“Trecutul se ține de noi ca prezent și ne așteapta ca viitor” – Părintele Arsenie Boca în noi documente de Arhivă: “Ca slujitor al lui Hristos oricine vine şi-mi cere să-i arăt calea spre Hristos sunt obligat să-i arăt calea care duce la mântuire”

“Trecutul se ține de noi ca prezent și ne așteapta ca viitor” (Ierom. Arsenie Boca) «Nimănui nu ştiu să dau alte sfaturi decât cele duhovniceşti. Şi aşa sunt arătat că pe aici [manastirea Sambata, n.n.] trec şi se adăpostesc legionari, ţărani sau alţii, care sunt certaţi cu stăpânirea, spunea părintele. Am fost anchetat în această privinţă şi am răspuns că …

9 iulie 1948 – Arestarea studentei Aspazia Oţel. † 10 iulie 1939 – Arderea de vie a Nicoletei Nicolescu

Din Temniţele Memoriei: 9 iulie 1948 – Arestarea studentei Aspazia Oţel În ziua de 9 iulie, pe la prânz, tata, care robotea prin curte, a intrat alarmat: „– Vin doi civili spre şcoală.” De notat că oamenii din partea locului umblau în port naţional. „– Ei sunt şi nu mai am timp să intru în ascunzătoare.” „– Atunci hai la pădure!” …

EXCLUSIV: Poetul-martir Vasile Militaru (+8 iulie 1959) găsit la deshumare cu moaște sfinte întregi. DOCUMENTE, FOTOGRAFII și POEME INEDITE recuperate din malaxorul Securității

„Din ocnă, Draga Mea, îţi scriu iar, De ziua Ta gătind cuvinte, Nu-ţi pot trimite azi în dar, Decât o lacrimă fierbinte!“ Ultima scrisoare trimisă de Vasile Militaru soției sale, Ecaterina (Telly) Barbu. Arestat la 8 ianuarie 1959, la vârsta de 73 de ani, și condamnat la 20 plus 12 ani, cu executarea celei mai mari dintre pedepse, respectiv cea …

Biblioteca MĂRTURISITORII: AMINTIRI DIN ÎNTUNERIC (PDF) – 23 de ani de închisoare pentru neam și credință. La pomenirea Părintelui Nicolae Grebenea (+ 2 iulie) – “Dumnezeu e viu în vecii vecilor!”

AMINTIRI DIN ÎNTUNERIC de Părintele Nicolae Grebenea Citiți și Părintele Nicolae Grebenea în amintirile Părintelui Justin: Multe minuni ni se petreceau la Aiud. Poeziile lui Eminescu şi Radu Gyr au fost salvarea noastră Amintiri din întuneric străluminate de Părintele Justin şi Părintele Nicolae Grebenea – 10 ani de la plecarea la Domnul (25 octombrie 1905 – 2 iulie 2006) PREFAŢĂ Trăim …

La Mulți Ani, Doamnei Măriuca Vulcănescu, la 85 de ani! Fiica martirului Mircea Vulcănescu, o pătimitoare întru Hristos, asemenea tatălui ei – VIDEO

Doamna Măriuca Vulcănescu împlinește azi 85 de ani. Îi urăm din toată inima La Mulți Ani binecuvântați! Vă propunem să citiți și să vedeți următoarele interviuri de la MĂRTURISITORII cu Doamna Măriuca, fiica martirului Mircea Vulcănescu: Lupta şi viaţa eroinei Măriuca Vulcănescu, fiica filosofului-martir Mircea Vulcănescu. Arhitecţi români în temniţele comuniste – Documente, fotografii, mărturii Măriuca Vulcănescu: “Să ne rugăm …

28 iunie 1940 – MARTIRII BASARABIEI. Comunismul ca sinonim al anticreștinismului – „Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste” . EXCLUSIV: Extrase din carte despre Mitropolitul Antonie Plămădeală și alți ierarhi basarabeni martirizați de bolșevici

Comunismul ca sinonim al anticreștinismului Comunismul, afirmă cunoscutul cercetător francez André Glucksmann, conține orizontul genocidului, pretutindeni și de la început [1]. Afirmația respectivă este în egală măsură valabilă și aplicabilă populației Basarabiei postbelice: ceea ce s-a produs odată cu instaurarea regimului totalitar comunist în această provincie românească nu poate fi calificat altfel decât genocid fizic, identitar și spiritual al populației …

29 iunie 1950 – Prima arestare a Sfântului Rugului Aprins, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, descrisă în Ziarul Lumina. Cauza morţii în celulă: „hemoragie cerebrală”

Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor în lupta contra ideologiei ateiste de Adrian Nicolae Petcu S-a născut la 24 decembrie 1896 în Bucureşti. A urmat liceul în Ploieşti, pentru ca în 1916 să fie incorporat şi trimis pe front, cu gradul de sublocotenent. Este demobilizat în 1920 şi se întoarce în Bucureşti pentru studiile universitare. Din cauza greutăţilor materiale, tânărul Teodorescu renunţă la …

„Calea Neamului” pe urmele Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu. 24 Iunie, Ziua Universală a Iei, o sărbătoare naţională creată cu binecuvântarea Părintelui Justin

de Mihaela Aionesei / Târgu-Secuiesc Credincioși veniți din toate colțurile țării, și chiar din afara ei, s-au adunat la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț, pentru a participa la Sfânta Liturghie și Slujba de pomenire a Părintelui Arhimandrit Iustin Părvu, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit 5 ani, sâmbătă 16 iunie 2018. Slujbele au fost săvârșite de …

“Părintele Justin este viu!” – PS Calinic la pomenirea de 5 ani a Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul. FOTO / VIDEO INTEGRAL de la mișcătoarea manifestare de iubire de la Mănăstirea Petru Vodă

Sâmbătă, 16 iunie 2018, s-au împlinit cinci ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Justin Pârvu, „ziditor de suflete și ctitor de mănăstiri”, după cum consemnează Basilica, Agenția de știri a Patriarhiei, spusele Patriarhului României. Sute și sute de fii duhovnicești ai vrednicului de pomenire Duhovnic al Neamului și pelerini veniți din toată țara pentru a se împărtăși din …

Pomenirea de 5 ani a mutării la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu. Cântec In Memoriam

In Memoriam Părintele Justin Sâmbătă, 16 Iunie 2018, se va săvârşi pomenirea de 5 ani a mutării la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu. Liturghia arhierească începe la ora 8:45 a dimineţii (ora Bucureştiului). În seara de Vineri, 15 Iunie, va fi slujbă de priveghere, începînd cu ora 20 (ora Bucureştiului).  Pi-un picior de plaiu Pe-o gură de raiu …

Părintele Benedict Ghiuş, o flacăruie a luminii divine, care a ars în taină în duhul Rugului Aprins (+12 Iunie 1990)

Părintele Benedict Ghiuş şi Rugul Aprins (21 Octombrie 1904 – 12 Iunie 1990) Cu părintele Benedict Ghiuş la mănăstirea Antim s-a impus în cultura teologică un veritabil stil de înduhovnicire. Dacă Sandu Tudor, întemeietorul mişcării Rugului Aprins, a excelat cu firea sa vulcanică, Alexandru Mironescu a adus în interiorul grupului împletirea ştiinţei cu religia, Benedict Ghiuş a fost „omul blândeţii.“ Câteva …

TRINITAS TV: Procesiunea din Duminica Sfinților Români la Mănăstirea ctitorită de Părintele Justin la Galeșu – Poarta Albă. Omilie de Monahul Filotheu Bălan și un Canon al Sfinților Mărturisitori Români – AUDIO / VIDEO

„Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu împreună lucrarea Sfântului Duh, s-a pus temelia Bisericii Paraclis cu hramul Sf. Justin Martirul şi Filozoful, a Mănăstirii Poarta Albă închinată cinstirii tuturor sfinţilor români şi în aducerea aminte a celor jertfiţi în munca silnică, deţinuţi politici din anii 1950-1960 de la Canal, astăzi 1 iunie 2012“. Video: MARTURISITORII

Părintele Mina Dobzeu, basarabeanul care l-a botezat pe evreul Nicu Steinhardt în temniță, a plecat la Domnul. Înmormântarea are loc Sâmbată la Catedrala Episcopală din Huși

Episcopia Hușilor anunță cu durere și nădejdea Învierii, trecerea la cele veșnice a venerabilului părinte arhimandrit Mina Dobzeu, statornicul mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat pe monahul Nicolae Steinhardt, scriitorul evreu care l-a denumit pe Valeriu Gafencu “Sfântul Închisorilor”. Trupul neînsuflețit al părintelui arhimandrit Mina Dobzeu a fost depus în Catedrala Episcopală din Huși, unde …

Martirul ortodoxiei Ion Flueraş, marxistul ucis în închisoare după ce a văzut Adevărul şi s-a convertit la creştinism (+7 iunie 1953)

«Fătul meu, toate sunt minciuni. Vezi să nu-L pierzi pe Dumnezeu, c-ai pierdut totul»”. Despre transformare ex-marxistului și comportamentul creștin al lui Ion Flueraș mărturisește Dumitru Bordeianu în monumentala sa lucrare „Mărturisiri din mlaștina disperării”: „Am rămas înmărmurit, zărind acolo un bătrânel, în genunchi și cu mâinile încleștate. Se ruga în fața unei icoane. La zgomotul de saboți al pașilor …

După 50 de ani: AUDIO INEDIT cu Nichifor Crainic despre înfrângeri și victorii și Scrisoarea Academicianului către Părintele Arsenie Boca despre pictura de la Drăgănescu, cu 12 REPRODUCERI FOTO

50 DE ANI (IUNIE 1968 – IUNIE 2018): Academicianul Nichifor Crainic și fiica sa Furtuna Ioana Academicianul Nichifor Crainic în dialog cu fiica sa Fortuna-Ioana, într-o zi însorită de iunie a anului 1968… împlinindu-se 50 de ani în aceste zile de iunie 2018 (Centenarul Marii Uniri). Acest interviu a fost descoperit de Florin Duțu, student-doctorand al Univeristății din București, fiind …

“Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă!” – Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, ucenic al Sfântului Ardealului

Până la canonizare, răstignirea părintelui Arsenie Boca continuă! Fără îndoială că satana sau diavolul (reprezentat în pictura părintelui în scena Călugărul răstignit şi în cea a Judecăţii particulare) – „Sărsăilă“, cum îl numea părintele -, nu s-a bu­cu­rat nici de predicile Părintelui Arsenie la Sâmbăta, nici de duhovnicia Sfinţiei Sale din mij­locul mulţimilor, nici de semnele şi minunile din închi­soare …

Tatiana Niculescu Bran și Gabriel Liiceanu spulberați de ucenicul Părintelui Arsenie Boca, Preasfințitul Daniil, Episcop-locțiitor al Daciei Felix: Volumul Humanitas, o blasfemie şi o infamie cu iz demonic

Un edificiu din cărămizi nearse Cartea despre viaţa Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca de la Prislop, apărută recent la Editura „Humanitas” din Bucureşti – în Anul Centenarului 2018 –, este o adevărată blasfemie şi infamie, ce pare scrisă mai degrabă de un demon ce şi-a luat drept pseudonim numele autoarei, care alcătuieşte o adevărată „postfaţă” şi sinteză la dosarele de …

4 iunie 1945 – condamnarea la moarte a ziaristilor patrioți români de către soția lui Brucan. TEXT INEDIT al Părintelui Ilarion Felea despre Nichifor Crainic, Punctele cardinale în haos și “fața transfigurată a României”

Se împlinesc azi 73 de ani de la atentatul terorist bolșevic la cultura română din 4 Iunie 1945: condamnarea la moarte și închisoare grea Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru și Radu Gyr de către soția lui Silviu Brucan, A. Sidorovici. In memoriam Nichifor Crainic publicăm azi un text inedit al Sf. Mucenic Ilarion Felea despre punctele cardinale în haos ale României, cu …

Părintele Arhimandrit Hariton Negrea de la Petru Vodă despre doi Sfinți Justin. Copii la mormântul Părintelui Justin Pârvu de 1 iunie 2018 înainte de Pomenirea de cinci ani, la 16 iunie – VIDEO

 Sâmbătă, 16 Iunie 2018, se va săvârşi Pomenirea de 5 ani a mutării la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu. Liturghia arhierească începe la ora 8:45 a dimineţii (ora Bucureştiului). În seara de Vineri, 15 Iunie, va fi slujbă de priveghere, începând cu ora 20 (ora Bucureştiului). Sursa: Mănăstirea Petru Vodă MĂRTURISITORII

Tatiana Niculescu falsifică, plagiază și maculează biografia Părintelui Arsenie Boca. FANTASMAGORIILE HUMANITAS

TATIANA NICULESCU ROMANȚEAZĂ ȘI FALSIFICĂ BIOGRAFIA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA Drd. Florin DUȚU Școala Doctorală a Universității din București N-a trecut mult timp și, după broșuri de genul „Convorbiri astrale cu Arsenie Boca”, o altă „capodoperă” parazitară, și-a făcut apariția pe tejghele. Ne referim la cartea „«Ei mă consideră făcător de minuni». Viața lui Arsenie Boca”, scrisă de Tatiana Niculescu și …

VIAȚA LUI ARSENIE BOCA. “ESTE SFÂNT! Cine e interesat de di­mensiunea spirituală a Părintelui Arsenie Bo­ca nu are ce face cu dosarul lui de Secu­ritate”. Doar cei care vor să-l compromită, pe urmele Securității. INTERVIU

Părintele Arsenie Boca în Dosarele Securităţii Interviu cu GEORGE ENACHE, profesor la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Uni­versităţii “Dunărea de Jos”, Galaţi – Domnule George Enache, cum priviţi, astăzi, “fenomenul” Arsenie Boca?– Mult timp, părintele Arsenie a stat într-o umbră care, într-un fel, l-a protejat de interesele năvalnice – altminteri legitime – ale oamenilor, dar care merg une­ori …

“Al Treilea Război Mondial este în plină desfășurare”. Dezvăluirile luptătorului anticomunist VASILE POSTEUCĂ lăsate profesorului de geopolitică Nicholas Dima pentru a fi publicate doar post-mortem. VIDEO / FOTO / DOC

Fragment din lucrarea de MĂRTURII a profesorului Nicholas Dima, fost deținut politic și prieten apropiat al Părintelui Gheorghe Calciu, publicată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) și lansată la Parlamentul României, la Centenarul aniversării Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă (27 Martie 2018). După un epistolar dens Vasile Posteucă – Nicholas Dima, urmează alte evocări ale personalității poetului, inclusiv una a marelui român …

Eroul și marele poet aproape necunoscut al României, Sergiu Mandinescu. Poetul închisorilor antihristice “încrezător neclintit în victoria luptei sale continue”. AMIN

Sensibilul poet, arestat la 20 de ani Conform unui raport al Securităţii din 3 martie 1964, prezentat în lucrarea autobiografică “Jurnalul unui om liniştit. Nume de cod: ARTISTUL“, “numitul Radu Ciuceanu, împreuna cu generalul Carlaonţ, dr. Cărăuşu, Sergiu Mandinescu [poet-martir, mort la 38 de ani, după 12 ani de temniţă] şi alţii au pus bazele unei organizaţii subversive cu caracter terorist, au …

DOCUMENT. Mesajul Avocatului Poporului cu ocazia Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste: 70 de ani de la acea noapte fatidică pentru România – 14 mai 1948

Mesajul Avocatului Poporului cu ocazia Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste Prin Legea nr. 127/2017, ziua de 14 mai a fost declarată ca Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la acea noapte fatidică în care zeci de mii de persoane din toate categoriile sociale, inclusiv elevi și studenți, au fost arestate …

RĂPIREA BASARABIEI. 206 ani de la începutul calvarului rusesc asupra românilor basarabeni, 16 ani de la plecarea la Domnul a apăratorului lor, Părintele-ziarist Vasile Țepordei. Amintiri cu Doina și Ion Aldea Teodorovici și Nicholas Dima

Părintele Vasile Ţepordei trăia pentru români şi pentru Basarabia la fel de adânc şi fierbinte cum respira La 16 mai 2018 se împlinesc 206 de ani de când Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus, în urma Păcii de la Bucureşti. Această dată marchează începutul calvarului rusesc pentru românii de dincolo de Prut. Şi tot la 16 mai 2018 se …

ZI NAȚIONALĂ – 70 de ani de la marile arestări ale elitelor românești din 14 mai 1948. “Mesajul meu este să iubim neamul acesta!” – fostul deținut politic Ioan Maluș

Pe 14 mai se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României. Mii de tineri – cei mai mulți elevi și studenți – au fost aruncați în beciurile Securității, primind apoi, după simulacre de procese, condamnări uriașe la închisoare. Începând din 2017, ziua de 14 mai a devenit oficial Zi națională de cinstire …

Profesorul Radu Ciuceanu despre infernul închisorilor bolșevice și Rezistența română în prag de Centenar. “Mărturii dedicate eroilor și martirilor noștri (O sută de ani de frământări: 1918-2018)” – de Nicholas Dima

Cuvânt înainte la lucrarea de MĂRTURII a profesorului Nicholas Dima, fost deținut politic și prieten apropiat al Părintelui Gheorghe Calciu, publicată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) și lansată la Parlamentul României, la Centenarul aniversării Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă (27 Martie 2018). Rezistența română în prag de Centenar La un veac de la Unirea din 1918 și la un pătrar de veac …

Sfinții și Drepții Închisorilor sunt deja înscriși în memoria neamului. Profesorul Ilie Bădescu despre tânărul nonagenar Radu Ciuceanu

Lamura închisorilor. Profesorul Radu Ciuceanu la 90 de ani „Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale” (Ps 102, 5) La venerabila vârstă de 90 de ani, profesorul și omul de mare frumusețe morală și o extraordinară putere în toate ale creației, sărbătorește cu noi și cu sfinții, pe care îi proorocește trecuți în Sinaxar (1) și, cu siguranță, va veni vremea paginii lor scrise, …

“Prin poezie, Aiudul s-a înălţat la cer”. MĂRTURII de Nicholas Dima, fost deținut politic și profesor la școala de comando a Armatei SUA

Fragment din lucrarea de MĂRTURII a profesorului Nicholas Dima (foto mai jos), fost deținut politic și prieten apropiat al Părintelui Gheorghe Calciu, publicată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) și lansată la Parlamentul României, la Centenarul aniversării Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă (27 Martie 2018). Poeme din închisori Prima grijă pe care am avut-o la New York, după ce am găsit …