„A înviat Hristos, sădind peste toată lumea, până la sfârșitul vremii, speranța, nădejdea, că niciodata nu vom pieri sub piatra nedreptăților, oricât de greu ar fi așezată peste firavele noastre trupuri. Vom învia, vom birui.” – Părintele Justin Pârvu
Redăm mai jos doar câteva extrase din Pastoralele ierarhilor noştri cu privire la martirii şi mărturisitorii români ortodocşi din temniţele bolşevice:
Din Pastorala de Sfintele Paști a Patriarhului Daniel transmisă şi de Ziarul Lumina:
Iubirea răstignită învinge păcatul, iadul şi moartea
„Comemorarea Patriarhului Justinian și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este o datorie morală față de înaintașii noștri, care în vremuri ostile Bisericii și religiei în general au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat cu prețul pierderii libertății, sau chiar a vieții. Totuși, mulți dintre acești apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste au trăit minunea transfigurării sau a schimbării suferinței lor fizice în pace și bucurie spirituală, simțind astfel că puterea Crucii sau a suferinței pentru Hristos și Biserica Sa conține în ea însăși germenele sau arvuna Învierii, a luminii comuniunii oamenilor cu Dumnezeu – Izvorul vieții și al bucuriei veșnice.
Mulțimea mărturisitorilor și a martirilor credinței din timpul regimului comunist ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare a fost suferința lor pentru a păstra credința vie și demnitatea poporului român creștin, în vreme de teroare și prigoană, când puterile diavolești ale iadului s-au arătat adesea în ura și violența celor care i-au torturat și chinuit pe cei aflați în închisorile comuniste. Lumina martirilor trebuie comemorată cu recunoștință și venerație, ea fiind totodată izvor de putere spirituală în viața și misiunea Bisericii astăzi”.
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Învierea Domnului – trecerea de la robie la libertate (Scrisoare pastorală la Învierea Domnului – 2017)
Recunoştinţa noastră se îndreaptă, de asemenea, către toţi mărturisitorii credinţei din veacul trecut, oameni sfinţi care au dobândit darul libertăţii lăuntrice chiar în celulele închisorilor nemiloase. Icoana mărturisirii lor trebuie aşezată la loc de cinste în mintea şi inima noastră. Această cinstire se arată mai ales în strădania de a înţelege duhul vieţii lor şi de a-l înrădăcina în fiinţa noastră. Chiar dacă astăzi nu mai vorbim în România despre persecuţii sângeroase la adresa credinţei, primejdiile şi încercările prin care trec Biserica şi Neamul nu sunt nici puţine, nici uşoare.
Citiţi mai mult la Doxologia
PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului: Învierea Domnului, praznicul învrednicirii noastre
Astăzi vorbim tot mai des despre rezistenţă, însă, oare, ne-am stabilit cu adevărat priorităţile? Împotriva cui rezistăm noi? Împotriva realităţii Învierii, împotriva firescului, împotriva dreptei credinţe, împotriva propriei umanităţi, chemată nu la degradare, ci la desăvârşire? Patriarhia Ortodoxă Română, prin Sfântul Sinod, a închinat acest an iconarilor şi Sfintelor Icoane, memoriei vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina şi, mai ales, pomenirii mărturisitorilor din temniţele comuniste. Pe toţi cei ce se îndoiesc de valoarea credinţei în viaţa omului, îi îndemnăm să citească mărturiile celor trecuţi pe sub furcile caudine ale regimului comunist. În mijlocul degradării umane atent controlate de minţile diabolice ale vremii, flacăra credinţei nu a încetat să ardă. Sunt mulţi cei ce nu au putut rezista ameninţărilor, torturilor, degradării, însă, la fel de mulţi sunt cei ce au găsit calea cea adevărată prin întunericul teribil al temniţelor comuniste. Anii de după cel de-al doilea Război Mondial pot fi consideraţi, pe bună dreptate, „anii de mucenicie ai temniţelor comuniste”[5], răstimp dureros în care s-a scris cu sângele românilor „cartea învrednicirii”[6] propriului lor neam. Ioan Ianolide, Marcel Petrişor, profesorul Mihai Rădulescu, Radu Mărculescu şi a sa extraordinară descriere a captivităţii din Gulagul sovietic, cât şi din închisorile româneşti, părinţii Nicolae Steinhardt, Arsenie Papacioc, Arsenie Boca, Justin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu sunt doar simple nume într-o listă oarecare, ci sunt tot atâtea voci, ce rostesc împreună, în deplină armonie, adevărul Ortodoxiei şi lumina dumnezeiască pe care credinţa şi rugăciunea le-au adus-o în întunericul crunt al închisorii.
În închisorile comuniste, viaţa religioasă a căpătat un tablou de catacombă. Nenumărate sunt mărturiile care conturează veritabile momente de trăire creştină, atunci când slujitori ai altarului săvârşeau slujbe, încurajându-i şi dându-le încredere colegilor de suferinţă în ajutorul divin. Cu toate torturile orchestrate de oamenii regimului, cum a fost în experimentul Piteşti, temniţa comunistă a reprezentat locul în care multe suflete au cunoscut transformarea spirituală şi apropierea de Hristos, creând modele pentru creştinismul contemporan[7].
Această represiune împotriva slujitorilor Bisericii lui Hristos era de fapt o nouă persecuţie, o revenire la vremurile de prigoană din vremea Imperiului Roman. Preoţii de mir şi credincioşii nu reprezentau singurele impedimente ale Bisericii pentru regimul comunist, ci şi monahii. Pentru comunişti, aceştia trebuia compromişi, iar mănăstirile desfiinţate, astfel încât să nu mai existe „focare de misticism şi pelerinaje”. Cu toată opoziţia unor ierarhi, monahismul a cunoscut o severă diminuare, ca urmare a aplicării Decretului 410 din anul 1959.
Rezistenţa lor a fost exemplară, iar moştenirea duhovnicească pe care ne-au lăsat-o nu trebuie trecută cu vederea. Apărarea credinţei nu s-a făcut însă doar din temniţă, ci oameni aleşi de Dumnezeu au ştiut să vâslească în marea tulburată a comunismului ateu şi să călăuzească Biserica spre ţărm. Printre aceştia, patriarhul Justinian Marina ocupă, fără îndoială, locul de frunte. Mulţi s-au grăbit să-l acuze din cauza apropierii faţă de mai marii vremii, însă câţi oare ştiu despre sutele, poate chiar miile de preoţi închişi pentru convingerile lor, salvaţi de marele patriarh, adăpostiţi, hrăniţi, lăsaţi să slujească Dumnezeiasca Liturghie, ocrotiţi ei şi familiile lor. Fără această părintească dragoste, cu adevărat patriarhală, Biserica noastră ar fi fost astăzi mult mai săracă. Mitropolitul de veşnică pomenire Bartolomeu Anania, părintele Dumitru Stăniloae, marii duhovnici Arsenie Boca, Benedict Ghiuş sau Sofian Boghiu sunt doar câţiva dintre cei mulţi, salvaţi de patriarhul Justinian. Din această perspectivă, cel de al III-lea patriarh al României este unul dintre mărturisitorii şi aprigii lucrători în ţarina Bisericii Ortodoxe Româneşti, năpăstuită de necredinţa celor împietriţi la inimă.
Mai presus de toate, toţi cei ce au mărturisit prin cuvânt şi prin faptă Ortodoxia în faţa pogromului comunist sunt icoane vii ale credinţei, ale Bisericii. Mucenicia lor, chinurile lor, viaţa lor, toate acestea nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale martirilor primelor veacuri. Prin sângele acelora s-a înălţat Biserica, prin sângele acestora din urmă Biserica a parcurs întunecaţii ani ai comunismului fără pată şi fără stricăciune. De aceea, iubiţii mei, anul acesta se cuvine a fi numit, pe bună dreptate, anul icoanei mărturisirii. Căci ce altceva este icoana, după spusele Sfântulu Ioan Damaschin, decât „chipul văzut al mărturisirii credinţei şi al lucrării lui Dumnezeu prin oameni, în lumea aceasta”[8].
Fraţi şi surori în Domnul,
Perioada regimului comunist a fost, cu siguranţă, vremea mărturisirii. Timpurile pe care le trăim par să se contureze tot mai clar ca vremuri ale responsabilităţii şi comuniunii. Ce determină această schimbare? Mai întâi de toate, conflictul ce mocneşte în toată lumea, fie că vorbim despre conflict armat, despre conflictul ideilor sau al discursurilor. Apoi, o nouă viziune asupra lumii şi asupra existenţei, în cadrul căreia credinţa nu-şi mai are locul. Nu în ultimul rând, ignorarea valorilor şi preferinţa pentru superficialitate şi pentru egoism, atent camuflate în spatele unor pretinse drepturi de liberă exprimare. De această dată, însă, nu forţa, nu constrângerea, nu ameninţările sunt principalele elemente de convingere. În locul lor, dezinformarea, manipularea, erodarea principiilor sănătoase ale educaţiei sunt cele care pun temelia unui nou fel de ateism, mult mai periculos şi mult mai tenace decât cel comunist.
Împotriva tuturor acestor schimbări, Biserica răspunde prin chemarea la responsabilitate şi comuniune în Hristos. Participarea la viaţa şi misiunea Bisericii presupune preocuparea sinceră pentru mântuirea credincioşilor ei, preocupare ce nu revine exclusiv sfinţiţilor slujitori, ci tuturor celor ce mărturisesc împreună credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, mort şi înviat pentru mântuirea lumii[9].
Citiţi mai mult la EpiscopiaGiurgiului.ro
PS Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei: Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2017 – Hristos a înviat, bucuria noastră!
Dragii mei,
Anul 2017 a fost declarat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Trebuie să ne cunoaștem adevărata istorie, care ne-a fost trunchiată, distorsionată și ascunsă. Trebuie să ne cinstim înaintașii și eroii adevărați care, propovăduindu-L și mărturisindu-L pe Hristos, au fost închiși, torturați, omorâți și care, închiși fiind, au fost mai liberi decât suntem noi, cei de astăzi, care credem că suntem în libertate. Suntem liberi doar în momentul în care Îl găsim pe Hristos. Au fost mii de creștini ortodocși, mireni, preoți și vlădici care L-au mărturisit pe Hristos în închisorile comuniste și chiar înainte de instaurarea comunismului în țara noastră. Trebuie să-i amintim pe cei doi eroi ai noștri care s-au sfârșit luptând pentru apărarea credinției, aici, în Spania, la Majadahonda: Moța și Marin, pe părintele Arsenie Boca, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, părintele Arsenie Papacioc, părintele Nicolae Steinhardt, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Ioan Ianolide, Mircea Vulcănescu, Horia Vintilă și, deloc în ultimul rând, Valeriu Gafencu. Lista poate să continue pe sute de pagini. Toți aceștia sunt martiri ai neamului nostru, care s-au umplut de Duhul lui Dumnezeu prin asumarea cu bucurie a crucii, care au descoperit adevăratul sens al vieții omului și care au devenit cu adevărat liberi.
Voi încheia scrisoarea pastorală de la acest Praznic Luminat cu gândurile despre adevărata și unica libertate, așternute într-o scrisoare a lui Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor, pe vremea când era închis: „În lupta cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune. Şi-ntotdeauna mă gândesc că Bunul Dumnezeu, în dragostea-I nemărginită pentru oameni, ne trimite încercarea suferinţei, ca prin ea să ne purificăm de păcate, să ne învăţăm a renunţa cu bucurie la tot ce-i trecător şi să ne îndreptăm cugetele spre Domnul Iisus Hristos, cunoaşte goliciunea şi nimicnicia. Azi mă văd un păcătos, cel mai păcătos om. Şi când am privit în adâncul inimii mele, am găsit acolo darul nepreţuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtuţilor, pe care Dumnezeu l-a sădit în om spre cultivare şi desăvârşire. Si eu, ca un rob ticălos, am nesocotit o viaţă întreagă acest dar (…). Azi mulţumesc din tot sufletul pentru toate suferinţele şi umilinţele prin care mi-a fost dat să trec, căci ele m-au adus la conştiinţa păcatului şi m-au făcut să înţeleg că singura cale care duce la mântuirea Neamului este Calea evanghelică: Hristos. Cu fiecare mică jertfă de iubire trăiesc o bucurie mare, unică”.
Iubiți credincioși,
Să nu uităm nicioadată că doar răstignindu-ne împreună cu Hristos, așa cum au făcut-o vrednicii de pomenire înaintașii noștri martiri, vom fi preaslăviți de Hristos întru împărăția Sa.
Cu aceste gânduri, pe care am dorit să vi le pun înainte, închei această scrisoare pastorală, rugându-L pe Hristos – Arhiereul Veșnic, să vă mântuiască pe toți și să vă dăruiască pace sufletească, libertate și bucurie.
Hristos a înviat, bucuria noastră!
Citiţi mai mult la EpiscopiaSpanieisiPortugaliei.es
ÎPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale: Darul vieţii celei noi
Cinstim anul acesta memoria celor care, creștini ortodocși, au mărturisit și apărat credința în vremurile de prigoană a regimului comunist, morți cu miile în închisori, în lagăre și deportări, pentru care realitatea Învierii a fost mai puternică decât realitatea acestei vieți trecătoare și a morții inevitabile. Cinstim deopotrivă pe creștini și pe slujitorii altarelor, mărturisitori ai credinței ortodoxe, printre care îl amintim pe Patriarhul Iustinian, de fericită pomenire. Mulți au mărturisit credința cu prețul propriei lor vieți – în temnițe și la muncă silnică – nepunând nimic mai presus de dragostea lui Hristos Domnul, care și-a pus viața pentru noi. Mărturia lor, precum și a tuturor celor care astăzi mărturisesc cu prețul vieții în multe zone ale lumii credința în Hristos Cel răstignit și înviat, Cel iubitor de oameni, ne dă putere să căutăm să devenim din ce în ce mai mult prieteni ai lui Hristos, să devenim apostoli ai tainei iubirii Lui pentru noi descoperită prin taina Crucii, pe care o pătrundem pe măsură ce Îl iubim și căutam iubirea Lui tot mai mult. Hristos are nevoie de noi ca apostoli ai Învierii Lui și ai vieții noi dăruită nouă prin Înviere.
Citiţi mai mult la Mitropolia.eu
ÎPS Petru al Întregii Basarabii: „Învierea Lui Hristos- certitudinea învierii noastre”
Perioada comunistă a fost o perioadă de încercare pentru întreaga Biserică Ortodoxă, iar cei care au opus rezistenţă, acestui regim au avut de suferit, unii dintre ei, chiar şi moarte. În acelaşi context, Patriarhul Justinian, ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a fost cel care a găsit soluţii tuturor problemelor Bisericii noastre, şi care şi-a îndeplinit misiunea cu mult tact şi dăruire în vremuri de cumplită prigoană comunistă atee.
Pentru aceasta se cuvine să-i cinstim şi să-i comemorăm, pe aceşti ostaşi ai Lui Hristos, care au înţeles şi şi-au asumat pe deplin calitatea de a fi buni creştini şi mărturisitori jertfelnici ai ortodoxiei. De aceea, am îndemnat preoţii din cadrul eparhiei noastre ca înanul acesta, conform Hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în lucrarea lor pastorală din parohii, să includă şi activităţi ce ţin de comemorarea acestora. De asemenea, la nivel de mitropolie, în anul 2017, vor fi organizate conferinţe şi alte activităţi cu acest prilej, drept pentru care, îndemnăm toţi preoţii să fie prezenţi şi să participe activ la aceste acţiuni care au menirea de a ne menţine vie amintirea despre jertfa înaintaşilor noştri.
Citiţi mai mult la MitropoliaBasarabiei.md
PS Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei: Pastorală la Învierea Domnului
Lucruri de felul acesta s-au întâlnit adesea, în timpul unor regimuri ai căror conducători păreau că își doresc să facă o lume mai bună și mai dreaptă, dar au sfârșit prin asuprirea multora dintre semenii lor, în folosul altora, iar nedreptățile s-au înmulțit peste fața întregului pământ. Însă, chiar și în astfel de momente, cei care aveau în suflete sămânța cea bună a credinței și principiile interioare, regăsite în morala creștină și aduse în lume de Hristos, au trecut mai cu ușurință peste toate încercările și greutățile, au știut să apere ființa și valorile Neamului și Bisericii Străbune Dreptmăritoare Române, cum au făcut-o vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina (1901-1977), cinstit în mod special în anul acesta bisericesc în Patriarhia Română, Părintele Cleopa Ilie (1912-1998), Părintele Arsenie Papacioc (1914-2011), Părintele Dumitru Stăniloae, marele teolog român, cunoscut în întreaga lume (1903-1993), Mircea Vulcănescu (1904-1952) și mulți alți mărturisitori ai Bisericii noastre, în România, dar cu siguranță că și în cadrul comunității ortodoxe românești din Ungaria și care au rămas ca pilde de viețuire și îndrumători pentru nenumărați creștini, în timpul vieții, dar și după plecarea lor din această lume.
Citiţi mai mult AICI
PS Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord: Cu dor de Înviere să ne întoarcem la dragostea dintâi pentru Hristos!
Însoțindu-vă cu gândul, pe fiecare dintre voi și rugându-mă Preamilostivului Dumnezeu să vă miluiască și să vă binecuvânteze lucrarea și viețile, vă doresc ca rostul vieții și casa voastră să fie așa cum cerea, în rugăciunea Crucii, bunica mea Parascheva:
„Sfântă Cruce armă tare,
Feri-mă de supărare;
Sfântă Cruce armă dulce,
Fii cu mine încotro m-oi duce;
Sfântă Cruce a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru cornuri de casă.
Dumnezeu îi cu noi la masă,
Maica Sfântă-i la fereastră,
Îngerii împrejur de casă,
Maica Sfântă îi cu poala întinsă
Și pe noi toți ne cuprinsă.
Cruce în patul nost,
Dumnezeu îi la capul nost,
Dumnezeu ne-o apărat,
De vrăjmașul necurat,
De șarpele înveninat,
De iadul întunecat.
Cruce Sfântă, adormi-mă,
Maică Sfântă, acoperi-mă,
Înger bun, trezește-mă,
Doamne, mântuiește-mă. Amin!”
Hristos a înviat!
