Monahul Nicolae Steinhardt, botezat în celulă şi spovedit pe patul de moarte de acelaşi om: călugărul Mina Dobzeu

Portalul MĂRTURISTORII pune faţă în faţă mărturiile celor doi mucenici ai temniţelor comuniste despre Taina Sfântului Botez în Celula Nr. 18 din închisoarea Jilava cât şi mărturisirea Părintelui Mina Dobzeu despre confesiunea Monahului Nicolae Steinhardt înainte de plecarea sa la Domnul, pe 30 martie 1989, în urmă cu 26 de ani. Totodată, în finalul materialului, vă oferim integral “Jurnalul Fericirii” în format PDF. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Părintele Mina Dobzeu:

Ce reprezinta botezul lui Nicolae Steinhardt?

– O comunicare cereasca –

Ieromonah Mina Dobzeu in arest - CNSAS - Fototeca Ortodoxiei - Marturisitorii RoDe cite ori mi se da posibilitatea sa evoc botezul parintelui Nicolae Steinhardt, mi se ofera prilejul de a evoca providenta divina, prin aceea ca eu am fost o mina intinsa din partea Bisericii Ortodoxe Crestine in numele Sfintei Treimi, iar fostul evreu, parintele Nicolae, sa fie o mina intinsa catre intelectuali si tineret si sa le spuna: “Iata, eu am cunoscut pe Hristos prin Taina Sfintului Botez, ca Pavel pe drumul Damascului, caci altfel cum se poate explica starea de fericire pe care am trait-o eu, imediat dupa savirsirea botezului, de catre calugarul meu ‚ (Pr. Mina), decit ca botezul este adevarat, ca Sfintele Taine sint adevarate” (Jurnalul Fericirii, Cluj, 1995, p. 85).

Da, vin sa spun, ca aici vedem o mina a proniei dumnezeiesti. un mod de a ne vorbi, un mod de a comunica cu noi, fiii Bisericii, fiii Imparatiei Sale, intr-o perioada cind puterea intunericului pagin se abatuse asupra noastra si omenirea (o treime din lumea crestina) cazuse prada puterii antihristice. Soarele, Evanghelia lui Hristos, a fost umbrita de intunericul ideologiei materialiste, comuniste. Ierarhia bisericii a fost data la pamint de pe firmamentul Bisericii Ceresti, iar societatea crestina fusese insingerata, iata ce putem spune diferitelor categorii sociale din Rasarit, care au patimit ca si Nicolae Steinhardt, pe cind se afla in penitenciarul Jilava, in anul 1960.

La acelasi penitenciar ma aflam si eu in acea perioada, in celula 18 de pe reduit. Era o celula foarte aglomerata, paturile supraetajate la trei nivele, eu aveam patul la etajul al treilea; cind, intr-o noapte, usa se deschide cu zgomot si este impins in celula un om cu bocceaua sub brat, inspaimintat si nedumerit, nestiind ce are de facut, toate paturile erau ocupate, ba erau si cite doi in pat.

Eu, observindu-l, i-am facut semn sa se urce la mine. El a gindit atunci ca nu are altceva de facut decit “sa se urce ca maimuta pe craca” (Jurnalul Fericirii, pp. 82-84). Ii zic: “Hai sa mai dormim o tira, caci acusi se face ziua”. “Multe multumiri” – raspunde noul venit si se supune docil.

Nicu Steinhardt in Fisa de la Jilava

Dimineata facem cunostinta, aflu ca este evreu si face parte din grupul intelectualilor Constantin Noica. Sint condamnati pentru ca aveau clubul lor si convingeri crestine si de spiritualitate romaneasca, nefiind de acord ci ideologia materialista atee, motiv pentru care au fost condamnati la ani grei de temnita, pedepsele fiind cuprinse intre 10 si 20 de ani de inchisoare. Evreul fusese condamnat la 11 ani de inchisoare, pentru ca era membru al acestui grup (toti, membri ai Uniunii Scriitorilor) si nu a primit sa-i denunte, raminind fidel prietenilor sai. Desi nu era crestin si nici de nationalitate romana, scriitorul Steinhardt s-a dovedit a fi un om cu demnitate, raminind alaturi de colegii lui din Uniunea Scriitorilor, aparind alaturi de ei o cauza dreapta.

De la inceput, detinutul evreu s-a atasat foarte mult de mine, l-a impresionat faptul ca eu n-am manifestat nici un fel de retinere fata de persoana sa, chiar daca el era evreu, iar eu, un paroh monah crestin. De asemenea, l-a impresionat si faptul ca eu eram condamnat tot pe motiv ca luasem atitudine fata de abuzurile autoritatilor comuniste, manifestate vis-a-vis de biserica. Aceasta a fost pentru el un sprijin moral, intarindu-se in convingerea ca nu a gresit cind a ales sa lupte pentru o cauza dreapta.

“Iata cu adevarat israelitean in care nu este viclesug” (Ioan, I, 46-48).

Da, Nicolae Steinhardt a aflat pe cel despre care a scris Moise in lege. Iar Domnul il scoate in evidenta, aratind ca este cu adevarat fara viclesug. Cind l-a chemat Domnul, el a raspuns cu daruire pina la jertfa, cu o mortificare intreita.

Da, de trei ori a dat dovada ca accepta lepadarea de sine (mortificarea) si anume:

  • cind s-a hotarit sa ramina fidel grupului alcatuit din oameni de cultura crestini si romini, fara sa-i tradeze;
  • cind a cerut botezul crestin, renuntind la Legea Vechiului Testament;
  • cind a cerut sa depuna votul monahal in Manastirea Rohia, lepadindu-se intru totul de duhul lumesc.

Iata ca Domnul ne cerceteaza prin grupul de intelectuali care s-au dovedit solidari in credinta lor, marturisind-o chiar cu pretul vietii. Pentru aceasta, Domnul le confirma credinta lor si atitudinea lor statornica si demna pe care o scoate in evidenta prin faptul ca il cheama pe Nicolae Steinhardt la botez. Aratind ca botezul este adevarat si adevarate sint toate Sfintele Taine.

Deci, cu alte cuvinte, si voi, cei din grupul Noica, aparati o cauza dreapta si sfinta.

Autenticitatea botezului crestin, a prezentei harului in Sfintele Taine, este confirmata si de starea de fericire pe care Nicolae Steinhardt o traieste imediat dupa botez.

Iata cum ne vorbeste Domnul intr-o perioada foarte critica, cind in mod grav in special intelectualii se lepadau de credinta, propagind ateismul si rationalismul pagin.

Da, Domnul ne vorbeste prin israeliteanul in care cu adevarat nu este viclesug. “Veniti la Hristos, eu l-am aflat pe Mesia despre care a scris Moise in Lege.”

Am vrut, prin prezentarea de fata, sa atrag atentia intelectualilor si tineretului despre felul cum ne vorbeste Domnul.

Intelectualii din grupul Noica au marturisit credinta, iar Domnul le raspunde ca intr-adevar credinta lor este sfinta si dreapta. Luptati pentru credinta cea dreapta, aparati credinta cea adevarata

As vrea sa fie, cele spuse, un imbold pentru ca si noi, astazi, sa facem mai mult pentru apararea dreptei credinte.

Cel mai mic dintre muritori,

Arhimandrit Mina Dobzeu

Momentul de convertire la crestinism

Parintele Mina DobzeuEra catre sfirsitul lunii februarie 1960, cind deja avusese loc procesul meu la Tribunalul Militar Bucuresti si ma alesesem cu condamnarea de 7 ani. Inca nu mi se comunicase sentinta.

In plina noapte, cu ochii legati, un numar de detinuti sintem transportati in duba de la securitatea de pe Uranus la inchisoarea Jilava.

Momentul primirii si trecerea pe poarta era important.

Iata-ma si pe mine intrat la rind pe poarta principala, pe unde am fericirea sa trec a doua oara (in inchisoare). Prima oara fusese in anul 1949, iar acum eram la inchisoarea Jilava.

Dupa zanganiturile de arme ale soldatilor de paza si figurile incruntate, dupa injuraturi si lovituri, urma dezechiparea si perchezitia amanuntita. Apoi eram condusi la celula, in picioarele goale, pe zapada, avind pe noi numai indispensabilii.

Sint condus de un gardian pe un culoar intunecos si strimt. Gardianul deschide o usa si ma invita inauntru. Acolo la inceput mi s-a parut ca e o celula goala dar printre paturi am observat o fiinta umana in haina vargata, ce se bucura ca nu va mai fi singur.

Nu trece mult si efectivul de detinuti din celula noastra incepe sa creasca de la zi la zi. Toate paturile sint ocupate. Eu ma aflam cu patul la etaj caci erau paturi suspendate.

In plina noapte intre detinutii intrati observ pe unul ca ramasese fara pat si ii fac semn. Zic: “Urcati-va aici la mine!” Persoana respectiva, necunoscuta, s–a bucurat ca ii da cineva atentie si ca este primit in pat sa se odihneasca. Mi-a multumit: “Mii de multumiri, cu multa afectiune!”, zice dumnealui.

Dupa ce ne-am cunoscut mai bine s-a creat intre noi o buna prietenie si am putut sa-l cunosc si dupa nume. Era domnul Nicolae Steinhardt, un om respectuos si cu bune maniere. Facea parte din grupul de scriitori din Bucuresti printre care era domnul Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George, etc. Dintre acestia numai el era evreu.

In celulele prin care ne-am perindat, dintre cei incarcerati erau preoti de diferite confesiuni, romano-catolici, preoti ortodocsi, pastori calvini, evanghelisti, unitarieni, baptisti, adventisti, Martori ai lui Iehova. Insa de nici unul dintre acestia nu s-a atasat asa de mult.

Fara primejdia de a ma lauda trebuie sa spun ca acolo, pe cit mi-a ajutat harul lui Dumnezeu, ii mai ajutam pe detinutii bolnavi, le faceam masaje, cite o frectie, ma aflam la capatiiul lor. Pe cel ce nu putea sa se poarte il serveam la pat cu mincarea pe care o primeam.

Dealtfel, pe unde am fost – fie in coloniile de munca, fie in inchisorile in care am stat – eu eram preotul garnizoanei

La dorinta lui, fara zabava i-am administrat botezul cu formula rostita:

“Se boteaza robul lui Dumnezeu Nicolae in numele Tatalui – Amin, si al Fiului – Amin, si al Sfintului Duh – Amin”.

Curind dupa botez, la 11 martie 1961, ne-am despartit si nu ne-am mai intilnit decit in anul 1964, anul eliberarii noastre, la penitenciarul Gherla.

Doream sa ne intilnim si in alte conditii.

Eram la Manastirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi, unde mi-a facut o vizita si unde ar fi dorit sa ramina. Insa n-am gasit intelegerea din partea chiriarhului.

L-am indrumat sa mearga la I. P. S. Teofil si P. S. Justinian de la Cluj.

Monahul Nicolae Steinhardt de la Rohia - Marturisitorii Ro

Astfel, prin recomandarea mea, domnul Nicolae Steinhardt a fost primit la Manastirea Rohia unde si-a gasit rostul de carturar si scriitor, ocupindu-se si de biblioteca minastirii, tinind legatura cu Asociatia Scriitorilor si cu Academia Romana si in special cu scriitorul Ioan Alexandru, om de suflet si gindire crestineasca. Un moment important a fost ultima mea intilnire cu dumnealui, in penultima zi a suferintei sale, la 29 martie 1989, inainte de a-si da obstescul sfirsit in spitalul de la Baia Mare.

Iata acum citeva ginduri de confesiune intima:

Imi spune dumnealui: “Draga parinte, gindul meu imi spune ca Dumnezeu nu m-a iertat de pacatele ce le-am savirsit in tinerete, in viata. Si merg sa ma infatisez in fata Dreptului Judecator si voi fi osindit aspru pentru toate nelegiuirile mele”

Am cautat sa-l linistesc si totodata sa-l conving ca aceste ginduri sinistre de disperare sint soapta diavolului: “Dumnezeu te-a iertat atunci cind ti–ai marturisit pacatele si ai primit botezul, caci prin botez se spala pacatul original si toate pacatele personale. Cind te-ai marturisit si ai luat hotarirea sa te indrepti si te-ai indreptat, Dumnezeu ti-a iertat pacatele prin dezlegarea ce o da duhovnicul in numele Sfintei Treimi. Intrat in monahism ai facut inca un alt act de pocainta. Te-ai lepadat de duhul lumesc si te-ai hranit cu hrana duhovniceasca si ai trait viata de evlavie in fratie si dragoste si cu suflet blajin. De ce mai puneti la indoiala ca Bunul Dumnezeu nu v-a iertat? Nu mai ascultati soapta satanei! Caci “ce se tem de Domnul se aseamana muntelui celui sfint si nu se tem nicidecum de bintuirile lui veliar.”

Arhimandrit Mina Dobzeu

Extrase din lucrarile Părintelui Mina Dobzeu publicate de Fabian Anton în Arhiva Culturala Română

Monahul Nicolae de la Rohia despre botez şi Părintele Mina Dobzeu în Jurnalul Fericirii:

Calugarul Nicolae Steinhardt - Foto Vespasian Lungu - Revista Verso - via Marturisitorii

„Călugărul meu e basarabean. E un om tânăr, condamnat pentru a fi avut vedenii și a fi trimis Departamentului Cultelor o scrisoare în care protesta împotriva desființării schitului unde viețuise. Abia apuc – bat fierul cât e cald – să-i spun că sunt ovrei și că doresc a mă boteza, că se și arată de acord. E blajin, cu gesturi domoale, și tăcut. (…)

Părintele Mina, călugărul ortodox, mi-a impus numai câteva lecții de catehizare și le facem șezând pe marginea unui pat de fier, cu spatele spre ușă, unul lângă altul, vorbind în șoaptă. Suntem, firește, amândoi în uniformă de pușcăriaș: bocanci fără șireturi, zeghe vărgată și giorsită, bonețică pe cap. Vestonul nu are nasturi, pantalonii, prea scurți, stau să cadă. Dealtfel totul aici, la Jilava, are cel mai violent aspect de pușcărie, de pârnaie, nu de temniță gravă. Clădirea e sinistră, dar interiorul celulei aduce a iarmaroc, a tablou de Breughel, Chagall, a balamuc.(…)

10-15 Martie 1960

Lecțiile de catehizare merg foarte repede, părintele Mina e îngăduitor și nepretențios, și e drept că și eu mă dovedesc a cunoaște destul de multe. Cei trei preoți se sfătuiesc între ei, apoi vin să mă întrebe, vreau să fiu catolic sau ortodox? Le răspund fără șovăială că ortodox. Foarte bine. Mă va boteza călugărul. (…)

Nu se poate ști când vom fi scoși din celula 18 (e de tranzit) și răspândiți pe unde s-o nimeri. Este așadar bine să nu mai amânăm. Botezul va avea loc la cincisprezece ale lunii. Nu vor fi trecut prin urmare nici zece zile între sosirea mea în celulă și efectuarea botezului.(…)

15 martie 1960

Catehizarea a luat sfârșit. Botezul, hotărât pentru ziua de cincisprezece, are loc așa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socotește cel mai potrivit: la întoarcerea de la aer când caraliii sunt mai ocupați, când agitația este maximă. Trebuie să lucrăm repede și să acționăm clandestin în văzul tuturor. Conspirația în plină zi a lui Wells. Ceva în genul manevrelor invizibile ale lui Antonov-Ovseienko. Eu unul nu voi ieși la plimbare. (…)

Când puhoiul de oameni se întoarce cu zgomot mare, ducând în rând de cîte doi balia, ciubărul, tineta și un rezervor cu apă, părintele Mina, fără a-și scoate mantaua, dă buzna la singura căniță din cameră – e o căniță roșie, cu smalțul sărit, năclăită și respingătoare – și o umple cu apă viermănoasă proaspăt adusă în rezervorul purtat de el și de un alt deținut. Vin la patul meu și cei doi preoți greco-catolici și nașul. Naș mi l-am ales cu vreo două zile înainte pe Em. V., fost profesor și avocat, bun cunoscător de latină și greacă, trimis în judecată pentru a fi redactat ordinul de zi Vă ordon, treceți Prutul!. V. a fost directorul de cabinet al lui Ică și a purtat cu mașina la tipografie faimosul ordin pe care pentru nimic în lume orgoliosul și altminteri foarte cultul general Antonescu nu ar fi îngăduit altcuiva să îl scrie în numele său. (…)

Doi dintre deținuți, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum când celulele, pe rând, sunt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puțin probabil. La repezeală – dar cu acea iscusință preoțească unde iuțeala nu stânjenește dicția deslușită – părintele Mina rostește cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă pe cap și pe umeri tot conținutul ibricului (cănița e un fel de ibric bont) și mă botează în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul șterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă și din duh rapid. (…)

Cine a fost creștinat de mic copil nu are de unde să știe și nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă mai sus și lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine. Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată și deplină. Liniște. Și o absolută nepăsare. Față de toate. Și o dulceață. În gură, în vine, în mușchi. Totodată o resemnare, senzația că aș putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăștie pretutindeni, nu localizat pe buze. Și un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărți ale copilăriei. Un simțământ de siguranță absolută. O contopire mescalinică în toate și o desăvârșită îndepărtate în senin. O mână care mi se întinde și o conivență cu înțelepciuni ghicite. Și noutatea: nou, sunt un om nou, de unde atâta prospețime și înnoire?”

Jurnalul Fericirii, Editura DACIA, Cluj, 1995 – PDF

Sursa: MĂRTURISITORII

Fotografii: Fototeca Ortodoxiei, CNSAS, Cuvântul Ortodox, Vespasian Lungu – Biblioteca Academiei Române [D521/2009] via Revista Verso

Acuarelă: Vespasian Lungu

Nicolae Steinhardt vazut de Vespasian Lungu - Ex Libris

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON