“Oare cât timp va mai trece până ce autorităţile în drept vor înţelege că învinuirile şi procesul intentat Mitropolitului Visarion n-au reprezentat decât ieftine maşinaţiuni politice regizate de duşmanii Bisericii şi neamului?” – Ziarul Lumina, la pomenirea Mitropolitului Visarion Puiu (+10 august). FOTOGRAFII DE LA ÎNMORMÂNTARE

Mitropolitul român Visarion Puiu Câteva date biografice Mitropolitul Visarion Puiu, cu numele de botez Victor, s’a  născut la 27 Februarie 1879, în Paşcani, judeţul Suceava. A urmat cursurile la Seminarul teologic din Roman şi Iaşi, mai apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a obţinut titlul de licenţiat în anul 1905. În acelaşi an -22 Decembrie 1905- a intrat …

Episcopul-martir Nicolae Popovici a plecat la Domnul aşa cum a vrut (+20 octombrie 1960). Susţinem canonizarea Sfântului Ierarh Martir Nicolae al Oradiei!

Portalul memorialistic MĂRTURISITORII susţine iniţiativa publicaţiei Foaie Naţională şi solicită canonizarea, sub numele de Sfântul Ierarh Martir Nicolae al Oradiei, a anticomunistului şi multpătimitorului episcop Nicolae Popovici (3 ianuarie 1903 – 20 octombrie 1960). El este unul din sfinții din prigoanele comuniste și vrednic este de toată dragostea și cinstirea noastră. Pentru a se înțelege ostenelile și pătimirile acestui mărturisitor al lui Hristos, …

Părintele Ilie Lăcătuşu, mărturisitor şi pătimitor al închisorilor comuniste

Ne-am obisnuit sa privim sfintenia si semnele ei ca pe ceva straniu si de demult, iar pe sfinti sa ni-i imaginam indeobste ca pe niste nevoitori instrainati de lume. In realitate, chipurile sfinteniei sunt nenumarate, iar sfantul poate sa fie si contemporanul nostru, omul de langa noi. Un caz care a starnit multa si infiorata uimire in tara noastra, incepand …

Mărturii despre sfinţenia Părintelui Ilie Lăcătuşu

Mărturia Părintelui Ioan de la Rarău: „Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata …

Părintele Ilie Lăcătuşu, Sfântul din Giuleşti (6 decembrie 1909 – 22 iulie 1983). VIDEO

Părintele Ilie Lăcătuşu (6 decembrie 1909 – 22 iulie 1983) Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu. De la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de …