Connect with us

Mircea Vulcănescu

V i c l e i m

(Vicleim – patru scene – Scrisa pentru copiii si nepotii mei,
ca sa-l joace de Craciunul anului 1941)

Crăciunul era pentru familia mea Sărbatoarea sărbătorilor, Sărbătoarea cea mare, pregătită îndelung şi aşteptată cu multă vreme înainte ca primii fulgi să cadă. Era, în primul rând, o sărbătoare de familie, care se desfăşura în casă, acasă, nu pe stradă, nu în pieţe, nu la restaurant, ca acuma. O sărbătoare a bucuriei, pentru care toata familia se pregătea şi în care fiecare avea un rol bine stabilit.

mircea-vulcanescu-vicleim

Cred că a scris Vicleimul ca să-şi arate dragostea faţă de noi şi grija de a ne învăţa să-l căutăm mereu pe Iisus, întocmai precum magii în seara sfântă a naşterii Lui. L-a scris pentru a ne arăta că sărbătoarea nu vine de-a gata, că trebuie s-o celebrezi, să te pui în slujba ei, s-o trăieşti ca pe ceva irepetabil şi unic. O asemenea zi, cum e Crăciunul, o sărbătoare, oricare ar fi ea, nu se poate petrece oricum, la voia întâmplării. E ca un drum pe care trebuie să-l străbaţi, e drumul anevoios al Magilor, la sfârşitul căruia găseşti împlinirea.

Măriuca Vulcănescu

vicleim-color-copiii-vulcanescu

 

 

CHIPURILE

Trei crai de la Răsărit

vicleim-magii-desen-mircea-vulcanescu

 

Baltazar

Spirică

Poartă mustăţi şi barbă, de câlţi ori de iarbă. E îmbrăcat într ‘un halat; decorat şi înstelat.
Şi mâna lui de maur, poart ‘un bulgăre de aur.

Melchior

Măriuca

E chior. Are barbă de fuior. Cu stânga ţine un ulcior. Poartă şalvari şi ochelari şi un halat înstelat şi decorat. Pe cap, poartă potcap de hârtie ascuţit, peste el coroană de carton poleit şi totul învelit într ‘un turban făcut dintr ‘un tulpan. În dreapta are un ochian.

Gaspar

Sandra

Negru, tuciuriu, smolit, cu dop ars de un chibrit. Poartă şi el un halat decorat şi înstelat
şi un turban făcut dintr ‘un tulpan. Şi ca nimic nespus să nu rămăie,
în mâna lui de lămâie are un vas cu tămâie.

Curtea lui Irod

Irod

Năică

E cam nerod. Poartă haine împărăteşti şi mustăţi mari ungureşti,
care se apleacă ‘n jos când priveşte fioros.

– Poartă coroană regală făcută de poleială.

Irodiada

Vivi

E frumoasă şi are rochie de împărăteasă. Peste părul de beteală, poartă coroană de poleială.

Un soldat

Charlie

E îmbrăcat ca tot natul, dar poartă, drept cască, o mască şi pentru crimă,
are spadă de scrimă.

Oastea Domnului

Îngerul

Ioana

Dalb, îmbrăcat în alb, în halat înstelat de gradel şi drept aripi poartă legate din spate şi de mâini două prosoape albe la fel. Sau dacă vrei să dai de cheltuială, are aripi aurite de poleială. Pe cap are o aureolă legată de frunte cu o banderolă, de carton aurit, poleit la fel.

Şi drept singură aşezare, îţi trebuie tot timpul în fund, o pânză mare, pe care să fie pictate câteva stele argintate şi la mijloc, să se vadă, o stea mai mare, cu coadă. Drept stea poţi să pui un felinar de pom de Crăciun, sau o lampă de buzunar. La Irod şi Irodiadă,
două jeţuri ca să şeadă. Şi când umblă Magii „ Velerim”, lumina trebui să cadă pe-o criptă din Vicleim.

 

SCENA I

O răspântie. Trei drumuri. O stea. Craii
intră pe rând.

Melchior

(vine prin dreapta şi vede pe Baltazar care
vine prin stânga)

Cine eşti? De unde vii?
A cui cale o aţii?

Baltazar

Eu sunt Baltazar,
Rege, nu tâlhar,
Şi la Babilon
Este al meu tron.

Melchior

De-i adevărat,
Că eşti împărat,
Ce cauţi pe drum,
La ceasul de-acum?

Baltazar

Astă noapte ‘n vis,
Cerul s’a deschis,
Şi-am văzut o stea,
Pe care scria,
În cruce frumos:
„Iisus Hristos”.
Neştiind aste semne
Ce puteau să’nsemne,
Plecai după stea,
Poate voiu afla.
Dar tu cine eşti
Care mă opreşti?

Melchior

Eu sunt craiul Melchior,
Împărat şi vrăjitor
Şi Mag foarte învăţat,
Ce dă tuturora sfat,
Şi care citeşte ‘n stele,
Faptele bune şi rele.
Fiindcă orice faptă ‘n lume,
Nu rămâne fără urme.
Şi pentru toţi cei ce se nasc şi pier.
S’aprinde şi se stinge o stea în cer.
Visul tău mi se pare tare ciudat,
Ceva la fel mi s’a ‘ntâmplat.
Pierdut în visurile mele,
Mă rătăcisem printre stele,
Şi ‘ncercam cu ochianul meu
Să străbat pân’ la Dumnezeu;
Când, deodată, ‘n cer iscoadă,
Văzui o mândră stea cu coadă,
Care cobora spre pământ,
Mânată par’că de un vânt!
Steaua pe cer se oprea lin,
Deasupra, la Ierusalim.
Am priceput atunci îndat’
Că s’a născut un împărat,
Puternic, sfânt şi înţelept,
Ocrotitor al celui drept.
Am pus deci smirnă ‘ntr’un ulcior
Şi luai cărarea la picior
Să-l caut şi să-l găsesc,
Să mă ‘nchin lui şi să-l cinstesc.

Baltazar

Ochii mei par’că s’au deschis,
Cred că ne potrivim în vis.
Steaua ce ni s’arată sus,
E semn că s’a născut Iisus!

Melchior

Nu vrei să mergi atunci cu mine,
Să-l găsim?

(se aude un sgomot)

Baltazar

Ba vreau!

Melchior

Dar ia stai! Cine vine?

(Gaspar intră prin stânga)

Gaspar

V’am ascultat vorbind
(către Melchior)
iartă!
Şi eu sunt rege, dar de şatră
Şi-alerg cerşind din poartă ‘n poartă,
Că sărăcia nu mă iartă.
Neştiind unde mă mai duce,
Poposii colea la răscruce.
Şi-am dat în bobi cu linte fiartă,
Să-mi aflu soarta ‘n oala spartă.
Când colo, ‘n loc să se încurce,
Bobii s’au risipit în cruce.
Am stat mult timp la ‘ndoială,
Ce ‘nseamnă aiastă rânduială?
Însă când v’am auzit,
Gândul mi s’a limpezit,
Şi din graiul vostru-ales,
Semnul sfânt am înţeles:
Undeva pe lume,
S’a născut anume,
Un mândru fecior,
Domn mântuitor,
Care s’a întrupat,
Astăzi minunat,
Şi pentru sărac,
Şi pentru bogat,
Şi pentru ţigan,
Şi pentru ‘mpărat,
Să scape de chin,
Pe orice creştin.

(tainic, către ceilalţi, care se apropie
de el)

Dar aici i-un cui,
Pe care vi-l spui:
Ca să-i mântuiască,
Au să-l răstignească!

Baltazar

(se dă înapoi înspăimântat)

Vai, dar cum se poate?

Melchior

(acelaş joc)

Vorbeşti fără şir!
Cum poate fi pruncul, rege şi martir?

Gaspar

(tainic, apropiindu-i iarăş)

Asta-i o minune,
Ce nu v’o pot spune.
Hai să-l căutăm,
Poate că aflăm.

(Se aprinde steaua pe cer).

Baltazar

Uite steaua, s’a mişcat!

Melchior

Par’că s’a şi apropiat!

Gaspar

Uite steaua! Ce mai stea!
Hai degrabă după ea!

(Pleacă prin fund, spre stânga şi în
timp ce se schimbă scena,
se aude cântând: „Trei păstori se întâlniră”).

 

SCENA II

Un palat. Două tronuri. O straje. Irod
şi Irodiada stau pe tron.
Soldatul stă la dreapta în faţa tronului.
(Se aude sgomot mare afară).

Irod

Irodiadă, Irodie
Cine face atâta gălăgie?

Soldatul

Ce să fie stăpâne? Au venit
Trei Crai de la Răsărit.
Prin tot târgul au umblat
Şi pe toată lumea au întrebat:
Unde s’a născut un împărat?

Irodiada

Cine să fie oare, cine?
Nu eşti tu regele? Nu se cuvine
Să se închine toti întâi la Tine?
Ce alt împărat s’a născut? De unde vine?

Irod

Aduceţi-i aici degrabă,
Vreau să ştiu cu ce fel de treabă
Au venit? Şi cine vrea să fie
Stăpân la mine în împărăţie?

Soldatul

Iată-i!

(Magii vin, se închină lui Irod).

Irod

(către Magi)

Trei crai de la Răsărit,
Care pân’aici aţi venit,
Sunteţi chipuri pământeşti,
Sau năluci mari îngereşti?
Spuneţi-mi ce căutaţi,
Şi ‘ncotro Vă îndreptaţi?

 

Baltazar

Am plecat din Assiria,

Melchior

Pertida,

Gaspar

Etiopia,

Melchior

Ca să aflăm pe Messia,

Gaspar

Cel prezis de Eremia.

Melchior

Semn în cer s’a arătat,
Că se naşte-un împărat.

Gaspar

Şi din fund de Răsărit,
Spre stea am călătorit,

Melchior

Să-l aflăm şi să-l urmăm.
Şi lui să ne închinăm.

Gaspar

Dar aici dac’am ajuns,
Steaua ‘n nor ni s’a ascuns

Melchior

Semnul dacă-l ştii ceti,
Domnul s’a născut aici.

Irod

Eu sunt Irod împărat,
Şi aici e-al meu palat,
Domnesc în ţara peste care am fost aşezat,
Şi cred în zeii pe care i-am apucat,
În zeii zeilor,
Ai fariseilor,
Ai cărturarilor,
Şi-ai Saducheilor.
Dacă în pasul vostru nu e viclenie,
Împăratul căutat sunt eu,
Şi trebuie să Vă închinaţi mie!

Gaspar

Prea luminate împărate,
Şi noi suntem stăpânitori de gloate.
Dar dacă proorociile,
Îşi au toate tăriile
Domnul căruia ne ‘nchinăm,
E un prunc neştiut, şi pe el vrem să-l aflăm!

Irod

Ce mă tot amăgiţi cu proorocia?
Una ştiu. Că sunt singur Împărat,
Aici. Şi că-i a mea toată moşia,
Pe care o aţi călcat, în lung şi’n lat,
Vorbind fără de cuviinţă,
De lucruri despre care n’aveţi ştiinţă,

Baltazar

Pentru asemenea ştiinţă,
Mai trebuie şi credinţă.

Irodiada

De ce ştiinţă şi de ce semne
vorbiţi?

Irod

Eu ştiu ce-am apucat,
Şi degeaba încercaţi să mă zăpăciţi,
Cu vorbe pe care numai voi le ghiciţi.

Irodiada

Regele ‘n văzul tuturor e uns;
De ce ar fi Regele vostru ascuns?

Irod

Una să ştiţi: Eu apăr ce-am preluat,
Şi dacă ridicaţi alt împărat,
Aflaţi că a mea urgie,
Îl va lovi cu străşnicie.

Melchior

Chiar de vei cuteza, să ştii că-i greu,
Să te împotriveşti lui Dumnezeu.

Irod

(poruncitor, către ostaş)

Soldaţi înarmaţi! Degrabă îi luaţi,
Şi’n temniţă îi băgaţi!

(Soldatul se repede spre Magi.
Dar îngerul îi taie calea. Se aud tunete şi se vad fulgere).

Irod

Ce semne ciudate!
Magii ăştia umblă cu puteri necurate.

Irodiada

(pentru sine)

Dar dacă vor fi având dreptate?
Ei în temniţă pot pieri,
Şi împăratul nou tot se va ivi!

(către Irod)

Împărate, Prea luminate,
Ascultă-mă, fă bunătate,
Oaspeţii tăi îi cinsteşte,
Cum e de cuviinţă bătrâneşte.
Şi cu puţină viclenie,
Poţi afla mai mult decât cu străşnicie!

Irod

(reculegându-se, către Magi)

Voi zeii zeilor,
Şi fariseilor,
Şi cărturarilor,
Care căutati în stele,
Şi vă amestecaţi în treburile mele,
Dacă ce spuneţi voi e adevărat,
Şi dacă s’a născut un Împărat,
Căutaţi-l şi dacă-l găsiţi,
Şi pe mine să mă vestiţi,
Că vreau şi eu să vin
La el şi să I mă închin.

 

(Magii ies)
(către soldaţi)

Soldaţi înarmaţi,
Degrabă să-i urmaţi,
Şi ‘n orice casă se vor duce,
Faceţi pe uşă câte-o cruce.
La noapte, pe ‘ntuneric, peste tot intraţi,
Şi toţi pruncii mai mici de un an îi înjunghiaţi.
Plecaţi, marş, şi executaţi!…

(către Irodiada)

Acum, cu toată ştiinţa lor,
Tot eu o să rămân stăpânitor!

(în timp ce se schimbă scena,
se aude cântând: „O puternice Iroadel”).

 

SCENA III

La ieslea din Vicleim. Întunerec. Magii dorm sub
stele. Lumina lor palidă îi luminează numai pe ei. Se aude cântând: „Dacă
Magii au plecat!”

Baltazar

(deşteptându-se)

Credeţi că mai avem mult de umblat,
Pân’ să aflăm pe-al lumii Împărat?

Melchior

(la fel)

De când am fost plecaţi de la Irod,
Nu a rămas necercetat un colţ de pod.

Gaspar

(urmând)

Dar steaua de sub nori nu vrea să iasă,
Şi noi degeaba căutăm din casă ‘n casă

(Se aprinde steaua deasupra, luminând şi pe
înger, care apare în faţa lor.
Lumina ieslei se aprinde într’ o parte).

 

Îngerul

Voi, trei Crai de la Răsărit,
Ce spre stea aţi călătorit,
Pruncul atâta căutat,
Nu s’a născut într’un palat.
Cel ce va scăpa lumea de nevoi,
S’a născut într’un staul printre boi.
În jurul lui, păstori şi îngeri cânt:
Domnului slavă, pace pe pământ.

Magii

(cad în genunchi şi cântă: „O ce
veste minunată!”
)

Baltazar

(înaintând spre lumină)

Stăpâne, eu sunt craiul Baltazar,
Şi ţi-am adus un bulgăre în dar,
Scos din pământ, dar faţa-i lucitoare,
Pare că fură razele din soare.

Melchior

Eu smirnă ti-am adus.

 

Gaspar

Şi eu tămâie,
Ca mirosul ei bun să te mângâie.

Îngerul

(către Magi)

Trei Crai de la Răsărit.
Care bine ati venit,
Întoarceti-vă acum,
Însă luaţi-o pe alt drum,
Pentru că Irod Împărat,
A pus gând rău pruncului minunat.

(către mumă)

Iar tu Iosife şi Mărie,
Fiţi gata de călătorie,
Puneţi pruncul pe o asină,
Şi fugiţi în ţară streină!

 

(în timp ce se schimbă scena, se aude
cântând: „Nouă azi ne-a răsărit”)

 

SCENA IV

Palatul lui Irod din scena a II-a. Irod şi
Irodiada stau pe tron.
Soldatul stă în fund, la dreapta, îngerul la stânga tronului.
(Se aude din nou cântând: „O puternice Iroade”)

Irod

Soldaţi fără minte, ce-ati făcut,
Urma celor trei Crai de aţi pierdut?

Soldatul

Stăpâne, porunca ţi-am ascultat
Şi pe toţi copiii din ţară i-am înjunghiat!
Dar pe Magi i-am căutat în zadar.
Dumnezeu a scăpat pe cel cu har.
Un înger a şters urmele lui,
Să-l prindă n’a fost cu putinţă nimănui.
El a plecat în Eghipet departe,
Şi acum, un pustiu de el te desparte.

Irod

(deznădăjduit)

Aşadar, e viu, Împăratul, viu!
Ce să fac să-mi scap tronul, nu mai ştiu.
Ajutaţi-mă, ajutaţi-mă ostaşi!
Am ajuns în zadar un ucigaş.

Soldatul

(aspru)

Nu-ţi mai putem ajuta cu nimic.
Noi te putem apăra de inamic,
Dar de cugetul tău, nu putem
Să te apărăm, chiar dacă vrem.

 

Irod

(rugător şi sfâşietor)

Irodiadă, vino-mi tu în ajutor,
Simt că ard, că mă prăpădesc, că mor!

Irodiada

(ca de piatră)

Nici eu nu am nici o putere să-ţi ajut.
Ai rămas singur, cu răul pe care l-ai făcut.

(Se aud afară ţipete de copii)

Irod

Vai de mine, vai ce viată amară!
De acum eu nu mai pot privi afară,
Fără să aud ţipetele celor înjunghiaţi.
Astupaţi-mi urechile…Astupaţi!
De-acum nu-mi voiu mai putea găsi somnul

Îngerul

(luminându-se, deodată, către Irod)

Aşa e, dac’ai mâniat pe Domnul!
El singur te mai poate ajuta
Şi numai dacă te căieşti de fapta ta!
Când lumea se va mântui prin jertfa Lui,
Domnul va şterge lacrima oricui.
Iar vaietele pruncilor spre cer,
Se vor preface ‘n cântece de Ler’.

Irod

Doamne, credeam că rostu-mi pe pământ
Este să apăr vechiul legământ
Orbit am fost să nu văd slava Ta,
N’am drept la milă. Fie voia Ta!

Îngerul

(întorcându-se spre lumea care priveşte)

Iar voi, care astă-seară ascultaţi,
De la ce vedeţi acum, pildă să luaţi
Voia lui Dumnezeu în toate să ‘mpliniţi,
Dacă voiţi să trăiti fericiţi.

(Se stinge lumina şi se aude cântând:
„Astăzi s- a născut Hristos!”
)

sfârşit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

vicleim-mircea-vulcanescu-astazi-s-a-nascut-hristos

Descărcaţi de aici:

Mircea Vulcanescu – Vicleim – PDF

Măriuca Vulcănescu

Dna Mariuca Vulcanescu - Foto Victor Roncea„Crăciunul era pentru familia mea Sărbatoarea sărbătorilor, Sărbătoarea cea mare, pregătită îndelung şi aşteptată cu multă vreme înainte ca primii fulgi să cadă. Era, în primul rând, o sărbătoare de familie, care se desfăşura în casă, acasă, nu pe stradă, nu în pieţe, nu la restaurant, ca acuma. O sărbătoare a bucuriei, pentru care toata familia se pregătea şi în care fiecare avea un rol bine stabilit.

Tata a scris pentru noi acest „Vicleim”, prelucrând tema naşterii lui Iisus, întâlnită şi în teatrul popular, sub acelaşi nume – Vicleim, Vifleim sau Viflaim. Sunt patru acte, patru scene „scrise pentru copiii şi nepoţii mei, ca să le joace de Crăciunul anului 1941”. Acesta este subtitlul notat de tata pe dosarul în care mai păstrez şi astăzi textul Vicleimului, desenele, explicaţiile şi indicaţiile „regizorale” date de el. Am jucat Vicleimul, povestea drumului magilor care-l căutau pe Pruncul Iisus, doar în 41 şi 42, apoi războiul şi alte întâmplări au făcut să nu-l mai putem juca. Dar, dacă mă gândesc acum la acei ani, cred că acelea au fost cele mai frumoase Crăciunuri din viaţa mea şi a surorilor mele, Vivi şi Sandra, şi din viaţa familiei noastre. Am jucat sceneta în faţa rudelor adunate în salon. Eu am fost magul Melchior, Sandra a fost Gaşpar, iar Vivi, sora mai mare, din prima căsătorie a tatii, era Irodiada. Celelalte personaje erau jucate de verii noştri şi de un vecin, care a devenit peste ani cumnatul meu, căsătorindu-se cu Sandra.

Mariuca, Sandra, Vivi

Mariuca, Sandra, Vivi

Iar tata, bineînţeles, a fost nu numai autorul textului, dar şi corepetitorul, şi regizorul, scenograful şi sufleurul. El a fost sufletul acestui joc al nostru, sufletul întregii sărbători şi, chiar dacă era ocupat, căci era subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe, îşi făcea timp pentru toate aceste pregătiri. Şi ca să închei acest răspuns, cred că a scris Vicleimul ca să-şi arate dragostea faţă de noi şi grija de a ne învăţa să-l căutăm mereu pe Iisus, întocmai precum magii în seara sfântă a naşterii Lui. L-a scris pentru a ne arăta că sărbătoarea nu vine de-a gata, că trebuie s-o celebrezi, să te pui în slujba ei, s-o trăieşti ca pe ceva irepetabil şi unic. O asemenea zi, cum e Crăciunul, o sărbătoare, oricare ar fi ea, nu se poate petrece oricum, la voia întâmplării. E ca un drum pe care trebuie să-l străbaţi, e drumul anevoios al Magilor, la sfârşitul căruia găseşti împlinirea.”

vicleim-mircea-vulcanescu

Surse: Sf. Ioan Iacob Hozevitul

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

A avut Patriarhul Teoctist o moarte martirică? Ultimele cuvinte: “Merg la operaţie ca la Sfanta Liturghie”. REMEMBER la 9 ani în Ceruri (†30 iulie 2007)

Articole

Connect