nu-mi stau încă mulţi ani de trăit, aşa că mă hotărăsc să vă trimit aceste cîteva rînduri.

Dragă Mircea, citirea cărţii L’épreuve du Labyrinthe[2] – ce te oglindeşte şi „din lăuntru” întrucîtva – ne-a adus din nou bucuria ca şi îndemnul la o călătorie pe calea cugetării atotcuprinzătoare.

Acesta îţi este darul hărăzit de sus: să izbuteşti a ne face inteligibile – chiar nouă profanilor – cele mai înceţoşate taine ale transcendenţei coborîte în mituri şi credinţe, punînd în lumină „lamura” lor. Şi mai primim încă ceva, cu acest prilej: o reconfortantă încurajare pentru noi, credincioşii, ca şi pentru cei încercaţi de îndoieli – încurajare ce reiese încă din prefaţa la Histoire des croyances et des idées religieuses,[3] cînd spui „…le ‘sacré’ est un élément dans la structure de la conscience et non un stade dans l’histoire de cette conscience”. Ce luminos o subliniezi şi în [L’épreuve du] Labyrinthe: „L’expérience du sacré est inhérente au mode d’être de l’homme dans le monde. Sans l’expérience du réel – et ce qui ne l’est pas – l’être humain ne saurait se construire.”

Sub o formă modestă, înţelepciunea populară românească ţi se alătură – cu toată modestia –, căci nu degeaba zice românul, privitor la un lucru sau o faptă fără noimă, că e „fără nici un Dumnezeu!”

Dar nu vreau să mă îndepărtez de ceea ce vreau cel mai temeinic să-ţi spun: din fiecare carte ce scrii răsare nu numai copleşitoarea ştiinţă ce posezi, dar şi un deosebit dar de sinteză a unor realităţi ce par disparate, risipite în amănunte totuşi revelatoare. Însă la fiecare pagină surprindem acea adîncime care te caracterizează, profunzime totuşi transparentă. Şi cîtă simplitate, ca să nu zic „modestie”, unită cu atîta erudiţie…

Eşti o mîndreţe de om şi de savant, dragă Mircea, ferice de neamul din care ai răsărit!

Fiindcă se apropie ziua „Celui mic şi-nfăşeţel” e timpul să-ţi aducă toate urările noastre de bine cîntarea cu „Florile dalbe” – afecţiunea noastră urmărindu-vă mereu,

Anina Rădulescu Pogoneanu[4]

26 rue François Bonvin, 75015 Paris, France

M.E.P. 72.3

3

Zaharia Balinca

9 martie 1981

Mult stimate Domnule Mircea Eliade,

De la început scuzele mele pentru forma de prezentare (pe o hîrtie parcă ar fi de comerciant), pentru inoportunitatea ei. Dacă voi reuşi să vă scriu puţin însă, atunci veţi fi mai îngăduitor cu mine. Voi încerca (de aceea am ales o hîrtie liniată), dar teamă îmi este că nu voi reuşi. Vreau să vă scriu despre Mircea Vulcănescu. Pe cît de strălucit pe atît de nefericit…

Dvs spuneaţi în acele „Trepte (ce splendid) pentru Mircea Vulcănescu” că ar fi îngrozitor să se lase pierdute manuscrisele lui.[5] Nu, nu se pierd. Nu se vor pierde cele ce au rămas, cele cîte am găsit (şi sînt multe fişe, note manuscrise). Asta vreau să vă spun, poate aşa îmi veţi da Dvs cîteva trepte.

De trei ani mă ocup cu căutarea, strîngerea, ordonarea acestor fişe, note manuscrise, atît de răspîndite în vreo trei lăzi, atît de purtate şi acum atît de păstrate de Dna Margareta Vulcănescu [şi] de fiica cea mică, Măriuca Vulcănescu. Cu dînsele împreună, mi-am unit devoţiunea cu devotamentul celor două admirabile femei.

Acum eu am 66 de ani şi anii mei au rămas în vremea aceea, cînd aveam pe Mircea Vulcănescu asistent la Etică şi pe Mircea Eliade asistent la Metafizică. Anii au trecut greu şi nefericiţi…

Nu mai mi-a rămas decît perseverenţa de a găsi încă multe din treptele pierdute. Aş dori ca, în trei ani de acum încolo, să pot termina această muncă – pe cît de frumoasă pe atît de grea – de a strînge, de a ordona manuscrisele lui Mircea Vulcănescu.

Da, e frumos, da, e greu. Numai pentru „Dimensiunea românească a existenţei” şi pentru aceea „Problemă a mîntuirii” a trebuit să „confecţionez” vreo şase dosare cu fişe, note şi însemnări. Dar cîte nu sînt.

Mai intenţionez ceva, ceva pe care am început să-l întocmesc, o biografie mai cuprinzătoare a lui Mircea Vulcănescu. O biografie, vă repet, fiindcă o prezentare, o introducere mă întreb cine ar putea-o face? Totul este însă acum, ca să spun aşa, inoportun… N-am reuşit să public nimic de Mircea Vulcănescu. Ştiţi ce mi s-a întîmplat? Nici nu mi-au răspuns că au primit manuscrisele unor articole sau studii ale lui Mircea Vulcănescu. Sînt sigur că va veni şi ziua lui. De aceea mă gîndesc că e bine ca cea mai mare parte din lucrările lui să fie strînse, pregătite.

Poate că Dvs, care aţi scris în Jurnalul[6] şi Memoriile[7] publicate, despre Mircea Vulcănescu (cît de puţini au făcut-o), mi-aţi putea spune în situaţia actuală cum mi le pot procura eu. Poate că aici în ţară sînt oameni şi locuri care mi-ar putea da cîteva amintiri (mă îndoiesc; reticenţa celor puţini la care am fost m-a nedumerit).

Poate cu timpul îmi veţi permite să vă mai scriu despre cîteva probleme nu numai ale „generaţiei”, dar altele care mie îmi sînt nelămurite sau nu le ştiu.

Acum am să termin însă. Prin faptul că, într-un fel, am stat de vorbă cu cel mai drag prieten al lui Mircea Vulcănescu, mă simt copleşit de emoţie. Dar e greu să-ţi stăpîneşti emoţia cînd lîngă tine sînt Mircea Eliade şi Mircea Vulcănescu. Sînt copleşit. De obicei scriu urît, acum mai urît. De obicei plictisesc oamenii, acum pe Dvs mai mult şi mai tare ca pe oricare altul.

De aceea vă cer scuze, multe scuze, dar vă dau totuşi adresa; poate timpul vă va permite cîteva rînduri.

Vă doresc multă sănătate,

Balinca

Telef. 65.71.62

Zaharia Balinca

Str. Aviator Grigore Stamatescu, nr. 5, cod 78556

oficiul poştal 32, Bucureşti, sector 1

M.E.P. 72.7

4

Zaharia Balinca

6 octombrie 1981

Stimate domnule Mircea Eliade,

Cel ce vă scrie acum este acel Balinca de care v-a vorbit Dna Cleynen[8] şi care mi-a comunicat şi adresa Dvs. (Eu v-am mai scris de două ori, însă adresele mi-au fost date eronate sau incomplete.)

În sfîrşit, sper că acum am obţinut-o pe cea bună. Dar dacă v-aş spune că uneori eram liniştit că cele două scrisori nu v-au ajuns[?] Nu impietam cu nimic [timpul] Dvs atît de preţios. Aşa gîndeam. Acum însă, ei bine, acum doresc atît de mult ca scrisoarea aceasta să vă ajungă. Să vă spun cîte ceva din ceea ce ştiu că v-ar bucura şi pe Dvs; să vă spun ceva despre Mircea Vulcănescu, despre temerara mea încercare de a strînge, de a orîndui (pe cît îmi va fi posibil) scrierile lui, ale lui Mircea Vulcănescu, aceste scrieri despre care Dvs pomeniţi undeva şi bănuiţi că sînt multe.

Da, sînt nu numai multe, sînt nestemate pentru cultura românească şi ar străluci atît şi în cultura universală. Nu, nu e numai entuziasm, e adevăr. A, dacă s-ar putea arăta asta acum şi mai tîrziu, dar nu prea tîrziu.

Dar încă ne resemnăm.

Eu, de patru ani, cu sprijinul nepreţuit al soţiei lui Mircea Vulcănescu, venerabila Dnă Margareta Ioana Vulcănescu, ei bine, de patru ani caut aceste scrieri, le strîng în cartoane. O fac aşa cum pot. Sînt multe, sînt grele – pline de substanţă – sînt răvăşite… Trebuie ordonate. O fac deşi îmi dau seama că pînă la lucrul bine făcut mai am mult… Nu am experienţă. Nu am nici capacităţile necesare faţă de un enciclopedist ca Mircea Vulcănescu. Am doar un cult nemărginit pentru el, pentru ceea ce a scris el.

Poate îmi puteţi spune că, în asemenea împrejurări se poate proceda într-un fel sau în alt fel. Dvs ştiţi atît de mult, eu nu ştiu decît foarte puţin. Pe lîngă acest cult, pe lîngă acest entuziasm, mai trebuie ceva. Trebuie să vă spun că am 67 de ani, că mă gîndesc să întîlnesc pe cineva care, tînăr fiind, bine pregătit, să poată duce mai departe această muncă. Fiindcă ea trebuie făcută, fiindcă trebuie, cît de tîrziu, ca Mircea Vulcănescu să fie editat…

Ştiu, sînt greutăţi acum. Aşteptăm. Mă gîndesc că, chiar peste ani mulţi, trebuie să fie. Trebuie să vină acest „moment spiritual”. Şi pentru acest moment eu aş dori, chiar şi aşa mediocru, aceste scrieri să fie cercetate şi definitivate de un alt Mircea Vulcănescu. Despre opera lui Mircea Vulcănescu va trebui să scrie un alt Mircea Vulcănescu. Aş dori să-i pot oferi acestui nou Mircea Vulcănescu un început.

Poate îmi puteţi da cîteva sfaturi. Poate îmi puteţi spune cum pot trece peste atît de multe momente descurajante. Poate îmi veţi spune că fac bine că, odată cu strîngerea scrierilor, încep o biografie a lui Mircea Vulcănescu. Poate îmi puteţi spune de ce material am nevoie… cum se manipulează. Iată de ce nu trebuia să vă scriu nici acum… Dar Dvs veţi proceda în aşa fel ca eu să nu vă mai inoportunez… Sau poate îmi veţi permite să vă mai scriu. Mă gîndesc cum veţi putea trece peste această caligrafie, acest stil, această ortografie, această formă…

Odată cu urarea mea de sănătate pentru Dvs şi familia Dvs, primiţi, vă rog, deosebita şi vechea mea afecţiune…

Balica Zaharia

Bucureşti

Str. Aviator Grigore Stamatescu, nr. 5

Sector I, cod 78336

Telef. 65.71.62

M.E.P. 72.7

5

Zaharia Balinca

1.I.1982

Mult stimate Domnule Mircea Eliade,

Într-adevăr vă scriu – e a treia scrisoare – în această noapte de 1 ianuarie 1982. Şi tot despre Mircea Vulcănescu, de care am găsit printre lucrările lui o „Răfuială cu Mircea Eliade” din anii tinereţii Dvs şi a lui Mircea Vulcănescu.

Aşa cum v-am mai scris, de cîţiva ani mă ocup de strîngerea, ordonarea şi construirea Scrierilor (atît de multe, variate şi remarcabile) ale acestei minţi cum puţine au fost şi vor mai fi în cultura românească. Aceasta o ştiţi şi Dvs, care atît de frumos aţi scris despre „Treptele lui Mircea Vulcănescu”.

Despre această muncă a mea v-am scris şi în ultima scrisoare, rugîndu-vă – dacă îmi puteţi îngădui această rugăminte – să mă sfătuiţi cum aş proceda mai bine să mă pot orienta în aceste momente, spirituale şi nespirituale, ale unei vieţi ce nu trebuie pierdută din inimile noastre, ale unei vieţi ce trebuie să fie cunoscută şi de alţii.

Vă scriam – iertaţi-mă că am îndrăznit – că aş vrea din cînd în cînd, cu desfăşurarea acestei munci, numai dacă Dvs îmi veţi permite, să vă răpesc din timpul Dvs atît de preţios muncii Dvs, odihnii Dvs. Şi sigur că e un timp irosit cu un astfel de stil, o astfel de caligrafie şi ortografie, care – îmi dau seama – sînt greu de suferit.

Ştiam însă că despre Mircea Vulcănescu vă face plăcere să vi se vorbească, fie şi într-un stil atît de ingrat ca al meu.

Nu mi-aţi scris nimic. Era pentru mine semnul că nu trebuie să mai revin. O fac totuşi fiindcă am înţeles de la Dna Catherine Cleynen (o bună cunoştinţă a mea) de la Paris – care mi-a dat, de altfel, şi adresa Dvs – că puţinele relatări ce vi le-a dat din partea ei (despre preocupările mele asupra lui Mircea Vulcănescu) Dvs le-aţi primit cu interes şi plăcere…

Însemnează că eu v-am supărat cu ceva. Vă cer scuze şi vă rog să le primiţi.

Vă închipuiţi că, scriindu-vă în noaptea de Anul Nou, totul e mai plin de emoţie pentru mine. Şi poate de aceea nu-mi dau seama că şi acum vă pot supăra.

Mi-a făcut bucurie însă că, în această noapte de An Nou, am vorbit despre Mircea Vulcănescu cu Mircea Eliade.

Cu bine, sănătate şi numai bucurii,

Zaharia Balinca

Bucureşti, str. Aviator Stamatescu, nr. 5

cod 78336, telef. 65.71.62

P.S. Dvs aţi scris cîndva în Fragmentarium[9] despre Eugenio d’Ors care îşi ardea în noaptea de Anul Nou rîndurile scrise chiar în această noapte. Iertaţi-mă, sînt mult prea departe de Eugenio d’Ors ca să pot face aşa ceva. Vi le trimit ca o „vorbire”, deci nu le mai recitesc măcar.

ZB[10]

M.E.P. 72.8

mircea-vulcanescu-mama-maria-si-cel-mai-probabil-surorile-sale

6

Mihaela Vulcănescu

Bucureşti, 20 aprilie 1982

Mult stimate Domnule Profesor Mircea Eliade,

Cea care vă scrie aceste rînduri este bătrîna soră – împlinesc la toamnă 80 de ani – a lui Mircea Vulcănescu, despre care aţi scris atîtea lucuri frumoase în memoriile D-tră, publicate recent la ed[itura] Gallimard, în limba franceză.[11]

Înainte de a trece „vămile văzduhului” – cum spunea fratele meu – vreau să-mi exprim gratitudinea pentru tot ce aţi scris şi gîndit în diferite rînduri despre el, aceasta fiind realizarea unei vechi dorinţe, pe care nu mi-am putut-o îndeplini pînă acum, din diferite motive.

Vreau să-mi exprim totodată marea bucurie pe care am resimţit-o de curînd, cu ocazia publicării în ţara noastră, care este şi a D-tră – cum adesea aţi afirmat în diferite corespondenţe cu intelectualii români, publicate de asemenea în presa noastră –, bucuria pentru imensul succes de librărie şi de public al unei părţi a operei D-tră filosofice, începînd cu Istoria religiilor,[12] succes exploziv, care în cîteva ore, a golit librăriile de volumele corespunzătoare, de negăsit cu împrumut sau cu suprapreţ, după aceea, nicăieri; afară de volumul Sacrul şi profanul, pe care l-am obţinut mai de mult în limba engleză[13] şi [pe] care l-am făcut să circule la infinit, cu împrumut, pînă a dispărut şi el în neant.

De curînd[14] au început să se publice în presa de specialitate şi cîteva lucrări filosofice ale fratelui meu, numit cu această ocazie „creator de filosofie”. Mai cu seamă revistele culturale din Ardeal, ca Vatra şi Familia, sau Ramuri din Craiova şi Flacăra din Bucureşti publică periodic lucrări mai scurte în scop de popularizare, ca „Dimensiunile româneşti ale existenţei”[15] sau „Filosofia lui Freud”[16] etc.

A apărut de asemenea primul volum al unei Istorii a filosofiei române, unde figuraţi la loc de cinste, în perioada interbelică,[17] care s-a bucurat îndată după primul război, „cel de Întregire a neamului nostru”, de o adevărată renaştere culturală, de explozie culturală în toate domeniile, începînd cu perioada studiilor D-tră universitare şi ale fratelui meu, perioadă de care nu este nevoie să vă reamintesc pentru că o elogiaţi cu multă competenţă şi entuziasm în memoriile D-tră.

În concluzia acestei scurte şi neîndemînatice corespondenţe, vreau să mai adaug că aştept cu nerăbdare să găsesc un bilet la viitoarea reprezentaţie a Ifigeniei, la Teatrul Naţional,[18] subiect care a tentat pe toţi marii autori, printre care am avut plăcerea să aflu că figuraţi şi D-tră şi cu acest aspect cultural, al marelui şi variatului D-tră talent de scriitor şi gînditor – cu care poporul nostru se poate mîndri din toate punctele de vedere că i-a dat naştere şi putere să urce pînă la cele mai înalte culmi mondiale, unde acest talent românesc a parvenit.

Desigur că nu de aprecierile mele acest talent are nevoie. Mie îmi faceţi un imens serviciu, cu alte cuvinte, eu sînt cea care am nevoie să-mi exprim în sfîrşit sentimentele pe care ţineam să vi le exprim direct. Vă cer scuze pentru stîngăcia cu care o fac acum, la vîrsta mea. Şi vă mulţumesc pentru îngăduinţă, dacă aceste rînduri nu vă plictisesc prea mult. Am fost încurajată şi de amintirea prieteniei care v-a legat în tinereţe de fratele meu şi de amintirea pe care i-aţi purtat-o de cîte ori aţi scris despre calităţile lui de om şi de gînditor.

Cu cele mai alese sentimente de preţuire şi recunoştinţă,

Mihaela Vulcănescu

P.S. Vă rog să-mi scuzaţi forma grafică a acestor rînduri şi neputinţa de a le recopia, fără corectură, deoarece am o vedere extrem de slabă – ochelari [cu] 12 dioptrii plus o lupă cu tot atîtea dioptrii ce trebuie ţinută cu mîna.

M.E.P. 72.8

text îngrijit şi note de

Liviu Bordaş – Mărturii despre Mircea Vulcănescu din arhiva lui Mircea Eliade (III) /Convorbiri Literare, Iaşi, Nr.10, Oct. 2016

Citiţi şi:  Mărturii despre Mircea Vulcănescu din arhiva lui Mircea Eliade (I) – “Nu pot accepta faptul că a murit în condiţii atât de dramatice”

„Cu blândeţe spune cuvântul: Mântuieşte-mă!”- Mircea Vulcănescu în visul surorii sale, Mihaela Vulcănescu, povestit lui Mircea Eliade. SCRISOARE-DOCUMENT – Mărturii (II)

[1] N.B. Am corectat tacit greşelile de gramatică şi ortografie. Cuvintele lipsă sau cele prescurtate au fost redate în paranteze pătrate []. Textele adăugate pe margine sau la subsolul paginii au fost puse în paranteze acoladă {}.

[2] M. Eliade, L’épreuve du Labyrinthe, entretiens avec Claude-Henri Rocquet, Pierre Belfond, Paris, 1978. A apărut în luna octombrie.

[3] M. Eliade, Histoire des croyances et des idées religieuses, vol. I, Payot, Paris, 1976.

[4] Adăugat cu alt scris şi cerneală roşie: „Vivi Vulcănescu”. Este Viorica, fiica lui Mircea Vulcănescu şi a Aninei Rădulescu-Pogoneanu. Împreună cu scrisoarea se află o felicitare ilustrată cu „Dogwood” de Randal Hinz (U.S.A. Design contributed to benefit UNICEF, the United Nations Children’s Fund), pe care Anina Pogoneanu a copiat selectiv colinda „Florile dalbe” din cartea lui Vasile Alecsandri, Poezii populare ale românilor (1866). Pe plic: Mme A. Radulesco, 26 François Bonvin, 75015 Paris, France.

[5] Eliade scrisese: „Nu ştiu ce s-a ales de această vastă operă rămasă în manuscris. Nu îndrăznesc să-mi închipui că nu s-a păstrat. Deşi, dacă ar fi trăit, şi ar fi aflat de eventuala pierdere a manuscriselor, Mircea Vulcănescu ar fi ridicat din umeri, zîmbind.” M. Eliade, „Trepte pentru Mircea Vulcănescu”, Prodromos. Foaie de gînd şi apropiere creştină (Freiburg-Paris), nr. 8-9, martie 1968, p. 15-16; republicat în: Împotriva deznădejdii. Publicistica exilului, ed. de M. Handoca, Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 251-256 (253).

[6] M. Eliade, Fragments d’un journal, I. 1945-1969, traduit du roumain par Luc Badesco, Gallimard, Paris, 1973; Fragments d’un journal, II. 1970-1978, traduit du roumain par C. Grigoresco, Gallimard, Paris, 1981.

[7] M. Eliade, Mémoire, I. 1907-1937. Les promesses de l’équinoxe, traduit du roumain par C. Grigoresco, Gallimard, Paris, 1980.

[8] Ecaterina Cleynen-Serghiev (n. 1938).

[9] M. Eliade, Fragmentarium, Vremea, Bucureşti, 1939. Este vorba chiar de primul eseu, „Despre un anumit «sacrificiu»”.

[10] Nota lui Eliade: „[răspuns] 20 ian[uarie]”.

[11] V. supra, nota 7.

[12] M. Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, traducere de C. Baltag, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981.

[13] M. Eliade, The Sacred and the Profane. The Nature of Religion, translated from the French by Willard R. Trask, Harcourt, Brace & Co., New York, 1959 (reeditări, 1961, 1968 etc.).

[14] Din anul 1981.

[15] „Dimensiunea românească a existenţei”, publicat fragmentar în Ramuri (Craiova), nr. 12, decembrie 1981.

[16] Publicat în Familia (Oradea), nr. 3, martie 1982.

[17] E vorba, de fapt, despre cel de-al doilea volum. Istoria filosofiei româneşti, coord. Dumitru Ghişe, Nicolae Gogoneaţă, vol. II, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1980. Mihaela Vulcănescu se referă la paginile 743 şi 744 (capitolul „Trăirismul”, semnat de N. Gogoneaţă). Eliade e menţionat întîi, alături de C-tin Noica şi P. Comarnescu, printre cei care au fost asociaţi curentului „trăirist” (N. Ionescu, M. Vulcănescu, E. Cioran) în perioada de început a activităţii lor, dar au „evoluat” ulterior. Apoi e citat drept exemplu (singurul) pentru acei dintre „trăirişti”, care, în urma „ripostei hotărîte” a „forţelor progresiste”, au fost determinaţi să critice „fanfaronada” propriei grupări şi „să se pronunţe în favoarea valorilor ştiinţei”. Cum se poate vedea, o falsificare exprimată în limbajul de lemn al gîndirii dominante. Mai este pomenit o dată, la p. 672 (capitolul „Lucian Blaga”, semnat de Al. Tănase), printre „criticii” gîndirişti ai lui Blaga (distinşi de criticii „de pe poziţii mai lucide”), care însă a vădit o „înţelegere mai nuanţată” a concepţiilor filosofului. Aşadar, o altă manipulare falsificantă. Mircea Vulcănescu are parte de mai multe menţiuni. Pe lîngă cea de mai sus, aparţinînd lui Gogoneaţă, Vasile Vetişanu îi dedică, în cadrul aceluiaşi capitol, trei pagini tentativ mai oneste, dar (probabil în mod inevitabil) nu lipsite de concesii faţă de ideologia şi limba de lemn a epocii. Alte patru menţiuni i se datorează lui Gh. Epure (p. 539, 557, în capitolul „Iosif Brucăr” şi p. 682, 698, în capitolul „Ortodoxismul gîndirist”), care îl consideră un reprezentant al „orientărilor iraţionaliste”. Gîndirea oamenilor lui C.I. Gulian în faţa gîndirii interbelice.

[18] Premiera a avut loc la 11 ianuarie 1982.

Preluare: MĂRTURISITORII

 

Print Friendly, PDF & Email
2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON