INEDIT. Poeme furate de Securitate de la martirul Virgil Maxim şi găsite de fiica mărturisitorului în Dosarul de la CNSAS

Virgil Maxim (+19 Martie 1997) s-a născut în ziua de 4 decembrie 1922 şi, începând din 1942 şi până în 1964, a fost deţinut politic al regimului antonescian şi apoi al celui comunist. Ceilalţi doi fii ai unei familii de ţărani au fost, unul, condamnat la peste douăzeci de ani de închisoare, iar celălalt, membru al grupului de rezistenţă al maiorului Dabija din Munţii Apuseni, executat de securişti. Între 1966 şi 1985, anul pensionării sale, a fost silit să lucreze ca zidar. Frate de cruce, deţinut politic, zidar şi poet, Virgil Maxim este mai întâi de toate un martir, adică un mărturisitor.

Întunericul iadului închisorilor comuniste i-a dezvăluit lui Virgil Maxim lumina cea neapropiată, iar suferinţele îndurate l-au întărit în umanitatea şi credinţa sa. Cei 22 de ani de recluziune l-au apropiat de condiţia de monah, nedepărtându-l însă nici de statura de poet care-şi interzice orice porniri telurice şi care îşi înţelege arta ca pe o continuă rugăciune având ca ţel, spre bucuria celor care ajung să aibă în faţă versurile sale, aşezarea cuvintelor omeneşti sub puterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Nici un dicţionar de literatură română nu îl include pe Virgil Maxim şi e firesc să fie aşa: pentru ca lucrurile să stea altfel va fi nevoie nu ca poezia lui să fie alta, ci ca felul în care este preţuită poezia la noi să se schimbe.

           Dar de nuntă

Am căutat în toată lumea un dar
Să Ţi-l aduc, la nuntă, pentru Fiul Tău…
Şi n-am găsit Stăpâne, la nimeni…, nicăieri.
Un dar mai scump în lume, ca al meu…

De-aceea,
pe mine însumi m-am adus Stăpâne
Dar-Viu-de-Nuntă pentru Fiul Tău…
Pe mine însumi m-am adus în dar
Şi lasă-mă la urmă, de voieşti,
Să fiu surpriza celor de sub Har
Şi bucuria Oştilor-Cereşti…

Pe mine însumi m-am adus în Dar…

           Jertfă

Ca bobul din spic Te-ai copt, Cuvântule,
în holda neamului…
şi aşteptăm,
doar Ziua hotărâtă plinirilor,

Plinirii-n veşnicie…
………………………………….
Ne bucurăm când Secera-i aproape
Şi ne plecăm cu spicul greu de roadă
pe mâna’ndemânatecă şi bună
a îngerului rânduit s-adune
din cele patru margini ale lumii,
în Jitniţa Stăpânului, doar grâul…

Prescură vrem să fim!

Belşug de dar,
pe Masa-Sfântă-a Punerii-înainte,
frângerii ne dăm!…

O, Sfântă Liturghie…
„Ale Tale dintru ale Tale“…
„Luaţi, mâncaţi“,

căci suntem Astăzi,
în Trupul lui Hristos,
Flămânzilor,
împărătească Hrană…

„Se frânge şi se împarte,
se risipeşte şi nu se desparte”…

Stăpâne, în Iubirea Ta,
Neghina
arde-n Focul propriei osânde…

       La crucea purtată

imn
Cu ocazia sfinţirii monumentului de la Aiud

O, cruce a Domnului Hristos crescută-n noi
ca pe un Copac al cunoştinţei şi al Vieţii
te-am adăpat cu sânge cald şi tânăr şi cu ploi
de lacrimi revărsate-n psalmii dimineţii.
Suntem cu Simon Cireneul toţi sub tine
izbăvitoarea noastră din temniţele morţii.
Ne-am răstignit pe tine surâzând
durerile răsfrânte-n prăbuşirea dorinţelor de viaţă vinovată şi păcat.
Purificaţi sub har
durerea noastră am preschimbat-o în iubire
şi i-am iertat
pe cei ce-n amăgirea lor din cuget
ne-au junghiat.
Credeau în biruinţa lor de ceas pătat
şi ne-am sculat din giulgiul morţii
la ceasul rânduit de Cel Prea-înalt
să fim acelaşi leat cu Domnul nostru în lumină
la judecata lumii.
La marea şi sfânta
şi singura prea dreapta
înfricoşătoarea Judecată
din Valea Iosafat…
O, cruce a Domnului Hristos crescută-n noi!
Să te purtăm ca pe-un stindard biruitor
în veacul de acum
şi-n veacul de apoi.
Amin, amin, amin, în veci amin, amin.

       Cocori de Slavă

în fiecare dimineaţă
Şi-n fiecare seară
privesc,
în depărtări cum trec cocorii…
Şiraguri nesfârşite de-amintiri,
Speranţe înşelate
de ieri
de azi
de mâine, poate…

În fiecare dimineaţă
şi-n fiecare noapte privesc
din depărtări, cum vin cocorii…
Zădărnicii, bătând acelaşi drum
pe care ieri,
S-au scuturat petale moarte…

E scris în cartea vieţii noastre
Să alergăm spre culmi de soare pline
Şi obosiţi de-atâta alergare
Să ne-ndoim sub bulgării ţărânii?!…

Ci, Noi,
Cocori ai unei Vieţi-de-Slavă
şiraguri nesfârşite de lumini
ne-om ridica pe Aripi-de-Nădejde
Slavoslovind în Cor de Heruvimi…

* * *

Poeziile de mai sus şi scurta introducere au fost publicate în revista Scara nr. 1, Aprilie 1997, p. 95-98. Ele mi-au fost dictate de Virgil Maxim la a doua noastră întîlnire, după ce se apucase de scris lucrarea sa fundamentală – Imn pentru Crucea purtată – PDF AICI. Poemul Jertfă a fost scris doar pe caietul îngropat în pilonul căminului de nefamilişti de la combinatul Brazi şi ţinut minte de autor, care l-a considerat prea intim pentru a fi pus în volumul Nuntașul Cerului (Isihast) – poeme creștine cu teme isihaste, publicat în anul 1992. Mi l-a dăruit ca un semn de preţuire pentru cei ce vor dori să-şi închine viaţa lui Dumnezeu.

Este neapărat necesar ca generaţiile de astăzi să ştie că lui Virgil Maxim, la fel ca lui Traian Popescu, Dumnezeu le-a dat acolo, în chinurile temniţelor, darurile de nepreţuit ale poeziei, respectiv ale muzicii, fără ca vreunul dintre ei să le ceară. Amîndoi au fost purtătorii de Duh ai unei rugăciuni neîncetate, de care au rămas nedespărţiţi şi în cele de aici, şi în veşnicie.

Virgil Maxim - Nuntasul ceruluiMarin Naidim mi-a spus despre Virgil Maxim că era, dintre toţi “misticii” de la Aiud, tînărul cu cea mai puţină înclinaţie spre viaţa contemplativă, dar, cu toate acestea, prin lucrarea Dumnezeiescului Har, i-a depăşit pe cei mai mulţi dintre cei ce începuseră să-şi facă din rugăciunea neîncetată crez de viaţă. Virgil Maxim mi-a spus, la începutul anului 1996, că niciodată nu şi-a propus să scrie vreo poezie, şi nici măcar în anii de liceu curmaţi brusc de dictatura antonesciană nu a încercat să scrie versuri. Acolo, în temniţă, într-un ceas de luminare dumnezeiască, i s-au dat aceste străfulgerări filocalice, şi le-a ţinut în sipetul minţii pînă cînd vremea a îngăduit să le aştearnă pe hîrtie. Întîi la sfîrşitul anilor 1960, la combinatul Brazi, cînd lucra ca zidar, o parte dintre ele fiind fotografiate pe ascuns de organele de Securitate (Virgil Maxim a bănuit că Securitatea ar fi putut să ajungă la aceste scrieri, şi acesta este motivul pentru care le-a prins pe toate într-un caiet zidit în structura de rezistenţă a căminului de la Brazi, după cum mi-a spus cînd l-am întrebat cum le-a ţinut minte atîta vreme), apoi după 1990, cînd a reuşit să le tipărească pe o parte dintre ele în volumul NUNTAŞUL CERULUI (ISIHAS).

m. Filotheu BĂLAN / Mănăstirea Petru Vodă

INEDIT VIRGIL MAXIM via CNSAS. Introspecţie isihastă.

Isihasul menit a se afla în fruntea ciclului poartă în continuare stigmatul detenţiei, fiind zidit într-o diafragmă de beton pe vremea când, după eliberare, Maxim lucra ca zidar la construirea unui bloc de nefamilişti. În volumul de versuri ”Nuntașul cerului” este redată doar prima strofă a poemului. Deși autorul, cu o meticulozitate de invidiat, a alcătuit schema zidului în care a ascuns caietul asemeni hărții unei comori, nu a fost nevoie să fie căutat caietul. Securitatea a avut deosebită grijă de manuscrise și le-a fotografiat chiar în vremea în care erau create, fără știrea autorului. Astfel au fost descoperite, în urma cu câțiva ani, în arhivele CNSAS de către fiica lui Virgil Maxim, doamna Tatiana Maxim. Surpriza descoperirii fotocopiilor celor 29 de pagini a adus, fără îndoială, bucurie, dar în același timp dă mărturie vie despre așa-zisa libertate a foștilor deținuți politic, care erau hăituiți și prădați și după ispășirea pedepsei.

Ne întoarcem la versurile Isihasului, numit în manuscrisul inițial Introspecție isihastă, și redăm întâi versurile, așa cum apar în fila 253 a dosarului de la CNSAS al lui Virgil Maxim. (Crina PALAS)

INTROSPECȚIE ISIHASTĂ

Cobor în duhul meu șuvoi tot mai adânc.

Fiorul întâlnirii cu mine nu mă doare.

Ascult crescând din ape clopotnițe de soare

Și mari frumseți purtate pe-al veacului oblânc

În scara bucuriei albină sunt și floare.

Cu mâinile-amândouă mirezmele profunde

Din amfora luminii în suflet le adun.

Arunc măiastră nadă dărințelor flămânde

Și săgetez cuvântul în haină de păun…

În talisman de taină port Chipul Tău Prea Bun…

Podoabele-Măririi din Început Sfințit

Le-am tăinuit în salba Fecioarei-Preacurate.

Nu le-am văzut vreodată. Ce preț? – N-am prețuit.

În mistica mea foame râvnitu-le-am pe toate

Și colier în rugă le-am vrut la miez de noapte…

O, Praznicul Iubirii, ce necuprinsu-ncape!…

Adună-ți cântăreții născuți și nenăscuți.

Adâncului dă-i aripi, Înaltului fă-i punți

Să ne-ntâlnim la ”nunta sfințirilor de ape”

Îmbrățișați în gânduri, cu nimb de-argint pe frunți…

Caiet 20 - Poeme - Virgil Maxim - CNSAS
Caiet 6 - Isihas - Virgil Maxim - Poeme - CNSAS Caiet 7 Virgil Maxim - Poem - Taina Curcubeului INTROSPECTIE Isihasta - Virgil Maxim

Nota noastră: Virgil Maxim mi-a spus că a încercat să aştearnă în scris o parte din schema unui învăţămînt creştin ortodox în duhul Sfinţilor Părinţi, adaptat nevoilor contemporaneităţii, împreună cu cîteva poezii din cele pe care Dumnezeu i le descoperise în anii de închisoare. Cu greu s-a putut furişa de ceilalţi muncitori cu care lucra la zidăria combinatului Brazi ca să scrie acele lucruri. După ce reuşise să aştearnă cîteva zeci de pagini din ideile cu care Dumnezeu îl binecuvîntase în anii de temniţă, a găsit, într-o zi, o pagină din caietul său la closet. Atunci a luat hotărîrea să salveze ce mai putea fi salvat şi să zidească acel caiet în structura de rezistenţă a căminului de nefamilişti de la Brazi. Ca să ţină minte locul, a scris poemul “Taina Brazilor“, prezent şi în volumul NUNTAŞUL CERULUI, apoi, după 1994, a aşternut pe hîrtie locul unde s-ar putea găsi caietul şi i-a dat schiţa prietenului său de o viaţă, ploieşteanul Gheorghe Dragon. Acesta, împreună cu cîţiva tineri, a obţinut în 1996 de la conducerea combinatului Brazi permisiunea să spargă acea structură, în căutarea caietului. Li s-a dat voie şi s-au apucat de lucru. Betonul, fiind foarte dur, au muncit din greu mai multe zile, dar nu au găsit nimic în locul şi la înălţimea la care le spusese Virgil Maxim, care, între timp, se mutase la cele veşnice. Concluzia lui Gheorghe Dragon a fost că, fiind betonul atît de greu, caietul s-a dus în respectivul cadru de fier-beton ori mai jos decît a crezut Virgil Maxim, ori a rămas suspendat undeva mai sus de înălţimea la care fusese aruncat. În cele din urmă, la reclamaţiile nu se ştie cui (căminul de nefamilişti era nelocuit în 1996-1997), lui Gheorghe Dragon i s-a interzis să continue căutarea caietului. Rămîne ca generaţia de azi sau cele ce vor veni să reia căutările (m. Filotheu Bălan).

Găsiţi aici lucrarea IMN PENTRU CRUCEA PURTATA- PDF

Sursa: MĂRTURISITORII

Vedeţi şi: Testamentul olograf al lui Virgil Maxim către fiica sa, Tatiana: “Să nu întreprinzi nimic fără rugăciune şi Sfânta Cruce”. AUDIO: Vocea marelui marturisitor în ultimul an de viaţă (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997)

 

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

FOLLOW US ON