Martiraj şi sfinţenie românească. Secolul XX – Sfinţi români recent canonizaţi şi martiri români ucişi bestial de unguri

Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. (Ps 150,1)

Martiraj şi sfinţenie românească. Secolul XX

 A. Sf. Scriptură despre Sfinţi

 Să-Mi fiţi popor sfânt. (Ieş 22,31)

Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt. (Lev 11,44)

Să fie sfinţi ai Dumnezeului lor şi să nu pângărească numele Dumnezeului lor, că ei aduc jertfă Domnului şi pâine Dumnezeului lor şi de aceea să fie sfinţi… Cinsteşte-i ca pe sfinţi, căci ei aduc pâine Dumnezeului tău; sfinţi să vă fie, căci Eu, Domnul, Cel ce vă sfinţesc, sunt sfânt. (Lev 21,6,8)

Cu adevărat El a iubit pe poporul Său. Toţi sfinţii Lui sunt sub mâna Lui şi au căzut la picioarele Lui ca să asculte cuvintele Lui. (Deut 33,3)

Împotriva poporului Tău au lucrat cu vicleşug şi s-au sfătuit împotriva sfinţilor Tăi. (Ps 82,3)

Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne, şi adevărul Tău, în adunarea sfinţilor… Dumnezeul cel preaslăvit în sfatul sfinţilor, mare şi înfricoşător este peste cei dimprejurul Lui. (Ps 88,6,8)

Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor. (Ps 138,17)

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel. (Ps 67,36)

Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. (Ps 150,1)

Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns, şi să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos. (Efes 3,8-9)

Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu. (Efes 2,19)

Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. (Efes 6,18)

Ei [păcătoşii] vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni să se preamărească întru sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire de către toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea. (2Tes 1,9-10)

B. Sfinţi Români recent canonizaţi (din 1992-2009)[1]

 Sfintii Martiri Brancoveni RoSfinţi Ierarhi: Bretanion şi Teotim I ai Tomisului, Iachint de Vicina, Niceta de Remesiana, Maxim Brancovici, Grigorie Dascălul şi Nifon, patriarhul Constantinopolului, ai Ţării Româneşti, Dosoftei şi Varlaam ai Moldovei, Petru Movilă al Kievului, Pahomie al Romanului, din Gledin, Iosif Stoica Mărturisitorul al Maramureşului, Ghelasie de la Râmeţ, Leontie de la Rădăuţi, Ghenadie de la Putna,

Sfinţi Ierarhi Martiri (Mărturisitori): Tit, Efrem, şi cei împreună cu dânsul, episcopii Tomisului, Irineu de Sirmium şi Dimitrie, diaconul său, Teodosie de la Brazi, mitropolitul Moldovei, Antim Ivireanul, mitropolitul Munteniei; ale sfinţilor mucenici,

Sfinţi Mucenici: Macrobiu, Gordian, Seleuc, Ilie, Zotic, Lucian, Valerian, Argheu, Narcis şi Marcelin, din Tomis; Claudiu, Castor, Sempronian, Nicostrat, Simpliciu şi Secund din Sirmium; Ermil şi Stratonic, Montanus preotul şi soţia sa Maxima din Singidunum; Hermes din Bononia; Artemon, Cvintilian, Dada şi Maxim, Epictet şi Astion, Chiril, Chindeu şi Dasie din Dobrogea; Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sava Gotul de la Buzău, Sava Stratilat din Dacia; Dasie, Pasicrat, Valentin, Iuliu Veteranul, Isihie, Nicandru şi Marcian şi Emilian din Durostorum; Lup, ucenicul Sfântului Mucenic Dimitrie, Romul preotul, Donat şi Silvan diaconii, şi Venust; preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, mărturisitori contra ereziei papistaşe,

Sfinţii Martiri Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, mărturisitori contra ereziei papistaşe (Icoana din deschidere),

Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu fii săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Ianache sfetnicul (Icoana de mai sus),

Sfinţii Voievozi: Ştefan cel Mare al Moldovei şi Neagoe Basarab al Ţării Româneşti,

Sfinţi Cuvioşi: Dionisie Exiguul, Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, Onufrie de la Vorona, Chiriac de la Tazlău, Ioan de la Prislop, Iosif şi Chiriac de la Bisericani, Neamţ, Paisie Velicicovski de la Neamţ, Antonie de la Iezeru-Vâlcea, Gheorghe de la Cernica, Daniil Sihastrul de la Voroneţ, Antipa de la Calapodeşti, Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, Vasile de la Poiana Mărului, Rafail şi Partenie de la Agapia Veche, Cuviosul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ, Ioan Iacob de la Neamţ, Hozevitul, Teodora de la Sihla, Ioanichie cel Nou din Muscel.

 C. Martiri din anii 1918-1945

Crucea-din-locul-numit-La-mocirla-in-Salva-unde-au-fost-trasi-pe-roata Sfintii Martiri Nasaudeni

Autorităţile şi trupele horthyste de ocupaţie şi alte organizaţii paramilitare au surghiunit, maltratat şi ucis mii şi mii de români. În 9-10 septembrie 1940 în comuna Trăznea, judeţul Sălaj, au fost ucişi sute de ţărani şi incendiate zeci de case. Astfel: Nicolae Brumar a fost luat de acasă şi împreună cu soţia şi cele două fiice, împuşcat lângă o căpiţă de fân. Trupurile lor au fost sfârtecate cu baionetele. Vasile Mărgăruş a fost ridicat de acasă, străpuns cu baioneta în mai multe părţi ale corpului şi împuşcat în cap. Preotului ortodox, Traian Costea, ascuns în casa parohială, după ce a primit un glonte în cap i s-a dat foc şi a ars împreună cu casa. Preoteasa cu fiica au sărit pe fereastră în uliţă, dar de soarta lor nu se mai ştie nimic. Pe cei 9 soldaţi din Trăznea reîntorşi acasă, i-au împuşcat cu efectele militare pe ei. Învăţătorul cu soţia s-au refugiat în comuna Pusta. Aici au fost prinşi şi aduşi la Trăznea, unde au fost răstigniţi pe uşa bisericii şi împuşcaţi. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii români şi i-au aruncat de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. În masacru au fost ucişi şi răniţi 263 de români, iar 47 gospodării au fost mistuite de flăcări.

În 10 septembrie la Huedin, jud. Cluj, protopopul Aurel Munteanu şi funcţionarul Nicula au fost ucişi cu cuţite, furci şi pietre smulse din caldarâmul străzilor. Martirul de la Huedin, protopopul Aurel, a fost întâi scuipat şi batjocorit apoi ciopârţit cu şişurile. I s-au tăiat urechile, nasul şi când bărbatul ca o stâncă nu s-a mai putut ţine pe picioare, a fost călcat, lovit cu furcile, cu picioarele, cu bolovani, strivit şi apoi târât, pe jos de o mârţoagă în hazul hoardelor nesătule de sânge şi aruncat într-o râpă din marginea oraşului.

La 13-14 septembrie 1940 au fost măcelăriţi în comuna Ip din Sălaj, 159 de români, adică toţi locuitorii comunei care se aflau acasă.

Măcelul a fost pus la cale de: comandamentul militar maghiar, comandamentul civil maghiar, membrii Gărzii Zdrenţăroşilor, preotul reformat maghiar Kovacs Bela (!), moşierul Farago Pişta, învăţătorul Ujhelyi Adalbert şi poştaşul satului.

„Persoanele care n-au putut ieşi din case, bătrânii, bolnavii şi copiii au fost executaţi în interiorul locuinţelor, iar bărbaţii au fost împuşcaţi cu mai multe gloanţe în curtea gospodăriei proprii. Persoanele au fost împuşcate în cap, în piept şi în burtă, după care urma ciopârţirea cadavrelor cu baionetele”. Înainte de a fi executaţi, mulţi români au fost torturaţi, bătuţi, li s-au tăiat mâinile, nasul, urechile, limba, organele genitale, le-au fost scoşi ochii, femeilor le-au fost tăiaţi sânii, şi gravidelor le-au fost scoşi feţii din burtă cu baionetele.

A doua zi, autorităţile au cercetat fiecare gospodărie pentru strângerea morţilor; au fost omorâţi 2 dintre cei 7 supravieţuitori răniţi rămaşi în viaţă, precum şi alţi câţiva români, negăsiţi acasă în timpul nopţii; „doi bătăuşi duceau într-o desagă capul copilului Dumitru Bogza, împuşcat cu cartuşe dum-dum pe claia de gunoi, până i-a fost secţionat gâtul”.

Un ţigan a fost trimis să vadă ce se află în casa vecinilor, iar la întoarcere a răspuns: „Nimic, în afară de un copil culcat în leagăn, care râde”. La scurt timp s-au auzit două împuşcături, ca dovadă că soldaţii horthyşti trăgeau cu arma în orice li se părea românesc, fără pic de omenie şi milă”.

„La câini nu le trebuie cruce”

„În dimineaţa zilei de 14 septembrie 1940, la orele 9, căruţele maghiarilor şi ale ţiganilor i-au adunat pe cei împuşcaţi, transportând cadavrele la cimitir pentru a fi înhumate într-o groapă comună, după ce peste corpurile neînsufleţite s-a aruncat var nestins”. Mulţi erau mutilaţi înainte de a fi ucişi. Lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Dumitru Sârca i-au tăiat mâinile, criminalii motivând că acestea au purtat steagul românesc in zilele festive. Cu sadism, lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile cu cleştele.

Cu barbarism, soldaţii au scos copilul cu baionetele din soţia lui Gheorghe Lontea, când aceasta se afla în durerile naşterii. Ana Buboi, gravidă în luna a opta, a fost spintecată cu baioneta, la cimitir, pentru a vedea ce pui de valah poartă în pântec. Tot la cimitir, două persoane, Maria Sârca de 40 de ani şi Maria Olla de 15 ani au fost aruncate în groapă de vii, după cum spun martorii oculari.

Mihai Butcovan a fost împins în groapă cu lopata de către ţigani, care evitau să pună mâna pe el motivând că a fost „mare valah”. Morţii erau foarte mulţi, iar groapa insuficient de adâncă, de aceea cadavrele au fost aşezate unele cu capul spre apus, iar altele, cu capul spre răsărit, pe mai multe rânduri, grosimea stratului de pământ de deasupra gropii fiind doar de 50 centimetri.

Cu un gest creştinesc, Nagy Balint Senior, aflat la cimitir, a zis către cei prezenţi lângă groapa martirilor: „Să le spunem celor rămaşi în viaţă că le pot pune cruci celor morţi”. La care, locotenentul Vasvari Zoltan a replicat tăios: „La câini nu le trebuie cruce”

„Faină clacă de gunoi s-a făcut”

Aruncaţi de-a valma în groapa comună, morţii au fost înhumaţi sumar, cadavrele fiind împinse în groapă cu lopeţile de către ţigani. Unii maghiari din Ip, în timp ce se întorceau de la groapa comună a acelora pe care i-au masacrat, rosteau cinic şi dezgustător: „Faină clacă de gunoi s-a făcut”. Trebuie spus că au existat şi maghiari care nu au participat la masacru, mai mult, chiar au salvat familii de români.

„O să vezi tu ce păţeşti, pentru că te crezi mare valah”

Acesta este comportamentul poporului maghiar în plin secol XX faţă de românii care i-au primit în satele lor. Cu adevărat sfârşit de mucenici ai lui Hristos au avut aceşti oameni, mai ales că ura ungurilor se arăta asupra creştinismului ortodox, „schismatic”. Sufletele celor omorâţi se află în ceata Martirilor Neamului Românesc.

Atrocitatile maghiare impotriva romanilor din Ardeal - Marturisitorii Ro

La miezul nopţii de 13-14 Septembrie 1940, soldaţii şi civilii unguri au început să tragă cu pistoalele în aer strigând „valahii trag în maghiari”, după care 10 români consideraţi „vinovaţi” au fost aduşi la Comandamentul militar Ip unde, după schingiuri şi torturi bestiale, au fost împuşcaţi. A fost doar începutul: conducătorii maghiari ai comunei au hotărât ca toţi românii, fără excepţie, să fie executaţi prin împuşcare, în propriile locuinţe!

Întreaga comună a fost încercuită de honvezi, apoi s-au constituit echipe de 5-6 militari cu arme şi 2-3 civili purtând ochelari de motociclişti, pentru a nu fi recunoscuţi; la 3 dimineaţa, în zorii praznicului Înălţării Sf. Cruci, a început masacrul: până dimineaţa, în râuri de sânge, 157 de români – născuţi sau nenăscuţi – au fost omorâţi cu o supremă bestialitate.

La nici doi ani de stăpânire horthystă numărul victimelor a trecut de ordinul miilor. La Asociaţia Refugiaţilor şi Expulzaţilor din Ungaria horthystă s-au înregistrat peste 12.000 de asasinate.

La 17 octombrie 1940 în Hodoş, Cluj, măcelarul Guras Janos din Huedin în fruntea unei bande de terorişti, asasinează fruntaşii comunei, după ce au torturat pe săteni. Sunt ucişi: Nicolae Taru, fost primar şi rudeniile lui, alt Nicolae Taru, casierul primăriei, Gheorghe Taru şi el fost primar, Teodor Taru, Dumitru Lungu.

În comuna Horia, sat de moţi urmaşi ai lui Avram Iancu, după ce l-au trecut prin foc şi sabie, l-au ridicat din casă pe preotul Ioan Palade şi l-au târât până la biserică. Aici cu un cinism oribil l-au răstignit de uşa bisericii (!), bătându-i palmele pe o cruce trasă cu creta, iar după ce i-au înfăşurat picioarele cu o eşarfă tricoloră pe care s-au spurcat, i le-au zdrobit centimetru cu centimetru, cu muchea securilor.

Pe preotul din Lazuri, jud. Satu Mare, l-au dezbrăcat în pielea goală şi după ce au obligat pe cetăţeni să iasă pe uliţe l-au umflat cu o pompă de bicicletă silindu-l să defileze pe uliţă, cu pântecul cât un butoi, urmărit de ochii înlăcrimaţi ai românilor şi în hazul ungurilor.

Învăţătorul din Sălacea, jud. Bihor, Ioan Lazăr, este ridicat de acasă, de foştii lui elevi unguri, dus în piaţa comunei şi după ce i se scot hainele şi i se «împodobeşte», ceea ce are omul mai discret de arătat, este legat de un stâlp, iar românii care au fost scoşi cu sila din curţi au fost obligaţi să-i sărute dinapoia. Când s-au săturat de batjocorit, înainte de a-şi da omul duhul, i-au tăiat limba şi i-au turnat pe gât cositor topit de fierarul satului.

La 9 Septembrie 1944, horthyşti din Cluj s-au năpustit peste comuna Iara, jud. Turda, căsăpind sute de români. După ce au prins pe cei mai tineri, i-au pus să sape o groapă imensă în curtea grofului Bălaj, peste noapte au adunat cadavrele şi le-au astupat aruncând var peste ele. Când în anul 1950 s-a săpat temelia unui liceu la Iara, s-au descopere cadavrele celor care n-au avut altă vină decât că s-au născut români şi creştini ortodocşi. 98 de capete şi trupuri ciopârţite au fost scoase la lumină. Ca genocidul de la Iara, au fost camuflate multe alte crime şi cimitire clandestine, acea zi fiind considerată o veritabilă „Noapte a Sfântului Bartolomeu”.

Alte crime contra românilor creştini şi ortodocşi au avut loc spre sfârşitul războiului, culminând cu masacrul de la Moisei, Maramureş, imortalizat de sculptorul Vida Geza, maghiar. Masacrul s-a produs la 14 octombrie, fiind asasinaţi 39 de români.

În gara Teiuş a fost împuşcat tânărul Ion Arion, fără altă vină decât că mergea la Alba Iulia, simbolul unităţii naţionale. (v. şi articolul lui Pătru Opincă, rev. „Carpaţii”, editată în exil, director: Aron Cotruş, redactor: Traian Popescu, Madrid, an 27, nr. 32, ian-mart. 1982).

(cf. şi Martiri.ro, MartiriRomani.com, Miscarea.net)

 Martiriul protopopului Aurel Munteanu din Huedin

Familia Protopului martir Aurel Munteanu

Una din crimele cele mai oribile ale secolului XX este asasinarea prin tortură a protopopului Aurel Munteanu din Huedin, schingiuit timp de 4 ore în centrul oraşului de o bandă formată din 21 unguri. Gardianul Gheorghe Nicula care i-a sărit în ajutor a împărtăşit aceeaşi soartă. Martiriul celor doi este demn de Vieţile Sfinţilor, de persecuţiile de pe vremea lui Diocleţian şi Maximian. Având în vedere viaţa îmbunătăţită a părintelui Aurel şi mai ales sfârşitul de mucenic, este vrednic a fi trecut în rândul Sfinţilor Mărturisitori. Vina lui era aceea de a fi fost român dar nu un simplu român, ci preot ortodox, râvnitor în cele sfinte, ctitor de biserici, model de preot şi duhovnic, ceea ce se pare că a deranjat forţele nevăzute ale întunericului care nemaiputând suporta misionarismul părintelui au lucrat prin slugi văzute, barbari cu chip de om, oameni posedaţi de cel rău. Acesta a fost sfârşitul mucenicesc al părintelui, care acum se roagă în ceruri pentru noi.

Dar iată cum s-a întâmplat omorul, în plin secol XX!

10 septembrie 1940. Huedin. Dimineaţa. Protopopul merge spre locul unde trebuia să oficieze slujba de înmormântare a unui enoriaş. Acostat de o bandă de unguri, începe martirajul. Chinurile primilor creştini nu au atins gradul de suferinţă morală şi fizică prin care a trecut. A fost făcut „popă hoţ” şi „valah împuţit”. I s-au smuls părul şi barba cu carne cu tot. Cu un sadism de nedescris, ungurul Budai Janos Gyezu i-a înfipt în gură un baston de mai multe ori până a reuşit să-l scoată prin ceafă. La spectacol asistau soldaţii unguri nepăsători.

Lovit, călcat în picioare, sfârtecat, protopopul aştepta împăcat moartea. Cu un curaj vrednic de cinste, gardianul public Gheorghe Niculae a sărit în ajutorul protopopului, suferind şi el moarte de martir. Criminalii au aruncat cadavrele sfârtecate într-o groapă pe moşia grofului Banffy. Nici măcar după 10 zile nu i s-a permis preotesei să-i înmormânteze creştineşte. Asasinii erau localnici din Huedin şi satele învecinate: Gall Ferencz din Saula, fraţii Geza şi Erezey Ciszmar, Szeheres Janos din Pricalat, Mathe Ferencz, Koszma Andras Bartha, Kudar Ianos, Kovacs Andas, Mihaly Sandor, Budai Janos, Gal Iulika, Eresei Ferenc, Matefi Ianos, Otvo Ianos, Pass Ianos.

Protop. Aurel Munteanu

Masacrele ungureşti

Masacrul anti-romanesc de la Sarmas comis de unguri

Ucişi de unguri în Cluj şi Arad, 1918

Iacob Lucaci – Calatele, Cluj – noiembrie 1918

Maria Boca – Calatele, Cluj – noiembrie 1918

Ion Potra – halta Bologa, Cluj – noiembrie 1918

Ioan Molnar – halta Bologa, Cluj – noiembrie 1918
Mitrea
Trifon – Călăţele, Cluj – noiembrie 1918

Iacob Lucaciu – Morlaca, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ioan Bâlc – 36 ani ars pe rug, Beliş, Cluj – 8 noiembrie 1918

Nicolae Bâlc – 24 ani ars pe rug, Beliş, Cluj – 8 noiembrie 1918

Gheorghe Mihuţ – 35 ani ars pe rug, Beliş, Cluj – 8 noiembrie 1918

Simion Mihuţ – ars pe rug, de 60 ani, Beliş, Cluj – 8 noiembrie 1918

Varvara Pop – 44 ani arsă pe rug, Beliş, Cluj – 8 noiembrie 1918

Maria Matiş – împuşcată şi arsă pe rug, Beliş, Cluj – 8 noiembrie 1918

Pascu Popa – împuşcat la 24 ani, Beliş, Cluj – 8 noiembrie 1918

Alexandru Puica –  49 ani, fierar, împuşcat, Beliş, Cluj – 8 noiembrie 1918

Dumitru Tripon – 26 ani ars pe rug, Beliş, Cluj – 8 noiembrie 1918
Ion Vlaic – 35 ani ars pe rug, Văleni, Cluj – 8 noiembrie 1918

Gavril Dreve –  54 ani împuşcat, Tufeni, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ioan Dreve – 22 ani împuşcat, Tufeni, Cluj – 8 noiembrie 1918

Petru Calo – fierar de 38 ani împuşcat, Mănăstireni, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ioan Goia – Mănăstireni, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ioan Nistor – Mănăstireni, Cluj – 8 noiembrie 1918

Petru Giurgiu – împuşcat la 54 ani, Mănăstireni, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ioan Michilie – împuşcat la 18 ani, Mănăstireni, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ioan Morar – măcelar, împuşcat, 57 ani, Mănăstireni, Cluj – 8 noiembrie 1918

Avram Costea – ars pe rug, Mărişel, Cluj – 8 noiembrie 1918

Dumitru Giurgiu – ars pe rug, Mărişel, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ioan Lazăr – Mărişel, Cluj – 8 noiembrie 1918

Francisc Muller – Mărişel, Cluj – 8 noiembrie 1918

Gheorghe Mariş – ars pe rug, Mărişel, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ioan Neagu – ars pe rug, Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Petru Todea – ars pe rug, Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Nicolae Rădac – ars pe rug, Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Neag Savu – ars pe rug, Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Sântioana Stan – Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Gheorghe Neag – Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ana Lazăr – Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Dumitru Lazăr – Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Gavril Neag – Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Rafila Oneţ – Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Dumitru Nicola – Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Ana Todea – Arcada, Cluj – 8 noiembrie 1918

Cornel Leucuţia – Sohodol, Arad – noiembrie 1918

Cornel Popescu – Sohodol, Arad – noiembrie 1918

 Masacrul de la Trăznea, Sălaj –  9 septembrie 1940, când armatele horthyste au împuşcat 125 de români

 preotul Traian Costea –  56 ani

Lazăr Cosma –  învăţător, 34 ani

Aurelia Cosma –  învăţătoare, 30 ani, femeie gravidă

Ioan Sălăjan –  2 ani

Aurica Brumar –  5 ani

Vasile Puşcaş –  17 ani

Ioan Jurcă  – 21 ani

Gavrilă Ionuţaş –  78 de ani

Ileana Romiţan –  79 de ani

Maria Bârjac –  82 ani

Vasile Mărgăruş

Ana Negrean –  65 de ani

Ana Sălăjan – 31 ani, însărcinată

Victoria Brumar – 9 ani

Gherasim Bârjac – 7 ani

Grigore Bârjac – 72 ani

 Masacrul de la Ip, judeţul Sălaj 13/14 septembrie 1940, când armatele horthyste au împuşcat 159 de români

 Gheorghe şi Floarea Crişan –  ucişi împreună cu 2 copii

Mihai Butcovan

Maria – 18 ani

Viorel – 11 ani

Mihai – 8 ani

Ana – 5 ani

Paulina – 11 luni

Ioan şi Floarea Boican – şi încă patru membri ai familiei

Vasile şi Floarea Buboi, masacraţi împreună cu cei şapte copii ai lor

Ana Boican – şi cei patru copii ai săi

Ioan şi Maria Halmăjan –  asasinaţi cu cei patru copii

Ana Sârb – şi cei doi copii

Lucica Hosu – 3 săptămâni

Gheorghe Jurcuţ –  6 luni

Viorica Jurcuţ –  3 ani

Iuliana Bogza – 3 ani

Dumitru Bogza –  5 ani

Maria Bocean – 30 ani

Maria Bocean – 3 ani

Dumitru Bocean de 5 ani

Vasile Sârbu – 77 ani

Maria Buboi –  81 ani

Gheorghe Cosma – 52 ani

Ana Cosma – 51 ani

Suzana Cosma – 20 ani si fetita ei de 2 săptămâni

Domnica Cosma – 16 ani

Iuliana Cosma – 14 ani

Ioan Sârbu – 36 ani

Maria Sârbu – 28 ani

Vasile Sârbu – 60 ani

Leontina Medieşan – 24 ani

Nicolae Medieşan – 30 de ani

Victoria Medieşan – 2 ani

Gheorghe Leonte – cu soţia şi copilul

Maria Sarca –  40 de ani

Maria Olla – 15 ani

 Asasinaţi de armatele horthyste

Iosif Cristea – Salonta- Bihor – 10 septembrie 1940

Gheorghe Tiponuţ – Santion – 10/11 septembrie 1940

Gavrilă Vicas – Zalău. Meseş – 8 septembrie 1940

Alexandru Vicas – Zalău. Meseş – 8 septembrie 1940

Ioan Ghiuruţan – subprimar, Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Ioan Tiriac – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Ana Titiac – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Nicolae Raţi – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Teodor Tiriac – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Rozalia Tirac – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Gavrilă Oprea Ticau – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Gavrilă Ortelecan – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Florea Ciglăneanu – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Gavrilă Oprea – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

Niculae Barbanas – Ciumărna, Sălaj –  septembrie 1940

protopopul Aurel Munteanu – Huedin, Cluj – 10 septembrie 1940

 Alţi ucişi de unguri, secui şi sârbi

Gavril Bocancea – ucis de unguri la Aita Seaca – 24 sept. 1944

Gheorghe Butunoiu – omorât de unguri la Aita Seacă – 22 sept. 1944

Marin Bucur – omorât de unguri – sept. 1944

Vasile DAMIAN – omorât de maghiari la Sân Dominic – sept. 1944

Josef Müller – omorât la graniţă de iugoslavi – sept. 1944

Jacob Müller – omorât la graniţă de iugoslavi – sept. 1944

Teresia Mühlbach – împuşcată de partizanii sârbi – sept. 1944

Heinrich Mischung – omorât în Serbia, fugind în Occident – sept. 1944

Josef Rieger – ucis de partizanii sârbi la Jamul Mare, Timiş – sept. 1944

Gavril Gheorghe Apreotesei – omorât de un grup de secui – sept. 1944

 Asasinaţi, executaţi

Ştefan Bogdan – ars de viu de către maghiari, Aita Seacă – oct. 1944

Pavel Costea – împuşcat de unguri la Bistriţa-Năsăud – 10 oct. 1944

Costea Pavel – împuşcaţi de maghiari la Prundul Bârgăului – 10 oct. 1944

Leon Vlad – împuşcaţi de maghiari la Prundul Bârgăului – 10 oct. 1944

Andro-George Pop – împuşcaţi de maghiari la Prundul Bârgăului – 10 oct. 1944

Vasile Rad – împuşcaţi de maghiari la Prundul Bârgăului – 10 oct. 1944

Simion Rozina – împuşcaţi de maghiari la Prundul Bârgăului – 10 oct. 1944

Lucreţia Ţonea – împuşcaţi de maghiari la Prundul Bârgăului – 10 oct. 1944[2]

 Ieromonahul martir Dionisie Şova de la mănăstirea Făgeţel, Harghita (1901-1951)

După Dictatul de la Viena (30 aug 1940) când o mare parte a Ardealului a fost smuls de unguri, a început o cumplită prigoană asupra românilor de aici. Au fost mii de victime ucise bestial pentru simplul fapt că erau români şi ortodocşi.

Greco-catolicii au avut şi ei de suferit dar prea puţin. Apropierea de romano-catolicism a acestora, i-a avantajat hotărâtor. Ungurii s-au dedat la cele mai barbare silnicii, demne de veacurile dinainte de Hristos ale lumii păgâne: biserici distruse, transformate în grajduri, cu altarele făcute WC-uri, preoţi ucişi în mari chinuri, femei violate şi ucise în chinuri groaznice, bărbaţi mutilaţi pe viaţă, intelectuali şi ţărani. Dar nu s-au limitat la atât: s-a început o puternică acţiune de maghiarizare prin orice mijloace a românilor. Mulţi au fost pe baricada suferinţei şi martirajului, vrednici a fi trecuţi în rândul sfinţilor. Căci ura maghiarilor de veacuri asupra poporului român era (şi este!) fără margini. Părintele Grebenea, fost deţinut politic şi martor al acelor ani, scrie despre creştinismul ungurilor că este doar o faţadă sub care se ascunde barbarismul lor: „e o pânză subţire de mătase peste un trup încă păgân şi barbar”.

În teroarea instalată la 1940, Biserica cu slujitorii ei şi mănăstirile au fost reperele cel mai tare lovite căci erau factorul cel mai important de menţinere a spiritualităţii ortodoxe şi a românismului.

Unul dintre martirii credinţei şi ai neamului în secolul XX este şi ieromonahul Dionisie Şova de la Mănăstirea Făgeţel. Prin viaţa duhovnicească şi prin curajul său de mărturisitor, se înscrie în lista martirilor pentru apărarea credinţei creştine ortodoxe.

Părintele Dionisie s-a născut în comuna Poduri, judeţul Bacău, la 30 decembrie 1901.

La 30 decembrie 1931 a fost hirotesit duhovnic de către episcopul vicar Ilarion Băcăuanul, la mănăstirea Bogdana, Bacău. Ordinul semnat de episcopul Ilarion îl recomanda pe ieromonahul Dionisie ca „demn de asemenea chemare, prin bunele sale purtări morale”. De la mănăstirea Bogdana, în acelaşi an pleacă la schitul Făgeţel prin 1937. Aici vine cu alţi trei călugări şi încheagă o viaţă monahală. În cronica mănăstirii se arată că biserica a fost zidită în anul 1903 şi mai mult de un sfert de veac a slujit ca o capelă particulară, deci fără o autentică viaţă monastică.

Capela de la Făgeţel devine în scurt timp focar de spiritualitate ortodoxă în această zonă alături de mănăstirea Sf. Ilie din Topliţa, datorită ieromonahului Dionisie. Cu multe eforturi se fac lucrări de reparaţie a bisericii, se construiesc chilii şi anexe gospodăreşti.

Sfinţirea bisericii cu hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” s-a făcut la 9 noiembrie 1936, de către mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, împreună cu un sobor de preoţi. La nici patru ani, are loc Dictatul de la Viena, care a adus atâtea nenorociri românilor. Nici această mănăstire nu este scutită de grele încercări. Deşi n-a fost distrusă aşa cum s-a întâmplat cu alte 20 de biserici din judeţele Covasna şi Harghita, mănăstirea a devenit din 1940 sediul garnizoanei ungureşti.

În aceste condiţii, când viaţa monahală era imposibilă, ieromonahul Dionisie se întoarce la mănăstirea Bogdana cu gândul revenirii la ctitoria sa de suflet atunci când va fi posibil. Cu el au luat calea exilului majoritatea preoţilor ortodocşi din cele două judeţe, dintre care puţini s-au mai reîntors la sfârşitul războiului, date fiind condiţiile. Sfârşitul războiului nu aduce însă pacea şi liniştea necesară şi firul întrerupt în 1940 este greu de reînnodat. Moartea martirică a părintelui Dionisie se leagă de contextul tragediei continuate în această zonă a sud-estului Transilvaniei, marcată de sentimentul nesiguranţei, de spaimă, de intimidare şi de un nou sistem, comunismul, tot atât de ostil credinţei ca cel al Dictatului. Toate eforturile noilor autorităţi comuniste, majoritatea comuniştilor fiind maghiari, s-au îndreptat în direcţia împiedicării cu orice preţ a reluării vieţii româneşti, în fapt a celei legate de Biserica Ortodoxă.

Ca mulţi alţi preoţi, părintele a fost nevoit să rămână departe de ctitoria sa. De abia începând cu anii 1945-1946 a început o anumită acalmie, de scurtă durată însă, căci curând s-a înfiinţat Regiunea Mureş Autonomă Maghiară (1952-1968). În aceste condiţii, abia în anul 1946 părintele se reîntoarce la mănăstire, poate şi la cererile repetate ale ÎPS Nicolae Bălan, care se adresa slujitorilor acestei zone să revină la altarele lăsate în 1940, chiar cu riscul pericolelor. A fost un mare act de curaj, să lase viaţa liniştită din Moldova pentru a se reîntoarce singur la Făgeţel. Perioada de bucurie şi speranţă din 1944-1946 a fost nu doar extrem de scurtă dar mai ales plină de primejdii datorită ostilităţii noii ideologii atee faţă de români şi Biserica Ortodoxă.

Până la moartea sa tragică, părintele Dionisie repune mănăstirea în cursul ei firesc, prin slujbe şi viaţă monahală, în ciuda atmosferei de ură întreţinută de unii localnici maghiari. „Sistemul democratic” comunist a însemnat prigoane exercitate împotriva românilor, mai ales a preoţilor şi călugărilor. Întoarcerea şi activitatea duhovnicească a părintelui Dionisie la mănăstirea Făgeţel nu putea fi decât un ghimpe în ochii autorităţilor comuniste, fiind supus unei severe urmăriri, şicane şi ameninţări culminate cu înscenarea morţii sale.

În condiţii misterioase, în ziua de 5 august 1951, părintele Dionisie a fost găsit spânzurat de un brad în faţa mănăstirii, găsindu-se şi un testament la unul din localnici. Ulterior, s-a descoperit că testamentul care sugera sinuciderea era un fals. El nu era scris într-o limbă română corectă gramatical, nu reprezenta o manieră ortodoxă de adresare faţă de ierarhul său către care era scrisă: „supus serv”. Certificatul medico-legal făcut la câteva zile după moarte, prezintă drept cauză „psihoza maniaco-depresivă” prin care trecea părintele. Lucru imposibil de înţeles, căci era nu numai un bun gospodar, ci şi un duhovnic iscusit, iubitor al slujbelor bisericeşti, iar o asemenea boală l-ar fi împiedicat chiar a primi darul preoţiei. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

Biserica mănăstirii rămâne pustie până în 1995 când, prin grija episcopului Ioan al Covasnei şi Harghitei, este transferat un grup de călugări de la mănăstirea Topliţa, aici. Mormântul părintelui a fost mutat în grădină lângă corpul de chilii. În urma dezgropării osemintelor sale, sicriul a fost găsit intact, la fel barba şi reverenda părintelui. S-au strâns osemintele şi veşmintele într-un sicriu nou în biserică. Aici au stat trei zile după care făcându-se rânduiala înmormântării călugărilor, l-au aşezat într-un mormânt nou. Timp de trei zile o mireasmă frumoasă s-a simţit în întreaga mănăstire, izvorâtă din mormântul vechi. Ţinând seama de viaţa şi sfârşitul său, părintele Dionisie poate fi considerat un martir al credinţei şi un erou al neamului (v. şi rev. Credinţa Ortodoxă, Bacău, nr. 6/2000).

Mănăstirea reînfiinţându-se în 1995, are ca hram foarte potrivit: „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, 29 august.


[1] În completarea celor mai vechi: Sf. Parascheva, Sf. Calinic etc.

[2] Listă alcătuită de Costel şi Cezarina Condurache.

Extrase din:

Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Surse foto: Martiri Romani, Sfintii Martiri BrancoveniComori Nemuritoare, Protopopiatul Huedin

Sursa: Marturisitorii

Print Friendly, PDF & Email
5 Comments
  1. Hi! Here is my SAINTS BOOK site in greek language http://saintsofmyheart.wordpress.com. I have not finish it yet. Also, I will add and all these new martyrs of Romania! And I put SOURCE your site. Thank you! My english is not very good. All Romanian Saints bless you!! I love Saint Father Kleopa Ilie and all Saints from Romania!

    I was born (1981) in Protestantism and there when I was young I didn’t know the Orthodox Saints! And in 2001, 20 years old, I baptised Orthodox Christian and now I love All Saints! Please pray for my all family to be baptized Orthodox, too!

    If you want here you can read my story, my convertion from Protestantism to Orthodoxy:

    http://workersectingreece.wordpress.com/myconversion/

    http://ex2x2lettersfromgreece.wordpress.com/my-convertion-from-protestantism-worker-sect-to-christian-orthodox-church/

    Thank you all of you for your prayers and for your beautiful site!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON