Părintele Ilie Lăcătuşu, unul dintre marii Sfinţi ai Închisorilor (+22 iulie). Propunerea de canonizare şi cum a fost descoperit Sfântul în Cimitirul “Adormirea Maicii Domnului” din Giuleşti – VIDEO

Părintele Ilie, un mărturisitor al lui Hristos

Cei care nu s-au temut să-L mărturisească pe Dum­ne­­zeu nici în faţa celor mai cumplite chinuri au strălucit ca nişte adevărate făclii şi în prigoana atee a secolului nos­tru. Sângele mărturisitorilor a curs ca în primele vea­curi a­le creştinismului. Şi în România prigoana contra credinţei a lovit pu­ter­nic Biserica. Episcopi, preoţi şi mireni au apărat cu pre­ţul vieţii comoara cea mai de preţ: adevărata credinţă. Mulţi dintre marii duhovnici, mulţi dintre marii teologi au tre­cut prin întunericul închisorilor. Dar, în loc să fie înge­nun­­cheaţi, aceştia au ieşit din încercări mai puternici, mai că­liţi, mai pregătiţi pentru a răspândi credinţa cea ade­vărată.

Între aceştia, o figură aparte este părintele Ilie Lăcătu­şu. Viaţa sa a fost închinată Domnului. S-a născut pe 6 de­cembrie 1909, în satul Crăpăturile din judeţul Vâlcea, din părinţi apropiaţi de Biserică, Marin şi Maria Lăcătuşu. Ta­tăl său a fost cântăreţ bisericesc. Copilăria la ţară, far­me­cul universului ţărănesc i-au deschis inima spre Dum­ne­­zeu, pe care şi-a dorit să Îl slujească cu toată fiinţa. Între anii 1922 şi 1930, a urmat Seminarul Sf. Nico­lae din Vâlcea, unde s-a evidenţiat prin însuşirile sale deo­se­­bite. Între 1930 şi 1934 a frecventat Facultatea de Teo­lo­gi­e din Bucureşti, ai cărei profe­sori erau persona­lităţi mar­­cante ale vieţii religioase de atunci. [În martie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, născută în Cordeşti, Gorj – n.ed.]

După ce, în septembrie 1934, a fost hirotonit preot al pa­rohiei Osica de Jos, în judeţul Olt, părintele a fost mutat mai târziu la Buiceşti, în Mehedinţi.

Ani de zile viaţa pă­rintelui a fost liniştită, ocupându-se cu râvnă de misi­u­nea sa, având şi grija familiei, binecuvântată de Dumne­zeu cu cinci copii. [Din vara anului 1942 până în primăvara anului 1943, părintele a fost trimis de Misiunea Ortodoxă Română să propovăduiască peste Prut, la Odessa, şi apoi în parohia Serseniţa din Transnistria. – n.ed.]

În 1952, odată cu unul din valurile de arestări din rân­durile preoţilor, părintele Ilie a ajuns la colo­nia de mun­­că Galeşu, la Canal. De aici a fost mutat apoi la Colo­nia Peninsula, Constanţa. (…) [Din septembrie 1953 până în aprilie 1954, părintele a fost mutat la formaţiunea de muncă 0680 din Oneşti. – n.ed.] În 1954, a­utorităţile comuniste au îndulcit puţin persecuţia şi pă­rin­tele a fost eliberat. Dar în 1959, prigoana s-a înăsprit şi a fost condamnat din nou la muncă silnică, în Deltă, la Pe­­riprava. Regimul aspru de acolo i-a cauzat urmări serioase sănătăţii. Aici, el se va intalni cu Părintele Justin Pârvu, abia în data de 6 mai 1964 fiind eliberat.

Citiţi şi Mărturii despre Părintele Ilie Lăcătuşu din Dosarele CNSAS şi o minune cu Părintele Justin Parvu

Ulterior, părintele a avut domiciliu forţat la Bolintin. Apoi, din 20 decembrie 1964 până pe 1 august 1970, a slujit în Parohia Gârdeşti de unde a fost mutat la parohia Cucuruzu, în comuna Răsuceni, unde s‑a pensionat la începutul an­ului 1978.

În anul 1983, aflat în spital, părintele le-a spus celor de lângă el că, dacă va trăi până după 22 iulie, va mai trăi în­că doi ani. Şi-a exprimat şi rugămintea ca, dacă soţia îi va muri peste 15 ani, să fie îngropată lângă el. A murit chiar pe 22 iulie, iar peste 15 ani, în 1998, avea să moară şi so­ţia sa, Ecaterina.

La înmormântarea soţiei părintelui, pe 29 septembrie 1998, cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt neaşteptat: trupul părintelui era neputrezit, întreg, bi­­ne­mirositor.

Pentru a se convinge că trupul părintelui nu a rămas neputrezit din motive biologice, membrii fa­mi­­liei – în înţelegere cu preotul – au lăsat trupul în contact cu aerul. Dar, după nouă săptămâni, trupul era intact. Dumnezeu, Cel care rânduieşte toate, ne va lumina să aflăm cum I-a primit pe mărturisitorii Lui în Cer. (Redacţia Vestitorul Ortodoxiei)

*

„Trupul părintelui Ilie Lăcătuşu era perfect întreg” – Mărturia Părintelui Nicolae Barbu, cimitirul Adormirea Maicii Domnului, Giuleşti (VIDEO mai jos)

“Am cunoscut, în cadrul parohiei mele, pe presbitera Ecaterina Lăcătuşu, o doamnă plină de încărcătură spirituală. Dânsa fiind singură, adică văduvă, de aproape doisprezece ani, relata faptul că a avut fericirea de la Dumnezeu să trăiască alături de un slujitor al Domnului cu totul deosebit.

Doamna preoteasă se spovedea, se împărtăşea, aveam dialoguri foarte plăcute cu dânsa. A venit vremea să treacă la cele veşnice. Şi, în ziua de 29 septembrie a anului 1998, a avut loc prohodirea dânsei, după ce primise toate cele creştineşti.

Părintele Ilie Lăcătuşu îi lăsase doamnei cuvântul că, dacă va muri după 15 ani de la moartea dânsului, să îl dezgroape şi să o pună şi pe dânsa alături de Prea Cucernicia sa. Această dorinţă a părintelui împlinindu-se, la moartea soţiei a fost desfăcut mormântul părintelui, urmând să fie pusă alături doamna preoteasă.

În momentul în care mormântul a fost deschis şi am ajuns cu răposata Ecaterina Lăcătuşu s-o punem în mormânt, am ţinut ca să desfacem coşciugul părintelui, pentru ca osemintele acestuia să fie curăţate după rânduiala tradiţiei şi, după aceea, puse alături de soţia sa. În momentul acela am constatat însă că trupul părintelui Lăcătuşu era perfect întreg, ba, mai mult decât atât, era foarte uşor şi emana un miros plăcut.

Pentru că rânduiala de înmormântare necesita o rânduială aglomerată pentru ziua respectivă, am pus trupul părintelui într-o nişă a cavoului, undeva la suprafaţă – ca să avem vreme, după aceea, să cercetăm ce este cu trupul părintelui –, şi, l-am lăsat acolo. După şase săptămâni, am mers din nou la parastasul presbiterei Ecaterina şi am constatat că trupul părintelui nu suferise nicio modificare.

La propunerea familiei, am trecut atunci la o altă fază: la faza de pregătire a curăţării trupului părintelui şi a îmbrăcării acestuia într-un veşmânt nou. Dumnealor, ca să fie bună rânduială, au făcut mai întâi o înştiinţare a acestui lucru către forurile superioare bisericeşti, au adus la cunoştinţă lucrul acesta Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, iar după aceea, au făcut o cerere, pe care au îndreptat-o către mine, pentru ca eu personal să mă ocup de curăţarea trupului părintelui şi de îmbrăcarea acestuia în veşminte noi.

Eu am procedat la fotografierea părintelui, bucăţică cu bucăţică, aşa cum se poate vedea, iată, şi totodată am procedat la îmbrăcarea părintelui – mai întâi într-o cămaşă de in, şi după aceea am depus celelalte veşminte pe trupul părintelui.

Am concluzionat, după toate cele petrecute, că părintele este perfect întreg, că trupul are o greutate foarte mică, este foarte uşor, şi că trupul părintelui nu are miros neplăcut, ci are un miros plăcut…”

VIDEO-MĂRTURIA:

Memoriul de canonizare şi răspunsul Arhiepiscopiei Bucureştilor

În ziua de 21 iunie 1999, câteva asociaţii (Frăţia Or­to­doxă Română, Liga Studenţilor, Asociaţia Română a Foş­tilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti, Grupul Sca­ra – Asociaţia Română de Antropologie Audiovizuală, A­sociaţia Christiana, Fundaţia Anastasia, Liga Tineretului Or­todox Român, Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Ro­mâni) au semnat un memoriu pentru deschiderea do­sarului de canonizare al părintelui Ilie Lăcătuşu:

„Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Prea Fericite Părinte Patriarh, Înalt Preasfinţiţi şi Preasfinţiţi membri ai Sfântului Sinod,

Ne adresăm Sfinţiilor Voastre cu o problemă de ma­re importanţă pentru viaţa spirituală a poporului nostru drept­credincios. Este vorba de găsirea trupului neputrezit şi binemirositor al părintelui Ilie Lăcătuşu (1909-1983), la 15 ani de la trecerea sa la Domnul.

Ţinând cont de faptul că a fost îngropat în condiţii normale şi că în tot acest ci­mi­tir nu s‑a semnalat niciun astfel de caz şi că după dez­gro­parea a fost ţinut timp de 9 săptămâni la aer fără ca tru­pul să fi fost afectat, considerăm că, aflân­du-ne în faţa u­nui caz cu totul special, ar trebui între­prin­se cercetările de rigoare pentru deschiderea dosarului de canonizare.

După mărturiile pe care le-am adunat (şi pe care vi le punem la dispoziţie), părintele a dus o viaţă de sfinţenie şi martiraj pentru Hristos, făcând parte din ceata de măr­tu­risitori ai credinţei în prigoana atee din veacul nostru.

În închisori a existat o viaţă religioasă profundă, ai cărei vred­nici îndrumători au fost preoţii şi ierarhii Bisericii noas­tre, acuzate pe nedrept că a plecat genunchii în faţa pu­terii.

Foştii colegi de suferinţă mărturisesc că părintele a fost un veritabil model duhovnicesc, strălucind prin vir­tuţi, nelepădându-se de Hristos nici în momentele de grea în­­cercare, întărindu-i pe cei din jurul său în dreapta cre­din­ţă.

Deşi părintele a avut soţie şi copii, aceasta nu con­sti­tuie un impediment pentru sfinţenie – atât în Rusia cât şi în Grecia există moaşte de sfinţi canonizaţi care au dus via­ţă de familie. Faptul că trupul neputrezit al părin­telui a fost găsit în 1998, după cum acesta prezisese în iulie 1983, a dat deja naştere unui cult local. Temându‑ne să nu că­dem în înşelare (deşi dovezile despre sfinţenia pă­rin­telui par concludente), vă rugăm să binevoiţi a deschide do­sa­rul de canonizare şi să ne înştiinţaţi în mod oficial asupra de­mersurilor întreprinse.”

Memoriul (înregistrat cu nr. 3273/1 iulie 2009), a pri­mit – pe 16 iulie 2009 – următorul răspuns din partea Bi­roului de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor:

„Privitor la îmbucurătoarea descoperire a trupului neputrezit al părintelui Ilie Lăcătuşu, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor aduce cu bucurie duhovnicească la cunoş­tinţă tuturor credincioşilor următoarele:

− potrivit rânduielilor bisericeşti statornicite din Bi­se­rica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de către Sfin­ţii Părinţi ai Bisericii, actul canonizării unui sfânt cons­tituie o lucrare sfântă şi dumnezeiască ce impune o ati­tudine pli­­nă de evlavie şi de smerenie, în căutarea tuturor măr­tu­ri­i­lor necesare unui astfel de moment, care impune e­tape şi strădanii deosebite, aşa cum s-a petrecut în cazul pro­cla­­mării sfinţilor canonizaţi în Biserica Ortodoxă. Aceas­­tă ca­le a fost urmată şi de Biserica noastră pentru pro­cla­ma­rea sfinţilor noştri în anii 1955 şi 1992 – pentru ca­no­ni­za­rea cărora au fost necesari ani mulţi de evla­vi­oa­să şi trud­ni­că cercetare a tuturor mărturiilor du­hovniceşti abso­lut tre­­buincioase. Nădăjduind în lumina Duhului Sfânt, să ne sporim cre­dinţa, iubirea şi rugăciunea ca astfel să cunoaştem cu ade­vărat iubirea lui Hristos, Cea mai presus de cunoştinţă, ca să ne umplem de toată plinătatea lui Dumnezeu (Efes. III, 19).

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Într-un articol din 23 iulie 2008 a apărut o informaţie importantă: „Urmaşii Părintelui au solicitat preoţilor şi ierar­hi­lor din ţară şi de peste hotare să facă slujbe de dezlegare. Din 1 mai 1999, la Mănăstirea Frăsinei s-au făcut timp de 40 de zile, slujbe de dezlegare, după Sfânta Liturghie. Cu o­ca­zia parastasului de un an de la des­humare, Prea Sfin­ţi­tul Teodosie Snagoveanul i-a citit o ru­găciune arhierească de dezlegare pentru eventualele pă­cate mari sau anateme ca­re ar împiedica trupul preotului să putrezească. La 6 fe­bru­­arie 2000, Mitropolitul Serafim Joantă, al Europei Cen­­trale şi de Nord, a oficiat o slujbă însoţită de rugă­ciu­nile de dezlegare. Trupul a rămas în continuare neputrezit şi, ca urmare, Patriarhia a constituit dosarul de cano­ni­za­re al Părintelui Ilie Lăcătuşu”.

Ştirea a fost confirmată ulterior de către pă­rin­tele Costel Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ro­mâne, care a declarat: „Părintele este pe o posibilă listă de canonizare. Doar că, în practica ortodoxă, nu există gra­bă, deci acest lucru (canonizarea – n.n.) nu ştim când se va întâmpla”.

Patriarhia Română a dat binecuvântare pentru a se deschide pentru credincioşi cripta care adăposteşte trupul acestuia şi prima icoana a Sfântului Ilie Lăcătuşu – Mărturisitorul a fost pictată pe peretele exterior al bisericii Mănastirii Petru Vodă, la cererea Părintelui Justin Pârvu.

Trupul parintelui se afla in cripta Cimitirului Adormirea Maicii Domnului, cartierul Giulesti, Bucuresti. (Blog PărinteleIlieLăcătuşu)

În cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giuleşti (Bucureşti), într-o micuţă criptă se odihneşte trupul întreg şi necuprins de stricăciune al Părintelui Ilie Lăcătuşu, unul dintre martirii închisorilor comuniste. Din ziua de 29 septembrie 1998, când trupul său a fost descoperit, mulţime de credincioşi se îndreaptă spre racla sa, spunându-şi durerile şi necazurile.

Trupul are o greutate de 7-8 kilograme şi toate caracteristicile Sfintelor Moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, nepricinuind teamă celor ce-l privesc, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme. (Familia Ortodoxă)

Ziarul Lumina: al Patriarhiei Române l-a omagiat în mai multe rânduri pe Părintele Ilie, cum ar fi:

Părintele Ilie Lăcătuşu sub persecuţia comunistă (I):


Pentru ridicarea culturală a comunităţii, părintele a înfiinţat un „centru cultural“, dar şi o cantină şcolară pentru toţi elevii din localitate. Prin numeroasele iniţiative pastoral-misionare, părintele Lăcătuşu a devenit foarte iubit de credincioşi, în comunitate neexistând sectanţi. De aceea, în perioada guvernării legionare a fost cooptat în calitate de şef de cuib, a cărui activitate însă s-a rezumat la iniţiative gospodăreşti, după cum rememora într-o declaraţie din 1954: „Ni s-a spus pe un ton convingător că este cazul să dăm şi noi concurs acelui partid care nutreşte bine bisericii şi ţării şi că luptă pentru dreptatea celor mulţi şi ca atare şi noi pentru interesele generale obşteşti comunale… Am ţinut câteva adunări, am luat hotărâri pentru terminarea podeţelor mici începute şi deteriorate în comună, pentru curăţenia şoselei de zăpadă, pentru adunatul fierului vechi, a părului de porc, împărţindu-ne cu atribuţii pe sectoare de activitate“.Unul dintre slujitorii români persecutaţi în perioada comunistă a fost părintele Ilie Lăcătuşu. Acesta s-a născut la 6 decembrie 1909, în familia cântăreţului bisericesc Marin Lăcătuşu din localitatea Crăpăturile, judeţul Vâlcea. După şcoala primară, între 1922 şi 1930, tânărul Ilie Lăcătuşu a urmat Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, apoi între 1930 şi 1934, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Deşi era căsătorit încă din martie 1931, Ilie Lăcătuşu a primit darul preoţiei abia după obţinerea licenţei în teologie. Pentru o scurtă perioadă de timp este slujitor la Parohia Osica de jos, în judeţul Olt, pentru ca de la 1 noiembrie 1934 să devină paroh la Pluta, judeţul Mehedinţi. Situată între Filiaşi şi Strehaia, Parohia Pluta, cu filiala Buiceşti, avea 469 de familii, respectiv 1.805 suflete. Aici, prezbitera Ecaterina Lăcătuşu, învăţătoare la şcoala din localitate, a înfiinţat un frumos cor care dădea răspunsurile la slujbele săvârşite de părintele Ilie Lăcătuşu.

Părintele a activat în mişcarea legionară până la rebeliunea din ianuarie 1941. Ulterior, între 1 noiembrie 1942 şi martie 1943, a făcut misiune pe frontul antibolşevic din Transnistria, slujind la Biserica „Sf. Arhanghel Mihail“ din Şerşeniţa, judeţul Râbniţa, în apropiere de Nistru, parohie cu 974 de familii, respectiv 4.000 de suflete. În perioada bolşevică, biserica parohială fusese transformată în club politic. Părintele Lăcătuşu a reamenajat-o şi a înzestrat-o cu icoane, veşminte şi obiecte de cult, astfel încât la 3 noiembrie 1942 a resfinţit-o. Ca slujitor a împărţit obiecte religioase credincioşilor, a iniţiat acţiuni de ajutorare cu lemne de foc pentru cei săraci, a înfiinţat o cantină destinată şcolarilor orfani, a predat religia în şcoli, totodată de la 1 ianuarie 1943 suplinind Parohia Grabova, din vecinătate. După instalarea regimului comunist, părintele Ilie Lăcătuşu a intrat în atenţia Securităţii, mai ales datorită stimei de care se bucura în localitate. În urma unor declaraţii calomniatoare date de doi membri PMR, prin care se arăta că părintele „ar duce activitate de dezbinare în localitate“, în 1949 se declanşează o urmărire împotriva sa. Însă ancheta Securităţii a dovedit contrariul. Nu la fel s-a întâmplat în anul 1952, când a fost arestat din cauza antecedentelor politice.

*

Ziarul Lumina: Părintele Ilie Lăcătuşu sub persecuţia comunistă (II):

În contextul valului de arestări declanşat în rândurile foştilor lideri locali legionari, la 19 iulie 1952 părintele Ilie Lăcătuşu era reţinut de Securitatea regiunii Craiova şi trimis în ancheta de la Ministerul Afacerilor Interne. La percheziţia domiciliară i s-au confiscat 59 de exemplare din revista preoţească „Renaşterea“. Conform unor denunţuri, părintele Ilie Lăcătuşu ar fi deţinut funcţia de şef de sector legionar în vremea guvernării naţional-legionare. Din coroborarea documentelor (multe contradictorii), care se găsesc în dosarele întocmite de fosta Securitate, reiese faptul că, în noiembrie 1940, părintele Lăcătuşu ar fi fost delegat la şefia sectorului legionar de care aparţinea, însă fără a milita politic. Anchetatorii de la Securitate au încercat să supradimensioneze „activitatea legionară“ a părintelui, în cele din urmă fiind trimis în colonie de muncă pentru 24 luni. Părintele a executat condamnarea administrativă în coloniile de muncă de la: Peninsula (16 noiembrie 1952 – 28 august 1953), Borzeşti şi Oneşti, de unde la 26 aprilie 1954 a fost eliberat. Revine în parohia sa de suflet. Deşi avea antecedente penale, părintele era stimat în continuare de credincioşi şi chiar de către reprezentanţii autorităţilor locale şi politice.

În documentele Securităţii se arată cum părintele Lăcătuşu este permanent înconjurat şi ajutat de preşedintele Sfatului popular, secretarul comunal de partid, instructorul de partid, acesta din urmă în noiembrie 1957 cerându-i sfinţirea fântânii din faţa primăriei. Tocmai astfel de manifestări deranjau organele de represiune. I se consemnează predicile „cu dublu înţeles“, precum cea din 7 aprilie 1957: „Oamenii să-şi achite cotele ca Învierea Domnului să nu-i găsească supăraţi şi să aibă neplăceri“. Din astfel de motive, la 1 iulie 1959 părintele Lăcătuşu a fost reţinut şi, prin decizie a MAI, trimis în lagăr de muncă pentru 60 luni. A muncit în lagărele de la Periprava (iulie 1959, decembrie 1959-1964) şi Salcia (octombrie 1959), fiind eliberat la 6 mai 1964, cu dreptul de a se întoarce la slujirea preoţească. Câteva luni a fost nevoit să urmeze un tratament medical la Bucureşti.

De la 20 decembrie 1964 a ocupat postul de paroh la Gârdeşti, comuna Necşeşti, raionul Roşiorii de Vede. Aici a reparat biserica şi a slujit altarului cu demnitate şi discreţie, astfel încât să nu atragă atenţia organelor represive, deşi acestea îl urmăreau permanent. În încercarea de a se muta la Bucureşti, aproape de fiica sa, în august 1970 este transferat la Parohia Cucuruzu, comuna Răsuceni, judeţul Ilfov, de unde în 1978 s-a pensionat. La 22 iulie 1983 a trecut în ceata drepţilor.

Pentru Ilie Lăcătuşu nu militantismul politic, ci slujirea Bisericii şi a poporului au constituit preocupările de căpătâi, după cum se exprima într-o declaraţie din 1941: „M-am încadrat cu cele mai curate intenţiuni în Mişcarea legionară, cu gândul la jertfelnicie, pentru binele Neamului şi Patriei, lucrând cu înţelepciune şi tact în rolul meu de educator în această latură de îndrumare civic-naţional-patriotică… Fiind preocupat şi pătruns de conştiinţa misiunii hainei şi prestigiului preoţesc, n-am făcut loc faptei de ocară şi prilej de poticnire celor buni, deoarece eram înarmat nu cu muniţiuni şi arme ucigătoare pe care nu le-am avut niciodată, nici promise, nici în posesie, ci am avut, în ciuda tuturor vrăjmaşilor, credinţă în Dumnezeu şi respectul faţă de tot omul. Lucrând în dragoste evanghelică, am purces în prisosul de timp ce mi-l îngăduiau treburile bisericeşti la această muncă socială… Biserica a fost şi este lăcaşul unde inimile creştine şi-au plecat simţămintele topite în calde rugăminţi. Din faţa Sfântului Altar am binevestit prin predici voia Domnului Hristos, nicidecum aluziuni şi apologii politice… Purtarea în ţinută şi cuvânt mi-a fost cuviincioasă oricând şi oriunde. La dragostea mea faţă de enoriaşi, pe care nu i-am ameninţat niciodată prin vorbe necumpătate, mi s-a răspuns întotdeauna şi mi se răspunde şi azi cu cea mai însufleţită dragoste“.

*

Mai multe mărturii despre sfinţenia Părintelui Ilie Lăcătuşu se găsesc pe pagina de internet dedicată sfinţiei sale, la Mănăstirea Petru Vodă, unde se află şi pictura realizată cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu, şi la MĂRTURISITORII

Părintele Justin Pârvu despre Sfântul Ilie Lăcătuşu: “Prin martirii Bisericii trăieşte Ortodoxia şi va trăi”. La 33 de ani de la plecarea la Ceruri

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON