Ne-am obisnuit sa privim sfintenia si semnele ei ca pe ceva straniu si de demult, iar pe sfinti sa ni-i imaginam indeobste ca pe niste nevoitori instrainati de lume. In realitate, chipurile sfinteniei sunt nenumarate, iar sfantul poate sa fie si contemporanul nostru, omul de langa noi. Un caz care a starnit multa si infiorata uimire in tara noastra, incepand din toamna anului 1998, este cel al vrednicului de pomenire parinte Ilie Lacatusu (1909 – 1983), aflat acum in atentia comisiei bisericesti insarcinate cu dosarele de canonizare.
Cine a fost putin cunoscutul oamenilor, dar cunoscut de Dumnezeu Ilie Lacatusu? Valcean de origine, din comuna Crapaturile, absolvent al Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea (distins cu premiul I de virtute pentru ”aptitudini sufletești care îl disting între colegii lui”) și apoi al Facultății de Teologie din București, preoțit la 1 septembrie 1934, a fost paroh la Osica de Jos – Olt, Buicești-Mehedinți, Sersinița – Rabnița (în Transilvania, unde fusese trimis de Misiunea Ortodoxă Română între 1942-1943), apoi la Gărdești -Teleorman și Cucuruzu-Giurgiu. Ca un bun chivernisitor al Bisericii, a reparat sfintele lacașuri, a refacut picturile bisericești, realizând și alte lucrări necesare la parohiile unde a slujit. Era blând, smerit și drept, grăia cu deosebită înțelepciune și pricepere, era dulce la cuvântși avea inima milostivă. Pretutindeni a slujit cu mare dăruire, iar oamenii din acele locuri păstrează amintirea neștearsă a unui model de viață trăită cu sfântă noblețe în slujba Domnului.
Ca mulți alți mărturisitori ai lui Hristos, a urcat muntele Golgotei împotriva ateismului, fiind vârât de către comuniști în închisorile de la Canal (colonia de muncă M.A.I. Galeșu), Peninsula (în celebra brigadă a preoților) și Onești, mai întâi între anii 1952 și 1954, apoi și între anii 1959 – 1964 în Deltă, la Periprava, într-o formațiune în care a fost încadrat lotul preoților olteni, asumându-și în mod exemplar suferința în numele credinței. Aici la întâlnit pe părintele Iustin Pârvu, marele duhovnic de la Mânăstirea nemțeană ”Petru Vodă”.
A fost căsătorit încă de la 5 iulie 1931 cu învățătoarea Ecaterina Lăcătușu (născută Popescu), devotată soție și mamă, având împreună o viață de familie fără cusur. Paharul suferințelor nu se umpluse totuși îndeajuns. Deși din familia sa odrăsliseră cinci copii, din august 1955 până în zilele noastre îi mai rămăsese în viață o singură fiică, Maria Sabina. La 1 ianuarie 1978, părintele Ilie s-a pensionat și s-a stabilit cu familia la București.
S-a retras cu smerenie, rugându-se, postind și răbdând , până și-a dat sufletul în mâinile Domnului Iisus Hristos. În primăvara anului 1983, tot mai slăbit de boala dobândită în urma detențiilor, a comunicat familiei că, dacă va trece de ziua de 22 iulie, va mai viețui încă doi ani. Dar chiar în yiua de care pomenise, aflându-se pe patul Spitalului ”Panduri” din Capitală, Dumnezeu l-a chemat în ceata aleșilor părinți.
Trupul părintelui nu a fost îmbălsămat, deoarece canoanele bisericești interziccacest lucru preoților de mir și monahilor. Cu câteva zile mai înainte, împărtășise însă familiei dorința sa ca, dacă presbitera Ecaterina se va săvârși la 15 ani după dânsul, atunci trupul acesteia să fie depus în aceeași criptă a cavoului familiei.
Trupul părintelui Ilie Lăcătușu prezintă toate caracteristicile tradiționale ale sfintelor moaște: este întreg până la cele mai mici detalii, ușor (7-8 kg) și cu piele alunie, bine mirositor, neprovocând repulsie sau teamă, ci având mai degrabă aspectul unui om care se odihnește. S-a observat deja asemănarea evidentă între rămășițele părintelui Ilie și moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, alt mare ostenitor întru Hristos de origine română și contemporan cu noi.
În momentul descoperirii trupului neputrezit al părintelui Lăcătușu, Mihai Spirache, nepotul părintelui, l-a atins pe Ilie Lăcătușu, iar, timp de o săptămână, mâna dreaptă a nepotului Mihai și-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaște. ”Nu eram singurul care simțeam acea mireasmă deosebită: și cei din jurul meu o remarcau!…”. Rudele au lăsat timp de mai multe săptămâni corpul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui. Văzând aceasta, fiica părintelui Ilie Lăcătușu, Maria Sabina Spirache, singurul urmaș aflat atunci în viață, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu către Arhiepiscopia Bucureștilor în legătură cu această descoperire. La 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române și-a expus următoarea poziție cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie Lăcătușu: ”Este însă prea adevărat că niciodată Biserica n-a pus vreo grabă deosebită în actele de canonizare, decât atunci când avalanșa pietății populare i-a impus aceasta. În cazul preotului Ilie Lăcătușu, Arhiepiscopia a luat la cunoștință despre descoperirea trupului neputrezit. Calea canonizării impune însă multe etape și strădanii deosebite, așa cum s-a mai procedat”.
Trupul părintelui a fost ținut în taină până la data de 27 februarie 2000, deoarece Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române nu dăduse binecuvântare pentru a putea fi văzut. Urmașii părintelui au solicitat preoților și ierarhilor din țară și de peste hotare să facă slujbe de dezlegare. Din data de 1 mai 1999, la Mânăstirea Frăsinei s-au făcut timp de 40 de zile slujbe de dezlegare, după Sfânta Liturghie. Cu ocazia parastasului de un an de la deshumare (29 septembrie 1999), într-o atmosferă tainică, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Petrescu, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, i-a citit o rugăciune arhierească de dezlegare pentru eventualele păcate mari sau anateme care ar împiedica trupul preotului să putrezească. La 6 februarie 2000, Mitropolitul Serafim Joantă al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a oficiat o slujbă religioasă, însoțită de rugăciunile de dezlegare. Trupul a rămas în continuare neputrezit și, ca urmare, Patriarhia i-a deschis părintelui Ilie Lăcătușu un dosar de canonizare, dând binecuvântare pentru a se deschide cripta care adăpostește trupul acestuia. La câteva luni de la descoperirea trupului neputrezit al părintelui Lăcătușu, pe postul național de televiziune s-a difuzat filmul documentar ”Semne”, realizat de regizorul- jurnalist Cornel Ciomâzgă, în care a fost prezentată cu profesionalism descoperirea.
Vestea aflării moaștelor părintelui Ilie Lăcătușu s-a răspândit în întreaga Românie, el fiind cinstit de către credincioși ca un sfânt. Prima icoană a Sfântului Ilie Mărturisitorul a fost pictată pe peretele exterior al bisericii Mânăstirii Petru Vodă, unde stareț era fostul său coleg de detenție comunistă, arhimandritul Iustin Pârvu, care neobosit se îngrijește și de recuperarea neprețuitelor moaște ale mărturisitorilor din Penitenciarul Aiud (în opoziție cu indiferența unor autorități laice, care au permis aruncarea la groapa de gunoi a rămășițelor sfinte ale unor jertfelnici întemnițați!).
În prezent, moaștele părintelui Ilie Lăcătușu, candidat cert la canonizare în următorii ani, se află la cimitirul ”Adormirea Maicii Domnului” din cartierul bucureștean Giulești, unde fusese înmormântat. În așteptarea recunoașterii oficiale (susținută și prin campania ”Din temnițe spre Sinaxare”), trupul său neputrezit a fost pus într-un sicriu nou, din sticlă, pentru a putea fi văzut de oricine.
Sursa: MARTURISITORII
Cititi si: Mărturii despre sfinţenia Părintelui Ilie Lăcătuşu
Mărturii despre Părintele Ilie Lăcătuşu din Dosarele CNSAS şi o minune cu Părintele Justin Parvu
Părintele Ilie Lăcătuşu, Sfântul din Giuleşti (6 decembrie 1909 – 22 iulie 1983). VIDEO
În cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giuleşti (Bucureşti), într-o micuţă criptă se odihneşte trupul întreg şi necuprins de stricăciune al Părintelui Ilie Lăcătuşu, unul dintre martirii închisorilor comuniste. Din ziua de 29 septembrie 1998, când trupul său a fost descoperit, mulţime de credincioşi se îndreaptă spre racla sa, spunându-şi durerile şi necazurile.
Trupul are o greutate de 7-8 kilograme şi toate caracteristicile Sfintelor Moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, nepricinuind teamă celor ce-l privesc, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme. (Familia Ortodoxa)
VIDEO: Mărturia Părintelui Nicolae Barbu, cel care l-a descoperit pe Sfântul Ilie Lăcătuşu
