Gheron Netta si Mircea Vulcanescu

Gheron Netta (născut la 22 martie 1891, în Turnu Severin şi decedat la 28 august 1955, în penitenciarul Aiud), ca ministru al Finanţelor în timpul Guvernării Antonescu, a fost superiorul lui Mircea Vulcănescu (născut la 3 Martie 1904, Bucureşti şi răpus la 28 Octombrie 1952, tot la Aiud) pe vremea când acesta era subsecretar de stat, amândoi fiind acuzaţi de ocupanţii bolşevici de “crime de război” pentru ca amândoi să sfârşească martiric la Aiud, ucişi de agenţii experimentului sovietic de exterminare a elitelor româneşti. Cei doi au adus tone de aur României, reuşind să impună Germaniei să plătească aproape în totalitate, pentru aprovizionarea trupelor sale, printr-o bancă din statul neutru Elveţia. După căderea comunismului, în 1989, familia lui Gheron Netta a iniţiat un firesc proces de reabilitare a sa, finalizat la 17 ianuarie 2000, de către Curtea Supremă de Justiție a României, prin absolvirea fostului ministru de orice “crime de război”. Spre deosebire de familia Netta, familia Vulcănescu nu a întreprins un astfel de demers juridic şi nici măcar nu a dorit să recupereze casa ridicată cu mâinele sale de marele filosof şi ocupată în prezent de persoane care nu au cum să aibă legal vreun drept de proprietate asupra ei. Clădirea ar fi trebuit retrocedata imediat după 1989 de către statul român familiei Vulcănescu sau ar fi trebuit să fie transformată într-o Casă Memorială “Mircea Vulcănescu”, spre mai buna cunoaştere de către generaţiile de azi a operei mărturisitoare şi vieţii jertfelnice a marelui filosof. Fiica martirului de la Aiud, Măriuca Vulcănescu, locuieşte şi în prezent în acelaşi apartament modest în care fost plasată de comunişti, în cartierul Baltă Albă. Sentinţa abuzivă şi criminală a “tribunalului poporului”, care întinează şi azi memoria lui Mircea Vulcănescu, se loveşte automat de nulitate, din moment ce însuşi superiorul său a fost reabilitat de statul român. Prezentăm mai jos, în premieră, Decizia definitivă a Curţii Supreme de Justiţie a României, din data de 17 ianuarie 2000, privind reabilitarea fostului minstru Gheron Netta.

Din jurnalul de la Arsenal al filosofului-martir:

22.05.1946 – pe la 6

„Să scrii ceva despre asta la fetiţe”

Pe scăriţa din fundul ţarcului în care suntem închişi, cineva dintre deţinuţii de drept comun a aruncat câteva coji de mămăligă.

Împreună cu Gheron Netta privesc cum vin vrăbiile să le ciugulească. Vin. Se lasă repede de sus, săr de pe o treaptă pe alta, îşi umplu guşa şi o zbughesc în plopul de peste drum, unde par a-şi avea cuibul, căci e o scuturătură în el de parcă i-ar merge fulgii… O vrabie a venit cu doi pui. I-a lăsat cu două trepte mai jos decît cea din urmă coajă. Suie pe trepte până sus, îşi umple guşa şi coboară la cei doi pui, cărora le dă să mănînce. Puii îi ciugulesc din cioc. E duios. Gheron Netta îmi spune: „Să scrii ceva despre asta la fetiţe”.

(…) Seara însă au venit şobolanii. Şi e la fel, şoboloancele s-au urcat pe scări, au adunat în bot cojile de mămă ligă uscată, din care păsările nu mai ciuguleau şi le-au cărat repede sub scară, unde le aşteptau puii.”

Andreea Răsuceanu – Cele două Mântulese:

“Pe strada Popa Soare a locuit Mircea Vulcănescu, împreuna cu familia sa, la numărul 16 bis. O consemnare a Mariucăi Vulcănescu dezvăluie atmosfera din sânul familiei Vulcănescu, de tandrețe și înțelegere reciprocă, precum și brutalele intruziuni care s-au soldat, în cele din urmă, cu evacuarea mamei și a copiilor din casă, la doi ani după arestarea lui Mircea Vulcănescu, în anul 1946. Casa “mică” era supranumită astfel spre a fi deosebită de blocul alăturat, mult mai înalt, care avea același număr. Povestea locului este seducătoare: cumpărat la 1900 de către părinții lui Mircea Vulcănescu, terenul se afla la întretăierea străzii Popa Soare cu Romulus, iar pe el se afla o casă bătrânească, numai cu parter, curtea fiind umbrită de un nuc uriaș. Cei doi copii (Mircea și Mișeta) ai familiei Vulcănescu crescând, s-a hotărât construirea unei noi case, asemănătoare unei cule, destinate locuirii familiei după cum urmează: la parter aveau sa stea părinții, la etajul întâi Mircea Vulcănescu și soția sa, iar la mansardă… prietenii acestuia: Paul Sterian, Dan Botta, Henry Stahl etc. În cele din urmă a fost dărâmată și casa veche și s-a construit un bloc cubist, în stilul anilor ’30. Casa mică, cea rămasă lui Mircea Vulcănescu, avea să-i adăpostească ani de-a rândul pe prietenii săi: Mircea Eliade, Constantin Noica, Petru Comarnescu.”

Sursa: MĂRTURISITORII