Sfântul Gherasim Iscu acum 90 de ani – FOTO. 65 de ani de la plecarea la Ceruri, de mână cu torţionarul său. 2017 – Anul Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste

La Naşterea Domnului 2016 s-au împlinit 65 de ani de la naşterea la Ceruri a sfântului mucenic al Bisericii Ortodoxe Române Gherasim Iscu, exterminat de bolşevici în trei ani de temniţă grea. Cum anul 2017 a fost declarat deja de Patriarhia Română drept Anul Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste nu ne îndoim că Părintele Gherasim Iscu se va afla pe lista propunerilor de canonizare. Portalul MĂRTURISITORII, împreună cu prietenii noştri, i-a omagiat deja martiriul printr-o emisiune de timbre publicată de Poşta Moldovei:

Marturisitorii, Mucenicii si Sfintii Inchisorilor - Parintele Justin Parvu - Posta Moldovei 16 Iunie 2015

Redăm mai jos o serie de fotografii şi mărturii valoroase despre Sfântul Gherasim Iscu:

„Să avem pilda Sfântului Nicodim şi a altor mari părinţi din această Mănăstire (Tismana), care şi-au dat sufletul pentru credinţă, aşa cum este şi neuitatul stareţ al mănăstirii, Părintele Arhimandrit Gherasim Iscu. A murit în închisorile comuniste apărând credinţa şi dând mărturie de anii grei, de cele cinci decenii pe care le-am străbătut pentru a ne salva credinţa.” – Patriarhul Teoctist

Parintele martir Gherasim Iscu - staret Tismana, col Petre Grigorescu si Radu Ciuceanu la reconstituirea Securitatii 1948 - CNSAS - Marturistorii Ro via Roncea Ro

“Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morţii chemând pe alţi doi deţinuţi. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a aşezat pe marginea patului ucigaşului său şi-l mângâia pe cap.
Nu voi uita niciodată această mişcare! Un om schinghiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea. Putea găsi o mângâiere pentru acela.
Apoi preotul zise către acel om:
– Eşti tânăr, nu ştiai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea.”  Richard Wurmbrand – Crăciun în temnită: Minune într-o noapte de Crăciun, comunistul schingiuitor şi victima sa, Părintele Gherasim, au plecat împreună în Rai

Parintele Staret Gherasim Iscu - ACNSAS - Marturisitorii

“Arhimandritul Gherasim a fost un stâlp al rezistenţei sufleteşti în temniţă. La Canalul morţii Dunăre-Marea Neagră a fost repartizat în brigada specială pentru preoţi, unde tortura prin muncă, nesomn, înfometare şi bătaie a cunoscut forme de maximă bestialitate. Batjocoriţi, chinuiţi, torturaţi, arhimandritul Gherasim şi ceilalţi preoţi au suportat cu cinste calvarul. Mai târziu părintele s-a îmbolnăvit de T.B.C. şi a fost adus la Târgu Ocna, unde a murit ca un înger în trup.” Ioan IanolideÎntoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă – PDF

Craciunul in Temnitele Comuniste - Valeriu Gafencu - P Gherasim Iscu - Ioan Ianolide

Interviu cu Ioan Iscu, nepotul Parintelui Gherasim Iscu, profesor de religie: “De când am făcut Teologia am înţeles sensul lumii şi sensul existenţei”

– Domnule profesor, de ce aţi renunţat la profesia de avocat în favoarea celei de dascăl?

– Nu a fost o renunţare deliberată. A fost o perioadă în viaţa mea când mi-am căutat sensul şi am vrut să dau conţinut vieţii mele, şi uşor-uşor s-a cristalizat în mintea mea dorinţa de a mă apropia de Dumnezeu. Pentru a mă apropia de Dumnezeu, am găsit de cuviinţă să urmez Facultatea de Teologie.

In perioada imediat următoare Revoluţiei, ne vizitau tot felul de persoane aparţinând confesiunilor neo-protestante, care încercau să ne explice Biblia. Eu am avut un sentiment de jenă, gândindu-mă că am studii superioare de Drept şi că provin dintr-o familie creştină în care am primit o serioasă educaţie creştina, şi acum eram învăţat despre Dumnezeu de protestanţi, dintre care unii nu-mi inspirau nici un fel de încredere. Acest lucru a stârnit în mine dorinţa de a cunoaşte mai multe despre Dumnezeu, de a mă apropia de El. In plus, nu puteam să concep că voi ajunge la sfârşitul vieţii fără a-mi cunoaşte religia în care m-am născut…

– Dar care era relaţia dvs. cu Dumnezeu – de ati luat aceasta hotarare?

Părinţii mei erau nişte creştini practicanţi. Erau zile în care ne sculam toată familia la 12 noaptea şi făceam împreună acatiste, paraclise, catisme din Psaltire. Părinţii mei mergeau în fiecare Duminică la biserică. Pe tatăl meu nu l-am auzit niciodată înjurând. Ca în orice casă de ţăran, aveam ţuică sau vin, dar se consumau cu măsură, cu cumpătare. Părinţii mei ţineau posturile cu mare rigurozitate. Ţineau şi ziua de luni, iar în timpul celor patru posturi, lunea, miercurea şi vinerea mâneam fără ulei. Ei erau consideraţi habotnici de către ceilalţi oameni. Aveau impresia că suntem „pocăiţi”. Acest cuvânt, „pocăiţi”, m-a marcat mult în tinereţea mea, dar mai târziu am înţeles că noi toţi, creştinii, ar trebui să fim pocăiţi. Pocăinţa este o condiţie a creştinului adevărat, nu poţi să fii creştin dacă nu te pocăieşti cu adevărat de păcatele tale. Pocăinţa înseamnă regret pentru păcatele săvârşite şi totodată dorinţa de a te schimba, de a pune început bun. Din păcate, termenul acesta şi l-au însuşit nejustificat cultele neo-protestante. Ei toţi se cred „pocăiţi”. Astăzi omul aleargă după minuni, după senzaţional, după preoţi înainte-văzători, dar uită că sufletul trebuie curăţat prin căinţa de păcatele săvârşite. Sfinţii Părinţi au zis: „Mai mare decât cel ce face minuni este cel ce-şi vede păcatele“.

– Ce s-a întâmplat cu dvs. după ce ati parasit casa părintească?

Eu am intrat la facultate in plina perioada comunistă, când ideologia dominantă era cea atee. Aceasta, coroborat cu faptul că am urmat o facultate cu specific social-politic, m-a făcut să nu mai fiu acel creştin practicant. Din păcate, nici mediul în care am studiat nu m-a ajutat – nu am întâlnit în facultate nici măcar un coleg la care să simt că are o relaţie cu Dumnezeu. Nu mă mai duceam la biserică, pentru că, dacă m-aş fi dus, aş fi fost depistat şi aş fi avut probleme – dar aveam în gând să reîncep să mă duc la biserică după terminarea facultăţii…

Parintele Gherasim Iscu ziarul Lumina - Adrian Petcu

– Ce ne puteţi spune despre Părintele Gherasim, al cărui nepot sunteţi?

– Eu nu l-am cunoscut, a trecut la Domnul înainte de a mă naşte. Dar toţi oamenii care l-au cunoscut mi-au vorbit despre el numai la superlativ. A terminat şcoala primară în comuna Poduri cu 10 pe linie. Am găsit în podul casei lucrări şi teze de-ale sfinţiei sale. M-a surprins că nici una nu era corectată cu roşu. Ale mele toate aveau corecturi şi tata întotdeauna îmi arăta lucrările lui. Am întâlnit un coleg de-al lui care mi-a spus că avea calităţi intelectuale deosebite – nu numai că era primul din clasă, dar diferenţa dintre el şi restul clasei era foarte mare, încât era privit ca un măgar între oi. Acelaşi lucru mi l-a mărturisit mai târziu şi un coleg de catedră. A intrat în monahism la o vârstă foarte fragedă – era în clasa a VI-a; acest lucru spune foarte mult.

Ce nu se ştie despre Părintele este că după absolvirea Facultăţii de Teologie a mai făcut vreo trei facultăţi şi ştia vreo şapte limbi străine. Bunica mea, mama lui, ne vorbea despre Părintele ca despre un om extraordinar de harnic – când venea acasă, schimba două vorbe şi apoi se apuca de treabă. Bunica mea a fost o femeie simplă, fără carte. Mi se pare extraordinar cum ea, o femeie analfabetă, a reuşit să crească un asemenea om. Şi de noi s-a ocupat, şi s-a străduit după puterile ei să ne apropie de Dumnezeu. Ne-a învăţat Rugăciunile începătoare, Crezul, Tatăl nostru. Bunica mea, după ce şi-a terminat obligaţiile familiale, adică şi-a crescut copiii, s-a călugărit. Şi pentru că accesul în mănăstiri se făcea foarte greu în acea perioadă, ea şi-a dus viaţa de călugăriţă în propria casă părintească – trăia ca o pustnică în casa în care a copilărit, făcea multă rugăciune şi metanii.

In anul IV de Teologie am cerut dosarul Părintelui, crezând că voi descoperi mai multe despre viaţa sfinţiei sale. Din experienţa mea de avocat, primul lucru pe care l-am constatat a fost că acest dosar a fost „periat”, adică au dispărut multe aspecte din viaţa lui, persoane care l-au turnat, l-au torturat. Ce am reţinut din dosar a fost faptul că, în vremea arestării sale, era Stareţul Mănăstirii Tismana şi unii membri ai „Mişcării Naţionale de Rezistenţă” i-au cerut găzduire şi hrană pentru luptătorii anticomunişti – lucru pe care Părintele Gherasim l-a făcut cu toată inima. A fost arestat şi condamnat la zece ani de închisoare pentru „uneltire împotriva ordinii sociale“. In perioada detenţiei a trecut prin mai multe închisori: Piteşti, Gherla, Aiud, Canal, Târgu-Ocna. Părintele, prin jertfa sa, a ales calea care duce spre Rai. Eu, după ce am citit despre sfinţii închisorilor şi am aflat despre suferinţele pe care le-a îndurat şi Părintele Gherasim în temniţele comuniste, m-am gândit că şi el a intrat în ceata Sfinţilor.

A fost şi o întâmplare care, cumva, mi-a întărit această convingere. In anul 1993 treceam pe la o gură de metrou, când am întâlnit un călugăr despre care am aflat ulterior că ducea o viaţă de nevoinţă deosebită. Acesta, deşi în jur era lume multă, a venit anume la mine şi mi-a zis că am un sfânt în familie. Primul meu gând a fost că sfântul despre care vorbea părintele ar fi fratele meu, Mihăiţă, care a murit la şase luni. Tata mereu ne zicea: „Nu vă întristaţi pentru el, nu-l plângeţi, pentru că el este sfânt!” Dar părintele acela mi-a spus că sfântul la care se referă este preot…

Parintele Gherasim Iscu si obstea Manastiri Tismana, al patrulea de la st la dr, randul din spate - 13 iulie 1936 - Marturisitorii

– Simţiţi că vă ocroteşte?

– La câţiva ani după această întâmplare, am avut un accident de maşină. Mergeam cu 175 km/oră şi am intrat pe un drum cu prundiş. Maşina s-a răsturnat şi s-a făcut praf – nu s-a mai putut recupera absolut nimic din ea, au venit cu platforma să o ridice. Dar eu am scăpat teafăr! Atunci am avut sentimentul că Părintele a mijlocit la Dumnezeu ca să scap cu viaţă.

– Cât timp aţi fost avocat?

– Am fost 10 ani avocat şi 10 ani consilier juridic.

– Şi cum aţi ajuns profesor?

– M-am lăsat împins de val. Majoritatea colegilor mei de la Teologie, după terminarea facultăţii, s-au înscris la examenul naţional unic de intrare în învăţământ, ca o alternativă pentru cazul în care nu ar fi primit preoţia. M-am prezentat şi eu la acest examen, în urma căruia am obţinut un post la un liceu şi astfel am ajuns, din avocat, profesor de religie…

– Mai aveţi nostalgia anilor in care practicaţi meseria de avocat?

– Nu, pentru că din păcate nici unul din colegii mei nu era un creştin practicant. Majoritatea dintre noi ne declarăm ortodocşi, suntem botezaţi, dar nu avem o credinţă adevărată, lucrătoare. Mergem când şi când la biserică, mai aprindem câte o lumânare, poate unii ne mai şi spovedim de Paşti şi de Crăciun — şi cam atât! Mă mai întâlnesc cu foştii mei colegi, dar parcă ei nu sunt în acelaşi duh. Făcând Teologia, am descoperit oameni cu multe virtuţi, de la care am învăţat multe.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi un bun creştin?

– A fi un bun creştin înseamnă a fi într-o relaţie dreaptă cu Dumnezeu, să nu ajungi să fii prizonierul formelor. Noi, în general, ne lăsăm încorsetaţi de forme şi de tot felul de datini care te îndepărtează de o trăire autentică. Un creştin adevărat este un creştin care se spovedeşte şi se împărtăşeşte regulat. Nu poţi fi creştin adevărat dacă nu ai părtăşie cu Hristos. Unii dintre creştini, spunând „am credinţa în suflet”, cred că se pot mântui fără a frecventa biserica, fără a crede în harul preoţiei – preotul fiind cel care dă dezlegare de păcate şi cel care ne dă trupul şi sângele Mântuitorului. Totodată, toţi declarăm că trebuie să avem dragoste faţă de aproapele, dar eu nu mai văd dragostea dintre creştini!

– Cum Il putem mărturisi astăzi pe Hristos?

– Este foarte greu să-L mărturisim pe Hristos astăzi, când aproape tot ceea ce ne înconjoară nu mai are legătură cu Hristos. Mass-media nu în are pe Dumnezeu în centru, nu este interesată de promovarea valorilor şi a virtuţilor creştine — de fapt, mass-media se leapădă de Hristos. Văd că în şcoli se face multă reclamă, se organizează tot felul de evenimente şi manifestări cu ocazia sărbătorilor păgâne preluate de la americani, dar când este vorba despre sărbătorile noastre creştine nu se întâmplă absolut nimic, sunt trecute cu vederea pentru că „nu mai sunt de actualitate” sau „nu sunt de bun augur“. Oamenii au pervertit valorile, binele îl consideră rău, iar răul îl socotesc bun. Ce citesc tinerii astăzi, ce filme vizionează, ce emisiuni sau show-uri urmăresc? Ei sunt rodul a ceea ce „consumă” din punct de vedere cultural. Dacă suntem îmbibaţi de false valori, atunci nu mai avem cum să ne identificăm cu Hristos şi cu valorile promovate de creştinism! Eu am crescut fără radio, fără televizor, deşi proveneam dintr-o familie cu posibilităţi. Astăzi, cum se spune şi în Sfânta Scriptură, din pricina înmulţirii fărădelegilor, dragostea celor mai mulţi s-a răcit. Astăzi sunt prea multe fărădelegi stimulate, favorizate de către mass-media şi care duc, uşor-uşor, la pervertirea oamenilor…

– Ce se poate face pentru a se menţine o anumită moralitate în şcoli, cu atât mai mult cu cât auzim chiar de trafic de droguri?

– Eu nu ştiu să se facă trafic de droguri în licee, dar, după cum îi văd pe tineri că se comportă, înclin să cred că unii dintre ei consumă plante etnobotanice sau chiar droguri mai tari, stupefiante. Sunt momente în care nu poţi să-i stăpâneşti, nu te poţi înţelege în nici un fel cu ei! De vină sunt cei care au decis legalizarea etnobotanicelor – dar probabil sunt mari interese financiare, dacă s-a admis aşa ceva. Singura soluţie de a se menţine o moralitate în licee este să revenim la creştinismul autentic. Prin ora de religie încercăm să le arătăm calea, dar o singura ora de religie este insuficientă, mai ales că nu avem şi susţinerea celorlalte cadre didactice în demersul nostru.

– Care sunt lucrurile pe care le regretaţi cel mai mult în viaţă?

– Regret că am stat atât de mult departe de Dumnezeu. Este cel mai minunat lucru să fii în Hristos şi în Biserică. Imi pare rău de fiecare minut petrecut în afara Bisericii. De când am făcut Teologia am înţeles sensul lumii şi sensul existenţei. Inainte de aceasta, nu aveam repere de a aprecia oamenii, faptele.

O modalitate de a mă apropia de Dumnezeu a fost rugăciunea. Acum simt altfel rugăciunea. Inainte vreme, rugăciunea mea se limita doar la rugăciunile de dimineaţă şi de seară. Acum mă rog mai mult împreună cu soţia, facem acatiste, dacă avem o problemă de familie ne rugăm mai mult pentru a ne ajuta Dumnezeu să trecem peste ea. Şi este incredibil cum răspunde Dumnezeu la rugile noastre! Spune Dumnezeu că „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20) şi că „orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face” (Ioan 14:13). Şi cred că tot rugăciunea este o soluţie pentru neamul nostru! Dacă nu putem face ceva concret pentru binele neamului, măcar să trimitem rugile noastre Stăpânului ca să se milostivească de poporul acesta.

Raluca Tănăseanu / Familia Ortodoxă, Nr. 7 (30) / 2011

Preluare: MĂRTURISITORII

Mai multe articole despre Sfântul Gherasim Iscu – AICI

 

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON