Traian Trifan – TESTAMENT. ROBUL 1036 – Lansare de Carte la Mănăstirea Petru Vodă la pomenirea de șase ani a Părintelui Justin. VIDEO

Duminică, 16 Iunie 2019, după Vecernia Pogorârii Sfîntului Duh, la șase ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Părinte Justin, Duhovnicul Românie, a avut loc la Mănăstirea Petru Vodă, în prezența Dnei Maria Trifan, fiica mărturisitorului, lansarea cărţii “Testament” – de Traian Trifan, volum de o deosebită importanţă, atît pentru ceea ce reprezintă persoana autorului, cît şi …

Învierea văzută de mărturisitorul Traian Trifan (+27 aprilie 1990) – Testament, Robul 1036. Mănăstirea Petru Vodă, 2019

“Mîntuitorul răstignit pe Golgota aduce biruinţa vieţii asupra morţii, prin Învierea cea de-a treia zi. În grădina Raiului Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui, fericit şi nemuritor. În grădina Golgotei, omul a făcut pe Dumnezeu după chipul lui, omorîndu-L. Mare cutezanţă a făpturii! De una mă minunez, de alta mă îngrozesc[1]. Hristos a despicat istoria în …

“În Săptămâna Patimilor Badia Traian Trifan plângea, curgându-i şiroaie de lacrimi, încontinuu, până în noaptea de Înviere”

“M-a impresionat foarte mult şi Badea Trifan, care a fost prefectul Braşovului. Era un om de o bunătate şi linişte sufletească rar întâlnite, ce avea deja 22 de ani de închisoare făcuţi. În Săptămâna Patimilor plângea, curgându-i şiroaie de lacrimi, încontinuu, până în noaptea de Înviere. Trecuseră 2000 de ani, iar el plângea cum plângeau mironosiţele şi Maica Domnului, atunci.” …

Traian Trifan, trâmbiţa Apocalipsei. Mărturii din închisorile comuniste

Marturii din inchisori:  “Vocea lui Traian Trifan a sunat în sufletele noastre ca o trâmbiţă a Apocalipsului” Mărturie minunată a fostului deţinut politic Bucur Stănescu (foto, central, in camasa alba) despre atitudinea lui Traian Trifan la a doua şedinţă de reeducare de la Aiud, în care a dezvăluit întreaga mascaradă a reeducării prin muncă. Dacă prima şedinţă de reeducare a …

Traian Trifan (3 noiembrie 1899 – 27 aprilie 1990). Marturisesc: Robul 1036 a indeplinit 21 de ani de inchisoare. AUTOBIOGRAFIE (*)

(*) Caiet “Autobiografic” scris de un membru al familie dupa povestirile lui Traian Trifan Nãscut în ziua de 3 Nov. 1899, al treilea din cei doisprezece copii. Scoala: patru clase elementare si douã liceale la Liceul evanghelic nemtesc din Sebes-Alba, clasa a III-a licealã in Alba lulia, Liceul de stat unguresc, Casa a IV-a la Sibiu, Liceul de stat unguresc, …