1945-1946. Mișcarea Națională de Rezistență – Continuarea postării Lecţia scurtă pentru Şerban Nicolae. 1944-1946. Organizații paramilitare de Rezistență Națională: „Haiducii lui Avram Iancu”, „Divizia Sumanelor Negre”, „Grupul Înarmat Sinaia”, „Graiul Sângelui” – de Istoricul Militar Prof. Univ. Dr. Col. Alesandru Duţu

Generalul Aurel Aldea a făcut cunoscut regelui Mihai I ,,planul rezistenței în munți”

Decizia regelui Mihai I de a înlocui guvernul dr. Petru Groza (impus de sovietici la 6 martie 1945 și nerecunoscut de Statele Unite ale Americii și Marea Britanie) cu unul constituit din reprezentanți ai tuturor forțelor politice interne (inclusiv din cei ai Partidului Național-Țărănesc și Partidului Național Liberal), precum și refuzul dr. Petru Groza de a demisiona și al regelui de a mai semna decretele propuse de Executiv (,,greva regală”), au provocat, în august 1945, o gravă criză politică internă, într-un moment dificil pentru țară în care marile puteri deciseseră cu puțin timp înainte, (la Potsdam) să nu semneze tratatul de pace cu România dacă aceasta nu avea un guvern reprezentativ.

Într-un asemenea context, în urma consultării cu apropiații suveranului, generalul Aurel Aldea a mai apreciat că persoana acestuia nu era în siguranță și a luat în calcul ,,nevoia unor mișcări de rezistență în București”.

,,Din nețărmurită și dezinteresată dragoste pentru Rege și Țară – preciza el în memoriul din 10 iunie 1946 – m-am hotărât să mișc tot ce este regalist și poate sări în ajutorul regelui în cazul când ar fi atacat. A încolțit ideea unei organizații de rezistență în București în scopul exclusiv arătat mai sus”.

În încercarea de a-și face cunoscut crezul politic, el continua: ,,N-am dorit și nu doresc decât o Românie liberă și independentă, sub un regim cu adevărat democratic, în care libertățile garantate de legi să poată fi exercitate nestânjenit. Urăsc dictatura ori de unde ar veni: fie de sus în jos sau de jos în sus, fie ea individuală sau colectivă. De atâția ani Țara este frământată de curente și lupte politice, favorizate de dictaturi. În interesul existenței neamului nostru starea aceasta trebuie să înceteze. Adevăratul popor este cuminte și cu un simț politic dezvoltat. Să fie lăsat în pace, ca să-și croiască singur soarta, fără lozinci și fără îndemnuri la ură și la lupte de clasă. Orice împiedicare a poporului de a-și exercita în toată libertatea voința, constituie un atentat la viața lui”.

În septembrie 1945 a decis să constituie un Comandament Central al Mișcării Naționale de Rezistență, să-și subordoneze toate organizațiile constituite anterior, să împartă teritoriul național în zone de acțiune, fiecare având un comandant care trebuia să acționeze după instrucțiunile centrale (contraamiralul Horia Măcellariu în București, generalul Constantin Eftimiu în trecătorile Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, Gavrilă Olteanu în Munții Căliman, prof. Gheorghe Manu pe Valea Prahovei, Mihail Fărcășanu în zona Câmpulung Muscel, Horia Comaniciu în Munții Sebeș etc).

Pentru aceasta a contactat, inițial, pe generalul Constantin Eftimiu, apoi pe amiralul Horia Măcellariu, generalul Mihăescu și locotenent-colonelul Eugen Plesnilă, după care, în septembrie 1945, a fost primit de regele Mihai I căruia i-a vorbit despre ,,măsurile necesare pentru asigurarea securității sale”. Suveranul i-a cerut să-l informeze despre ,,tot ce se petrece în oraș”.

Dorința i-a fost împlinită prin ,,note scurte informative – scrise sau verbale – cu privire la evenimentele interne cu caracter politic și la armată (moral, organizare, E.C.P., sentimente monarhice etc.)” pe care le trimitea apropiaților regelui.

La sfârșitul lunii septembrie 1945, luând legătura cu delegații organizației ,,Haiducii lui Avram Iancu”, s-a interesat de ,,posibilitatea găsirii unui adăpost pentru Majestatea Sa Regele în cazul când situația internă ar cere aceasta”.

Măsurile luate le-a comunicat familiei regale în cursul discuției avute la Palat, în luna februarie 1946, când a informat că, în caz de necesitate, regele putea fi adăpostit ,,în nordul Transilvaniei”.

Planul concret pentru această eventualitate i-a fost prezentat lui Aurel Aldea de către delegații organizației ,,Haiducii lui Avram Iancu” la începutul lunii martie 1946, prilej cu care generalul le-a înmânat acestora suma de 500 000 lei. În vederea asigurării unui nou adăpost, mai aproape de Sinaia și de Săvârșin, Aurel Aldea s-a adresat lui Iuliu Maniu, cerându-i să-i recomande un om de încredere care putea indica un adăpost în Munții Sebeșului. Problema a fost discutată, în luna aprilie 1946 cu Ionel Pop – recomandat de Maniu -, dar nu a fost finalizată, din cauza arestării generalului Aurel Aldea, la 27 mai 1946.
Între timp, generalul reușise să mai aibă o întrevedere, în sâmbăta Floriilor (1946), de circa o oră, între patru ochi, cu regele Mihai I, acesta arătându-se îngrijorat de ,,eventualitatea apropiată a unui conflict între Aliați”, manifestându-și hotărârea ,,de a păstra neutralitatea cu orice preț”.

Cu acel prilej, generalul Aldea a prezentat suveranului schița adăpostului din munții Ardealului, reținută de suveran, i-a vorbit pentru prima dată despre organizația ,,Haiducii lui Avram Iancu” ca despre ,,o organizație serioasă, pe care ne-am putea sprijini” și i-a făcut cunoscut, cu unele detalii de organizare, ,,planul rezistenței în munți”. După ce a fost arestat, a comunicat ministrului de Interne (într-un memoriu din iunie 1946) că regele i-a ascultat cu interes expunerea.

Alesandru Duţu

Sursa: MĂRTURISITORII