Duminică, 16 Iunie 2019, după Vecernia Pogorârii Sfîntului Duh, la șase ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Părinte Justin, Duhovnicul Românie, a avut loc la Mănăstirea Petru Vodă, în prezența Dnei Maria Trifan, fiica mărturisitorului, lansarea cărţii “Testament” – de Traian Trifan, volum de o deosebită importanţă, atît pentru ceea ce reprezintă persoana autorului, cît şi ca îndrumar de isihasm, dar nu în ultimul rînd şi pentru faptul că a fost o adîncă dorinţă a Părintelui Justin. Au luat cuvântul Părintele Stareț, Arhim. Hariton Negrea, Dna Maria Trifan și editorul, Maica Neonila (video mai jos).
Unicitatea Avvei Traian Trifan (foto) este modul noetic al ființei lui în care se unesc profunzimea de trăire românească și cugetul diamantin-nuanțat al unui adevărat Părinte al Bisericii, vas al alegerii Sfintei Treimi, Care i-a dăruit cunoaşteri noi despre Sine şi despre creaţia Sa.
Lectura acestui şirag de mărgăritare este act hieratic, de o sobrietate deosebită, dedicat exclusiv celor ce vor să fie nemuritori întru Dumnezeu, scrie Mănăstirea Petru Vodă.
Notă asupra ediţiei
În primăvara lui 2009 am primit din partea părintelui Justin Pârvu două caiete de însemnări ale domnului Traian Trifan (o colecţie de apoftegme numite de autor Idei diferite şi Note), cu rugămintea să scriu un text pe marginea lor. Atît de mult m-a impresionat puterea şi mai ales modul lor de esenţializare încît le-am tehnoredactat în aceeaşi zi; am ştiut fulgerător că am în faţa ochilor nu atît efortul unui cuvios care-şi împlineşte ascultarea de Tradiţie în smerenia anonimatului, cît opera unui avvă filocalic de talia şi filiaţia Sfinţilor Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Simeon Noul Teolog, Grigorie Sinaitul, şi care, pe lîngă pătrunzimea lor intelectuală şi duhovnicească, e împodobit şi cu virtuţile muceniciei a 22 de ani de temniţă grea.
Cum în acel moment visam la un dicționar filocalic, care să contracareze deconstructivismul care afectează domeniul teologic prin artificii semantice, abordarea domnului Traian Trifan mi s-a părut cel mai solid chip de cugetare pe care se poate înălța o limbă română structurată și nuanțată. Dar pentru că dorința părintelui Justin era alta, i-am spus părerea mea că textul Caietelor Filocalice a fost gîndit nu cu scop autodidactic (autorul fiind de mult împlinitor cu fapta), ci cu scop didactic, revelat să constituie scut sau metodă pentru isihaştii vremurilor din urmă, precum odinioară, la răscruce de vremi, Sfinţii Grigorie Palamas şi Paisie Velicicovschi, și că mă nedumeresc ce s-ar cuveni scrie despre un text inițiatic lăsat testamentar de pionierul reînvierii isihaste – fiindcă asta reprezintă Traian Trifan pentru Biserica din lagărul marxist mondial. Portretul unui asemenea sfînt trebuia să poată străluci din însăşi lucrarea strategiei lui duhovniceşti, adică din „energia” sistemului său antropologic hristocentric. Părintele mi-a zis: Bine, dar grăbeşte-te…
Am început cu începutul: m-am rugat cuviosului autor. Răspunsul – grabnic: o trăire lină, de o perfecţiune diafană, eliberat de orice cunoaştere discursivă. Mintea nu putea privi persoana lui, era înveşmîntat într-o tăcere luminoasă. Aceasta repetându-se, din copleşirea sfielii am lăsat deoparte ispita contemplativă asupra textului său şi am încercat să merg pe firul ucenicilor lui, mucenicii şi mărturisitorii din închisorile antonesciene şi comuniste, în ale căror mărturii antropologia creştină se prezintă mult mai explicitat biografic şi mai esenţializat gnoseologic decît în toate filocaliile dinainte. Scrierile lor, sinergic demonstrîndu-şi veridicitatea şi altoirea pe Revelaţie, pătrund pînă la încheietura dintre măduvă şi duh, ivind o rugăciune unificatoare care nu e din silinţa cititorului, ci din darul Autorului Divin.
Învăţătura Sfinţilor închisorilor – învățătura Apostolilor: Dumnezeu este Unul şi Acelaşi în veac; Biserica Ortodoxă este Trupul Lui, iar frate de Cruce al lui Hristos este acela care trăieşte conştiinţa acestei lucrări în chip permanent. Cît despre mistagogiile cele mai presus de cuvinte, trăitorul le cunoaşte iar evlavia le tace.
Cu cât descopeream amploarea mişcării isihaste pe care a binevoit-o Dumnezeu prin Traian Trifan şi ucenicii săi, cu atât icoana lui se contura ca o conştiinţă de neam, un neam în care preoţia în duh s-a menit de la Iafet şi până la a Doua Venire, iar contemplarea acestei realităţi năştea nu cuvinte promise cândva părintelui Justin, ci lacrimi, lacrimile lor care se plîng prin noi…
Trecînd ani, la parastasul părintelui am avut surpriza să primesc de la doamna Maria Trifan toate caietele tatălui ei, încă zece pe lângă cele două, cu rugămintea să le redactez şi să le public, deși nu ştia de rugămintea părintelui, şi am luat aceasta ca o încredinţare de Sus. Compilate cu nădejde de proroc de mărturisitorul octagenar, Caietele sunt colecții de cugetări, adesea eliptice de predicat, care gravitează în jurul unui concept, ca niște permutări menite să reliefeze o axiomă. Ele sunt împărţite pe autori, însă conţinutul sapienţial, în care autorul îşi interpolează uneori propriile revelaţii, arată că nu acesta era criteriul selectării aforismelor, ci fenomenologia înduhovnicirii. Astfel am decis împărţirea pe capitole şi com-punerea textelor, cu foarte puţine lămuriri adăugite. Am intervenit uneori şi pentru a rotunji sau preciza forma, marcată de grabă şi lecturi apusene, a traducerilor Părintelui Dumitru Stăniloae, din ostenelile căruia cita Bădia deoarece erau atunci singurele disponibile; limba română noetică fiind mai degrabă cea a traducerilor filocalice paisiene, azi accesibilă nu doar monahilor. Notele de subsol şi indicii scripturistici aparţin autorului în marea lor majoritate. Am făcut precizări numai acolo unde era imperios necesar pentru a susţine gîndirea sa sistemică, fugind de ispita hermeneutică şi admirînd perfecta transparenţă a Cuviosului.
Înțelegând că miezul are nevoie de coajă, am inclus îndrumarul filocalic între două texte publicate în 1998 de ucenicul direct al autorului, Virgil Maxim (foto), unul mistic și unul biografic, pe care le-am redactat diferit. Celui mistic i se dăduse atunci titlul Robul 1036, după iscălitura prefeței, probabil din raţiunea că sfîntul editor voise să-i sublinieze dascălului său trăsătura fundamentală prin care s-a asemănat Mîntuitorului – smerenia, ori dintr-o iconomie profetică de a cumpăta amploarea individualistă pe care avea s-o ia virtualul. Totuşi, substanţa testamentară a textului, apartenenţa evidentă la întregul corpusului manuscris, evoluţia antropologiei în istoria Bisericii şi a lumii ultimelor decenii, precum şi definitoria polemică pe care autorul a dus-o împotriva antropologiei uniformizante, dezumanizante, depersonalizante a ateismului marxist (care e uzurpator al creştinismului şi apologet al anonimatului sclavagist), toate aceste raţiuni determină convingerea că Sfîntul nicidecum nu s-a identificat cu pseudonimul dat lui de sistemul antihristic. Dimpotrivă, a întors obrazul, după porunca lui Hristos, duhovnicește, nu social. Am considerat deci semnătura reală ca un act care nu mai e, ca atunci, încorsetat de un sistem viclean și de o sfîntă sfidare, cît un act dăinuitor, întregitor şi transcendent, care ne onorează ca neam.
Unicitatea Avvei Traian Trifan este modul noetic al ființei lui în care se unesc profunzimea de trăire românească și cugetul diamantin-nuanțat al unui adevărat Părinte al Bisericii, vas al alegerii Sfintei Treimi, Care i-a dăruit cunoaşteri noi despre Sine şi despre creaţia Sa.
Lectura acestui şirag de mărgăritare este act hieratic, de o sobrietate deosebită, dedicat exclusiv celor ce vor să fie nemuritori întru Dumnezeu. Iar ca edificare istorică este ceea autorul lasă să transpară din propriul praxis şi ethos – că singura şi adevărata înţelegere a menirii legionarului apostolic ca ipostas proniat e desăvîrşirea ortodoxă prin Rugă şi Smerenie. Astfel, rolul românesc în universalitatea creştină e indicat de pleiada acestor apostoli ai temniţelor care arată că dacă va exista o revenire la Revelaţie a celor ce s-au depărtat de Vechiul Testament, Predania le va arăta pe Cel-Ce-Este, iar dacă va exista o revenire la Dreapta Credinţă pentru cei ce s-au depărtat de ea din Noul Testament, Predania le va arăta pe Cel ce e Calea. Dorul Avvei Traian Trifan a fost ca din veşnicia fiecărei conştiinţe Dumnezeu Însuşi să spună: Mărturisesc!
Adîncă metanie celor care și-au dăruit ruga și sfatul: Arhim. Justin Pârvu, Valeriu Gafencu, Aurel State, Amma Aspazia Oţel, Arhim. Hariton Negrea, Protos. Ştefan Neicu, Pr. Dr. Vasile Ungureanu, Ieroschimonahul Simeon, Monahul Filotheu Bălan şi Amma Ecaterina. E o înnoită dovadă de smerenie a Sfîntului Traian Trifan faptul că și-a ales, tocmai el, cel mai neîndoielnic dintre brazi, pe editorul cel mai frînt dintre toate trestiile. Harul rugătorilor a creat această carte de lumină, iar dacă se vor găsi în ea umbre, a mea fie vina.
Mulţumiri deosebite doamnei Maria Trifan pentru nobleţea, dragostea, jertfa şi îndelunga-răbdare cu care a nădăjduit ca ofranda tatălui său să fie adusă şi în acest chip Bisericii şi Ţării.
Pentru rugăciunile Sfîntului, sper că se vor găsi printre cititori ucenici ai isihasmului celui mai înalt, luptători cu adevărat vrednici să înţeleagă anvergura geniului românesc creştin şi s-o mărturisească lumii şi Tronului Ceresc în faţa întregii Creaţii. Amin.
maica Neonila
Petru Vodă, 4 Ianuarie 2019
Sursa:
2 Comments