Paştele Blajenilor
de Pr. Dimitrie BALAUR 1

Ce este Paştele Blajenilor? Paştele Blajenilor este Paştele morţilor, ce se prăznuieşte o dată pe an în Moldova de răsărit.
Paştele Blajenilor este cea mai însemnată dintre toate zilele în care se pomenesc morţii de obşte şi li se dă de pomană. E singura zi în care se face pomenirea tuturor morţilor la ţintirim. E cea mai mare prăznuire pe care o fac credincioşii în cinstea celor adormiţi. E cel mai frumos obicei al lor.
Paştele Blajenilor se prăznuieşte a doua zi după Duminica Tomii, luni sau a opta zi după Paşti. După luminatul praznic de mare bucurie în cinstea celui ce a înviat din morţi, al învierii Domnului, se apropie şi Paştele morţilor, Paştele Blajenilor. Însuşi Domnul Iisus Hristos, înainte de patimile Sale, în cuvânta-rea de despărţire cu ucenicii Săi întristaţi le-a prezis că întristarea lor se va preface în bucurie şi această bucurie nimeni nu o va lua-o de la ei, bucurie pe care au avut-o ucenicii când L-au văzut pe Domnul, după Înviere (Ioan 16, 20-22; 20, 20). Această mare bucurie a învierii lui Hristos, a Paştelui, pe care au trăit-o şi creştinii în Săptămâna Luminată şi care aduce aminte de Învierea cea de obşte, ei vin apoi să o împărtăşească şi celor adormiţi în nădejdea ferici-tei Învieri, a cărei bucurie a vestit-o Domnul Iisus Hristos, care înainte de Învierea Sa s-a pogorât în-tâi să propovăduiască biruinţa asupra morţii, la cei morţi din iad (I Petru 3, 19). Tot aşa şi urmaşii Lui vin în această zi la mormânturile celor adormiţi ca să le vestească bucuria biruinţei lui Hristos asupra morţii2.
Aşadar, temelia Paştelui Blajenilor este credinţa unită cu nădejdea că Biruitorul morţii, după făgădu-inţa Sa (Matei 25, 31-46), va învia la straşnicul ju-deţ sufletele tuturor credincioşilor adormiţi: părinţi, neamuri şi prieteni, pentru bucuria cea veşnică. De aceea şi pomenirea celor scumpi nouă adormiţi să se facă cu bucuria cuvenită creştinismului. În această zi preoţii sânt îmbrăcaţi în veşmintele cele de Paşti, prealuminate, ce amintesc faţa acelor veşminte albe strălucitoare în care au fost îmbrăcaţi îngerii de la mormântul lui Hristos, cari au vestit femeilor mironosiţe că Hristos a înviat din morţi (Luca 24, 4-6; Ioan 20, 11-13).
Pentru această zi se fac din vreme anumite pregătiri şi la ţintirim şi acasă, aceste din urmă cer şi cheltuieli. Femeile cu copiii vin la ţintirim şi cură-ţă buruienile uscate de pe mormânturi, la cele mai vechi le adună ţărâna şi le orânduiesc frumos, boiesc crucile sau le văruiesc. Unii credincioşi răsădesc pe morminte liliac, mai rar stânjenei. Femeile, mai ales, au grijă şi de cei străini morţi sau găsiţi morţi, despre care ştiu că nu au pe nimeni să-i pomenească; le adună şi lor ţărâna la mormânturi şi le fac şi lor să fie „frumos”. Acasă, pe lângă altele, roşesc iarăşi ouă, „pentru Blajeni”.
În ziua de Pastele Blajenilor, toată lumea femeilor, copiii şi unii bărbaţi vin la biserică, la sfânta slujbă, iar alţii să duc de-a dreptul la ţintirim. Fi-ecare femeie aduce cu ea într-o legătură sau două: tătuşii3, colaci cu lumânări, câte un prosop sau bucată de pânză pentru un mormânt, păşti4, cozonac, păsculiţe mici coapte anume pentru „Blajeni”, ouă roşii, fripturi şi mâncări, apoi rachiu, vin sau brahă pentru masa de obşte de la sfârşit.
Preoţii ies din biserică împreună cu oamenii, câţiva cu steaguri şi vin la ţintirim. Aici se face o panahidă de obşte la care se pomenesc încă o dată toate pomelnicile date pentru pomenire în biserică la slujbele din sâmbetele Postului Mare. Pe măsură ce preoţii le pomenesc, dascălii le împart, strigându-i pe cei ale căror sânt şi cari le aşteaptă ca să le aibă pentru ecteniile de la mormânturi5.
După panahidă de obşte, să fac scurte litii pe la mormânturi6. Gospodina casei, mama copiilor, e aceea care aşteaptă, de obicei, pe preot cu toate gata; când nu-i ea, sânt copiii ei. În aşteptarea pre-otului, gospodina casei sau altcineva aşterne pe un mormânt al vreunuia din neamurile casei un prosop sau un petec de pânză, pe care pune colaci, păşti, cozonac, păsculiţe mici sau bucăţi de cozonac, fiecare bucată cu lumânare şi câte un ou roşu, apoi mâncări şi o sticlă cu vin; face şi un foc mic, tămâiază cu căţuia casei7 mormânturile şi aşteaptă cu pomelnicul în mână.
Preotul vine şi săvârşeşte o ectenie, pomenind pomelnicul întreg al casei, iar când dascălul cân-tă „Vecinica pomenire”, preotul udă mormânturile cu vin. La sfârşit, femeia pune în coşul ce-l poartă storojul8: prosopul sau pânza de pe mormânt, cum şi o pască, cozonac sau 1-2 colaci cu ouă roşii şi lumânare, iar păsculiţele mici şi bucăţile le dă de pomană tot atunci copiilor, fiecare bucată cu câte o lumânare aprinsă şi un ou roşu, pentru sufletele morţilor. Mâncările, de obicei, şi ce mai rămâne le duce la masa de obşte, care să face tot în ţintirim sau în ograda bisericii – dacă biserica e alături de ţintirim – şi la care ia parte toată lumea: preoţii, dascălii şi norodul.
Pentru clerici şi mirenii aleşi se aşează, de obicei, o masă, iar cei mai mulţi şed jos, pe a primăverii iarbă verde, ca şi atunci când Mântuitorul sătura mulţimi de oameni (Matei 14, 19; Marcu 6, 39). Lumea îi mulţămită: şi cei morţi şi cei vii… Săracii sunt şi ei la această masă.
Am ţinut să spun măcar câteva cuvinte despre acest prea frumos dar şi duios obicei. E adevărat că obiceiul trăieşte, dar nu mai este cum a fost. Oamenii vin mai puţini la ţintirim şi cei cari vin se grăbesc înapoi. Bucuria de odinioară de Pastele Blajenilor nu mai este aceeaşi, astăzi.
[Articol publicat în „Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, 1936, nr. 3-4, p. 183-186]

Preluare din Akademos, Nr 3 (30) 2013 – Revista Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova

Sursa: MĂRTURISITORII

1 Părintele Dimitrie Balaur a fost deţinut politic şi, în ultimii ani de viaţă, slujitor la Biserica Sf. Nicolae – Buzeşti

2 Ruseşte această zi se numeşte радоница, радость – bucurie.
3 Tătuşiile sunt şervete sau prosoape, mai rar: băsmăli, barizuri, şalince sau testemele de îmbrobodit, cele mai obişnuite sânt petece de pânză, ţesută acasă, late ca de două şchioape şi lungi cum vor să le rupă din valurile de pânză din ladă, după starea gospodarului, între ½ – 1 metru. Tătuşiile se strâng la un capăt şi se leagă cu lumânare. Acestea sânt tătuşiile de mână, ce se dau clericilor împreună cu câte un colac de mână, la începutul atâtor slujbe cari se săvârşesc pentru credincioşi.
4 Păstile, spre deosebire de cozonaci, sânt mai subţiri şi mai înalte, pe când cozonacii nu sânt aşa de înalţi, însă mai laţi; aluatul însă este acelaşi, numai formele în care se coc sânt deosebite.
5 Pomelnicul casei e o cărţulie mică în formatul de buzunar cu file pentru numele celor vii şi morţi ai casei. De obicei, în acest pomelnic se trec numai numele celor morţi, neamuri şi străini cunoscuţi: preoţi iubiţi, călugări din mânăstiri şi, când se întâmplă, vreun răposat al casei; mai rar se trec şi numele celor vii. Credincioşii, când se duc la biserică, în zilele de duminici şi sărbători, iau cu ei pomelnicul de acasă pentru a-l pomeni în altar, la proscomidie, prin dascăl sau starostele bisericii. Unii îl lasă la biserică pentru mai mult timp, de obicei, pentru tot Postul Mare sau chiar şi pentru un an, după dorinţă, până la Blajeni, când pomelnicul se scoate. Aceste pomelnice credincioşii şi le cumpără de la starostele bisericii, iar acasă şi le scriu singuri; rareori pentru aceasta la dascăl.
6 Dacă în sat sânt mai mulţi preoţi, ţintirimul se împarte, iar în oraşe preoţii, cari vor, fără nici o împărţire, slujesc atât cât pot dovedi flecare.
7 Căţuia de aramă pentru tămâie se păstrează pe grindă sau pe fereastră în „casa cea mare” şi slujeşte la trebuinţele religioase, mai ales pentru praznicele cari se săvârşesc acasă.
8 Сторожь – paracliser.

Crihăneni la cimitir, de Paştele Blajinilor, anul 1964. Fotografie din colecţia Bibliotecii Publice Crihana Veche (director Maria Cudlenco).