Părintele Ioanichie Bălan în dialog cu Părintele Arsenie Papacioc

P. I. – Cum vi s-a parut Mânastirea Slatina din acei ani?
P.A.: – Parinte draga, am avut acolo – eu eram egumen – atâta armonie si atâta dragoste… Întâlnesc acum preoti care pe vremea aceea erau frati; la mare evlavie ma au, saracii.
– Parintele Petroniu spunea ca avea un cor grozav acolo.
P.A.: – Parinte, am îndraznit sa spun ca Petroniu al nostru e cel mai mare cântaret din România. Studiase si teologia, si matematicile. Muzica bisericeasca a învatat-o ca teolog. Iar acum de curând, când am fost în Sfântul Munte, l-am auzit cântând ca alta data. Erau niste parinti care cântau la strana, el stând în urma, de am crezut ca e însusi Parintele Petroniu, pe mai multe voci; asa de exact îl imitau. Este un mare si sincer traitor.
Când am fost calugarit -nu eu mi-am ales nasul -, în noaptea aceea, când eram în mantie, la Antim, a plâns, domnule, toata noaptea. A luat lucrurile în serios.
Am sculptat niste cruci -mai facusem niste sculpturi- caci ma gândeam: „Sa-mi faca altul crucea de calugarie?” Si au vazut crucile, unul, altul, si spuneau: „Asta-i lucru nemaipomenit, lucru de arta!” Si atunci am facut o cruce de calugarie exact ca a mea si Parintelui Petroniu, doar ca la Parinte în medalion Maica Domnului si Sfântul Ioan Evanghelistul stau în picioare lânga Crucea Domnului. Eu, atunci, eram în serviciul Institutului Biblic, si ma ocupam de sculptura si de grafica (vezi desenele de pe Evanghelie). Dar nu i-am dat crucea finisata, ci i-am dat-o cu tot cu lemnul de postament. Si atunci, el, saracu’, biruit de gestul meu, a vrut sa ma învete pe note cântarile. Eu, însa, daca nu eram nascut pentru asa ceva, n-a reusit.
Par. Ioanichie: – Eu am venit – eram la Sihastria, poate stiti – în iulie, în ‘49, sa-mi caut loc. Eu n-am stiut ce urma sa se întâmple. Zic:„Vin în toamna”, iar când am venit eu la 4 noiembrie, chiar de ziua Sfântului Ioanichie, erati deja plecati la Slatina. Iar aici am gasit pe Parintele Ioil. Am plâns mult dupa Parintele Cleopa, caci cu el vorbisem: „mai, baiete, vino, asa, ia actele cutare, si vin’ la mânastire; te primesc aici, na!” Si când am venit, erati plecati toti dincolo. Numai o leaca a lipsit de nu m-am dus si eu la Slatina. Dar a vrut Dumnezeu, ca mi-a fost mila de Parintele Ioil: „Mai, tatucuta, ramâi aici, mai, ca n-are cin’ sa scrie o hârtie, mai!…”
P.A.: -Parinte Ioanichie, eu eram la Institutul Biblic când s-a facut chestia asta, în 49’. Si Parintele Cleopa a spus asa: „Patriarhul vrea sa trimita din Sihastria un numar de insi la Slatina”. Iar eu eram al Sihastriei, dar ma gaseam la Institutul Bibilic. Si-a spus Parintele Cleopa asa: „Domnule, nu ma duc acolo fara Parintele Arsenie!” Dar eu eram înregimentat cu o serie întreaga de superiori, preoti mireni, care nu-mi dadeau drumul cu una, cu doua. Însa a vrut Dumnezeu asa: mi s-a oprit puterea de patrundere a vederii -ca eu am lucrat numai cu ochiul liber- si atunci au trebuit sa-mi dea un concediu medical si sa-mi dea ochelari. Ochelari prismatici, care odihneau ochiul. Niste parinti, ba nu, chiar Parintele Sofian a luat ochelarii mei si a vazut asa, niste minunatii… A crezut ca ochelarii mei prismatici îs niste ochelari de fantezie, ca Proscomidia n-a vazut-o dreapta, ca era rotunda prin ei. Si-o fi zis el: „Ma, saracu’, e rau de tot…” Dar pe acest motiv eu am obtinut un concediu si m-am dus la Slatina, si nu m-am mai întors. Si asa am scapat de Institutul Biblic.
– Si câti ani ati stat la Slatina? Trei ani, patru?
P.A.: – Nu mai stiu, parinte, dar stiu ca acolo m-au arestat. M-au luat de la Utrenie, parinte, la doua noaptea, când ieseam din biserica. Chiar eu slujeam. La doua noaptea. 89 de ofiteri, trei camioane de ostasi si doua masini mici. Iar eu le-am spus asa: „S-a cutremurat muntele si a iesit un soarec! Puteati sa-mi dati un telefon si veneam singur, ce va trebuia teatrul asta?…”
– Si unde v-au dus, ma rog, atunci?
P.A.: – La Suceava. Nu aveau puscarie acolo: era Securitatea din Suceava, unde am fost dus si cercetat. Ma acuzau ca am scris multe lucruri, ca nu-stiu-ce. „Domnule”, zic, caci aveau cartile mele, caietele, „uitati ce va spun: eu nu recunosc nimic daca ma acuzati de ceva (caci am simtit despre ce e vorba), daca nu-i semnatura mea acolo. Caci puteti foarte bine sa ma acuzati bagând în scrierile mele o serie întreaga de lucruri de-ale voastre, numai ca sa ma puteti condamna. Nu recunosc nimic fara semnatura mea”. Si a început actiunea asta de la Slatina, la doua noaptea, dar ne-a apucat ziua si n-a mers. Au luat, uite-asa, cu sacul, cartile mele, si-am plecat la Suceava. Si acolo am început sa semnez ce era al meu: notite, carti, caietele, ca sa nu-mi bage acolo ceva strain. Mi s-a parut ca sunt cinstiti. Ei erau foarte convinsi ca eu am facut propaganda. Nici vorba, parintilor. Eu am fost legionar, dar sunt calugar, parintilor, dincolo de orice fel de masura, dincolo de orice. Si n-aveam alt ideal decât de a ne harazi Dumnezeu fericirea sa murim pentru scânteia de Adevar ce stim ca o avem în noi, pentru a carui aparare vom intra în înclestare cu stapânitoarele puteri ale-ntunericului, pe viata si pe moarte. Asta-i deviza mea. În sfârsit, m-au legat la ochi si m-au bagat într-o camera înalta de vreo cinci metri, atâta de mare ca n-aveai loc sa te misti, si mai era si un scaun acolo care încurca spatiul. Eram în rasa, m-am culcat pe cimentul ala, jos, ca pe scaun nu puteam dormi. Si noaptea aud o… (Parintele Arsenie ciocane usurel în masa). „Cine e?” Era Parintele Marcu, luat si el. Când l-am auzit!… (Parintele râde) Era într-o chilie de un metru patrat, ca si mine. Parintilor, nu va dati seama, vorbesc psihologic: ce înseamna, în suferinta, sa vezi pe cineva care e de-al tau? Când spune acolo Sfântul Macarie cel Mare, cu -capatâna aia de mort, daca v-amintiti-: „Unde esti popo, în iad? Si ce bucurii aveti?” „Avem bucurie când te rogi tu pentru Egipt”. Auzi? Proscomidia!… Te rogi pentru tot neamul, pentru tot orasul, pentru toata lumea pamânteasca. „Si ce bucurii aveti atunci?” „Ne vedem fetele unul la altul, asta-i singura bucurie pe care o avem!”
Parintilor, nu trebuie sa neglijam lucrurile acestea, domnule, trebuie sa trecem de adevarat la traire, domnule!
Ei, si când l-am auzit, m-am bucurat foarte mult. Eu îl stiu: a fost un mare traitor, sa stiti… I se zicea „Fachirul”. Domnule, daca-i smulgea unghia nu scotea o vorba. Zicea: „I-am facut praf pe toti securistii”.
– Mergem mâine pe la dânsul.
P.A.: – Merg, sigur ca da. M-a rugat foarte mult, saracu’, sa ma duc pâna la el, iar eu nu puteam sa vin… Nu pot sa plec, parintilor, sunt un om de raspundere. Liturghie, si multe altele…
Ne-au legat la ochi, dimineata, si ne-au dus, parintilor, pâna la Bucuresti legati la ochi, tocmai de la Suceava. Începusem sa vad prin legatura. Va dati seama, rabdam. Si eu, si parintele.
Au oprit într-un loc unde ne-au dat jos sa ne facem treburile. Si va închipuiti cum este legat la ochi… A fost acolo si o femeie, o nemtoaica batrâna, în camionul ala, ce-o fi fost ala, care tipa ca face pe ea. Si pâna la urma a facut pe ea, acolo, în masina. În sfârsit chestii de-astea.
– Si v-au condamnat la Bucuresti, imediat?
P.A.: – Parinte Ioanichie, a durat 90 de zile ancheta. A fost cea mai scârboasa perioada. Te omorau si te bateau, numai sa zici ca ei. „Nu zic, domnule, nu zic! Taie-mi capul, si nu zic! Nu sunt vinovat de chestia asta; nu stiu de cutare; nu stiu de cutare”. Bineînteles, ca aparam anumite lucruri. Si, în sfârsit, pâna la urma, au gasit: cu «Rugul Aprins». Ca eu am fost la Antim, unde se faceau sâmbata seara întruniri cu oameni de înalta traire. În particular: Vasile Voiculescu, marele poet Vasile Voiculescu… L-am spovedit în închisoare. Ne-am întâlnit si am stat împreuna. Staniloae, Benedict, o serie întreaga de insi, Petroniu, multi… Si au gasit hiba: «Rugul Aprins». Dar sa va spun o scena: anchetatorul meu ma întreaba: „Ce-mi spui de «Rugul Aprins»?” Gasisera ei ca noi faceam acolo propaganda, si ca ne organizam împotriva lor. Ori noi faceam întâlniri duhovnicesti…

Integral la NE VORBEŞTE PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC (VOL II) – DOC AICI

Sursa: MARTURISITORII