Averea “suspectului” Mircea Vulcănescu, martir pentru Hristos (3 martie 1904, București – 28 octombrie 1952, Aiud)

“Adevărul pe care l-am aflat pe urmă este că “Domnul este cu noi până la sfârşitul veacului“, că se întrupează necontenit în Taina Euharistiei şi printr-insa Harul lui Dumnezeu (ca şi prin celelalte Taine) coboară asupra noastră şi împlineşte strigarea aceluiaşi acatist de care am vorbit: S-a facut Om ca noi, “ca să tragă la înălţime pe cei ce-I cântă …

La Mulți Ani, Doamnei Măriuca Vulcănescu, la 85 de ani! Fiica martirului Mircea Vulcănescu, o pătimitoare întru Hristos, asemenea tatălui ei – VIDEO

Doamna Măriuca Vulcănescu împlinește azi 85 de ani. Îi urăm din toată inima La Mulți Ani binecuvântați! Vă propunem să citiți și să vedeți următoarele interviuri de la MĂRTURISITORII cu Doamna Măriuca, fiica martirului Mircea Vulcănescu: Lupta şi viaţa eroinei Măriuca Vulcănescu, fiica filosofului-martir Mircea Vulcănescu. Arhitecţi români în temniţele comuniste – Documente, fotografii, mărturii Măriuca Vulcănescu: “Să ne rugăm …

Despre geniul şi martirul Mircea Vulcănescu, cu Sandra, fiica mijlocie a marelui filosof: “În amin­tirea lui, sper ca cel puţin dvs, tinerii, să înviaţi ţara!”

Amintiri despre MIRCEA VULCĂNESCU: “A fost extraordinar. Un om luminos şi bun” Alexandra Elisabeta de Hillerin, Sandra, cum i se spune în familie, este fiica mij­lo­cie a filosofului Mircea Vulcănescu şi tră­ieşte la Paris. A avut amabilitatea să ne pri­mească, într-o după-amiază de primăvară târzie, ca­re s-a transformat într-o adevărată sărbătoare, căci timp de mai multe ceasuri ne-a vorbit despre …

Mironosiţele Domnului din închisorilor comuniste, omagiate în ziarul Lumina, de la Doamnele Aspazia Petrescu şi Măriuca Vulcănescu la Maica Teodosia şi Elisabeta Rizea

La Duminica Mironosiţelor, ziarul Lumina al Patriarhiei Române a omagiat jertfa mironosiţelor închisorilor comuniste printr-un număr special, din care reproducem următoarele articole: „De sufletul maicii Teodosia nu s-au putut atinge călăii” de Raluca Brodner, 30 Aprilie 2017 Cuvintele doamnei Aspazia Oțel Petrescu o descriu cel mai bine, în lumina versurilor monahiei cu suflet de poet: „Zorica Laţcu, în ipostaza sa de …

Ziua lui Mircea Vulcănescu. Documentele reabilitării lui Gheron Netta, Ministrul Finanţelor în Guvernarea Antonescu. Exclusiv MĂRTURISITORII.RO

Gheron Netta (născut la 22 martie 1891, în Turnu Severin şi decedat la 28 august 1955, în penitenciarul Aiud), ca ministru al Finanţelor în timpul Guvernării Antonescu, a fost superiorul lui Mircea Vulcănescu (născut la 3 Martie 1904, Bucureşti şi răpus la 28 Octombrie 1952, tot la Aiud) pe vremea când acesta era subsecretar de stat, amândoi fiind acuzaţi de …

Mircea Vulcănescu: V I C L E I M . Cadou la Naşterea Domnului, la 75 de ani de la scriere – PDF – VICLEIM, Crăciun, 1941

Mircea Vulcănescu V i c l e i m (Vicleim – patru scene – Scrisa pentru copiii si nepotii mei, ca sa-l joace de Craciunul anului 1941) Crăciunul era pentru familia mea Sărbatoarea sărbătorilor, Sărbătoarea cea mare, pregătită îndelung şi aşteptată cu multă vreme înainte ca primii fulgi să cadă. Era, în primul rând, o sărbătoare de familie, care se …

INEDIT: Mărturii despre Mircea Vulcănescu din arhiva lui Mircea Eliade (I) – “Nu pot accepta faptul că a murit în condiţii atât de dramatice”

Mărturii despre Mircea Vulcănescu din arhiva lui Mircea Eliade (I) Încă din anii ’30, într-un articol despre Mircea Vulcănescu (1904-1952) care n-a fost reeditat, Eliade îl recunoştea pe acest „tînăr prodigios”, nu numai drept „cel mai autentic elev al lui Nae Ionescu”, dar şi „fără îndoială, creierul cel mai înzestrat al generaţiei sale”. „Cine dintre noi l-a putut urmări pe …

Ultima noapte pe pământ a lui Mircea Vulcănescu. 64 de ani de la moartea martirică de la Aiud (28 octombrie 1952). “Pe mine să nu mă căutaţi, că n-o să mă mai găsiţi aici”. VIDEO

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viaţa unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp. Un articol de Monica Andronescu | 28 Octombrie 2016 Avea 48 de …

Lupta şi viaţa eroinei Măriuca Vulcănescu, fiica filosofului-martir Mircea Vulcănescu. Arhitecţi români în temniţele comuniste – Documente, fotografii, mărturii

Prin amabilitatea autorului publicăm în premieră online textul dedicat de tânărul arhitect-cercetător Vlad Mitric-Ciupe doamnei Măriuca Vulcănescu, fiica filosofului-martir Mircea Vulcănescu, în cartea sa, “Arhitectii români şi detenţia politică 1944-1964: între destin concentraţionar şi vocaţie profesională”. Apărută la INSTITUTUL NATIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI – Academia Română (2013), lucrarea este disponibilă spre comandă online la Librărie.net sau spre achiziţionare directă la …

Măriuca Vulcănescu: “Să ne rugăm la Dumnezeu și pentru dușmanii noștri” – Învăţătura lui Mircea Vulcănescu

La 82 de ani, împliniţi pe 1 iulie 2015, Doamna Mariuca Vulcănescu păstrează încă un suflet tânăr, o vioiciune a duhului care vine, desigur, dintr-o viaţă de mărturisire a unei alte lumi, a vremurilor în care libertatea însemna să lupţi pentru adevăr, pentru dreptate şi mai ales pentru Hristos. O lume în care mărturisirea era un fapt subînţeles, un lucru …

Legea “Elie Wiesel” urmăreşte desfiinţarea Istoriei anticomuniste a României. Florian vs Ogoranu. ANALIZĂ, Documente şi Imagini exclusive cu Mişcarea de Rezistenţă Armată din Munţii Făgăraşului

Imnul Carpatin Făgărăşenilor – Grupul Ion Gavrilă Ogoranu Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat miercuri, 22 iulie 2015, chiar de ziua de naştere a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea, modificările la OG 31/2002 prin care apologia Mişcării Legionare şi negarea Holocaustului pe teritoriul României vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, informează Ziarul Românesc.net. …

MĂRTURISITORII VORBESC. Fiicele lui Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr către tineri: “Numai în voi e speranța!”. VIDEO

La Liceul „Dimitrie Gusti“ din Bucureşti s-a desfăşurat sâmbătă, 25 aprilie, a IV-a ediţie a Simpozionului naţional „Credinţă, adevăr, creaţie în închisorile comuniste“, care face parte din proiectul „Să ne cunoaştem trecutul pentru a ne proiecta viitorul“. Proiectul este realizat în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Barbu“ (partener principal) şi instituţii naţionale: Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Institutul de Investigare a …

Din Râpa Robilor în sinaxare şi galeria cetăţenilor de onoare. Părintele Justin şi martirii Ilarion Felea şi Mircea Vulcanescu, cetăţeni de onoare la Aiud. VIDEO/FOTO/AUDIO INTEGRAL

Din Râpa Robilor în galeria cetăţenilor de onoare Gratie nevoitorilor pentru aceasta dreapta cinstire, jurnalistii Ioana Lucacel si Mircea Crisan, MARTURISITORII.RO va ofera aici inregistrarea integrala a ceremoniei de la Aiud din 17 februarie 2014. Doamne, ajuta! „Recursul la demnitate şi memorie” iniţiat de GAZETA de Maramureş a reuşit şi la Aiud. Săptămâna trecută, într-o manifestare solemnă, s-au decernat post-mortem …