Profesorul-martir George Manu, neînfrânt nici în faţa “Tribunalului Poporului”: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reuşit” († 2 / 12 aprilie 1961)

Tribunalul Poporului. Sursa Foto: dr. Liviu Ţăranu, CNSAS

Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reuşit”. – George Manu, Ultimul Cuvânt în faţă “Tribunalului Poporului”

Profesorul George (Gheorghe) Manu, savant coborât din laboratoarele de fizică nucleară de la Paris şi de la braţul celebrei Marie Curie în iadul temniţelor bolşevice de pe teritoriul României şi sub instrumentele ucigaşe de tortură ale brutei de la Aiud, colonelul Crăciun, este indubitabil un neomartir al Bisericii Ortodoxe Române.  „A studia ceea ce Dumnezeu a creat este o rugăciune. A căuta să modifici sau să distrugi ceea ce El a creat este cel mai mare păcat, avându-și originea în neascultare”, transmitea marele român de după gratii.

Istoria orală transmisă prin mărturiile foştilor săi camarazi de închisoare şi idealuri prezintă ca dată a trecerii sale la Domnul 12 aprilie 1961. Însă dosarele CNSAS şi Fişele sale Matricole Penale de la penitenciarul Aiud consemnează ca dată a morţii 2 aprilie 1961, fără nici o explicaţie privind cauzele decesului. În schimb, într-una dintre aceste Fişe sinistre, pe care le publicăm mai jos, la rubrica “dacă este infractor din obicei” se scrie, cu satisfacţie, “da“! Bietul profesor, provenit dintr-o familie de viţă nobilă şi al cărui bunic, generalul Gheorghe Manu, a fost creatorul artilerie moderne româneşti, erou al Războiului de Independenţă, Primar al Bucureştiului, Preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ministru al Apărării şi Prim Ministru al României, acum era “infractor din obicei”… După moartea sa martirică, Şerban Manu, fiul său, aminteşte că “Miliţia mi-a dat “patrimoniul” tatei: o geantă de cânepă cu 3-4 lucruri de îmbrăcăminte şi o lingură din alpaca”

Profeţiile profesorului George Manu privind regimul de ocupaţie rusesc cuprinse în lucrarea de geopolitică În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupaţie rusească s-au adeverit punct cu punct. Găsiţi pe site-ul nostru o serie din aceste confirmări, AICI. Mai jos prezentăm un extras din studiul introductiv asupra lucrării – predate de Serviciul Român de Informaţii familiei Manu -, realizat de cunoscutul cercetător al arhivelor Securităţii, dr. Silviu B. Moldovan, care notează în preambului studiului său şi următoarele aserţiuni:

“Mărturisim aici că, dincolo de plăcerea specifică absolvenţilor de Istorie la lectura oricăror documente inedite, ne-au produs satisfacţie şi unele concluzii oficiale ale autorităţilor postbelice, conţinute în aceste documente, bunăoară: „Am onoare a vă face cunoscut că din cercetarea dosarelor noastre privind criminalii de război şi vinovaţii de dezastrul ţării, nu se poate determina vina precisă pentru care au fost arestaţi şi trimişi înaintea Dvs. prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 189/1945, d-nii profesori Manu Gheorghe şi Băncilă Ion” (Secretarul General al Consiliului de Miniştri, Pamfil Ripoşanu – 30 martie 1945); „(…) de nicăieri n-a rezultat în sarcina bănuitului vreo activitate prin care să fi contribuit la realizarea scopurilor politice ale hitlerismului sau fascismului (…)” (acuzatorul public Mihail Mango – 7 septembrie 1945).”

Urmează extrasul:

“(…) Această lucrare pe care, datorită rigorilor impuse de activitatea clandestină, a semnat-o cu pseudonimul Testis Dacicus, este cel mai concret şi mai greu contestabil rezultat al activităţii duse de George Manu în cadrul a ceea ce s-a numit Mişcarea Naţională de Rezistenţă din România. Aceasta este denumirea consacrată a unei grupări ce şi-a pus, în anii 1945-1948, problema eliberării de sub dominaţia sovietică, încercând să se pregătească pentru eventualitatea unui război între U.R.S.S. şi principalele puteri occidentale. În România nu a avut loc un război de partizani, însă a existat o rezistenţă anticomunistă cu un anumit nivel de organizare (fără o organizare unitară la scară naţională), unele grupări de mici dimensiuni având şi un caracter armat. Mişcarea Naţională de Rezistenţă a fost distrusă de autorităţi în mai multe etape, marcate în special de două mari procese politice: primul în 1946 (cunoscut sub numele „procesul sumanelor negre”), al doilea în 1948 (popularizat în epocă în special ca „procesul M.N.R.”). De fapt, s-ar putea spune că a fost vorba despre două faze, două loturi ale aceluiaşi proces, al Mişcării Naţionale de Rezistenţă. În orice caz, ele se completează reciproc şi pentru o bună înţelegere a fenomenului, se cuvin studiate împreună. În cazul celor interesaţi de personalitatea lui George Manu, este absolut obligatoriu, deoarece acesta (ca şi amiralul Macellariu, de altfel) a fost condamnat în ambele procese.

În toamna lui 1946, la Curtea Militară de Casare şi Justiţie este judecat procesul „organizaţiilor subversive”. Prin decizia nr. 2 din 18 noiembrie 1946 sunt condamnate nu mai puţin de 90 de persoane, având cap de afiş pe generalul de corp de armată Aurel Aldea (fost ministru de Interne, după 23 august 1944) şi incluzând (poziţia 85 în procesul-verbal al minutei) şi pe „profesor Manu Gheorghe”[1]. Acesta a fost judecat în contumacie, fiind dispărut de la domiciliu[2]. Acuzaţiile ce i se aduceau erau participare la complot pentru distrugerea unităţii statului, crima de răzvrătire şi crima de insurecţie armată[3]. Hotărârea a fost luată de instanţă în unanimitate de voturi, după cum urmează: muncă silnică pe viaţă, cu acordarea de circumstanţe atenuante, pentru participarea la complot, 10 ani detenţie riguroasă, 5 ani degradare civică şi 50.000 lei cheltuieli de judecată pentru răzvrătire şi achitarea de orice penalitate pentru acuzaţia de insurecţie armată[4].

Timp de încă un an şi jumătate, George Manu şi-a continuat activitatea într-o clandestinitate ce se dovedea tot mai ineficientă. Astfel, după o tentativă nereuşită de trecere a frontierei, este arestat la 21 martie 1948, după revenirea în Bucureşti.

A urmat mult mediatizatul „proces al grupului de complotişti, spioni şi sabotori” (cunoscut şi ca „procesul marii finanţe” sau „procesul M.N.R.”). Acuzaţii (denumiţi, de regulă, „lotul Popp-Bujoiu”) erau în număr de doisprezece: Alexandru Popp, Ioan Bujoiu, George Manu, Max Auschnitt, Nicolae Mărgineanu, Dimitrie Gheorghiu, Alexandru Balş, Horia Macellariu, Gheorghe Bontilă, Nicolae Petraşcu, Eugen Theodorescu şi Nistor Chioreanu. Şi de astă-dată, sentinţa a fost foarte dură (muncă silnică pe viaţă, degradare civică pe viaţă, 20.000 lei amendă, 50.000 lei cheltuieli de judecată şi confiscarea averii)[5], iar una din principalele „probe” invocate de acuzare pentru susţinerea acuzaţiei de înaltă trădare a fost lucrarea În spatele Cortinei de Fier, considerată (total nejustificat) ca „buletin informativ” prin care autorul ar fi dezvăluit unor puteri străine importante secrete de stat.

Deşi n-a avut şansa unor reconstituiri literare timpurii, prin care să influenţeze memoria socială atât de puternic precum, bunăoară, procesul din 1960 zis „al intelectualilor” (lotul Noica-Pillat), afacerea M.N.R. şi a „buletinului informativ” a avut un rol eminent în escaladarea proceselor politice, beneficiind de „prelungiri” judiciare şi marcând numeroase destine. Atât concomitent, cât şi la scurtă vreme după încheierea procesului M.N.R., s-a desfăşurat o serie întreagă de procese ale unor organizaţii considerate ca subordonate M.N.R., precum şi a unor „variante regionale” ale acesteia. Publicate în România în anul 1996[6], memoriile lui Dan Brătianu[7] constituie singura mărturie nemijlocită asupra unui proces ce a constituit urmarea directă declarată a procesului M.N.R. Desfăşurat în 1950, procesul a fost conceput ca judecata principalilor colaboratori ai lui George Manu în activitatea subversivă.

Acest lot a fost compus din nouă persoane: Dan Constantin Zamfirescu, Virgil Antonescu, Dan Brătianu, Gheorghe Penciulescu, Mihail Delescu, Eugen Burlacu, Ion Şerban Cantacuzino, Ion Zurescu şi Florin Ionescu. Şi acest lot era destul de eterogen, numitorul comun fiind reprezentat de relaţiile cu Manu (mai mult sau mai puţin strânse, în realitate). Greutatea acuzării a căzut pe organizaţia subversivă, motiv din care Dan Zamfirescu, fost legionar, a cărui participare la rezistenţă fusese deja constatată în ancheta M.N.R.), a fost considerat şeful lotului. Mult invocată a fost însă şi lucrarea lui Manu, mai ales în ceea ce-l privea pe Dan Brătianu, care a fost implicat atât în traducerea cărţii în engleză, cât şi în difuzarea ei clandestină în Occident (a trimis trei exemplare).

Procesul lotului Zamfirescu a afectat mult şi familia lui George Manu. Printre condamnaţi se numărau arhitectul Virgil Antonescu, cumnatul lui George Manu[8], şi doctorul Ion Şerban Cantacuzino, vărul acestuia.

Mai mulţi din membrii lotului Popp-Bujoiu şi-au scris memoriile[9]: Nistor Chioreanu[10], Nicolae Mărgineanu[11], Horia Macellariu[12], Eugen Theodorescu[13], Nicolae Petraşcu[14] (ultimii doi doar pentru perioada anterioară instaurării regimului comunist)[15]. George Manu n-a avut posibilitatea s-o facă, decedând în penitenciar. Dar a lăsat în urma lui, pe lângă opera ştiinţifică, pe lângă faptele sale de folos ţării în care s-a născut şi pe care n-a vrut s-o părăsească, şi această carte de excepţie.

Pe cât de lipsit de nuanţe era regimul comunist al anilor `40 în fidelitatea sa faţă de interesele sovietice, tot pe atât de nenuanţat se dovedea în judecarea adversarilor politici. Orice opozant anticomunist era categorisit pe loc ca spion aservit Occidentului şi intereselor acestuia (definite prin cuvinte-sperietoare ca „moşieri”, „bancheri” etc.), deşi nici măcar rechizitoriile procurorilor militari nu reuşeau să le atribuie fapte sau intenţii pe măsura celor comise la vedere de guvernanţi, în favoarea Moscovei. Era o fermitate selectivă, reprezentanţii regimului nefăcând economie de patriotism când era vorba de poziţia altora faţă de Occident, dar nici economie de internaţionalism, când se discuta poziţia lor faţă de Uniunea Sovietică. Acestei logici contradictorii i-au căzut victime, printre alţii, atât reprezentanţii Mişcării Naţionale de Rezistenţă, prezentaţi de autorităţi ca trupe de mercenari în solda Apusului, cât şi autorii unor texte protestatare, prezentaţi ca mercenari intelectuali, tocmiţi tot de Occident. În ambele cazuri, se vorbea despre înaltă trădare.

George Manu este un caz special, încadrabil în ambele categorii menţionate mai sus. Mai mult: în cadrul M.N.R. deţinea o poziţie de comandă, fiind, în acelaşi timp, autorul unui text antiguvernamental ce surclasa standardele (sau, măcar, posibilităţile) vremii. În spatele Cortinei de Fier are proporţiile unui volum, pe cât de elaborat şi argumentat în fond, pe atât de îngrijit în formă[16]. Cu alte cuvinte, Securitatea avea de-a face, în acest caz, cu un „trădător de frunte”[17].

Încă din titlu (În spatele Cortinei de Fier. România sub ocupaţie rusească), lucrarea lui George Manu descrie exact situaţia în care România anilor 1945-1947 se afla. În zona controlului rusesc (autorul denumeşte astfel ocupaţia, şi nu „sovietică”, deoarece descrie evenimentele anilor `40 în contextul unei evoluţii istorice mai vechi şi a tendinţelor hegemonice manifestate de Rusia în regiune) şi în faza unei „dezagregări” generale (naţionale, politice, sociale şi economice). Existau, aşadar, toate motivele pentru ca un intelectual patriot să pună mâna pe condei, în încercarea de a explica mai bine situaţia celor care, credea el, puteau schimba soarta României. Lucrarea nu era destinată publicului românesc, ci misiunilor americană şi britanică şi, prin intermediul lor, guvernelor celor două principale puteri occidentale. (…)”

Silviu B. Moldovan (op. cit.)

Note:

[1] A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr.18, vol.6, f.20.

[2] În acest proces, cunoscut ca al „sumanelor negre”, au fost judecaţi în contumacie 33 de inculpaţi!

[3] Ibidem, f.24.

[4] Ibidem, f.39-40.

[5] A.M.J., D.I.M., fond Penal, dosar nr.14.900, vol.8, f.107. De remarcat faptul că avocatul angajat de familia Manu, Alexandru O. Teodoreanu, a refuzat, practic, să-şi apere clientul. Va fi şi el condamnat, în 1960, în cadrul „lotului Noica” la şase ani închisoare corecţională şi confiscarea averii (pentru „uneltire contra ordinii sociale”), beneficiind, doi ani mai târziu, de graţiere.

[6] Manuscrisul a fost elaborat în cursul anului 1984, în Elveţia.

[7] Dan M. Brătianu, Martor dintr-o ţară încătuşată, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1996, 124 p.

[8] Acesta nu fusese legionar. De altfel, în Motivele de recurs, avocatul Henri T. Dragu susţinea că „Antonescu este implicat în acest proces mai mult din cauza rudeniei sale cu Manu” (A.M.J., D.I.M., fond Penal, dosar nr.16.878, vol.2, f.128).

[9] Memorii de detenţie a scris şi Dina Balş, soţia lui Alexandru Balş (Dina Balş, Drumuri pustiite, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1993, 172 p.). Aceasta a fost arestată în primăvara lui 1948, fără a i se aduce la cunoştinţă vreo acuzaţie. În acea perioadă, arestarea „din oficiu” a soţiilor, mamelor sau amantelor „criminalilor politici” era frecventă, mai mulţi din membri lotului M.N.R. aflându-se şi ei în această situaţie. În cele din urmă, Dina Balş a primit o condamnare pe termen scurt, fiind însă încadrată la categoria de drept comun, pe motivul că deţinea 13 monede de aur, pe care nu le predase, conform reglementărilor Băncii Naţionale, însă care fuseseră descoperite într-un fond secret aparţinând M.N.R., în casa fratelui lui Alexandru Balş. Deşi Dina Balş nu pare să acorde prea mult credit activităţii M.N.R., nu pune la îndoială existenţa fondului „organizaţiei secrete”.

[10] Nistor Chioreanu, Morminte vii, ediţie îngrijită şi prefaţată de Marius Cristian, Iaşi, Institutul European, 1992, 384 p.

[11] N. Mărgineanu, Amfiteatre şi închisori (Mărturii asupra unui veac zbuciumat), ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Voicu Lăscuş, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1991, 264 p.

[12] Horia Macellariu, În plin uragan. Amintirile mele, prefaţă şi îngrijirea ediţiei de Ioana-Maria Ionescu, Bucureşti, Editura Sagittarius, 1998, 224 p.

[13] Eugen Theodorescu, Mişcarea Legionară şi Germania lui Hitler, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1996, 76 p.

[14] Nicolae Petraşcu, Din viaţa legionară, ediţia a III-a, îngrijită de Radu-Dan Vlad, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995, 222 p.

[15] Pe lângă aceştia ar trebui adăugaţi Emil Boşca-Mălin şi Ilie Lazăr. Membrii P.N.Ţ., ambii au fost condamnaţi în lotul „sumanelor negre”. Emil Boşca-Mălin a lăsat memorii complete, incluzând procesul şi detenţia sa (Telepatie şi hipnoză în închisorile comuniste, ediţie îngrijită, introducere şi note de Lazăr Ureche, Iaşi, Editura „Glasul Bucovinei”, 1995, 140 p.). De asemenea, se numără printre cei cărora Securitatea le-a confiscat manuscrise, chiar în număr mare (acestea se găsesc în prezent în Arhiva C.N.S.A.S.). Ilie Lazăr era, după caracterizarea lui Reuben Markham, „un înverşunat patriot român” şi, totodată, „unul din cei mai buni agitatori politici pe care  i-am cunoscut” (op. cit., p.402). Memoriile sale (Amintiri, editor Romulus Rusan, prefaţă de Doru Radosav, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000, 162 p.), deşi scrise în 1946, se referă la perioadele anterioare şi doar foarte puţin la începuturile regimului comunist (înaintea proceselor în care a fost implicat). Cu lipsa de complexe tipică generaţiei sale, Ilie Lazăr explică încă din prologul „amintirilor”, educaţia care a stat la baza acţiunilor sale, pentru care a avut de suferit atât înainte, cât şi după 1945: „Cititorul obiectiv va putea constata că într-adevăr am trăit şi activat, ca toţi ardelenii de altfel, într-un mediu cu adevărat democratic, patriarhal, cu frica lui Dumnezeu şi, mai presus de toate, naţionalist” (ibidem, p.18). Mediul românesc devenise însă obiectul unui brutal experiment de „mutaţie spirituală”, al cărui început stârnea revolta militantului maramureşean: „Acum, sub regimul foştilor mei tovarăşi de suferinţă, sub guvernul unuia dintre bunii mei prieteni, timp de 30 de ani, mă întreb, pentru ce sunt eu «reacţionar şi duşman al poporului» ? Să-mi răspundă aceia cu care de-a lungul anilor de prigoană am împărtăşit suferinţa, dacă este păcat să-ţi respecţi trecutul? Dacă trebuie să fie dogmă laşitatea, trădarea şi slujirea altor interese decât ale neamului tău? Dacă trebuie să fie astfel, să-mi răspundă Petru Groza, dacă este moral şi corect ceea ce patronează dumnealui?” (ibidem, p.81). Ilie Lazăr a pus şi-n public asemenea întrebări privind politica lui Groza. Astfel, într-un raport privind întrunirea politică de la cinematograful „Barcelona” din Bucureşti (24 februarie 1946), este semnalat că „a declarat între altele: românii din Ardeal nu mai au elanul de altă-dată, fiind subjugaţi de Luca Laszlo, care nu reprezintă Ardealul, iar dacă Petru Groza s-a întovărăşit cu Ana Pauker şi Luca Laszlo, neamul românesc este umilit. Lucrările literare ale lui Eminescu, au fost scoase din librării şi şcoli şi înlocuite cu lucrările ungurului Petöfi” (A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr.1.014, vol. 45, f.127). Raportul menţiona aceste declaraţii într-o altă serie de aşa-zise „declaraţii cu caracter antidemocratic, antisovietic, şovin şi rasial”, ce ar fi fost făcute cu ocazia acelei întrevederi. La sesizarea a „numeroşi cetăţeni revoltaţi de manifestările antidemocratice petrecute”, Prefectura Poliţiei Capitalei a sesizat Curtea Marţială, dispunând şi reţinerea celor semnalaţi ca vorbitori” (ibidem). Numele lui Ilie Lazăr va apărea în presa guvernamentală la 12 iunie 1946, când este anunţată, printr-o telegramă specială a Ministerului de Interne, prezenţa sa printre cei arestaţi în chestiunea „sumanelor negre”.

[16] Volumul de faţă reprezintă editarea ultimei versiuni a manuscrisului, redactată în perioada martie-iunie 1947. Am folosit dactilograma în limba română a acestei versiuni, existentă în A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr.37, vol.1, partea I, ff.2-285.

[17] Asupra modalităţii în care Securitatea a ajuns în posesia lucrării lui Manu, vom insista într-un alt studiu. De asemenea, vom zăbovi mai mult şi asupra textului lui George Manu, pe care preferăm acum să-l oferim lecturii fără a-l încărca cu prea multe comentarii.

Sursa: MĂRTURISITORII

 

Print Friendly, PDF & Email
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

FOLLOW US ON